ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.02.2010
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Maramures-Cluj-Bucuresti
ÎNSCRIS: 04.07.09
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
FEB-2010
DURATA: 4 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Hotel ieftin si bun

Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

Croydon Court Hotel este hotelul la care mi-am dorit cel mai mult sa ajung. Niciodata nu am fost asa de curioasa de locul in care imi voi petrece vacanta, ca acum. Si, cu toate acestea, am incercat sa aman pe cat posibil momentul in care sa ajung la acest hotel. De aceea, desi am ajuns la pranz la Londra, am tras de timp pana seara, am plimbat bagajul cu mine toata ziua, si abia cand chiar a trebuit sa ma duc intr-acolo, am facut-o. De ce? pentru ca e prima data cand, dupa ce am facut rezervarea unui hotel pe net, am gasit impresii atat de "devastatoare", infricosatoare chiar, ca in cazul de fata.

Camera la Londra am rezervat-o "de azi pe maine". Normal deci ca nu am avut prea multe variante la dispozitie, nu la preturi acceptabile cel putin. Londra este extraordinar de scumpa la cazare, asta probabil multi dintre voi o stiu deja. Aici, la Croydon, 4 nopti costau 150 de lire. 3 stele, mic dejun inlcus, nota generala data pe booking. com mai mare ca in multe alte cazuri, primele impresii afisate ziceau de bine. Rezerv, fac echipa (inca o familie) si incep sa fac trasee. Primul, de la aeroport la hotel. Apar primele semne de intrebare... Unde naiba e hotelul asta? Si pune-te pe citit... Asa aflu ca de fapt Croydon e in Londra, dar nu in cea pe care vor turistii sa o vada (zonele 1 si 2) ci in Londra metropolitana (zona 6, unde se si termina imensul oras). Hm... Mai citesc apoi, inclusiv pe tripadvisor (ma conving din nou ca e o mare greseala sa tin cont de acest site, acolo scriu multi englezi si abereaza la greu) si aflu ca zona e de fapt un fel de Ferentari, locuita de imigranti periculosi, de drogati. Mai e una care scrie ca s-a cazat aici si vecinii se certau pentru droguri, apoi au incercat sa-i intre in camera pe geam, apoi pe usa. Va dati seama ca am avut emotii, nu? dar daca as fi renuntat oricum ar fi trebuit sa platesc, asa ca am zis "fie ce-o fi". Partenerii nostri de drum au renuntat in ultimul moment, au zis ca mai bine pierd banii dar raman acasa. Si-asa am plecat in doi sa vedem care e treaba cu acest hotel.

Dupa o zi de plimbat prin Londra, am sunat la hotel sa ii intrebam cum sa ajungem la ei. Raspunde un tip cu accent ciudat. Hm... deci se confirma zvonurile? totusi, e foarte amabil. Ne spune sa luam din gara Victoria un tren spre East Croydon (vin foarte des, niciodata nu am asteptat mai mult de 5 minute) si apoi din fata garii sa luam autobuzele 64 sau 189, care ne vor lasa fix la hotel. Fiecare segment de drum a durat cam 15-20 de minute, desi la stresul nostru au parut ore. Portiunea facuta cu autobuzul ne-a confirmat ca zona e una locuita de imigranti: oriunde te uitai, vedeai numai magazine si restaurante africane, jamaicane, indiene, asiatice, cateva arabesti. Trecem pe langa cateva supermarketuri mari, deschise pana tarziu (utile in zilele urmatoare), trecem de spitalul Mayday (bun punct de reper) dupa care incepe o zona cu hoteluri mici. Ne mai vine inima la loc. Ajungem si la al nostru. Parcare mare in fata, cum intram dam de un lobby primitor in care vrei 3 tipi stau cu laptopul sa profite de internetul wireless gratuit. La receptie, o tipa cu accent rusesc ne pune sa platim in avans, dupa care ne da cheia de la camera. 302. A fost cu noroc, daca ajungeti pe acolo o puteti cere tot pe asta: -)

Holul si scarile hotelului sunt cu mocheta - n-ar fi stricat sa fie aspirata mai temeinic. Ajungem la 3, trecem cardul prin fanta, deschid usa si... respir usurata! Camera este mult peste ce ma asteptam sa gasesc. Pat dublu, confortabil, asternuturi curate (pe verificate - mirosite), televizor, uscator de par, prosoape, un sifonier, doua comode, cabina de dus, calorifer suplimentar, masina de ceai si cafea (cu ceai, cafea si lapte condensat). Nu va pot descrie usurarea...

Al doilea hop, micul dejun. Citisem ca e slab rau. Verificam in prima dimineata, si raportam acum: varianta basic contine intradevar numai toast, unt, cateva feluri de gem, 3 feluri de cereale, lapte, sucuri, ceai si cafea, dar servite de o indianca foarte amabila (care ne-a primit desi am intarziat 15 minute) intr-o camera foarte aranjata, cu flori pe masa, ferestre mari ce dau inspre gradina. Pentru cei care dimineata mananca mai consistent, exista posibilitatea de upgrade cu 4 feluri de meniu, intre 2, 5 (toast si doua oua) si 5 lire (cartofi piure, fasole, carnat, bacon, oua si ciuperci). N-ai cum sa carcotesti, cu atatea optiuni.

Peste zi nu stiu ce se intampla prin zona, ca suntem plecati, dar seara dam iar de bine: cei de la receptie ne-au ajutat in doua randuri sa alegem si comandam mancare (chinezeasca si indiana, ca doar suntem in zona lor). Ne-am relaxat putin in lobby si, pana am ajuns sus si ne-am facut comozi ne-a venit si mancarea. De la receptie ne-am aprovizionat doar cu bauturile, aveau sucuri din gama Coca Cola, vinuri, bere si apa plata. Si mai aveau ceva la receptie, ce ne-a prins bine: adaptoare pentru prize, cu care ne-au imprumutat pe toata perioada cat am stat acolo.

Vedeti de ce zic eu ca a fost o prostie sa tin cont de tripadvisor? pentru ca noi am fost multumiti de ce am primit si de cum am fost tratati si ca, daca era sa cred ce au scris altii pe acolo, nu as mai fi avut curaj sa merg si n-as mai fi descoperit aceasta varianta ieftina de cazare pentru Londra. Pe care v-o recomand si voua, daca bugetul nu va permite o cazare de mai multe stele sau mai in centrul orasului.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de lizuk in 17.02.10 23:35:02
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în MAREA BRITANIE
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6298 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (lizuk); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Parcarea hotelului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 8700 PMA (din 14 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

12 ecouri scrise, până acum

mirelab
[17.02.10 23:47:31]
»

Uffff, bine ca ne-ai scris... am asteptat cu infrigurare intoarcerea ta de la Londa, ca doar te tot bombardasem cu amintirile noastre... simt in aer mireasma impresiilor "Descopera Londra"... au o aroma puternica de satisfactie .

Bine ai revenit cu desaga plina de informatii actualizate!

lizukAUTOR REVIEW
[17.02.10 23:58:50]
»

pai mirela, de la tine a inceput toata nebunia cu londra :-) daca nu citeam ce ai scris tu, londra ramanea pe lista luuunga a locurilor de vizitat

lizukAUTOR REVIEW
[18.02.10 00:11:02]
»

Webmaster, pliz intorci pozele care sunt puse aiurea? merci

molko*
[18.02.10 00:22:54]
»

nu am mai citit aici pe site, cred, un review atat de consistent si cuprinzator pt un hotel. Foarte util cred mai ales pt un oras ce pare de neatins (motive financiare evident) in momentul in care incepi sa cauti hoteluri pe booking.com. Asteptam continuarea...

webmaster13
[18.02.10 00:43:03]
»

Lizuk a apasat pe tragaci .. si totul a fost ok !

sa vedem daca eu voi fi cel care va schimba cartusul !

webmasterXY*
[18.02.10 00:54:38]
»

rezolvat pozele...

ROXY
[25.03.10 13:55:24]
»

nu crezi ca e cazul sa scrii o carte? Poate ai facut-o deja. Felicitari, e o incantare sa citesti asa o povestire!!!

lizukAUTOR REVIEW
[25.03.10 13:57:37]
»

Merci. Stiu ca scriu mult, dar nu ma pot abtine. Macar de-ar fi utile cuiva povestile astea :-)

ROXY
[25.03.10 14:02:44]
»

Nu te abtine de la scris, pt. ca scrii f. bine. M-ar interesa parerea ta despre Praga, unde intentionez sa merg. Merita?

lizukAUTOR REVIEW
[25.03.10 14:35:23]
»

Iti raspund pe privat, ok? sau nu...vad ca nu merge sa-ti scriu. Praga e un oras superb, conteaza insa si locul unde stai pentru ca de la hotelul ales de mine (nefericita alegere...) schimbam doua mijloace de transport sa ajung in centru... Oricum, merita sa mergi. Eu zic ca o sa iti placa

Sanziana
[25.03.10 18:17:24]
»

@lizuk, si eu sunt de parere ca nu poti tine cont de parerile acelui site. In primul rand englezii sunt reci si foarte carcotasi, dupa parerea mea, carcotelile lor avand alte criterii de evaluare decat avem noi. ma bucur ca ti-a placut Londra si te mai astept cu alte povestiri, imi face placere sa le citesc

molko*
[25.03.10 19:16:02]
»

eu am stat la Ibis, sunt vreo 4 in Praga... cele 2 mai centrale sunt ff ok. undeva la 65-70€/noapte cu mic dejun.

E un must see al europei din punctul meu de vedere

EDIT later.. ma refeream la Praga..!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
geni, lizuk, molko*, ROXY

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.040465831756592 sec
    ecranul dvs: 1 x 1