Pe urmele lui George Enescu la Conacul Tescani

TIPĂREȘTE

La aproximativ 35 Km de Bacău, pe drumul spre Moinești, pe malurile Tazlăului, la capătul unei alei mărginită de plopi inalți, inconjurat de livezi de meri, se află Conacul Tescani, in prezent Secția ”Dumitru și Alice Rosetti Tescanu – George Enescu” a Muzeului Național George Enescu

Istoria Tescaniului incepe odată cu cumpărarea, in anul 1709, de către vornicul Ștefăniță Roset, a moșiei de la care se va trage numele unei intregi ramuri a familei: Rosetti-Tescanu. Iubitoare de cultură și artă, familia Rosetti-Tescanu a făcut din Tescani, de-a lungul timpului, un loc de intâlnire a unor reprezentanți de seamă ai literaturii, picturii sau muzicii. In 1848, Costache Rosetti-Tescanu, organiza, in propria casă, școala satului și îi aducea aici pe Vasile Alecsandri și Costache Negri, pentru ca mai târziu, fiul lui, Dumitru Rosetti-Tescanu, să adune la Tescani una dintre cele mai valoroase biblioteci din Principatele Române, cu multe ediții rare, totalizând peste 12.000 volume.

Dumitru Rosetti-Tescanu, om politic, prefect și deputat s-a căsătorit cu Alice Jora, nepoata lui Costache Negri, și au locuit in Conacul Tescani, construit de Dumitru in anul 1880.

La acest conac aveam să ajung și eu, intr-o zi de martie a anului 2018. La intrarea in conac și pe tot parcursul vizitei, m-au insoțit acordurile Rapsodiei lui George Enescu, a cărui prezență o percepeam nu numai prin muzica pe care o auzeam ci și prin obiecte sau fotografii ale celebrului muzician.

Dar, care este legătura dintre vechea familie Rosetti-Tescanu și George Enescu? E simplu. O mare iubire.

Din căsătoria lui Dumitru Rosetti-Tescanu cu Alice Jora, s-a născut, in anul 1878, fiica lor, Maria, numită și Maruca, cea care avea să devină una dintre cele mai frumoase femei ale acelor timpuri.

La vârsta de 19 ani, Maruca, s-a căsătorit cu prințul Mihai Cantacuzino, fiul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, important om politic român, primar la Bucureștiului și prim minstru al României, poreclit Nababul, datorită uriașei lui bogății.

Prin această căsătorie, Maruca a dobândit titlul nobiliar de prințesă, titlu de care era foarte mândră și de care nu se va despărți până la sfârșitul vieții.

Primii șapte ani ai căsătoriei Marucăi cu prințul Mihai Cantacuzino au decurs relativ liniștit, in ciuda renumelui de afemeiat pe care acesta il avea. Prințesa a dat naștere la doi copii, Alice și Bâzu, iar căsnicia lor părea să urmeze un traseu fericit. Asta până când Maruca a descoperit că soțul ei avea o relație amoroasă cu nimeni alta decât Nellie, sora ei.

Prințesa nu a putut trece peste această infidelitate, și nu și-a iertat niciodată soțul. Nu au divorțat, au continuat să păstreze o căsătorie de formă, in care fiecare avea libertatea de a trăi viața așa cum credea de cuviință.

După această separare de soțul ei, prin anul 1907, Maruca il cunoaște pe George Enescu, venit la casa familiei Cantacuzino din Sinaia să susțină un recital. Intre cei doi a fost dragoste la prima vedere, după cum mărturisește insăși prințesa in memoriile ei: ”Bărbat, zeu sau demon este această siluetă de titan ieșită din trăznet, zveltă dar compactă ca de jasp negru? Destinul in persoană. Inaintează spre mine fatal, irezistibil, pe când eu merg, ca o somnambulă in întâmpinarea lui”.

Maruca și Enescu, sau Pynx cum îi spunea prințesa, preluînd numele de alint cu care Carmen Silva il botezase pe muzician, au trăit apoi o furtunoasă poveste de dragoste, cu certuri și impăcări, cu gelozii de o parte și de alta. Maruca nu l-a adus de la inceput pe Enescu la Conacul Tescani. Prefera să păstreze acest loc ca un refugiu al ei, un loc unde să fugă de iubirea față de muzician. Enescu a venit la Conacul Tescani abia in anul 1917, după aproape 10 ani de legătură amoroasă cu Maruca. De atunci șederile lui la conac au fost tot mai dese și mai lungi, Enescu refugiindu-se aici cu muzica lui, atunci când prințesa s-a indrăgostit nebunește de filozoful Nae Ionescu. La Tescani, Enescu finalizează opera simfonică ”Oedip”, pe care o incepuse in 1920 in Elveția, unde se afla cu Maruca, și o dedică acesteia, așa cum i-a promis, prințesa marcând acest eveniment in memoriile ei: ” Pynx a vrut ca pe pământul atât de drag mie de la Tescani să fie terminată această operă imaginată, compusă, scrisă incetul cu incetul de-a lungul iubirii noastre, și să-mi fie dedicată”.

Dragostea Marucăi pentru Nae Ionescu, a inceput in anul 1928, imediat după moartea soțului ei intr-un accident de mașină. Pe atunci Maruca avea 50 de ani, era incă o femeie frumoasă, iar Nae Ionescu era cu 11 ani mai tânăr și era deja cunoscut ca un mare cuceritor. Dragostea lor a durat până in anul 1933, când, din motive neștiute, s-au despărțit. Prințesa nu a putut să suporte șocul despărțirii, a căzut intr-o adâncă depresie care a culminat cu o incercare de sinucidere, aruncându-și acid pe o parte a feței. Cel care i-a fost alături in acest timp, ingrijind-o permanent, a fost George Enescu. A internat-o la Viena, intr-un sanatoriu de boli nervoase, unde a stat aproximativ un an, intorcându-se impreună la Tescani in anul 1936.

După un an, in 1937, cei doi se căsătoresc, după 30 de ani de legătură amoroasă. Cei doi copii ai prințesei au fost impotriva acestei căsătorii, considerând că Enescu nu se ridică la rangul nobiliar al familiei lor. Până in anul 1946, când au părăsit România, cei doi soți au stat perioade indelungate la Tescani, amândoi exprimându-și dorința scrisă de a fi ingropați unul lângă celălalt, la Tescani. Dorința aceasta nu avea să fie indeplinită, cei doi soți fiind inmormântați in cimitirul Pere Lachaise din Paris.

In anul 1947, Maria Cantacuzino-Enescu donează conacul de la Tescani, statului Român, singura condiție impusă fiind aceea ca acesta să devină un centru de cultură și de susținere a artelor.

Nu avea să se intâmple de la inceput așa. Regimul comunist instaurat in acei ani, a stabilit aici un comandament sovietic, iar mai târziu a inființat o stație de reparat utilaje agricole și o crescătorie de găini. Au fost distruse o mare parte din valoroasele obiecte de artă și au fost arse cărțile din impunătoarea bibliotecă.

La mijlocul anilor '70, Ministerul Culturii din acele vremuri s-a decis să dea Tescaniului destinația de așezământ cultural, așa cum a dorit Maruca. Au inceput ample lucrări de curățenie (stratul de găinaț ajungând la aproape jumătate de metru) și restaurare. La inceputul anilor 80, Muzeul Enescu și-a deschis porțile, devenind un loc de creație și refugiu pentru pictori, scriitori, muzicieni dar și domiciliu forțat pentru oameni de artă ostili sistemului de atunci. Aici, in anul 1989, a scris Andrei Pleșu ”Jurnalul de la Tescani”, in timpul celor nouă luni de domiciului forțat.

Muzeul este amenajat in camerele in care in trecut au locuit Maruca și George Enescu, și in care s-a păstrat o parte din mobilierul familiei. Pe pereți sunt expuse portrete ale familiei Rosetti-Tescanu și ale celebrului compozitor. Putem vedea in sălile muzeului testamentele soților Enescu, prin care iși exprimau dorința de a fi inmormîntați la Tescani, dar și actul prin care Maruca donează Conacul Tescani statului Român.

In sala George Enescu, este expusă vioara Bernardel, primită drept premiu de Enescu la absolvirea Conservatorului din Paris, vioară la care compozitorul a cântat destul de puțin, deoarece, prin eforturile tatălui și cu susținerea financiară a familiei regale, a primit vioara Stradivarius, la care a cântat până in 1953 când i-a dăruit-o lui Menuhin. Tot aici găsim și bagheta de dirijor a lui Enescu.

Sunt expuse afișe ale vremii cu diferite evenimente muzicale legate de Tescani sau afișe ale concertelor susținute de Enescu.

Un colț al salonului Enescu este dedicat lui Mihail Jora, un bun prieten al compozitorului, prin intermediul căruia Jora avea să studieze la Paris compoziția.

Sala mare a conacului, numită ”Sala Oedip” este dedicată activității compozitorului. Sunt afișe ale premierei operei Oedip, copii ale partiturilor, recenzii ale vremii. Aici găsim pianul la care a cântat George Enescu, un portret al compozitorului realizat de pictorul Grigore Stoenescu și un bust, operă a sculptorului Richard Hette.

In curtea conacului, in imediata apropiere se află ”Merăria”, locul in care se adunau merele provenite de la livezile de meri ale moșiei.

La câțiva pași de conac se află Biserica Sf. Gheorghe, de fapt o capelă care a aparținut familiei Rosetti Tescanu. Aici au fost inmormântați membri ai familiei Rosetti, care au fost mai târziu strămutați in cimitirul din sat. Biserica a fost aproape distrusă de comuniști și recondiționată tot de aceștia, in anii '80. Dar, in afara reparării acoprișului și a consolidării pereților, nu s-a făcut mare lucru. Pereții au fost pictați cu picturi care numai de biserică nu amintesc (picturi ale unor cântăreți, cu instrumente muzicale in mâini). Nu am putut vizita biserica, era inchisă. Se caută fonduri pentru refacerea in intregime a bisericii.

Conacul Tescani are destinația dorită de Maruca, cea de așezământ de cultură. Aici are loc de peste patruzeci de ani o tabără de pictură, la care au participat importanți artiști, printre care, Horia Bernea, ale cărui picturi le regăsim expuse in conac.

Sunt organizate vernisaje, concerte. Anual se desfășoară Festivalul ”Orfeul Moldav”, cu Filarmonica Mihail Jora din Bacău.

Muzeul este deschis publicului de marți până duminică, intre orele 10-17. Dacă ajungeți in zona Bacăului, faceți o scurtă plimbare până la Tescani. Nu veți regreta.

Vă rog, dacă se poate atasa https://www.youtube.com/watch?v=uvpjT9ltdrY

---

VIZUALIZĂRI: 1366 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI