ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.06.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUN-2021
DURATA: 4 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 20 MIN

Cu Diana în Deltă - o experiență ce dă dependență

TIPĂREȘTE

Aceia care au mai citit câte ceva din ce-am povestit pe-aici, pe site, cred că și-au dat deja seama că suntem mai mult colecționari de emoții (și de oameni, atunci când e posibil) și experiențe decât de locuri. Până acum, Dumnezeu a făcut așa încât de fiecare dată ne-am tot umplut lada cu comori, mai mult sau mai puțin; n-a existat nicio evadare cât de mică, să zicem că nu ne-am ales cu nimic și că mai bine rămâneam acasă! :) Am învățat de mult că-i de ajuns să ne urnim la drum pentru ca minunile să se ivească una după alta; câte ceva din adierea vântului, altceva dintr-un apus sau răsărit de soare, sau din foșnetul valurilor, crestele munților, floricelele din poienițe... chiar și din picurii de ploaie!... În toate există un strop de magie, trebuie doar să te pui în starea de a fi pregătit să-l întâlnești!

Știu că adevărații călători gândesc asemenea mie. Și mai știu că fiecare călătorie o trăiesc de cel puțin trei ori: prima dată când visează la ea și-și fac planuri mai mult sau mai puțin amănunțite; a doua oară, când lucrurile se întâmplă, în sfârșit; a treia, când o recheamă în amintire iar și iar, până la infinit. Iar partea care-mi place cel mai mult e că adesea „viața bate filmul” și lucrurile ies total diferit decât în imaginație, mult, mult mai frumos – mai ales atunci când îți asculți intuiția și te lași purtat de drum...

Așa s-a petrecut și cu ultima noastră aventură. Încă sub imperiul magiei remanente aflându-mă, nici nu știu de unde să încep... Ah, da, cu începutul! :)

Începutul s-a petrecut în perioada Crăciunului pandemic 2020, pe care, precum v-am povestit la vremea respectivă, l-am petrecut ceva mai atipic, în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe. Mi-au plăcut atât de mult locurile (am o mare slăbiciune pentru Dobrogea, în general!), încât am zis că-i musai să revenim la vară, să îmbinăm în mod fericit băile de soare și mare cu plimbările printre nuferi și pelicani. Vaccinul era pe drum, știam că în curând vom scăpa de o parte din piticii de pe creier; în plus, m-ar fi prins Anul Nou fără nicio rezervare, ceea ce nu s-a mai întâmplat de o mie de ani și, în orice caz, nu mi se părea defel de bun augur să se-ntâmple una ca asta! :)

Am căutat pe Google să văd cum pică Rusaliile, pe urmă am rezervat 5 nopți la hotelul plutitor Egreta1, așa, pentru o experiență mai... specială. Acesta beneficiază de recenzii excelente atât pe celebrul site de rezervări, cât și prin alte zone ale internetului, dar pentru mine au contat cel mai mult impresile împărtășite cu noi, vara trecută, de colega @Mika. Pozele acelea cu apusul de soare nu mi-au mai ieșit din minte din clipa în care le-am privit!... Nici cele cu vacile mișunând pe plajă????.

Vremea a trecut și, ziua plecării apropiindu-se, următorul pas a fost să rezerv transfer spre Sfântu (sunt ceva firme, le găsiți ușor la o simplă căutare pe net, se pleacă din Tulcea, Mahmudia sau Murighiol, iar prețurile-s rezonabile). Tocmai primisem confirmarea, când m-am trezit cu un mesaj pe WhatsApp din partea domnului Marius, stăpânul Egretei. Citind, aproape că nu-mi venea să cred! Practic, primeam o ofertă nouă, surprinzătoare, pe cât de neașteptată, pe atât de minunată! Aceea de a da Egreta pe... Diana! Ei, acum să vă văd: cine-și amintește de Diana?! Aud?!... MS Diana... croazieră în Delta Dunării by @pepsi70ro?!...

Din momentul în care am văzut superbele fotografii postate de Ovidiu pe fb, și mai ales după ce am citit și articolul, m-am entuziasmat maxim! Chiar vorbisem cu Tati să mergem neapărat, dar prin toamnă cândva, până atunci programul turistic fiindu-ne oarecum bătut în cuie. Hmm... „Ai grijă ce-ți dorești...” Se pare că Cineva-Acolo-Sus dăduse deja număr de înregistrare cererii mele și, mai mult decât atât, din motive doar de El știute, se grăbise să pună pe ea ștampila „Aprobat” !

N-am mai stat pe gânduri și am acceptat. Nu ne erau chiar toate detaliile clare, însă aveam un sentiment tare bun în legătură cu această deturnare de situație și eram convinsă că va ieși excelent. De fapt, Tati a preluat schimbul de mesaje și telefoane cu Marius, care ne-a spus că nu e nevoie de nimic altceva din partea noastră decât să încuviințăm. La sugestia lui, am lăsat neschimbată rezervarea de pe booking. Evident, am anulat transferul spre Sfântu Gheorghe, deoarece nava avea să plece și să revină la debarcaderul propriu din Nufăru (cam 10 km sud de Tulcea).

Programul de Rusalii însemna 4 zile (cu 3 nopți petrecute pe navă), cu posibilitatea de a-l prelungi cu o zi sau chiar 2, până la următoarea plecare a Dianei. Ca interval temporal, rezervarea noastră inițială se suprapunea perfect peste acest program; cu atât mai bine! (Vorba unei doamne dragi sufletului meu, pe care o cităm deseori în cercul nostru de amici: „Domnul lucrează!” ???? Da’ ce mai lucrează, Bunuțu’!...)

Pachetul s-a numit „Simfonia Deltei – Descoperim brațul Sfântu Gheorghe” și a inclus: cazare, 3 mese/zi acompaniate de băuturi alcoolice și nealcoolice, 4 excursii, acces la toate facilitățile navei și, desigur, deplasarea Nufărul – Sfântu Gheorghe și retur (timp în care auto propriu rămâne în deplină siguranță în parcarea păzită din apropiere). Pentru 3 nopți de cazare, prețul a fost de 290 euro de persoană, iar copiii au beneficiat de diferite grade de reducere, în funcție de vârstă (micuții sub 3 ani care nu utilizează un pat suplimentar au gratuitate).

Pe scurt, cine este și ce vrea MS Diana?

Pasionații de inginerie navală vor găsi pe net toate caracteristicile tehnice ale navei; eu nu intenționez să vă plictisesc defel, voi aminti doar că a fost construită în 1964 într-un șantier naval olandez, ceea ce n-o împiedică, după cum vom vedea, pe bătrâna doamnă să se țină de-a dreptul bățoasă (ce-i drept, beneficiind de-a lungul anilor de substanțiale intervenții... de fond și formă).

Nava a fost concepută din start pentru deplasare fluvială. M-am gândit adesea, răsfățată fiind la bordul ei: oare de câte ori nu i-oi fi făcut cu mâna?! – eu suspinând pe țărmul unui oraș (aparent) anost, ea plutind maiestuoasă dinspre o lume atent structurată, cvasi-inabordabilă (cursul superior al Dunării), către o alta dezlănțuită, virgină, plină de mister (splendida noastră Deltă)?!... Cele 2 motoare diesel marca Volvo și cele 2 elicii îi permit deplasarea cu o viteză medie de 20 km pe oră (care n-o fi mare, dar, până la urmă, unde ne grăbim?!). Lungimea este de 79 m, lățimea maximă de aproape 8.

Diana are 3 punți. Prima (pe jumătate imersată) și a doua adăpostesc cele 42 de cabine (dintre care 33, cu capacități diferite, pentru pasageri – maxim 77 bucăți). Toate cabinele oferă vedere spre exterior, niciuna nu are balcon, dar ferestrele pot culisa ușor (mă gândesc că nu și la primul nivel, totuși). Cele 4 coridoare ce separă camerele au fost numite după mândrul nostru fluviu plus cele 3 brațe ale deltei, iar fiecare cabină poartă un număr și numele uneia din localitățile în care se sparg vălurelele Dunării. (De exemplu, a noastră avea să se cheme – cum altfel?! – Galați, respectiv 208; vorbesc de ușa de la living, că abia după o zi am remarcat că mai aveam o ușă, corespunzătoare dormitorului, pe exteriorul căreia scria Giurgiu/210.) Fiecare cabină deține baie proprie cu duș, precum și altele, multe și mărunte, despre care o să dezbatem în curând.

O parte a punții de jos conține restaurantul și o toaletă comună. Pe puntea a doua se mai găsesc recepția, o mică vitrină cu suveniruri de cumpărat și un spațios și elegant salon închis, cu bar. Toate spațiile interioare beneficiază, la nevoie, de climatizare corespunzătoare (în perioada aleasă de noi, n-a fost cazul, doar câteodată în restaurant). Puntea superioară este parțial acoperită și destinată relaxării; aici găsim măsuțe joase înconjurate de canapele și fotolii, mese obișnuite cu scaune, șezlonguri. Într-un capăt se află câteva aparate de fitnes, iar în celălalt sunt depozitate mai multe biciclete ce pot fi folosite „la liber” (pe uscat, normal).

Între excursii, nava beneficiază de dezinfectare prin nebulizare, realizată de o firmă profesionistă.

Experiența noastră

Programul ar fi trebuit să înceapă vineri, la ora 15, cu degustare de ciocolată artizanală. Deși am ținut nespus să nu ratez momentul, n-am reușit să plecăm din Galați în timp util, ba chiar am întârziat vreo... 2 ore (cu permisiunea generoasă a gazdelor noastre). Precum era de așteptat pentru un început de mini-vacanță, drumul a fost destul de aglomerat, dar la fel de spectaculos ca întotdeauna!... Anul ăsta, știți și voi, luna iunie ne-a disperat pe toți cu ploile aproape continui și cu temperaturile nefiresc de joase; nu-mi amintesc să fi studiat vreodată mai asiduu site-urile de prognoză meteo, și nici ca acestea să dea atâtea rateuri! Am plecat de acasă pe soare, cât timp am traversat Dunărea cu bacul a mai tras o răpăială zdravănă, apoi s-a înseninat din nou și până la Nufăru ne-au însoțit doar niște norișori albi, pufoși, inofensivi.

Ne-am rugat fierbinte să nu se transforme iar în de-ăia periculoși, căci în program figura, începând cu ora 17, plimbare cu trăsura; măcar p-asta să n-o ratăm... Am ajuns cu vreo juma de oră înainte, am găsit ușor parcarea (un reper facil ar fi pensiunea Stânca Dunării). Diana moțăia cuminte legată la ponton, covorul roșu era însă pregătit să primească oaspeții. Am urcat, pe puntea de sus ne aștepta Petre, asociatul lui Marius (de-acum, pentru ușurința expunerii, și mai ales pentru că toți ne-au devenit prieteni????, îmi permit să renunț la apelativele „domnul/doamna/domnișoara” ; sper să nu se supere, îi asigur de profundul meu respect).

Am crezut că suntem ultimii, dar de fapt eram printre primii sosiți????. După urările de bun venit, Petre ne-a expus, pe scurt, programul zilei: ne vom instala, apoi ne va fi servită o gustare, pe urmă vom merge la ferma de cai. Cool, să înceapă vacanța! Așa că am coborât la nivelul 2, la recepție, să îndeplinim formalitățile de cazare. Practic, am semnat un formular în schimbul cheii de la cabină și am depus cărțile de identitate (care sunt păstrate la recepție până la debarcarea finală).

Tot Petre a fost cel ce ne-a condus la cabină și ne-a prezentat facilitățile acesteia. Nu știu care a fost motivul, dar am primit un mic apartament cu 2 încăperi și cu baie, ceea ce bineînțeles că ne-a bucurat. Evident, spațiul nu prisosește, dar nici vorbă de risc de claustrofobie! De fapt, chiar m-am minunat câte lucruri încap într-un spațiu limitat, felul cum acesta a fost utilizat în cel mai inteligent mod cu putință!

Dormitorul conține un pat matrimonial (practic, 2 paturi simple lipite, ceea ce pentru noi nu reprezintă niciodată o problemă) încadrat de noptiere. Într-un colț e un dulap-soldat, compartimentat eficient – jumătatea inferioară pentru umerașe, restul împărțit în 2 rafturi. Pe peretele opus, o măsuță de colț cu un taburet (eu l-am folosit pe post de suport de troler), iar deasupra, fixat în perete, TV-ul (nu l-am deschis). Am găsit patul acoperit cu lenjerie de un alb impecabil, din bumbac fin, am avut câte o pernă și o pilotă fiecare, iar saltelele de calitate aveau să ne faciliteze un somn excelent. Pe cuvertura albăstrie, aranjate sul, câte 2 prosoape de căciulă. Tablouri cu frumoase imagini deltaice deasupra patului, iar în colțul dinspre fereastră o veioză.

Livingul conține o canapea (extensibilă?! nu știu sigur, sorry!), o măsuță-birou cu alt taburet și un dulap mai mărișor decât primul, compartimentat asemănător. În dulap există chiar și seif, avem încă o veioză și alte 2 tablouri drăguțe pe perete. Podeaua este acoperită integral cu mochetă, ferestrele cu perdeluțe scurte, în culori solare. Pe peretele comun cu baia, se află un cuier simplu, o etajeră cu 2 rafturi, unitatea de climatizare, o oglindă și telefonul; chiar lângă ușă – butonul de panică (ferească Sfântul!), iar pe dulapuri – vestele de salvare (asemenea!).

Baia – dotată corespunzător, cu tot spațiul modest. Cel mai important însă – totul este extrem de curat și funcțional, cu o notă aparte de eleganță. O să vedeți în poze, am avut inclusiv pahare pentru periuțele de dinți și un suport cu șervețele fixat în perete! Drept consumabile, flaconașe cu șampon și gel de duș, săpunele rotunde, hârtie igienică. O mențiune aparte: a nu se arunca niciun fel de deșeuri în vasul de toaletă, care funcționează pe sistem de vid și se poate înfunda foarte ușor (lucru specificat explicit în scris, în mai multe limbi, precum și prin pictograme). Am fost surprinsă să constat că la duș apa caldă vine aproape instantaneu. Coșul de gunoi a fost golit după 2 zile. Lenjeria și prosoapele n-au fost schimbate, dar nici n-ar fi fost cazul.

La capitolul „altele” : iluminatul artificial este asigurat cu ajutorul unor neoane (cu lumină caldă) și a veiozelor; prize sunt suficiente, câte 2 în fiecare încăpere (doar că pe cele dinspre ferestre trebuie să le căutați... sus, în apropierea tavanului); wi-fi-ul n-a funcționat prea grozav, iar cât am staționat în Nufăru nici rețeaua de telefonie mobilă n-a excelat (dar, una peste alta, n-a fost bai).

... În timp ce eu m-am ocupat de ședința foto, Tati a adus bagajele din mașină. Am despachetat parțial, apoi am coborât în restaurant, precum am promis. Acum realizez că aici n-am pozat; e de ajuns să vă imaginați o încăpere lunguță, cu o insulă în mijloc pentru mic dejun și mese de 3-4-6 persoane de-o parte și de alta. Fără să epateze prin design, totul e curat și ordonat, mesele acoperite cu fețe de bumbac alb, echipate cu șervețele, olivieră, sare și piper, neapărat o carafă cu apă rece.

„Mica gustare” s-a prefăcut în prânz în toată regula, cu mai multe feluri de mâncare: aperitiv, supă/ciorbă, fel principal și desert. Cu puțin înaintea noastră mai sosise un cuplu din București, am fost întrebați dacă dorim să mâncăm împreună sau separat; împreună, normal, să ne împrietenim, zic! (Și chiar aveam să ne împrietenim!) Puțin după noi a mai venit un tip din Galați (o figură! ; aproape că ne-am împrietenit și cu el) – ăștia aveam să fim toți până a doua zi dimineață. A, plus copilul super-angelic-și-nefiresc-de-cuminte Filip, o dulceață de 3 anișori, împreună cu mama lui; dar pe ei urma să-i cunoaștem abia după cină.

Paranteză, că tot veni vorba de mâncare, hai să dezvolt un pic. Structura mesei de prânz a fost de fiecare dată cea de mai sus. Cina – la fel, doar că fără ciorbă. Precum am spus mai devreme, băuturile din timpul mesei intră în costul pachetului: apă, sucuri, vin alb/roze (preferatul meu) /roșu, bere. Doi tineri-spirt (Mihaela din Câmpina și Ion din Chișinău) roboteau în permanență prin preajmă, turnându-ne în pahare, aducând pe rând platourile sau farfuriile, debarasând. Mereu zâmbitori și atenți, receptivi la doleanțe, stecurând câte-o glumiță (a rămas de pomină „gustoșenia” lui Ion! Nu știți ce-i aia?! Las’, că o să aflați când mergeți prima dată cu Diana).

Porțiile au fost de dimensiuni optime, cel puțin pentru noi (oricum, primeai extra dacă-ți plăcea ceva în mod deosebit). Mâncarea foarte gustoasă; n-am reținut cum o cheamă pe tanti bucătăreasă, am văzut-o doar în ultima zi, gospodină de gospodină! Ne-a răsfățat cu de toate, și tradiționale, și mai puțin: chifteluțe și cârnați de pește, icre, supă de pui cu găluște, ciorbă de pește, storceag, sarmale, paste cu creveți, somn cu legume, vită cu piure și pară fiartă în vin roșu (un deliciu!), file de șalău cu cartofi etc. Câteva deserturi mi-au rămas și ele la inimă: budinca de cacao și vanilie sau colțunașii umpluți cu brânză și stropiți cu sos de ciocolată. Ați înțeles ideea.

Micul dejun s-a servit la farfurie în prima și ultima zi, când am fost doar o mână de oameni și sub formă de bufet suedez în celelalte. Oferta mi s-a părut generoasă din toate punctele de vedere: mezeluri, brânzeturi, ouă gătite în feluri diferite, crenvuști, măsline, legume, gemuri, miere și unt la pachețele, fructe, lapte, ceai sau cafea (grozavă). În cele 2 zile cu bufet au fost și prăjituri de casă (cozonac și chec); foarte, foarte bune.

Într-un loc special, între cele 2 zone cu cabine, se află amplasat un rezervor cu apă, de unde te poți servi oricând.

A, și să n-o uităm pe Valeria! Valeria din Ismail, desigur! Fata de la bar, care prepară cele mai răcoritoare cocktail-uri, cele mai aromate cafele și limonade! Te duci la ea și-i spui ce vrei și zice să te duci în treaba ta, numai să știe și ea cam pe unde, să te lovească mai apoi cu licoarea magică. Sau, de cele mai multe ori, nici nu-i nevoie să te duci tu la ea, că vine ea la tine: „Vă mai servesc cu ceva?” Și parcă n-ai vrut, dar acum parcă ai vrea... Super-fată, ce mai!

... După prânzul întârziat de după îmbarcare, a venit vremea primei excursii: o vizită la Clubul de Echitație Real Racing. Am plecat în timp ce norii se adunau din nou în mod periculos, sperând că poate avem noroc și nu ne udă prea tare... Clubul se află la vreo 8 km de Nufăru, între Malcoci și Tulcea; ne-am împărțit în mașinile lui Marius și a Mariei. Noi am nimerit la Marius și, din vorbă în vorbă, am realizat că – virtual – ne cunoaștem de foaaarte multă vreme, având un drag numitor comun: nașul nostru de cununie! Hmm... Credeți că-i ceva întâmplător pe lumea asta?!...

Ne-a întâmpinat chiar stăpânul locului, pe numele său Ștefan Răileanu, de formație medic veterinar și cercetător în domeniu. De fapt, cred că prima imagine a fost cu 2 fetițe care bandajau gleznele unui cal (am aflat ulterior că fâșiile de pânză erau îmbibate în argilă, reprezentând un soi de tratament). A urmat... un vis, o nebunie, nu știu ce a fost mai degrabă! Doctorul prezentându-ne caii și povestindu-ne o sumedenie de lucruri despre aceste minunate animale, în timpul ăsta o droaie de copii mișunând încoace și încolo, îndeplinind mici misiuni sau pur și simplu jucându-se acum, la finalul zilei de antrenament, în așteptarea părinților care să-i ducă acasă. A, și câțiva câini, de asemenea umblând liberi – pe cât de fioroși la prima vedere, pe atât de dornici de o mângâiere și o vorbă bună.

Totul acolo mustește de pasiune, de educație în spiritul dragostei pentru animale, de viață simplă și adevărată, trăită în interacțiune cu natura, nu virtual, prin intermediul unui ecran. Am văzut cât de încântați și mândri erau copiii când primeau câte o sarcină, relația lor cu antrenorul de asemenea mi s-a părut demnă de urmărit... La final, una din fetițe a fost aleasă să-l aducă din grajd pe focosul armăsar Whisky, pe care domnul doctor l-a înhămat la șaretă, explicându-ne în același timp rostul fiecărui accesoriu. Am fost invitați să ne urcăm și purtați apoi la trap și în galop pe drumurile prăfuite ale vastului domeniu, printre ierburi ireal de înalte, îmbrobonate de picuri de apă, presărate cu multicolore flori de câmp... Și ce aromă, Dumnezeule!...

Primii stropi de ploaie au început să cadă spre finalul plimbării, la început timid, pe urmă tot mai insistent. Domnul doctor ne-a invitat înăuntru până vor fi venit gazdele noastre să ne ia. Și am asistat la altă scenă tulburătoare... Printre șei, harnașamente, crevase și zeci de diplome, modesta încăpere de primire mai adăpostește câte cava: o pianină, un caval, o tamburină... Altă pasiune a doctorului este muzica. A cântat un pic la fiecare instrument, dar cireașa de pe tort au fost improvizațiile la pian și tamburină, cu puștii care îl acompaniau, în extaz! Extraordinar, nu-mi venea să cred că trăiesc așa ceva!... Toată experiența – caii, copiii, zborul cu șareta, dar mai ales micul concert de la final – magie pură!

Cu siguranță, vizita la Real Racing ar fi meritat un articol separat, dar în ritmul ăsta nu mai termin niciodată ce mai am de povestit! :) În rezumat: puteți să vă duceți copiii acolo să învețe să călărească (și nu numai pentru asta), puteți să luați chiar voi ore de călărie sau, dacă deja vă pricepeți, să „închiriați” un căluț pentru o oră-două, sau puteți, pur și simplu, să vizitați locul. Orice variantă va fi câștigătoare, vă asigur!

Evident, dacă prânzul a fost întârziat, nici cina n-avea cum să fie decât tot așa. Înainte de asta însă, am mai stat un pic în salon la un pahar de vorbă și unul de proseco, de bun venit, din partea gazdelor. Și mostre din ciocolata artizanală ratată mai devreme, pentru cine a vrut... A fost singura dată când am cinat în salon, nu în restaurant – noi 5 la o masă, cei ai casei la alta. Domnul doctor cu soția au apărut și ei după un timp, invitați de gazde. La final ni s-a alăturat din nou și-am mai povestit, și-am tot povestit, până s-a făcut ora de nani... Fascinant om! Pasiunea mereu e fascinantă pentru că face lucrurile să se miște!

Sâmbătă dimineață, după micul dejun, am avut programată a doua excursie: o vizită la Satul Pescăresc Tradițional. Plouase toată noaptea, acum se oprise, nori groși acopereau încă cerul. De data asta, ne-a condus Maria din Iași. Nu știu exact ce funcție ocupă Maria – am văzut-o deseori la recepție, dar nu numai acolo. Maria, de fapt, e pretutindeni! Cu verva ei deosebită, cu glumele, cu prezența ei ce umple locul și-l luminează! Pe drum, Maria ne-a povestit despre experiența sa de 15 ani pe marile vase de croazieră (și chestia asta chiar se vede). Maria vorbește despre „oaspeți” , nu despre „turiști” sau „clienți” ; mi-a plăcut mult vorba asta și da, timp de 4 zile chiar așa m-am simțit, oaspete drag la bordul Dianei...

Satul Tradițional Pescăresc se află tot între Malcoci și Tulcea, de fapt doar câteva sute de metri îl despart de Clubul de Echitație. Pe un deal, au fost reproduse mai multe gospodării reprezentative pentru diverse localități dobrogene, există și o micuță capelă și chiar 2 mori de vânt. Ulițele satului reprezintă, la scară redusă, cele 3 brațe ale Dunării. Poți intra în fiecare casă, să admiri mobilierul și decorațiunile, îți poți face o idee despre viața oamenilor de pe aceste meleaguri. La final, te poți trata cu o cafea și o delicioasă plăcintă cu brânză la Bufet (în fapt, o veritabilă mâncătorie), așa cum am făcut și noi; n-am vrut, dar atât a lăudat Maria plăcinta aia!... Și da, a avut de ce!

(V-aș povesti mai multe despre Satul Pescăresc, însă a făcut-o foarte fain colega @k-lator. Și, precum vă spuneam... dacă ne întindem la povești, nu mai terminăm până la Revelion!)

Între timp începuse iar ploaia, spre disperarea tuturor. Ajunși pe vas, am fost bucuroși să constatăm că ne înmulțiserăm simțitor (cam 35-40 de persoane aveam să fim în final). Desprinderea de țărm era programată pentru ora 12, însă a durat un pic până au reușit să facă toate manevrele și mai ales să întoarcă ditamai măgăoaia și s-o poziționeze pe calea de plutire. Eu, una, am privit fascinată întreg procesul!

Drumul până la Sfântu Gheorghe a ținut cam 4 ore, am fost ca-n transă, tot cu ochii pe afară, deși nu-s multe de văzut; canalul e lărguț, mărginit de vegetație, câte o pasăre în zbor ici-colo, câte o casă, câte o bărcuță... A fost interesant când am defilat prin fața localităților cunoscute deja terestru: Mahmudia, Murighiol, Dunavăț.

Aveam să aflăm în curând lucruri interesante despre această parte a deltei și mă grăbesc să vi le împărtășesc. Lungimea brațului Sf. Gheorghe se măsoară în kilometri, spre deosebire de cea a brațului Sulina, care se măsoară în mile marine, deoarece acesta din urmă este brațul navigabil (la nivel industrial) al Dunării. Pe de altă parte, brațul Sf. Gheorghe măsoară, în starea lui naturală, 112 km; în anii 1920, au fost create artificial scurtături care au șuntat 6 meandre (o soluție considerată mult mai ieftină decât decolmatarea periodică), astfel că în prezent putem naviga de la Nufăru până la Sfântu pe aproximativ 70 km.

Ploaia ne-a acompaniat tot drumul, ploaie măruntă, sâcâitoare, de toamnă, care-ți dă senzația că va dura veșnic... Am încercat (și zic că am și reușit) să mă bucur totuși de drum, chiar dacă în loc să mă bronzez pe șezlong cu un Mojito în mână a trebuit să mă corcolesc în pătură pe un scaun, în zona acoperită a punții superioare. În fine, am ajuns, nava a fost poziționată la pontonul principal, acolo unde se află indicatorul pe care scrie numele localității, încadrat de 2 desene sugestive pentru brandul localității, sturionul.

În program era trecut tur pietonal ghidat, dar desigur că activitatea s-a anulat. Unii au luat bicicletele și-au pornit hai-hui prin ploaie, alții per pedes, sub umbrele. Am încercat și noi (eu cu Tati) să facem câțiva pași, dar ne-am împotmolit rapid. Sfântu Gheorghe este singurul sat din țară cu ulițe acoperite integral cu nisip (pe alocuri mărginite de trotuare înguste) și când plouă se fac bălți uriașe. Ne-am petrecut restul serii pe vas, rugându-ne pentru vreme mai bună...

Și rugile ne-au fost ascultate, căci a doua zi dimineață, când m-am trezit, câteva raze jucăușe încercau să străpungă țesătura deasă a perdelelor și să-mi mângâie fața. Yu-huuu! (N-au reușit ele mare lucru, norii le-au dovedit din nou, dar măcar n-a mai plouat câteva ore bune). După micul dejun, ne-am adunat vreo 10-12 călători și, împreună cu ghidul (un tânăr extrem de pasionat de locurile natale), am pornit să descoperim tainele micului sat...

La prima vedere, ai putea să strâmbi din nas: „Tur pietonal la Sfântu?! Ce obiective turistice are Sfântu, încât să te flendurești pe străzi – pardon, pe ulițe – și să trăncănești aproape 3 ore?!” Dar ne-am urmat intuiția și ne-am dus și bine am făcut, căci am aflat lucruri pe care doar localnicii ți le pot povesti. De pildă, că satul a avut în trecut cel puțin 5 vetre, coborând din ce în ce mai spre mare, cea actuală datând de vreo 400 de ani. Deoarece multe zone din sat se află cam la 1 m sub nivelul mării, localitatea era frecvent inundată, asta până prin anii 70, când s-a construit un dig înconjurător.

Am aflat despre stuf și folosințele lui, despre sturioni, despre felul cum se construiesc casele în deltă, despre viața grea și frumoasă a oamenilor de aici, despre vacile care pasc libere și nu sunt mulse niciodată, doar sacrificate când și când pentru carnea lor ațoasă și sărată. Despre farul cel vechi, construit de turci (care azi nu mai e) și despre farul cel nou, cu aspect futuristic, elicoidal. Și multe altele, n-o să dau tot din casă, vă las să le aflați și voi la fața locului.

Plimbarea a fost plăcută și din alt punct de vedere. În iarnă, Sfântu mă vrăjise datorită aerului său atemporal, rustic, scăldat în auriul înghețat al soarelui primei zile de Crăciun. Acum, de Rusalii, grădinile musteau de vegetație, erau acolo miloane de flori de toate felurile și culorile; ca o particularitate, multe porți erau împodobite cu ghirlande de flori, un obicei local, pe care nu l-am mai întâlnit până acum.

La biserică slujba încă nu se terminase, unii din noi au vrut să asiste la ultimele minute, alții au rămas afară, să adulmece aerul parfumat și pur. Ne-am intersectat la un moment dat cu Charlie Ottley, celebrul productor BBC, mare iubitor și promotor al țării noastre; se pare că avea și el treabă prin Sfântu...

Super-tare turul pietonal, vi-l recomand din suflet! Dacă mergeți cu Diana, vi-l face ea cadou; dacă nu, întrebați de Răzvan (la Centrul de Informații Turistice).

După masa de prânz am zis că mergem la plajă (mai ales că se mai risipiseră norii), dar n-a fost să fie, Diana ne-a făcut iar program: plimbare cu barca până la Insula Sacalin. Cum s-o refuzi?! Am vrut să facem plimbarea asta în iarnă, dar am ratat-o din cauză că în ultima zi s-a stricat vremea.

Ne-am îmbarcat în 2 șalupe, portul e la 2 pași, șalupe câtă frunză și iarbă!... Traseul a inclus Gârla Turcească, un canal ce face legătura cu Laguna Sacalin, nenea barcagiu’ ne-a mai zis una-alta, ne-a arătat păsări și broaște țestoase, ne-a povestit despre cum era „înainte” și cum e „acum” , de-astea. Mai ales când am ajuns la Cherhanaua Veche, un adevărat domeniu aflat în prezent în părăsire și continuă degradare; te apucă plânsu’...

Insula Sacalin este cel mai tânăr pământ al țării, știam asta, paradis al păsărilor și al altor viețuitoare, rezervație naturală, n-ai voie să pui piciorul acolo decât cu permis special; am zărit-o numai de la depărtare. Ce nu mi-a plăcut a fost că nenea ne-a spus că n-are voie să ne ducă în apropierea epavei scufundate în lagună, lângă insulă, ceea ce știam că nu-i adevărat, multe excursii vizează chiar epava, mai probabil că n-a avut el chef să meargă până acolo. Am fost civilizați și ne-am prefăcut că-l credem.

Ne-a dus totuși la vărsarea Dunării în mare, mi s-a părut fenomenal să mă aflu în acel loc! Marea era calmă, un fel de lagună și ea (cu o zi în urmă cică fuseseră valuri, nu te-ai fi putut apropia), m-a îmbătat efectiv cu albastrul ei!... Și cu parfumul ușor sărat, de care sunt dependentă!... Am văzut plaja în depărtare, oamenii roiau cu picioarele în apă. Tânjeam să mă dedublez, o parte din mine să rămână pe șalupă, cealaltă să zboare (ca pescărușii ce planau deasupra) spre plajă!...

Luni, la ora 13 (scria în program), Diana avea să plece din nou spre Nufăru și noi încă nu ne înmuiaserăm picioarele în mare! Dumnezeule bun!... Am avut de gând să ne trezim devreme, să fim primii la micul dejun (la 8 începe, am uitat să spun) și apoi s-o luăm cătinel spre plajă. Socoteala n-a ieșit chiar așa, din cauza numeroaselor pahare de vorbă (ok, s-or fi strecurat și câteva de vin...) care ne-au ținut treji, împreună cu noii noștri prieteni, muuult după miezul nopții...

Totuși, pe la 10 fără un sfert, eram echipați cu chiloți de baie și prosoape, gata de excursie (GoogleMaps îmi dădea cam 45 de minute pe jos; exclus să luăm bicicletele, ne-am fi împotmolit cu ele în nisip și prin bălți, fuseseră amicii noștri cu o zi înainte). Remarcând că până atunci activitățile s-au mai decalat pe ici, pe colo, ne-a dat prin cap s-o întrebăm pe Maria la cât pleacă nava. „La 12.” Pe bune?! Cu o oră mai devreme?! Da, ne-a confirmat și Petre; la întors drumul va fi mai lung ca timp, navigăm în amonte, pentru unii urmează apoi lungul drum spre casă. Am socotit repede: o oră jumate pe drum, tot ne mai rămân câteva minute să salutăm marea! Hai, Tati, repejor!

Am pornit, drumul îl știam de astă iarnă, ții ulița principală tot înainte până se termină satul, apoi pe lângă bălți încă vreo 2 km. Am avut câteva mici opreliști în cale, respectiv zone în care efectiv a trebuit să călcăm direct prin noroi, dar nu ne-am dat bătuți. La intrarea pe plajă, de-o parte și de alta, sunt 2 bărulețe, unul de-abia se ridica, celălalt oferea băuturi și 5-6 feluri de mâncare (de reținut pentru altă ocazie).

Am găsit dunele la fel de spectaculoase, ba parcă și mai, punctate cu vegetație proaspătă; nisipul încă ud de la atâta ploaie, marea calmă și... splendidă, ca întotdeauna! Apa mi s-a părut recișoară, erau totuși destui curajoși, noi n-am riscat, era încă semi-înnorat. Am privit, am adulmecat, ne-am bucurat... Am băut și-o berulă mică pe plajă, în spiritul tradiției...

Ne-am urnit înapoi, am scurtat un pic drumul prin incinta lui Green Village, pe care l-am salutat din mers, apoi pe dig până la navă. Diana își strânsese deja puntea, era 12:01 când am pășit de pe ponton direct spre intrarea dintre cabine (o scurtătură pe care o mai folosiserăm, dădea direct lângă camera noastră). Imediat după aceea, ne-am desprins de țărm. Am mulțumit că ne-au așteptat, ne-am cerut scuze pentru minutul de întârziere. Ne depărtaserăm deja binișor, când am zărit o șalupă rapidă lipindu-se de Diana și pe gălățeanul nostru traversând din una în alta. Ne-a povestit mai târziu, a fost fix cum am bănuit, omul luase de bună ora din program. Totul e bine când se termină cu bine.

Tot drumul până la Nufăru (cam 6 ore), vremea a fost splendidă, parcă făcând în ciudă celor a căror vacanță avea să se încheie în curând! Nu și pentru noi însă! ;) (Nu conteneam să mă minunez, căci noi nimerim de obicei în tabăra necâștigătoare...) Și prietenii noștri ar fi trebuit să debarce la Nufăru; cu jumătate de oră înainte au reușit însă să-și aranjeze ploile (scuzați cuvântul „ploile” ; ptiu, ptiu!) și să mai rămână o zi! Yu-huuu! A fost fain, dintr-o dată s-a făcut și mai liniște, am asistat împreună la unul dintre cele mai frumoase apusuri de soare din viața noastră! Pe urmă am cinat, pe urmă am mai stat la povești sub ploaia (ptiu, ptiu!) de stele... Chiar fain!

Pentru a doua zi dimineața, Petre ne aranjase o excursie pe canale cu un localnic. Când ne-am trezit, cerul era din nou acoperit cu nori și ploua mărunt. În primă fază ne-am dezumflat, apoi ne-am reconsiderat rapid starea: ce, ne fac pe noi niște stropi de apă?! Am cumpărat câte o pelerină de ploaie (10 lei) de la magazinașul Dianei și ne-am urcat într-o singură mașină toți 4. La 9:30 băteam în poarta Casei Badea din Murighiol.

Ionuț, proprietarul, ne-a invitat în curtea frumoasă, gătită cu flori și ne-a servit o cafea până când aveau să fie gata și ceilalți oaspeți ce ne-au însoțit în excursie. Pe la 10 și ceva ne-am îmbarcat efectiv pe una din șalupele pensiunii, cu Aurel la cârmă și Ionuț pe post de ghid. Traseul a ținut aproape 4 ore, incluzând lacuri și canale.

Ce să vă zic?!... Am mai fost în astfel de excursii, dar de departe aceasta a fost cea mai tare! Asta datorită lui Ionuț, un om cu o vervă nemaipomenită, de la care am aflat o sumedenie de lucruri! Practic, omul ăsta a vorbit într-una! Nici de data asta n-o să dau din casă, vă las să descoperiți delta alături de Ionuț Badea, de la Casa Badea, Murighiol (atenție însă când rezervați, deoarece mai există o pensiune cu același nume în Breaza!). Noi ne-am propus să revenim neapărat, măcar pentru un weekend, să facem și alte incursiuni pe canale, să mai ascultăm poveștile deltei condimentate de pasiunea lui Ionuț pentru aceste meleaguri, să ne delectăm cu bucatele delicioase gătite de soția sa!... Până una, alta, am învățat să recunoaștem de la distanță diferite specii de păsări și plante.

La întoarcere, deși era târziu, nu ne-am putut abține să nu mai facem 2 mici popasuri, în scop de shooting foto: la marginea unui uriaș lan de maci ce ne lăsase muți de uimire dimineață, când am trecut pe lângă el și apoi la ieșirea din Victoria, unde se întinde o mică plantație de lavandă, pe care o știam de acum câțiva ani. La navă, am mâncat din nou un prânz întârziat, ne-am încheit socotelile financiare, ne-am luat rămas bun de la echipaj și... ne-am desprins, cu greu...

... Nu v-am zis nimic despre entertainment, căci Diana oferă și așa ceva. Deocamdată subțirel, dar oamenii vor să dezvolte acest segment în viitor. A fost o seară cu tombolă, alta cu karaoke, am cântat, am dansat și mai ales ne-am distrat. Maria și Petre au contribuit din plin la reușita ambelor seri (dar și Valeria, cu licorile ei...).

A fost fain cu Diana, ne-a plăcut maxim! N-a fost totul perfect, am remarcat și câteva chestii perfectibile; mici-micuțe, nimic grav. De exemplu, faza cu programul. E de înțeles că orele nu pot fi respectate literă de lege (din diverse motive), dar trebuie găsită o soluție ca orice modificare să fie adusă la cunoștința tuturor. Mai ales când e vorba de ora de plecare a navei! Din punctul meu de vedere, bietul gălățean n-a avut nicio vină. E simplu să afișezi ora de plecare la ieșirea de pe vas sau în alt loc ușor vizibil, astfel încât nimeni să n-o rateze în necunoștință de cauză.

În altă ordine de idei, poate că și meniul zilei ar fi bine să fie cunoscut dinainte. Noi n-am avut nicio problemă, mâncăm orice, dar prietenii noștri au venit chitiți să se sature de pește. Într-una din seri, când s-au servit salată rusească și paste cu creveți (după ciorbă de porc și sarmale la prânz), au preferat să mănânce la o cârciumă din apropiere. Sunt convinsă însă că, dacă ții o dietă specială, oamenii se vor plia pe doleanțele tale, i-am văzut foarte receptivi și maleabili.

Concluzii

Am vrut multă mare cu un pic de deltă și până la urmă a ieșit fix invers. Dar – Dumnezeule! – ce întorsătură frumoasă au luat lucrurile! N-am renunțat la ideea de Ucraina în octombrie și abia așteptăm să ne întoarcem la bordul Dianei, mai rămâne să stabilim exact când, să ne sincronizăm cu noii noștri prieteni... De asemenea, nu mi-am ostoit defel dorul de Sfântu, ba, din contră... Tot visez la o vacanță din aia în care pare că trăiești în buclă aceeași zi: te trezești, te urci în trocarici, te duci la plajă, mănânci un pic, iar plajă, iar trocarici, mai mănânci un pic, bei și un pahar de vin și, când ai pierdut războiul cu țânțarii, te bagi la somn...

Despre Diana și oferetele sale puteți afla mai multe de pe site-ul: www.croaziere-deltadunarii.ro sau de pe pagina de facebook a navei.


[fb]
---
Trimis de crismis in 28.06.21 16:30:24
Validat / Publicat: 28.06.21 17:40:33
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CROAZIERE în #DELTĂ

VIZUALIZĂRI: 1850 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Apus de soare la Nufăru, admirat de la bordul navei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 48350 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

10 ecouri scrise, până acum

Carmen IonPHONE
[28.06.21 19:43:27]
»

@crismis: Minunat!!!

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[28.06.21 19:43:59]
»

@Carmen Ion: cu adevărat!

krisstinnaPHONE
[28.06.21 20:51:30]
»

@crismis: Draga mea, eu când citesc o carte sunt acolo, fac parte din acțiune, uneori mă identific cu personajele, nu îmi lipsesc emoțiile, palpitațiile, lacrimile, furia sau bucuria, sunt intr-un film, eu văd acțiunea și simt pe pielea mea fiecare cuvințel.

Ei bine, asta am făcut acum: m-am detașat complet, am pășit pe vas cu tine, am văzut fiecare locșor, am fost la herghelie, am ascultat muzică, am mers prin noroi, mi-am băgat picioarele in mare, am fost și la căsuțe, am admirat păsările, caii și vacutele, am atins nuferii și m-am îndrăgostit (iar) de macii tăi dobrogeni.

Si totuși, îți pun o întrebare: cum te-ai descurcat doar cu o pernă ??

Aveam doar 10 ani când m-am îndrăgostit de deltă. Și... am rămas tot așa

Un articol cu sare și piper, cu bucurie și emoție, cu stropi de ploaie caldă, cu raze timide de soare, cu aroma sărată a mării, cu gingășia macilor...

Felicitari și mulțumesc

webmaster
[28.06.21 20:53:28]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[28.06.21 21:27:35]
»

@krisstinna: Oh, te-am emoționat și m-ai emoționat profund cu vorbele tale toate!...

Am scris o poveste cam lungă, mi-a trecut prin cap s-o splituiesc în 2 (mai mult pentru numărul dublu de poze pe care le-aș fi putut atașa????), pe urmă mi-am amintit cum scria amica @ariciu: "cui nu-i place, să nu citească! "

Tu ai avut răbdare să te plimbi cu mine până la capătul excursiei și văd bine că n-ai regretat, ba, din contra! Ceea ce mă bucură nespus! (Dar nu mă miră defel.)

Cu adevărat, din clipa în care am pășit pe covorul roșu al Dianei și până la final, am simțit permanent că trăiesc într-o poveste, că mă copleșesc minunile, aproape la limita cu insuportabilul! Și, Doamne, câte amintiri am colecționat, le tot vântur, ca pe diamante și aproape că nu-mi vine a crede că-s ale mele!... De-aia m-am și grăbit să scriu.

Cât despre pernă... ???????????? Pe măsură ce trec anii, mă trezesc că-mi țin din ce în ce mai puțin la chestii de genul ăsta... Ok, e fain să dorm cu 2 perne, dar ajunge și una, la o adică... Ba chiar și una mai leșinata, așa... Ce contează pe ce pernă dorm nopțile, când zilele îmi oferă atâtea minunății?! Am timp acasă să mă concentrez pe perne și alte nimicuri de-astea...

Îți mulțumesc că m-ai însoțit în plimbare, dar mai ales pentru cuvintele tale frumoase! Mi-e dor de tine, mi-e dor de toți prietenii AFA! Simt că ziua revederii e aproape și mi-e și mai dor!

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[28.06.21 21:29:46]
»

Mulțumesc mult!

Aurici
[30.06.21 17:49:12]
»

Tare mult mi-a plăcut și mie să mă plimb cu Diana și cu tine. Și ce excursii faine, chiar m-ai emoționat și pe mine cu dl doctor de la Real Racing. Despre celelalte mai auzisem dar clubul de echitație chiar a fost o surpriză. Și mi-a plăcut programul, sper ca entuziasmul de început să dureze până ajung și eu.

Pusesem și noi Diana pe listă după articolul colegului @pepsi7oro, dar din păcate, nu am un an turistic prea bun, sunt pe la spontane mai mult. Dar mă bucur să știu articolul tău la răboj pentru când o fi să fie.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismisPHONEAUTOR REVIEW
[30.06.21 17:55:56]
»

@Aurici: Diana pare că-și face tot mai mulți prieteni, o tot urmăresc și eu pe unde apuc, prin lumea asta virtuală... Cunoscându-l pe Marius (din poveștile nașului nostru, acum și pe viu), nu cred că va face rabat la calitate, ba sper că oferta va fi din ce în ce mai diversificată și mai faină.

Nu-i nimic dacă nu va fi foarte curând pentru voi; important e că rămâne pe listă Diana, până când va fi să fie! Cine știe, poate vă face Doamne-Doamne și vouă vreo surpriză, așa cum ne-a făcut nouă...

Oricum ar fi, vă doresc să vi se limpezească apele... (inclusiv) turistice! Să auzim numai de bine!

Marius 72
[04.07.21 11:57:08]
»

Felicitări pentru limbarnița asta de articol! ????

Se simte din el încântarea ta!

L-am citit și am trăit două stări sufletești oarecum opuse. Una de regret pentru că dorisem și eu inițial să plutim pe Dunăre dar legănatul continuu îi crea un disconfort Adrianei și o alta de nerăbdare întrucât peste exact 2 luni avem rezervare la Sfântu Gheorghe, pentru prima noastră intrare în Delta Dunării.

Și, drept să îți mărturisesc, abia întors din concediu așteptam să treacă cele 2 luni. Însă acum, după lecturarea înlănțuirii slovelor tale și detectarea bucuriei ce te-a însoțit de la dezlegarea parâmelor și până în prezent - se simte din scris - încep să fac AMR-ul ca răcanul ce eram acum 20 de ani.

Am luat legătura cu un ghid local și trei zile pline m-am lăsat în organizarea lui, cu vizite pe diverse insule, brațuri și hățișuri, cu mese servite în comunități de lipoveni, ucrainieni sau dobrogeni. Cică fiecare dintre aceștia își au propriile rețete.

Apreciez articolul tău dar mi-a produs un disconfort... Zău, m-ai făcut nerăbdător din cale afară! ????

crismisPHONEAUTOR REVIEW
[04.07.21 12:38:54]
»

@Marius 72: Liniștește-o pe Adriana: legănatul pe Dunăre n-are nicio legătură cu legănatul pe mare. Practic, nu există legănat pe Dunăre. Vasul plutește atât de lin, exact precum Skodița voastră pe autostrada aia albaneză! Nicio bulă din paharul cu apa minerală nu-i deranjată defel! De luat în considerare Diana pe viitor, eu zic că nu există opreliști reale...

În altă ordine de idei, Sfântu e un loc magic, de care o să vă îndrăgostiți cu siguranță. Un sat atemporal, canale cu nuferi și sute de păsări văzute și nemaivăzute, o plajă sălbatică scăldata în valuri înspumate... Un astfel de loc n-are cum să nu lase o urmă adâncă, dureros-plăcută, în inimă!... Deja mi-e dor. O idee foarte bună că vă dați pe mâna unui organizator localnic, ei știu cel mai bine. Abia aștept să citesc poveștile!

Până una-alta, vacanță de vis vă doresc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, crismis, Marius 72
Alte impresii din această RUBRICĂCroaziere cu MS Diana:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.089014053344727 sec
    ecranul dvs: 1 x 1