Dezamagite

TIPĂREȘTE

Fara experienta in ale calatoriei, n-am dat importanta cuvantului "complex" din compozitia destinatiei noastre.

Am ales-o la recomandarea unei cunostinte si pentru ca, fiind in zona de munte, credeam ca ne vom relaxa intr-un cadru natural dar si pentru ca aveam eu o impresie ca ungurii sant mai rigurosi, mai cinstiti, mai muncitori si mai destepti decat romanii. Am fost corectata de o doamna care vindea suveniruri la sosea, alaturi de pensiune : ei sant secui, nu unguri. M-am documentat, secuii fusesera oprimati pe la 1600 de unguri si de-a lungul timpului se incercase maghiarizarea lor.

Am fost dezamagite de cand GPS-ul ne-a anuntat ca am ajuns si-am vazut un grup de cladiri intr-o zona golita de copaci. Complexul este aproximativ ovoidal si are in capetele opuse, pe lungime, intr-o parte cladirea cu SPA-ul si cateva cabanute, iar in partea cealalta, corpurile cu grajdurile pentru pasari si animale, al caror miros l-am simtit asteptand sa vina receptionerul sa ne cazeze.

Pe laturi sant alte doua corpuri de cladiri destinate cazarii, cel de la sosea include si restaurantul, care are doua terase, iar in partea opusa, spre padure, un alt corp, denumit " cabana vanatorilor".

Complexul are pe lungime cam 250-300 metri iar pe latime, cam 200 metri.

Tot din complex fac parte si doua cladiri vechi si parasite, una cam in centru, cu peretii din lemn, cu ferestre cu geamurile sparte, pe care ieseau perdelute inegrite de praf si in care se vedeau aruncate -ticsit tot felul de lucruri vechi de mobilier. Alta cladire parasita se afla in spatele cabanei vanatorilor, asa ca, daca ieseam pe balconul meschin- cel mai mic intalnit vreodata, avea cam un metru pe lungime si cam 70 cm pe latime- obligatoriu ne uitam la pridvorul vechi, cu stalpi de sustinere subtiri, lucrati cu incrustatii si a caror vopsea verde se decojise, pridvor pe care erau aruncate saltele si fotolii distruse de vreme. La dreapta de cladirea parasita , sub ochii nostri, era dealul curatat de brazi pentru a face loc propriei partii de schi.

In cadrul complexului sant si doua foisoare, unul cam in centru, altul langa izvorul cu apa minerala, la sosea, langa cladirea cu restaurantul; la izvorul cu apa minerala, cu gust de sifon si metal, opreau foarte multe masini si oamenii plecau incarcati de sticle.

Pozele de pe site-urile de prezentare sant cu camere doar din cladirea cu SPA-ul si din cea de la strada, nu si din cabana vanatorilor.

In curte nu era nici un pom si doar intr-un mic rond din fata SPA-ului erau flori de zaharel si in jardinierele de pe terasele restaurantului si, desigur, in cele de pe micutele balcoane ale cabanei vanatorilor. Nu cred ca era nici gazon, ci doar iarba care crestea natural si care, intr-o parte, era incercuita, nu stiu de ce, cu o singura sarma legata pe niste piloni de fier, la inaltimea de aproximativ 60 cm.

Nu ne-am simtit deloc in mijlocul naturii.

in cabana vanatorilor, camerele erau austere, mici si lipsite de confort; pareau facute " in serie", doar pentru minima functionalitate, si atat, nimic de suflet, care sa te faca sa te simti bine sau binevenit; spun asta pentru ca, in urma inconvenientelor gasite in camera rezervata pentru noi, ni s-a oferit camera alaturata, care era absolut identica.

Incuietoarea de la usa camerei era defecta, becul de pe micul hol de la intrare era ars, iar pe balconas scrumiera era popalnita de chistoace.

In baie, prosoapele erau ude de la clientii anteriori iar lenjeriile le simtem ca nu fusesera schimbate.

Receptionerul, amabil, a venit cu femeia de serviciu, a reparat usa, a schimbat becul si ne-a distrat cu romana lui stricata: avea 13 ani (in loc de 31) si becul era bolnav.

Femeia de serviciu insa s-a dat necunoscatoare absoluta a limbii romane, dar, dupa ce noi ne-am aratat intelegatoare, s-a conversat despre o ruda care lucra in Teleorman.

A inmuiat un colt al prosopului luat de pe suportul lui in apa din WC si a sters pe jos in baie, prosop care ulterior urma sa fie spalat si pus altor clienti.

In seara sosirii am luat ceva usor de la restaurant si, desi eram doar noi, a trebuit sa asteptam cam o ora, plus ca am mers singura sa caut catalogul de bauturi in restaurant. Adresandu-ma usor ironic ospatarului relativ la intarziere, a ramas intepenit si cu o asa expresie incat n-am stiut daca in final n-o sa ma plesneasca.

Micul dejun a fost insa de calitate, variat, de la produse de patisserie la fructe, compoturi, branzeturi si mezeluri facute " in casa"

Locatia insa e apreciata, si era plina; dorind sa schimbam camera cu una din alt corp de cladire, receptionerul ne-a zis ca nu sant disponibile, iar a doua zi la micul dejun n-am gasit loc la masa.

Ca e apreciata, mi-am dat sema si din nota de mandrie pe care am depistat-o in vocea doamnei cu suvenirurile,cand m-a intrebat daca mi-a placut la Lobogo.

Am mintit scurt "da", ca sa n-o jignesc.

---

VIZUALIZĂRI: 4056 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI