ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.10.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Timisoara
ÎNSCRIS: 15.07.12
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 0 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Cu avionul peste Atlantic şi alte informaţii

TIPĂREȘTE

Realizez că de câte ori am fost în Canada, nu am scris nimic din aceste excursii. Anul acesta, din întâmplare am zburat cu Lufthansa peste ocean şi nu cu Air Canada aşa că acesta a fost faptul major ce m-a determinat să vreau să-mi construiesc o comparaţie între cele două companii aeriene.

Aşadar, luând-o cu începuturile. Mai întâi de toate sigur că a trebuit să îmi obţin iar viza, anul acesta cerând-o multiplă pentru a putea ieşi din Canada şi reintra în Canada pentru vizita în Mexic. (Puteţi citi impresiile mele de acolo în acest review și următoarele). Anul acesta multe m-au enervat în legătura cu viza. Mai întâi nu găseam nicăieri care e plata corectă, că se tot schimbă şi bineînţeles că nimeni nu ştie să te informeze cum trebuie. În fine, după multe lupte şi nervi la Banca Transilvania am aflat că dau 82 de euro (nu e relevant, că oricum se tot schimbă şi în curând cică nu ne mai trebuie vize pentru Canada). Apoi la DHL, cei care le trimit lor documentele, era o blondă proaspătă absolventă intrată pe pile care NU ştia NIMIC! Asta în condiţiile în care mereu de la DHL am primit informaţii bune şi ne verificau dosarele înainte să le trimită (pt cei din Timişoara vă recomand să mergeţi la DHL de lângă Poşta Mare, nu la mall!). În fine, mi-a venit pachetul înapoi pentru că nu era bună poza (cred că era capul prea mic) şi nu era un formular pt noul deschis birou de primire a actelor (porcărie inutilă). Dar în final am reuşit să iau viza şi asta contează (că am cheltuit bani în prostie pe asta... nu mai zic nimic, supărarea şi nervii au trecut). Ah şi să nu uit să menţionez că biletele le aveam deja cumpărate ca să le dăm dovadă că avem banii necesari călătoriei, dar bineînţeles cumpărate cu asigurare de returnat banii înapoi dacă se întâmplă ceva. Nu merită să vă riscaţi cu o sumă aşa mare de bani (Aprox 1900 de euro) să nu aveţi asigurarea asta, pentru că se poate întâmpla orice.

Trec la zbor.

Lufthansa

Noi în fiecare an am mers în Canada pe ruta Timişoara-Munchen (Lufthansa), Munchen-Toronto (Air Canada) şi invers. Anul acesta am păstrat ruta, dar cum ziceam, zborul peste Atlantic la dus a fost cu Lufthansa. Zborul mic a fost ok, cu un avionaş cu aripi care păreau precare, unde am primit ca snack un croissant cu marţipan. Zborul mare l-am făcut cu un veşnic Airbus 330-300, care era totuşi organizat un pic diferit faţă de cele cu care zburam cu Air Canada. De exemplu, un minus mare la Lufthansa este că în spatele avionului nu au pus wc, spre deosebire de AC unde ştiu că mereu zburam aproape de coadă fiindcă era în apropierea Wc-ului, chestie destul de importantă că nu te încurcă atât cărucioarele stewardeselor sau vezi imediat când se eliberează şi nici nu treci prin faţa ochilor atâtor oameni. De asemenea, tot spre deosebire de AC, băile la nemţi au fost nu mici, ci extrem de mici. Dacă erai un om mai plin (nu obez că ăla nu intra), cred că stând cu faţa la chiuvetă frecai uşa cu fundul. Grupul sanitar mi s-a părut cam urât. La coadă nu prea aveam unde să stăm când ne adunam pentru baie (dacă nu te puneai în rând nu mai apucai să mergi prea curând) pentru că deranjam stewarzii. În primul rând de scaune de la peretele cu baia erau întinşi nişte români cu copiii mici pe tot spaţiul destul de măricel din faţa scaunelor.

Designul avionului era cenuşiu... m-a făcut să mă gândesc la o interfaţă de windows 95. Ştiu că nu prea sunt multe companii care să dea nu ştiu ce culori interiorului, şi nici la AC nu era foarte frumos, dar parcă aici la Lufthansa mă făcea să mă gândesc la un neamţ fără umor. Alt lucru, de data asta bun, legat de design a fost că la geam era un spaţiu mai mare între scaun şi perete şi mi-am putut strecura un picior să-l întind pe acolo. Dar bineînţeles, când se lasă scaunele pe spate numai ai loc, trebuie şi tu să te întinzi neapărat. Şi e tare neplăcută treaba când nu e zbor de noapte şi ăla din faţă are chef să se întindă. Abia mai ieşi din scaun la baie.

Dotările

Ecranul cu touch este diferit la LH faţă de Air Canada. Are şi butoane fizice. Dar tot la fel de insensibil e, cel puţin în Airbusul ăsta. Simţeam fiecare apăsare a ăluia din spate care nu-şi dădea seama că ar trebui să apese mai degrabă mai lung decât mai tare. Ce era pe el nu era deosebit, ci muzică de toate genurile, filme, seriale... Am primit căşti de cap ce trebuiau returnate, spre deosebire de AC unde primeam căşti de urechi şi rămâneau ale noastre. La geam, pe partea stângă nu mi-a fost frig cum am zburat cu soarele pe partea aia (era dupămasă), dar după ce nu a mai fost am început şi eu un pic de dârdâială. Recomand ciorapi groşi sau botoşei în bagajul de bord

Mâncarea

Hmm, mi-e greu să aleg unde a fost mai bună, la AC sau LH. Ideea e că mâncarea de avion te balonează oricum cel mai probabil, e pentru toate gusturile şi ai două variante. La LH pentru prânz a fost de ales între spanac cu pui şi cartofi piure cu vită. La AC eu mereu am prins aceeaşi ofertă şi anume paste sau pui. La dus LH ne-au dat pentru început o punguliţă de crănţănele, apoi am primit caserolele cu mâncare gătită, împreună cu o salată cam ofilită, o prăjitură cu ceva cremă-jeleu verde, o chiflă, un triunghi de brânză dezgustătoare pentru mine, o bucată de ciocolată mare şi rotundă, unt. Mi s-a părut ok caserola, nu m-am omorât după salată dar am mâncat-o cu un dressing ce l-au mai dat, mi-au plăcut dulciurile. Un ultim snack cald ne-au mai dat înainte de aterizare, şi a fost la alegere plăcintă cu spanac sau cu pui. Dar un mic incident a fost faptul că toţi de dinainte au vrut pui şi ultimele rânduri am primit ce a rămas fără posibilitate de alegere. Un individ a întrebat de ce nu au avut destul pentru toată lumea dar i-au răspuns cât mai liniştit că nu ar fi avut loc să pună atâtea snackuri încât să nu intervină situaţia asta. Ce e în minus la LH iar e că ei nu dau "by default" o sticluţă cu apă la meal ca şi AC. Mereu mi s-a părut tare drăguţ cum ofereau cei de la compania canadiana acea sticluţă de apă de vreo 250ml.

Băuturile

Un mare bravo pt LH este că am reuşit să nu mă dezhidratez aşa mult, pentru că încontinuu!! veneau cu cărucior cu băuturi, cu tăvi cu pahare deja pregătite sau cu sticle de apă. Şi eu mereu ceream apă plată, lucru foarte important pe avion, pentru că usucă foarte mult cabina. Te faci stafidă pe avion. Aveau cam ce cred că au toţi adică vinuri roşii şi albe, sucuri de fructe necrbogazificate, pepsi, fanta, sprite şi toate cele, ceai, cafea etc. Dar tare mici păhărelele :(

Stewarzii

Nici nu m-au impresionat cu amabilitate nici nu au fost dezagreabili. A fost prima oară când am nimerit un steward bărbat.

Mi se pare că nu a întârziat avionul. Pe de altă parte la întoarcere am plecat (iar!) cu întârziere din Toronto (cu Air Canada) şi am ajuns cu întârziere în Munchen (şi aveam avionul la o ora aprox escală, bad choice, imediat povestesc). La întoarcere am avut ceva probleme şi cu check-in-ul online, pentru că nu mergea booking reference-ul dat iniţial, şi care mergea doar pe siteul Lufthansa dar unde nu puteam face rezervări de locuri pentru avionul operat de AC. Doar după ce am sunat la Air Canada ne-au dat un alt cod, dar pe care tare mă întreb cum îl aflam dacă nu sunam? Cam aiurea.

Air Canada

Cu Air Canada sunt familiarizată din 2010. Mereu au avut aceleaşi servicii. Mereu la dus zburam cu Airbusul 330-300, dar data trecută ne-am întors cu un enorm Boeing 777, iar acum cu un graţios Boeing 787-9 (Dreamliner). Acest avion promitea o mai bună umiditate în cabină, zbor mai silenţios şi alte îmbunătăţiri. Mie, deşi pot fi uşor subiectivă, nu mi s-a părut nici mai multă umiditate nici mai silenţios. Am băut şi în avionul ăsta apă o grămadă (deşi din păcate fiind zbor de noapte nu am putut primi aşa des) şi zgomotul l-am ignorat pentru că nu mă deranjează în mod special. S-au văzut imbunătăţirile la design.

Astfel că designul a fost mult mai... primitor. Geamurile aveau o treabă tare "şmecheră" şi anume se înnegreau şi deznegreau la comandă (dar din păcate am stat la mijloc), tavanul deasupra coridoarelor avea ceva lumină albastră parcă, ecranul mai frumos şi cu spot usb, spaţiile de bagaje de deasupra capului păreau mai adânci (deşi la un moment dat stewarzii au trebuit să pună frumos unele bagaje pe o latură ca să mai încapă şi altele). Wc exista de data asta şi în spate şi chiar era destul spaţiu acolo să stai la coadă. Şi băile erau ceva mai măricele şi cu grupul sanitar mai frumos şi modern.

Mâncarea

Cea veşnică de la Air Canada şi am spus mai sus care. Şi ei dau tot caserolă, o prăjitură, salată, unt, chiflă şi sticluţa de apă pe care trebuie să o goliţi dacă vreţi să vi-o luaţi acasă drept amintire ca mine :)) La snackul de dimineaţă am primit tot ceva cald, gen

Băuturile

Nu aşa multe ca la LH dar totuşi era zbor de noapte şi toţi s-au culcat. E insuportabil de lungă şi enervantă noaptea pe avion. Mie nu-mi place. Mereu caut să mă ghemuiesc cu picioarele sus, proptite de spătarul celui din faţă sau altfel, ca să nu le ţin tot în jos.

Stewarzii

Din nou nici super amabili nici nepoliticoşi. S-a întâmplat ca în timpul zborului să leşine un om şi l-au pus pe jos, au scos trusa de prim ajutor, în fine, nu ştiu ce au făcut şi ce nu dar din fericire până la urmă şi-a revenit domnul. Doamne fereşte...

Golirea avionului s-a făcut super încet. Nu ştiu ce naiba s-a întâmplat dar fix pe coridorul meu nu se mişca lumea. Asta după ce că întârziasem. Iar când am coborât am alergat către porţile de securitate, unde ce să vezi alt nenoroc! Am nimerit fix în spatele mai multor arăbeto-indieni care aveau bijuterii pe ei şi alte rahaturi şi nu ştiau că trebuie să le dea jos. Aşa că stai şi verifică-i pe toţi... şi erau doar două porţi deschise din vreo 5 câte erau şi nemţii de acolo aveau un aer aşa nepăsător cât eu fierbeam acolo uitându-mă la ceas.

S-au mişcat încet ca naiba şi când am trecut noi iar după ce în sfârşit am trecut cred că era fix ora plecării sau trecut cu un minut două, aşa că am alergat la poartă. Când am ajuns să-mi pice cerul în cap că bineînţeles că era goală şi nici numele destinaţiei nu mai scria. Am întrebat-o pe aia de acolo care ne-a reproşat că ne-a strigat la microfonul ăla al lor, ca şi cum noi am fost de vină şi nu ştiam unde şi când să venim.

În fine, ne-a zis să mergem să schimbăm la info center biletele. Din fericire ne-au dat altele pe gratis (era şi culmea) dar următorul avion era peste vreo 2 ore, iar noi trebuia să aterizăm cam într-o oră la Timişoara... nu e prea grozav să aflii că a plecat avionul fără tine şi că nu îţi poţi îmbrăţişa pe cei dragi care te aşteaptă şi nici să îţi petreci dupămasa aşa cum ai plănuit. Dar am zis că dacă mai mergem vreodată în Canada cerem avion cu scală mai mare de 2 ore. (Şi data trecută avusesem tot aşa escala dar atunci ne aşteptase cineva din personalul aeroportului care ne-a dus repede şi nea- trecut repede prin securitate şi am ajuns, ultimii, dar am ajuns la avion... speram să fie şi acum aşa, nu să plece fără noi la nici 5-10 minute de aşteptare... dar ce să-i faci, probabil au avut motive mai importante).

În fine am rămas atunci noi şi alţi câţiva români cu buza umflată şi am ocupat scaunele de la poarta de unde trebuia să plece celălalt avion, şi în curând ne adunaserăm destul de mulţi încât să mă facă să mă simt ca acasă, printre ai mei, după o lună de stat printre vorbitori de alte limbi.

Pe avionul mic, iar operat de Lufthansa, a fost ok, a fost cu multe locuri goale, am primit prăjitură cu măr care a fost chiar bună.

Cam asta a fost experienţa, am şi ceva poze... Sper să nu fii uitat vreun amănunt important, dar dacă cineva vrea să ştie mai multe, desigur, întrebaţi-mă! :):)

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de alle4295 in 22.10.15 20:26:32
Validat / Publicat: 22.10.15 22:09:38
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA DE NORD.

VIZUALIZĂRI: 4573 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alle4295); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15500 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

AZE
[27.03.16 23:39:10]
»

@alle4295 - Felicitari pentru articol, multi scriu despre destinatii, dar putini despre mijloacele de transport, fie avion, tren sau vapor. Articolul are multe detalii utile, care ajuta la alegerea unei companii de zbor. Datorita initiativei Dvs mi-a venit si mie ideea de a scrie despre o anumita companie de zbor (dar nu cele descrise de Dvs)

alle4295AUTOR REVIEW
[27.03.16 23:47:25]
»

Mersi tare mult @AZE, ma bucur! Chiar sunt curioasa sa citesc despre drumurile altora

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alle4295, AZE
Alte impresii din această RUBRICĂCu avionul înspre/dinspre Canada:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.20492887496948 sec
    ecranul dvs: 1 x 1