O casă boierească renăscută – Conacul Pană Filipescu

TIPĂREȘTE

Chiar dacă această toamnă e rece și ploioasă, mai ales acest octombrie 2016, nu am putut sta prea multe weekenduri acasă. Duminica trecută se anunța o zi mai liniștită, rece dar fără ploaie – conform meteorologilor. Și fiindcă de la începutul verii tot planificam această vizită și provocat de articolul lui @mishu (vezi impresii) am plecat spre Conacul „Pană Filipescu” din Prahova. Monumentul a fost restaurat cu ajutorul fondurilor europene, acțiunea încheindu-se în toamna anului 2015 după care a urmat perioada legală de 6 luni de „carantină” (stabilizarea microclimatului, dotarea spațiilor muzeale, aducerea exponatelor). În luna mai 2016 conacul îmbrăcat în haine noi își deschide porțile pentru publicul larg.

Acces, program de funcționare și tarife. Am plecat din București însoțiți de un plafon de nori și o ceață ușoară care nu ne-a prea părăsit toată ziua. Drumul național 1, cu limita sa de viteză de 70 km/h în localități, ne-a condus destul de repede spre centura Ploieștiului. Trecem de Jumbo și Auchan și când ne apar în față clădirile aparținând Ploiești Shopping City se ivește indicatorul și banda specială pentru virat la stânga spre localitatea Buda pe DJ 101 I (i de la „iatac”) și în scurt timp ajungem în localitatea Filipeștii de Târg. Sunt circa 84 km de la București la Filipeștii de Târg și doar 15 km din centura Ploieștiului până în fața conacului. Program de funcționare al muzeului se încadrează în intervalul orar 09.00-17.00, de marți până duminică. Tarifele de acces sunt de 8 lei/adulții, 4 lei/pensionarii și 2 lei/copii, elevii și studenții. Taxa foto este exagerat de mare (25 lei/piesă, 50 lei/sală) astfel că nu cred că o plătește nimeni – am fost lăsați să facem câteva fotografii pentru arhiva personală.

Filipeștii de Târg. Așezarea umană din apropierea râului Prahova apare în scrieri pe la începutul anilor 1500 și își datorează numele neamului boieresc Filipescu, proprietari ai moșiei. Înainte de anii 1700 Târgușorul și Gherghița ocupau un loc însemnat în viața economică a Țării Românești; din secolul al XVIII-lea Ploieștiul cunoaște o dezvoltare accentuată și concentrează cea mai mare parte a economiei zonale. Totuși târgul Filipești supraviețuiește, parțial și datorită familiilor Filipescu-Cantacuzino, și continuă să adune numeroși meșteșugari și negustori pentru a avea o viață economică permanentă și a nu deveni un sat obișnuit. În perioada interbelică exista aici o școală de meserii, oficiu poștal, o moară, o bancă populară, un ateneu popular, uzină electrică, spital, apeduct pentru apă, trotuare și pavaje cu asfalt și piatră cubică. În documentele vremii localitatea s-a numit „Filipeștii de la Prahova” sau „Filipeștii cei Vechi”; abia după anii 1800 apare denumirea de „Filipeștii de Târg”.

Palatul Constantin Cantacuzino și Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. În centrul localității Filipeștii de Târg, pe un tăpșan, îți atrag privirea ruinele unei construcții. Zidurile înalte de cărămidă, încă solide, îți arată că acolo a fost o reședință grandioasă. Opresc autoturismul și mă îndrept prin iarba umedă către ceea ce a mai rămas din palatul postelnicului Constantin Cantacuzino, un om bogat, stăpân peste multe moșii și sate, implicat în viața politică din secolul al XVII-lea. El construiește o reședință luxoasă pe meleagurile prahovene, descrisă și de călătorul Paul de Alep: Ieșind din biserică ne-am coborât în palatul acelui postelnic. Sunt clădiri domnești ce uimesc mintea, fiind mai frumoase decât clădirile din orașe. Acolo se află o baie elegantă a cărui marmură e minunată; apa care o alimentează este adusă de roți cu găleți așezate pe râu; aceste roți stropesc și grădinile de zarzavat și livezile frumoase; ele pun în mișcare și multe mori. Acolo se află case clădite ca la Istanbul, căci toți boierii din Țara Românească au clădiri minunate în satele lor.

Zidurile păstrează încă golurile unor ferestre ce luminau pivnița largă, un etaj înalt era luminat de alte ferestre terminate în arcade circulare; pietre de râu sunt intercalate din loc în loc în șirul cărămizilor. Pivnița se întinde sub toată clădirea, am observat arcele largi de cărămidă ce susțin bolta. Reședința construită între anii 1633-1641 este mai mare decât conacul lui Pană Filipescu și comparabil la dimensiuni cu Palatul brâncovenesc de la Potlogi (vezi impresii). Mi se pare greu de refăcut această reședință boierească (dar nu imposibil); ar putea în schimb să amplaseze un panou cu câteva informații.

La mică distanță se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” – am intrat în curte, slujba duminicală abia se încheiase, participanții erau miruiți și se serveau la ieșire bomboane și suc. Lăcașul de cult ridicat de postelnicul Constantin Cantacuzino între anii 1641-1642 nu mai există, dispărând o dată cu pictura realizată de celebrul pictor religios Pârvu Mutu. Biserica actuală, a cincea pe acel loc, a fost edificată în anii 1942-1943, în pridvor păstrându-se încastrată în perete pisania bisericii lui Constantin Cantacuzino, frumoasă lucrătură în piatră.

Conacul Pană Filipescu. Construită în jurul anilor 1650 casa boierească de pe moșia Filipeștii Vechi este un exemplu de arhitectură rezidențială specifică proprietarilor bogați. Marele spătar Pană Filipescu se va căsători cu fiica postelnicului Constantin Cantacuzino, cele două familii boierești contribuind la dezvoltarea așezării. Reședința Filipescu era situată la momentul construcției pe un pinten de deal, în preajma unor păduri întinse (avantaj în constituirea unui parc-grădină), în vale se afla un iaz.

Parcăm autoturismul în fața porții conacului unde există doar vreo 3 locuri disponibile, neamenajate. Proprietatea e înconjurată de un zid scund din piatră de râu clasificat de asemenea drept monument istoric. Pătrundem în curte pe o alee lată, pavată cu piatră cubică, străjuită de copaci tineri, bănci și felinare. Prima dată ne apare în fața ochilor pridvorul, apoi întregul corp alb al clădirii. O ploaie măruntă ne grăbește spre scările ce duc spre pridvorul sprijinit pe coloane frumos împodobite (câteva sunt refăcute). Ghivece cu mușcate roșii, rezistente la frig, dau culoare fațadei conacului. Un panou mare amplasat în acest foișor larg ne oferă primele informații despre casa și moșia Filipeștilor.

Conacul are o formă dreptunghiulară, mai multe încăperi de diverse mărimi amplasate în jurul unui hol central. Intrăm în acest hol mare unde se află biroul muzeografului, vitrina cu suveniruri, cărți și pliante, dar și desk-ul paznicului care supraveghea curtea pe monitoare. Am plătit contravaloare biletelor și am pornit însoțiți de doamna muzeograf (și încă o doamnă care sosise între timp) la explorarea conacului.

Prima cameră aflată în partea stângă găzduiește mai multe vitrine cu machete reușite ale reședințelor familiei Cantacuzinilor, documente istorice înrămate, vechi manuscrise religioase. A două încăpere se pare că a jucat rolul de capelă a conacului, drept urmare sunt expuse câteva obiecte cu temă religioasă: icoane, uși împărătești, Biblia lui Șerban Cantacuzino de la 1680 ori Pravila lui Matei Basarab (1652); de asemenea, atrage atenția pictura de mari dimensiuni care îl înfățișează pe Mihail Cantacuzino, operă a pictorului Theodor Aman. Pătrundem în cea de-a treia sală care ne introduce în universul unei tipografii mănăstirești – replica unei tiparnițe din Valahia secolului al XVII-lea ocupă centrul încăperii; piese de mobilier vechi, icoane, exemplare de cărți bisericești întregesc decorul camerei. Toate exponatele sunt aduse la lumină din depozitele Muzeului Județean Prahova, o măsură foarte bună având în vedere că în conacul Filipescu nu s-a păstrat nici măcar un singur obiect.

Un frumos ancadrament de piatră de la o ușă ne atrage atenția. Tavanele camerelor sunt boltite în arce frânte, stil gotic; pe jos au fost așezate covoare viu colorate cu motive populare. Ieșim puțin în logia din spatele conacului – alt loc de odihnă preferat de boieri și care oferea priveliști spre grădina ansamblului. Revenim în vestibulul central și vizităm camera mare ce se deschide în dreapta, este sala dedicată „Nababului” – Gheorghe Grigore Cantacuzino. Un birou de lucru impozant ne atrage atenția, o masă de mijloc, o mică vitrină-bibliotecă, alte piese mărunte de mobilier și alte obiecte recreează atmosfera de început de secol al XX-lea. Documente originale sunt găzduite de jur împrejurul camerei în vitrine de sticlă. Tabloul în mărime naturală al Nababului, realizat de un pictor anonim, veghează asupra încăperii.

Vizita continuă înafara conacului cu partea care mi s-a părut cea mai spectaculoasă: pivnița conacului. Pătrundem în beci pe sub o boltă semicirculară, împodobită cu un brâu de piatră care poartă urme de sculptură florală. Coborâm mai multe trepte și ne trezim într-un beci de dimensiuni impresionante, cât amprenta clădirii, cu pereți de cărămidă și spațiu cât vezi cu ochii. Într-o cameră laterală situată sub foișor, unde s-a aflat o altă intrare, vedem urme vechi ale unei reședințe anterioare – pietre de râu. Altă cameră din această pivniță găzduiește exponate descoperite în timpul săpăturilor arheologice desfășurate în perimetrul conacului Pană Filipescu (mi-au plăcut cele două pipe). Mai multe panouri prezintă imagini din timpul cercetărilor și detalii ale fazelor constructive. În spațiul central al pivniței sunt doi stâlpi masivi de zidărie ce susțin plafonul; în această sală sunt reproduse mai multe scene din viața rurală a zonei (de ex. aratul cu plugul tras de animale), fragmente de decorațiuni de zid, etc. Pe una din laturi se deschide la înălțime un mic culoar ce te conduce către o încăpere mică – o tainiță (la care se putea ajunge și din interiorul casei). De altfel, în beci există 5 spații în care se puteau ascunde diverse obiecte valoroase. Mai multe firide și guri de aerisire se înșiră împrejurul beciului. Mi-a plăcut foarte mult acest spațiu, nu te aștepți să găsești așa ceva sub conac.

Am înconjurat conacul și în spate am văzut urmele vechilor anexe, dar și gropile destinate ghețăriei. Ferestrele etajului au ancadramente de piatră, ca și luminatoarele-aerisiri ale beciului. Observăm grosimea zidurilor privind golurile ferestrelor. Sub acoperișul de șindrilă se află un brâu decorativ, un fel de val ondulat. În fața conacului îl putem privi în ochi pe boierul Pană Filipescu, al cărui bust stă alături de alte personaje istorice.

Concluzii. Deși nu a fost o zi frumoasă de toamnă din punct de vedere meteorologic, am fost plăcut impresionat de restaurarea realizată și de expoziția amenajată în conacul Pană Filipescu. Vă invit să vizitați muzeul de aici, situat foarte aproape de orașul Ploiești, dar și de capitala țării – muzeu care ne introduce în viața boierilor de altădată și care ne prezintă obiecte păstrate mult timp în depozite.

---

VIZUALIZĂRI: 4031 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI