De ce iubesc eu SHARM-ul? - Prolog

TIPĂREȘTE

Am fost întrebat de nenumărate ori, de ce mă duc - iarăși și iarăși - la Sharm el Sheikh?! Întrebare explicabilă, dacă ținem cont de faptul că am fost în Egipt - iată, deja de opt ori, din care la Sharm – de șase ori. “Și cum: încă nu te-ai săturat? ”

De când mă știu, înotul a fost sportul meu preferat, iar după ce Jacques-Yves Cousteau ne-a dezvăluit minunata «LUME A TACERII», nu m-am mai despărțit de masca și tubul de respirat, oriunde ajungeam la vreun ochi de apă. Desigur, de mic copil visam la Mările Sudului, dar erau doar VISE.

Pentru soția mea Iudita, snorkeling-ul a fost “dragoste la prima vedere”: la prima noastră călătorie în Egipt, în timpul scurtului sejur la Hurghada, a pus pentru prima oară în viață masca, tubul de respirat și labele și a deschis ochii, larg, spre minunățiile “Lumii Tăcerii ”, ascunse sub apele Mării Roșii. Și a fost deajuns!

De atunci, am tot călătorit împreună prin lume în căutarea locurilor bune pentru snorkeling, dar niciunde nu am găsit o mare atât de curată, de limpede și de plină de viață – pești multicolori, corali de formele cele mai variate și diverse animale marine. Nici nu-i de mirare: aici plouă rar, nu sunt râuri care să tulbure apa mării cu aluviunile lor, nu este industrie care s-o polueze, într-un cuvânt – am găsit locul ideal pentru snorkeling. Aici, iarna, nu este frig, dar nici prea cald, astfel că - iată, au trecut peste cincisprezece ani în care - aproape la fiecare sfârșit de an, ne tot duceam aici, la capătul sudic al Peninsulei Sinai, la șarmantul Sharm, care ne-a oferit mereu nenumărate clipe de desfătare - greu de explicat în cuvinte celor ce nu au văzut și îndrăgit, iremediabil, acest sport, peștii tropicali și coralii.

Planificasem cu Iudita să de ducem la Sharm și în decembrie 2015, dar… a trebuit să suporte o a doua operație pe creier… Am amânat plecarea pentru decembrie 2016, dar… “timpul nu a mai avut răbdare”… În carnețelul ei, ultima notare a Iuditei glăsuia: … “cu banii recuperați de la biletele de avion cu care n-am mai plecat la Clinica Anadolu din Istanbul, trebuie să mergem la Sharm-el Sheikh”. Când ea n-a mai fost, am considerat că este de datoria mea “să duc visul mai departe”, să continui tradiția familiei și să mă duc la Sharm, să mai snorkel-uiesc încă o dată, pentru amândoi … sau poate că și pentru mine este pentru ultima dată? Totuși, am și eu o vârstă…

… … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … Tot căutând - încă din vară - un sejur la Sharm-el Sheikh pentru finele anului 2017, am dat de oferta unei agenții din Salonta, care cerea un preț fără concurență: 450 Euro, pentru zbor, transfer + 7 nopți cazare All Inclusive, “single” în cameră dublă (merg la Sharm singur, pentru prima dată). Și ce dacă zborul urma să decoleze din Viena?! Făcând socoteala că, dacă-mi cumpăr din timp biletele, voi ieși, oricum, mai ieftin [comparați cu ofertele agențiilor specializate din București, speriate de situația volatilă din zonă! ], m-am hotărât.

Peste doar o lună, prețul sejurului coborâse la 380 Euro, iar când am solicitat factura pentru a plăti sejurul, agentul mi-a comunicat prețul final: 282 Euro!

Uraaaa!!! – mi-am zis, îmi rămân mai mulți bani pentru tranzit la Viena!

Dar… hmmm… se cunosc destule cazuri de agenții care-au dat “țeapă” turiștilor prea creduli… Totuși, mi-am ascuns neliniștea și am achitat factura, iar peste doar o săptămână am răsuflat, ușurat: am primit vaucerul organizatorului sejurului - agenția austriacă “Express Travel International”. Totul părea în ordine!

Din cauză că m-am câcâit atâta cu sejurul, biletele de avion pentru Viena și retur le-am cumpărat efectiv în preziua zborului, la “prețul zilei” – 186 Euro, în loc de 114!

… De cum decolăm, austriecii ne dau de crănțănit niște biscuiței sărați, la care eu cer și un pahar de vin roșu, tare și aspru - ca să-mi mai dreg stomacul, zic eu... După vremea călduță, plăcută, de la București, în avion e efectiv frig și mă-nvelesc cu fularul cel gros de iarnă (e 14 decembrie, totuși!).

În vreo două ore, parcurgem în zbor cei 835 km, după care câteva scuturături zdravene ne anunță că am aterizat pe aeroportul Schwechat din Viena.

… O minunăție de aeroport: compact, funcțional; găsesc imediat biroul de informații, aflu numărul terminalului pentru zborul de mâine, apoi, urmând indicațiile primite, mărșăluiesc circa 10 minute printr-un tunel luuuuung (prin care se ajunge la toate terminalele, la trenul CAT și la autobuze), la capătul căruia dau de un cub mare, negru, cu ferestre luminate: hotelul MOXY Viena Airport, unde rezervasem o cameră, pentru a petrece noaptea - de la 10 seara la 5 dimineața. Am considerat că, la vârsta mea, e mai bine să nu mă pun în situația de a petrece ore-n șir, moțăind pe scaunele aeroportului [și ce se mai doarme, pe toate culuarele aeroportului Schwechat din Viena!... ] Mai bine mă despart “de bună voie” de încă “un pumn de Euroi”...

În foaierul de la intrare, la recepție – care e totodată și bar, e plin-ochi; fac check-in-ul și achit cash 94,25 Euro. Sunt invitat să iau un «late dinner», dar nu sunt flămând, iar oferta este sumară, așa că urc direct la camera 579 (totul e nou – mobila, instalațiile), sting televizorul uriaș ce acoperă tot peretele și, după un duș fierbinte, la fix o oră din momentul aterizării, mă lăfăi în patul meu comod, sperând la un somn bun.

Hotelul nu oferă nici un fel de servicii, așa că mi-am reglat deșteptătorul pentru ora 5 (acasă ar fi fost 6) - inutil: deși obosit, am dormit iepurește, urmărind mersul ceasului și - la ora când trebuia să sune - eu deja terminasem dușul de trezire - “detensionare”, înfulecasem un ouț fiert cu biscuiții luați de-acasă și după 50 de minute reveneam în aeroport, urmând traseul devenit deja familiar. Un espresso (3,90 E) mă remontează, apoi mă așez la o coadă uriașă, la terminalul 1A, amplasat cumva lateral. Lume și popor! Și toți vor la Sharm el Sheikh! Marea majoritate sunt persoane de vârsta a treia – unii bătrâni de-a binelea, dar sunt și câțiva tineri – mai toți cu copii foarte mici. În jurul meu se vorbește nemțește, rusește, poloneza, ceha, maghiara – nici un alt român! Toți țin în mână vaucherul agenției austriece [...] – răsuflu ușurat: nu am luat “țeapă”! Coada a durat o oră încheiată, dar, ajuns la ghișeu, am făcut “ochi dulci” și mi-a fost oferit un loc la fereastră – ura!

Formalitățile s-au derulat în ritm alert: dă jos vesta, scoate cureaua, ceasul și bretelele, treci la “pipăit” – gata, poți merge la avion!

Cursa Air Cairo este deservită de un aerobus A310 și, deși în Egipt e extrasezon, vaucherele ieftine au asigurat umplerea avionului.

Decolăm la fix și, după câteva zgâlțâieli, zburăm pe deasupra unui strat compact de nori cale de vreo oră – cât durează survolul Europei continentale.

Pe când se servește masa, soarele a răzbit deja printre nori și luminează, glorios, Marea Egee, cu numeroasele ei insulițe gri-roșcat, cu contururi sinuoase, majoritatea având drept căciuliță - câte un norișor...

Mănânc o tocăniță de vită ațoasă, cu două măsline, o prăjiturică și o cafea “leșinată”.

În avion e cald și bine, dar mi-am notat că dimineața, la Viena, era ger, iar pe cer răsărise o lună nou-nouță.

Surprind momentul în care am părăsit Marea Mediterană și am început survolul Egiptului. Surescitat, intru în vorbă cu vecinul din stânga, care-și tot întinde gâtul, doar-doar o vedea și el ceva din peisajul... anost ce se derulează dedesubt: te-ntrebi, unde ar putea ateriza avionul? ...

El e sloven (îmi arată poze de la Bled) și a venit în Egipt pentru a practica winsurfing-ul la Dahab, unde va sta două săptămâni: mor de invidie! Aflu că e un împătimit al snorkeling-ului ca și mine: admirăm de sus, amândoi, recifele de corali ce se disting în Marea Roșie – care e, de fapt, în nuanțe de turcoaz...

Aterizăm la Sharm el Sheikh, unde căpitanul aeronavei ne spune, mândru, că afară sunt 23ºC, lucru pe care-l constat în curând: e într-adevăr plăcut!

Clădirea aeroportului mi-e bine cunoscută: arată ca un cort gigantic de culoarea nisipului deșertului; doar că acum e foarte puțin “populat” față de alte dăți...

Familiarizat cu mersul treburilor, mă mișc rapid cu formalitățile: plătesc 25$ pentru viză (las’ să fie acolo, c-o fi nevoie sau nu!) și ies primul la soare... pentru ca apoi să aștept vreo oră, până s-au adunat și ceilalți călători. Privesc, amuzat, la bulibășeala “egipteană” a repartizării turiștilor pe autobuze, funcție de hoteluri: de câte ori am asistat la acest spectacol!

Surprinzător, în doar câteva minute ajungem în centrul localității Naama Bay, la GHAZALA GARDENS – hotelul ales de mine pentru sejur...

Suntem un grup de vreo 15; eu țâșnesc primul din autobuz, mă cazez, primesc brățara roz și îmi iau în primire camera № 1116

---

VIZUALIZĂRI: 1041 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI