Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești – valori culturale

TIPĂREȘTE

Plimbarea prin incinta ansamblului domnesc din Târgoviște, încununată de ascensiunea în Turnul Chindiei, nu poate fi considerată încheiată fără o vizită la Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești. Situată în curtea exterioară a reședinței domnești, așa-numita „curte de jos” , clădirea istorică care găzduiește muzeul menționat se impune prin mărime și stilul arhitectonic.

Muzeul Tiparului se vizitează la pachet cu restul complexului domnesc, accesul fiind inclus în cei 12 lei/persoană plătiți la intrarea în incinta fortificată. Se pot face fotografii gratuite cu telefonul, fără blitz. Expoziția permanentă este amplasată la parterul casei, sălile cu exponate urmând oarecum un curs cronologic.

Istoria clădirii. Casa inițială a fost construită la 1803 de călugării mănăstirii Dealu (care primiseră drept metoc biserica „Sf. Vineri” din incinta fostei reședințe domnești), pentru egumenul Dionisie Lupu, viitor mitropolit al Țării Românești. În timp găzduiește o școală bisericească, apoi devine casă parohială, iar în Primul Război Mondial devine sediu al comandamentului german. După 1945 ruina cuprinde impunătoarea casă egumenească și abia între anii 2008-2010 se desfășoară un proiect de refacere de la zero. Noroc cu fotografia lui Carol Popp de Szatmary din 1867 care a constituit modelul de bază al reconstituirii casei.

Muzeul Tiparului. Instituția muzeală ne prezintă principalele etape de dezvoltare a scrisului și a tipăriturilor pe meleagurile românești începând de la cele mai vechi elemente (tăblițele de la Tărtăria și Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung), reproduceri bineînțeles. Urmează cărțile tipărite de călugărul Macarie, de diaconul Coresi, cele din epoca lui Matei Basarab, cărțile mitropoliților Varlaam și Dosoftei, scrierile domnului cărturar Dimitrie Cantemir sau cele ale reprezentanților Școlii Ardelene.

Circuitul muzeal se încheie cu tipăriturile din secolul al XIX-lea când se adoptă alfabetul latin și apar primele publicații cu caracter regulat: Albina Românească (1829), Curierul Românesc (1829) și Gazeta de Transilvania (1838). De altfel, limita temporală până la care considerăm o tipăritură drept veche este anul 1830, limită superioară acceptată de cei mai mulți specialiști.

Ce mi-a plăcut în muzeu? Normal că am apreciat cărțile tipărite cu 400-500 de ani în urmă, lucrări „muncite” , culese literă cu literă, care au contribuit ușor-ușor la ridicarea culturală a societății (de exemplu, Tetraevanghelul lui Macarie – Mănăstirea Dealu, 1512; Evangheliarul Român tipărit de Coresi la Brașov, 1560-1561; Noul Testament de la Bălgrad – Alba Iulia, 1648; Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir, 1771).

În al doilea rând interesant mi s-a părut spațiul amenajat la demisol care încearcă să ne prezinte o tipografie medievală. Doar că „diorama” , dacă îi putem zice așa, ar putea fi mai complex amenajată. Cel mai valoros element este tiparnița de la 1778 – nu știu dacă piesa expusă chiar este cea din secolul al XVIII-lea.

Nu în ultimul rând mi-au plăcut câteva exponate prezente în vitrinele muzeului: plăcuțe de imprimare (xilogravuri), ornamente tipografice, plăcuțe metalice pentru realizarea ferecăturilor, călimări de brâu de câteva secole vechime.

Concluzii. Mulți dintre vizitatorii complexului domnesc intră și în Muzeul Tiparului, dar majoritatea ies în maxim 10-12 minute. Cartea nu mai prezintă interes, a devenit o adevărată relicvă (pentru unii). Și fără explicațiile unui ghid priceput, care să aducă cu farmec la lumină principalele informații și să le facă de înțeles unei mari categorii a publicului, muzeul nu atrage.

Recomand o vizită în acest muzeu, chiar dacă nu sunteți foarte interesați, nu îl ocoliți!

Articole relaționate. Tipărituri vechi, adevărate valori culturale, puteți vedea și la Muzeul „Casa Domnească” din Brebu (vezi impresii).

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 242 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI