ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.06.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 20.06.21
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
MAY-2021
DURATA: 3 nopți
Familie
2 AD. + 1 COPII -- v: 2
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 5 MIN

Senzații TARI, experiență UNICĂ, peisaje ce-ți taie răsuflarea cu nava de croazieră MS Diana!

TIPĂREȘTE

Descoperisem frumusețile Deltei în urmă cu câțiva ani, când am fost într-un Team Building la un hotel plutitor. Fiind cucerită de local, mâncare, servire, mi-am promis că voi reveni și cu familia. Am căutat contactul hotelului plutitor Egreta și am aflat că proprietarul lansase recent prima croazieră din Delta Dunării - nava MS Diana.

Am primit pe WatsApp pachetele oferite, cu durate variabile de 3,4, 7 nopți, prin care ne propunea să descoperim brațele Deltei Dunării, împreună cu diferite destinaţii din ţară (Sf. Gheorghe, Sulina), dar şi din Ucraina (Odessa, Ismail) sub denumirea de "Simfonia Deltei". Plecările erau programate săptămânal, în zilele de luni sau joi, cu îmbarcare din comuna Nufăru de lângă Tulcea.

Mi-a fost extrem de greu să aleg, toate croazierele erau atractive, programe pline de activităţi, gastronomie specifică, așa că i-am plasat soțului această misiune. N-a stat pe gânduri și a zis să ne organizăm pentru prima îmbarcare:” Simfonia Deltei S6 - Descoperim brațul Sulina” o croazieră de 4 zile, 3 nopți.

Având experiența primului sejur în Deltă, știam că va fi o vacanță extraordinară, însă așteptările au fost întrecute. Încă de pe drum am fost ghidați cum să ajungem mai repede la destinație. Ajunși, am fost bucuroși să vedem că nu trebuie să ne facem griji în privința parcării, deși în program era precizat și acest serviciu gratuit - parcare auto păzită.

Era doar începutul unei vacanțe de vis… covorul roșu pregătit la propriu, o parte din personal aștepta să te întâmpine, să-ți ducă bagajul în cameră, iar nava… SPECTACULOASĂ????


despre SERVICII

Primirea excepțională, cel mic s-a simțit ca o vedetă când a pășit pe covorul roșu.

Sufletul navei este reprezentat de un echipaj de înaltă calificare, atât pe partea de navigație, cât și pe cea de hotel și restaurant. Conducerea implicată permanent, încât să nu lipsească nimic.


despre CAMERE & COND. CAZARE

După rezervare, am fost contactați telefonic și ni s-a comunicat că alocarea camerei se va face aleatoriu, la sosire. Cabinele, clasificate la 4 stele, dispuse pe 2 punți, suprapuse, au toate același standard. Configurate: duble/single, matrimonial/single și apartamente pentru familie cu trei membri cât și cu patru membri.

Am primit o cabină - apartament, cu o priveliște absolut superbă. Camera organizată în așa fel încât să ai spațiu suficient, loc special pentru valiză, dulapuri cu umerașe pentru haine, noptiere... aer condiționat, televizor... În baie găseai gel de duș, săpun, prosoape de toate mărimile...

Deși cel mic avea un pat exclusiv pentru el, ca și acasă, a preferat să doarmă cu noi. Patul extrem de confortabil și încăpător, am dormit perfect toți trei.

Curățenia se făcea zilnic: se aranja patul, se lua gunoiul etc.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Toate programele sunt all inclusive – mese principale, aperitive și băuturi alcoolice și nealcoolice pe perioada meselor, programe artistice, acces la toate facilitățile navei.

Restaurantul este situat la deck-ul inferior, în timp ce Lounge Bar-ul se află la cel superior, având o zonă de bar, cu fotolii, canapele de relaxare și ferestre mari care permit admirarea peisajului în timpul marșului de croazieră. Tot aici există și o zonă de dans, atât pentru buna dispoziție a pasagerilor, cât și pentru spectacolele pe care artiștii locali le produc.

Cât privește mâncarea, TOTUL la superlativ. La bordul navei am fost răsfățați cu mese îmbleşugate cu peşte şi preparate din peşte ca specificul zonei să ne pătrundă şi mai adânc în suflet. Bucătăreasa excepțională, toate preparatele erau delicioase. Personalul atent în permanență la detalii, servire ireproșabilă.

Pe scurt, mâncare și băutură pentru toate gusturile.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Programul generos și foarte bine organizat, oferit de Croaziere Delta Dunării ne-a permis să vizităm o serie de destinații fascinante.

Frumuseţea Deltei Dunării este recunoscută la nivel internaţional, iar pe lângă autenticitatea şi sălbătăcia naturii din acest colţ de paradis, de-o parte şi de alta a canalelor, liniştite şi colorate îşi fac apariţia satele tradiţionale pescăreşti şi casele vechi cu stuf, pe care începi să le descoperi de cum ai pornit în croazieră.

Ajunși la Sulina, un ghid pasionat de istoria și poveștile locurilor, ne-a condus în timp prin oraș. Povestioarele pline de inspirație și umor ale unor locuri celebre, însoțite de mici detalii, greu de observat ca simplu turist, te vor determina să nu uiți prea curând orașul Sulina

Plaja cu nisip de la malul mării îți va da și mai multe motive să revi în acel loc.

Și asta n-a fost tot... mai menționez vizita în Satul Pescăresc Tradițional, adevărată poartă de intrare în minunata lume a Deltei, care cuprinde case tradiționale, un bufet sătesc, o cherhana, mori de vânt, o capelă și un centru de informare...

Toate aceste obiective sunt incluse în programul croazierei - Descoperă brațul Sulina.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

La bordul navei, nu lipsește nici programul artistic, serile tematice, dansurile şi muzica specifică care îi dă un plus de savoare croazierei.

Am asistat la un spectacol de muzică grecească, iar distracția a continuat până la răsărit pentru petrecăreți. Din păcate nu vă pot împărtășii prea multe din programele artistice, deoarece eram nevoită să mă retrag în cameră cu cel mic, pentru a nu ne abate de la programul nostru, însă vă pot spune că am dormit extrem de bine :)

Cu bateriile încărcate, cel mic avea unde să-și consume energia, distracția maximă era pe puntea superioară, unde se aflau baloanele de fum.

Bicicletele așteptau să fie scoase la plimbare.

Croaziera cuprinde degustări de vinuri locale, dar și produse de ciocolaterie,

Pe lângă toate activitățile, nimic nu se compară cu răsăriturile și apusurile văzute de pe terasa navei, imagini ce-ți taie răsuflarea la

propriu.


[fb]
---
Trimis de RoxanaR8 in 20.06.21 05:35:41
Validat / Publicat: 20.06.21 09:07:37
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CROAZIERE în #DELTĂ

VIZUALIZĂRI: 496 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (RoxanaR8); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 12150 PMA (din 14 voturi)

ECOURI la acest review

8 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[20.06.21 09:07:17]
»

Bun review de debut, merită remarcat

@RoxanaR8: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

Alina53
[20.06.21 13:14:12]
»

Frumoasă, interesantă și incitantă mini-croaziera în Delta Dunării! Este o realizare admirabilă din partea organizatorilor, cu atât mai mult cu cât au extins itinerariul până la vecinii ucraineni. Prețul afișat pentru croaziera pe brațul Sulina, cu cazare pentru trei nopți este probabil pentru o singură persoană, nu-i așa?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
RoxanaR8PHONEAUTOR REVIEW
[20.06.21 13:37:28]
»

@Alina53: da, prețul diferă în funcție de perioada aleasă, am plătit 345 euro/ persoană (all inclusive puțin spus, având în vedere că pe lângă mese, gustări, băuturi... erau incluse și excursiile, ghizi, spectacole la bordul navei etc). Cel mic a beneficiat de gratuitate (copii sub 3 ani au gratuit dacă dorm în același pat cu părinții, iar cei sub 16 ani beneficiază de reduceri de până la 70%).

Datorită echipei care este dedicată complet acestui proiect, sejurul a fost excepțional.

Alina53
[20.06.21 14:37:32]
»

@RoxanaR8: În acest caz, poți modifica prețul afișat, adăugând: /persoană

k-lator
[20.06.21 14:40:52]
»

@RoxanaR8: După articolul scris de @pepsi70ro despre croaziera inaugurală a navei MS Diana (vezi impresii), m-am bucurat să aflu detalii noi din review-ul tău.

Pentru că îmi place mult Delta Dunării, fauna și flora ei, poveștile locurilor, dar și bucatele gătite în acest colț de țară, citesc mereu cu interes despre arealul mirific. Ultima dată când am vizitat Delta, în octombrie anul trecut, am fost și noi pe la Satul Pescăresc Tradițional. Sper că ați avut o experiență frumoasă acolo!

Dar revenind la review-ul tău despre croaziera cu MS Diana, mă conving din ce în ce mai mult că un sejur cu această navă este de succces. Vreau doar să știu cum a fost situația cu țânțarii în perioada în care ați fost voi?

Felicitări pentru alegerea vacanței și articol. La cât mai multe călătorii frumoase și review-uri din care să ne inspirăm și noi!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
RoxanaR8PHONEAUTOR REVIEW
[20.06.21 18:05:17]
»

@k-lator: muțumesc! O să vă convingeți cu adevărat când veți ajunge la bord Delta Dunării este mirifică în orice anotimp, indiferent de condițiile meteo și mereu vei descoperi ceva nou.

În perioada în care am fost noi, țânțarii nu și-au făcut apariția. De la recepție se puteau achiziționa diverse obiecte utile sejurului, printre care și accesorii împotriva țânțarilor, pelerine de ploaie, ochelari de soare, șepci...

Ne dorim să mai mergem într-o astfel de croazieră!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
RoxanaR8PHONEAUTOR REVIEW
[20.06.21 18:07:47]
»

@Alina53: mulțumesc de sfat, voi face modificarea.

RoxanaR8PHONEAUTOR REVIEW
[20.06.21 18:30:07]
»

@webmasterX: mulțumesc pentru încurajare și mă bucur să fac parte dintr-o asemenea comunitate descoperită recent. Eram/ sunt în căutarea unui sejur All inclusive, la malul mării... Recomandările ajută foarte mult în alegerea unei vacanțe. Cu #amfostacolo deciziile sunt mai ușor de luat. Felicitări tuturor!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alina53, k-lator, RoxanaR8
Alte impresii din această RUBRICĂCroaziere cu MS Diana:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069675922393799 sec
    ecranul dvs: 1 x 1