ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.07.2011
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
    DIN: Constanta
    ÎNSCRIS: 22.07.11
    STATUS: SILVER
    DATE SEJUR
    JUL-2011
    DURATA: 9 nopți
    familie cu copii
    2 AD. + 1 COPII -- v: 1.7

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    25.00%
    Foarte nemulțumit
    CAZARE [camere etc]:
    25.00%
    Foarte nemulțumit
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    25.00%
    Foarte nemulțumit
    CADRUL NATURAL:
    50.00%
    Nici nemulțumit, nici mulțumit
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    37.50%
    Mai degraba nemulțumit

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    32.50%

    AUTORUL NU ar recomanda
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    la PMM* = 19 EUR
    *PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

    ARTICOL ARHIVAT
    TIMP CITIRE: 13 MIN

    O poveste:

    TIPĂREȘTE

    - Pai ne-ar interesa ceva in zona Bran-Moeciu, asa, sa vada ochiul dimineata muntele, sa simta plamanul aerul curat, sa fie si niste locuri de joaca pentru ala mic…

    Ochii agentei de turism sticleau. Pentru oarece decontari de la societate trebuia sa rezerv biletele pentru concediul de odihna printr-o agentie de turism agreata. Anul trecut am mers cu locatia mea. Tristete la agentie:

    -Ah, pai cu pensiunile astea nu stiu, nu va garantam ca va fi bine, poate va recomandam noi ceva in zona…

    - Nu e nevoie, stim cum este acolo!

    Au urmat alte tristeti: cum fara 3 mese? Hai doua! Nici atat? Macar micul dejun? Agenta era incapabila sa inteleaga cum te duci in concediu si te bazezi pe traista si gratar ca sa supravietuiesti. Sau sa fi fost de vina comisionul care scadea? Dar nu, nu cred! Sigur se gandea la binele nostru! Nefiind eu receptiv la asemenea oferte, n-a mai lungit discutia: 20% peste tariful afisat si toata lumea este multumita…

    Ehei, dar anul asta s-a schimbat treaba! Eu cer, ea imi ofera:

    - CLUB VILA BRAN!

    Stiti sarpele din Cartea Junglei, nu? TRUST IN ME!!!

    - Deci Club Vila Bran, va garantez eu, am trimis o colega, mi-a multumit, m-a laudat, ce mai, sunt propusa sa mi se ridice statuie!

    Pac! Scoate si o harta cu faimoasa locatie:

    - Ia uitati-va! Aici piscine, aici locuri de joaca, verdeata, gradina zoologica, activitati! Si mancarea! Tiii, mancarea e “ca carnea” (citat Pae).

    Vorba unui cioroi care ne-a acostat pe mine si pe un prieten cand, printr-o mare gresala si studenti fiind, ne indreptam catre IDM in Basarabi sa ne uitam la Adibas, Adidos, Dolce Cabanna, etc: “Hai baetii, e frumoasa, e laptoasa, e curata, e…” N-am stat sa mai auzim finalul, deja lungisem bine pasul. Ne-am oprit abia cand in jur au inceput sa dispara tricourile cu Sumudica…

    Culmea ca la agentie nu am sesizat asemanarea cu oferta de mai sus.

    Ma rog, revenind, mi s-au prezentat si alte locatii, dar dupa fiecare prezentare urma – pam-param – harta Club Vila Bran! Aparea de sub tejghea birou ca un inger izbavitor! TRUST IN ME:

    - Daca nu o a veniti de acum inainte la mine sa ma rugati in fiecare an sa va rezerv acolo!!!

    “Haoleo, sa moara copilasii mei daca va mint! ” ar fi spus celalalt personaj din povestea de astazi…

    Eh, incantati nevoie mare, am ales Club Vila Bran. In cele 16 ore in care ne-am hotarat (de la ora 17 intr-o zi de luni pana la ora 9 ziua urmatoare, marti, cu aproape 2 luni inainte de sejur) nu au mai fost camere duble… Nu-i nimic! Baga tripla, nu-i mare diferenta! Dar stiti, de la 1 iulie se mareste tariful, ca e sezon! Ok, asta e! Baga cazare – 10 zile, baga mese (doar aici am reusit sa scapam de oferta cu numai 2 mese pe zi), baga… Am mai bagat, dar la plecare!

    Incercasem noi o bruma de informare pe oarece forumuri, dar – orbiti parca – orice comentariu negativ l-am socotit rautacios sau venind din partea unor pretentiosi si fitzosi fara seaman… Sunt curios ce vor crede eventualii cititori a ceea ce urmeaza despre mine.

    In fine, ziua mult dorita soseste! Yes! Concediu! 10 zile scapam din stres, urmeaza liniste si relaxare! Incercam si noi – desi nu ne sta in fire – sa facem un concediu linistit! Avem totul platit, stam toata ziua, nu mai alergam la n atractii din zona, se joaca si copilul, va fi perfect!

    In Bran ratam o straduta ingusta pe care un autocar nu cred ca ar avea acces decat tarandu-se ca o rama. Nu poate fi aia strada! Ba da, am intors. Si am ajuns! Ne cazam:

    - Ati mai fost la noi?

    - Nu!

    - Sigur?

    - Sigur!

    - Ok, aveti atunci un cadou de bun venit din partea…. tan-ta-naaa…CLUBULUI!

    Pac o…vaza pe care trona – inca nu m-am hotarat – un cerb cu cap de berbec, sau un berbec cu coarne de cerb…

    Pac si o zgarda la mana in virtutea careia te puteai bucura de toate placerile oferite de CLUB.

    Vila numarul 5, in varful dealului. Bun, stiam de altfel… Urmeaza un urcus in viteza 1 pe un drum pe care odata, demult, pe vremea lui Praslea s-a turnat o spoiala de asfalt. De altfel chiar bun pentru tarisoara noastra. Gropite pt pitorescul peisajului, sa nu cumva sa crezi ca ai ajuns undeva pă Straße.

    Dar STAI! Frana! Coboara un bizon cu un Land Rover ca nebunu’! Atunci l-am injurat! La intoarcere l-am inteles, probabil omu’ se bucura ca pleaca acasa si se lasase prada entuziasmului!

    Ajungem la vila. Scara de lemn: ok, ca la munte, misto. Camera: maaare! Bun! Doua fotolii – util! Deja ma vedeam relaxat! Un paravan ca de bar/mini-bucatarie/loc de preparat un mizilic – nice! Balcon? Este! Si doua scaune. De plastic, de terasa, dar merg. Trebuie oricum sa fiu atent ca am rupt cateva la viata mea. Atent mai ales cu cel folosit cand s-a varuit camera! Eh, bashit mai sunt! Las’ ca merge! Peisajul? Nu prea se vede muntele de alte vile/constructii, dar banuiesc ca e acolo! Back inside, baia: roza si subtirea hartie igienica de care am citit pe un forum atarna pe jos dintr-o rola aproape terminata… Cada abia se tine, cand te urcai avveai impresia ca esti pe un balon… Vopseaua sarita… Pe unde s-a spart sa treaca tevile a ramas gauroiu… Ma rog, trecem peste astea, au lucrat cu romani! Inapoi in camera, mocheta: tocita, scamosita. Firele de par, sau cu voia domniilor voastre sa le zicem floci, se ridicau semete dintre piscurile si praful mochetei! Draperiile scurte, nu acopereau in totalitate geamul, probabil facute din resturi. Lenjeria veche spre rupta, cu pete, chiar si de sange… Prosoapele tocite, undeva mai spre carpa. Televizorul…macar era color. In 1991 ar fi facut senzatie! Canalele prinse ca in sita, receptia proasta, dar pentru asta nu poate fi tras la raspundere ZĂ CLUB! Care de fapt nu poate fi tras la raspundere pentru nimic: gaz, apa, electricitate. Ma rog, asta este, pana la urma nu am venit sa stam in camera!

    Facem o tura pe afara: totul cimentat, imprejmuit, afise la tot pasul. Probabil se pleaca de la ideea ca esti extrem de idiot sau de prost crescut, multumim! Trecand peste drumurile abrupte, pe care daca ai un copil mai mic o sa ajungi sa le urasti, exteriorul e relativ frumusel. Asta daca ai venit sa cauti ceva amenajat, si nu aveai de gand – cum ziceam mai devreme – sa vezi muntele dimineata :) Intamplator trecem pe langa locul unde este amenajata piscina acoperita si sala de fitness. Este ora 20:40 iar un paznic ultrazelos urla ca e inchis de undeva din capul dealului.

    -Ok, doar ne uitam!

    - E INCHIS!

    - Am auzit, doar ne uitam, si parca program e pana la ora 22!

    -E INCHIS! …

    Il lasam pe Robocop si ne intoarcem in ‘confortul’ camerei din vila care spre seara a inceput sa scartaie din toate inchieturile: se intorceau si ceilalti turisti pentru o noapte revigoranta! Care se incheie brusc dimineata cand niste muncitori tranteau de zor niste scanduri. Atunci n-am luat prea mult in seama….

    Despre celelelate ‘facilitati’ gratuite de care beneficiezi pe baza de zgarda ceva mai jos. Acum va voi retine atentia cu afisele de care ziceam; intre multele lectii de viata predate pe gardurile lui ZĂ CLUB se strecoara niste avertismente care se si repeta cam la fiecare 20 de metri: nu ai voie sa introduci in ZĂ CLUB bauturi sau mancaruri din exterior… Cu atat mai putin sa le consumi! Ca o paranteza, Internetul este wireless dar doar la Restaurant. In rest nu este, desi intr-o oferta la Vila 5 era trecut… Concluzia este una clara: toate drumurile converg de fapt catre Restaurant. Tre’ sa mananca si gura lu’ patronu’ ceva, asa ca baga-i pe fraieri la popota sa mai scoate un ban, ca doar e in concediu si are da unde!

    Restaurant pe care am avut placerea nefericita sa-l vizitam a doua zi dis-de-dimineata. Cum spunea cineva pe un alt forum citit, ou! Daca nu vrei ou, iti mai ramane optiunea sa iei ceva aperitive separat, sub privirile pline de repros ale ospatarului. Aceleasi priviri se metamorfozau la momentul notei de plata: catifelate, mai-mai de a da in lacrimi, docile, umile… Oare cat imi iese? Iesim din restaurant si odata cu noi si mirosul de cantina. Pana sa ma prind ca mirosul s-a impregnat in haine credeam ca are acelasi traseu cu noi.

    Ajunge la o cabanuta loc de joaca pentru copii. Ni se face o favoare si suntem lasati sa intram: este ora 12:35 iar programul pentru joaca este pana la ora 13, intre orele 13 si 15 este pauza. Trecem si peste aceasta fata acra si intram: frumos, dar din pacate mai confirmam una din observastiile ‘fitzosilor’ de pe forumuri: jucarii vechi, decolorate, descompletate, calitate nu mai vorbim… Probabil au fost luate odata, demult, cand s-a deschis ZĂ CLUB.

    Plecam de aici, hai in camera putin sa ne odihnim! Intre timp vazusem cerbul si caprioara. Sunt de mult acolo, fapt confirmat de gunoiul mult produs de animale si aruncat direct pe coasta dealului, dovada a grijii deosebite de care se bucura aceste animale. Grija evidenta si in aspectul jerpelit pe care il au bietele animale, fortate sa traiasca intr-un spatiu de 20-30 de metri patrati…

    Revenind, ajungem in camera, ies pe balcon. Din fata balconului, dintr-un loc inexistent in pliantele de reclama dar numit teatru in realitate, razbat triluri suave de barbati injurandu-se in timp ce dadeau gauri cu bormasini, spargeau trepte cu ciocane rotopercutoare, taiau scanduri si bateau cuie… Pun faianta si bat cuie… Era o continuare… Din nou nu bag prea mult in seama, inca era incantarea de a fi in concediu.

    Intre timp durerile de burta se instaureaza in tot familionul… Eh, ne-am calicit noi dimineata, o lasam mai moale… Moale a fost;) Spre seara iar restaurant, meniul zilei - bunicel, dar ne-am convins ca se gateste extrem de gras si “romaneste”. In genul restaurantelor romanesti dupa revolutie, si preturile fiind facute oarecum la fel, stiti cum e, la suta de grame;) Va mira sau nu, durerile de burta revin, se agraveaza, iar dupa o mai atenta socoteala decizia este luata: returnam mai bine de 50% din bonurile de masa achizitionate pentru ca nu putem continua in acest ritm. Daca era mancarea buna, nu ne ajungeau bonurile, asa, la cum se prezentau lucrurile, nu stiam nici restul de bonuri pe ce il vom cheltui… Pe berea fara alcool, care – omorati-l pe sofer! – era cea mai scumpa…

    Bineinteles ca returnarea bonurilor a fost o adevarata aventura, cu vizita la receptie la poala dealului, si urcat inapoi la ‘activitati’ pe deal. Raspunsuri de la ‘nu se poate’ si ‘nu stiu’ pana la ‘vorbim cu domnisoara manager’ si ‘va sunam noi in seara asta’. Si cum e vorba aia, “dormi linistit cand FMI vegheaza pentru tine” sau “don’t call us, we’ll call you”, nu s-a intamplat nimic. Pentru a afla pana la urma ca e procedura standard, raman bonuri, ti se returneaza malaiu…

    Alte aventuri la receptie: caldura din camera! Mai tot sejurul erau seara afara 8-10-12 grade celsius, in conditiile in care ziua nu se depaseau 18. Era frig-frig, in 3 din primele 4 nopti s-a trezit copilul de frig. Intr-una din zile intreb:

    - Dar caldura?

    - Cate grade aveti in camera? (camera era dotata cu un [vechi] termometru)

    - Pai 19,19.5 cu indulgenta.

    - O sa dam!

    Peste 2 ore jumate:

    - Aa, stiti, cu caldura…

    - Cate grade aveti?

    - Acum 19.5 spre 20, s-a mai incalzit de la respiratie!

    - O sa dam!

    - Cand?

    - Acum, asigurati-va ca sunt deschise caloriferele!

    Erau. Nu au dat… Workaround: am umplut fragila cada cu apa fiarta si in ciuda umezelii macar n-am mai tremurat…

    Cam asta a fost povestea in fiecare zi: putinele momente in care ne-am mai apropiat de restaurant au fost apoi regretate, ca o comparatie am fost la Complexul Cheile Gradistei unde, pe langa un meniu mult mai variat la niste preturi in medie mai mici, ai parte de mancare foarte buna si ospatari care nu ies in evidenta si chiar cauta sa te faca sa te simti bine.

    Colac peste pupaza (ce-o insemna asta?) muncitorii nu s-au rezumat la bormasina, au apelat si la picamer. Si toata ziua… Am sunat la receptie, si-au cerut scuze si s-au oferit sa ne mute la vila 11, la vreo 10-15 metri de vila noastra. Sunt sigur ca acolo i-ar fi fost rusine zgomotului infernal sa ajunga… Concluzia a fost clara: daca voiam liniste mai bine ramaneam acasa, unde un vecin isi monta centrala de apartament. Oricum nu spargea o scena intreaga… Si aici vine intrebarea mea: daca toate vilele erau construite din lemn, si in general scena unui teatru este construita tot din lemn, de ce au facut-o ei din beton, si acum spargeau la ea? Nu au avut lemn de prima data?

    Urmarea a fost una logica, in fiecare zi am plecat dimineata si am cautat sa ne intoarcem seara. Initial nu voiam sa ne miscam mai mult de cativa kilometri, ne doream liniste si odihna, dar am facut cateva sute… Despre ce am facut poate cu alta ocazie, acum sa concluzionam:

    Camera: mare si atat. Totul facut spre reducerea costurilor: prosoape, perne, lenjerie, hartie igienica, becuri economice, etc. Si in plus si murdara. Afise peste afise, sa nu lasi apa sa curga, sa nu lasi becurile aprinse, de parca am o pasiune ascunsa in a lasa apa pornita, ca in Singur Acasa – banditii uzi sau cum era? :)

    Locatia: peste tot constructii si amenjari, nimic natural nu a mai ramas. In aceasta goana de a folosi fiecare metru patrat am nimerit si noi, cu santier in toata regula in fata camerei, si cu tot ce implica un santier: zgomot, tipete, bubuieli, praf… Masinile angajatilor si ale muncitorilor pot fi parcate oriunde, locurile de parcare se pot bloca oricand au ei nevoie si te trezesti ca nu ai unde sa lasi masina, se pot sapa santuri oricand chiar la intrarea in parcari, asa ca mai intra/mai iesi, dupa caz…

    Personalul: extrem de numeros, chiar ai impresia ca esti supravegheat in continuu. Am ajuns seara cu masina, un paznic a stat cu bunghiul pe mine, cand am coborat dupa jumatate de ora la masina ma urmarea pas cu pas… Si nu sunt greu de retinut, nu avea cum sa ma confunde… La restaurant toti pusi pe capatuit, era si o coordonatoare – daca nu cumva era chiar “domnisoara manager” – care se uita insistent la noi dupa ce am terminat masa in ideea in care poate eliberam locul, ca avea nevoie de masa respectiva… Entertainerii relativ ok, receptionistele pe principiul zi ca el si fa ca tine, muncitorii ca peste tot… Pusi toti sa te salute, cred ca face parte din fisa postului… Dar eu zic ca decat un salut prefacut mai bine o injuratura din suflet… Am mai discutat cu niste oameni care erau mai la munca de jos, acestia chiar erau ok si iti dadeai seama din discutiile cu ei cat sunt de exploatati, probabil pe niste salarii mizere…

    Agrement: piscinele mai mult de reclama, inca nu stiu daca erau pentru a fi folosite sau doar de decor. Pe unul din deja celebrele afise scria ca sunt de decor, pe altul sa nu lasi copiii nesupravegheati in piscina. Despre jucarii am vorbit, partial si de animale, mai sunt niste iepurasi, porumbei si doi pauni care abia au loc sa respire in custi. Aproape orice activitate necesita programare prealabila, in continuu tre’ sa stai in telefon… La piscina interioara – tot o cada mai mare ca si cele exterioare – sardele!

    Mancarea: groaznic! Meniu cu putine alternative, scump, gras, preparat in graba, posibil cu ceva bacterii in bucatarie. Am facut gresala de a manca de ultimele bonuri una din specialitatile casei chiar cu o zi inaintea plecarii. Sotia a vomitat toata noaptea, copilul dimineata, mie mi-au trebuit cateva zile sa imi revin, chiar daca n-am ajuns la rate…

    Ce-ar mai fi de spus: reclama sufletul comertului. Credeti ce va spunem? V-am luat banul! Si mai departe nu conteaza nimic, decat eventual sa va dirijam catre restaurant sa va mai luam si sa va si imbolnavim… Si apropo, bine ca nu s-a trezit sa-mi vina careva sa comenteze ca nu am voie cu sticla de apa plata in camera, ca apaream la stiri! Copilul meu nu trebuie sa manance lapte? Abia am rezistat eu, sa-l omor pe el cu mancarea lor deosebita? Cica ‘masa de masa, nu ca acasa! ’… Nesimtiti, ar trebui sa vina la mine acasa sa vada ce-i aia mancare. Parerea mea!

    ## end review sc

    [fb]
    ---
    Trimis de hradu80* in 22.07.11 14:42:57
    Validat / Publicat: 22.07.11 16:00:12
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAN. A mai fost în/la: Bucovina, Maramures, Transilvania, Sighisoara, Valea Prahovei
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 7399 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (hradu80*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27648 PMA (din 32 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 19.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    13 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [22.07.11 16:01:57]
    »

    Super-fain povestit, bun-venit pe site si in comunitatea AmFostAcolo to hradu80.

    Asteptam -- cu nerabdare -- si alte asemenea reviews-uri, din vacantele trecute ori viitoare.

    nickro
    [22.07.11 21:30:37]
    »

    Foarte antrenantă şi cu mult umor relatată nefericita experienţă în infamul Ză Club !

    anadragusin
    [23.07.11 00:53:43]
    »

    Domnule Hradu80, care a fost scopul dumitale cand ai postat asemenea review???

    Eu una m-am ingrasat de cat am putut sa rad de spusele dumitale. Sa nu mai faci asa ceva ca sunt la regim. In concluzie: Bine ai venit pe site! si Multumim de poveste! NU stiu cum a scapat pana acum carcotasilor acestui site povestea ta, este pe gustul lor. Eu una, de aici inainte, voi urmari toate postarile tale si sper ca vor fi multe. Felicitari domnule pentru poveste si regrete pentru sejurul ratat! Poze din "paradis" nu ai?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    roxxie
    [23.07.11 12:47:10]
    »

    Excelent review!!! Adevarul este ca si eu am unele dureri de burta provocate de rasul care vine inopinat in cascade mai ceva ca Niagara. Pacat de conceptul frumos care sta la baza constructiei clubului. Nu multe zone in Romania se pot lauda cu un complex in care poti beneficia de o multime de activitati, spatii diverse de cazare si locuri de joaca. Insa doar din concept nu se rezolva lucrurile.

    Eu nu am avut 'privilegiul' de a fi oaspele Clubului Vilei Bran, insa am vizitat locatia in drum spre Moeciu. Mi-a placut foarte mult amplasamentul clubului, ideea sptiilor de joaca, sezlongurile presarate din loc in loc pe iarba. Chiar imi pare rau ca nu stiu sa administreze pensiunea, sa-si dea tot interesul pt ca numarul turistilor multumiti sa creasaca an de an.

    Din cate vad eu au multe nereguli, pe mine insa ce ma frapeaza este modul acesta cu bannere pt a preciza ca este interzis consumul produselor din afara clubului. Cred ca nimeni nu vine in concediu sa stea sa faca tocanite, ciorbe si alte mancaruri gatite. Se intelege ca macar o masa pe zi va fi luata la restaurantul pensiunii. Dar daca eu vreau sa-mi aduc o sticla de apa la 2 litri din afara complexului pt a nu plati triplu sau o punga cu ceva covrigei pt rontait, da-o incolo de treaba ca nu saraceste clubul. Asa mai degraba isi alunga clientii care se pot duce foarte bine sa manance in alta parte toate mesele. Asa nu fac decat sa-i alunge, pornind de la premiza ca - cum foarte bine ai zis tu in review- ca turistii sunt retardati si trebuie sa li se reaminteasca acest lucru din 20 in 20 de metri.

    Iar pancarta cu 'Nesimtitule, ... bla, bla, bla' - chiar este de o nesimtitre crasa ca sa-i parafrazez. Daca tu. Vila Bran imi soui mie turist 'nesimtitule'... sa astepti tu sa ma cazaez ru vreodata la tine.

    Felicitari inca o data foarte bun review si egaleaza cam cu 100 de abdomene facute zilnic ))))

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [01.10.11 10:28:07]
    »

    Din pacate, de-abia acum am ajuns sa citesc aceste review excelent. daca si pe mine, ca si pe alti colegi de pe site, compozitia magnifica a autorului ne--a binedispus, in schimb, am sa va intristez eu cu acest mesaj: din pacate, @hradu80 are perfecta dreptate! Kitsch-ul si prostul gust sunt la mare valoare la aceasta locatie. Spun din experinta proprie, am fost de prea multe ori aici (nu din proprie initiativa, a fost ceva organizat legat de locul unde lucrez) si chiar doresc sa Nuammai FostAcolo altadata!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    santana*
    [01.10.11 13:09:58]
    »

    NU stiu cum a scapat pana acum carcotasilor acestui site povestea ta, este pe gustul lor.

    :

    Pe viitor vă rugăm să semnalaţi gardianului de serviciu al clubului "Paranormalii de la etajul 9" asemenea postări. Recunoaştem că am fost prinşi pe picior greşit, iar responsabilul din data de 22 sept, domnul contabil Flaviu de la Cluj a primit avertisment plus mustrări publice.

    Autorul review-ului a fost înaintat la gradul de "paranormal". Îl simt capabil să urce pînă la etajul 9, deşi din povestirea sa reiese ca trebuie să ia liftul cîteva etaje.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    kukikuki
    [01.04.12 21:11:07]
    »

    Dragul meu, citind review-ul tau am regasit diverse aspecte negative pe care le-am intalnit si noi in sejurul nostru din sept 2011. Am postat si eu un review in care am criticat (blind e drept, comparativ cu tine...) acest stabiliment, fapt ce mi-a atras criticele unor doamne...

    Dintre care una ma contrazicea puternic, fara sa fi fost macar o data la Vila Bran! Nu e de mers la acest stup, numit Vila Bran... ! Kuki

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    adryana
    [02.04.12 07:34:37]
    »

    @kukikuki, sa stii ca nimeni nu te-a contrazis, daca asta ai inteles tu atunci ne pare rau. Aici pe AFA fiecare poate sa isi spuna opinia, dar sa o si argumenteze pe cat posibil. Observ ca iti place rw. de mai sus, pe care eu personal pot sa il numesc ,,mishtocareala''. Este atat de usor sa faci ,,mishto'' pe unde mergi prin tara, atat de usor. Autorul rw. de mai sus s-a cazat pe ultima suta de metri si nu a mai gasit camera dubla, oare de ce? Pentru ca este un loc frumos care place multora. Si daca considera ca acolo mancarea e scumpa, ii recomand sa manance si in alte restaurante, sa faca comparatie. Ma bucur acum ca am postat si eu un review). Eu personal NU am vazut nicaieri acea pancarta cu ,,nesimtitule'' pe acolo si nici nu cred ca ea exista. Deci, parerile sunt impartite, mie mi-a placut, altora nu.

    Si la final pot sa spun autorului ca cu aceiasi bani dati pe camera la Club Vila Bran, inainte cu o noapte ne-am cazat in conditii mult mai proaste din toate punctele de vedere.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    kukikuki
    [02.04.12 08:03:50]
    »

    @adryana: Draga Adryana, noi ne-am hotarit sa petrecem sejururi mai lungi (8-9 zile+) cand mergem la munte, ca sa putem ajunge la tinte mai indepartate. In decembrie am fost in Slovacia, in Muntii Tatra Inalta, la hotel Kolowrat 4* (vezi impresii). Cand ma gindesc ce conditii am avut (la numai 40 euro/noapte, cazare in apartament, cu demipensiune) si ce peisaje incantatoare iti oferta Tatra in Slovacia si in Polonia (granita era la 2,5 km), zau daca mai merita sa mergi la Vila Bran... ! Cele 2 stiluri de a face turism sunt la ani-lumina distanta...

    Kuki

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    adryana
    [02.04.12 20:34:59]
    »

    @kukikuki, da, ai dreptate, asa este, daca raportezi preturile de la noi din tara cu cele din afara. Eu nu la asta m-am referit. Pai poti sa iti permiti un revelion la noi la Predeal la 4 *? mai bine mergi la bulgari, categoric, tot la 4 *. Dar daca raportezi pretul la cazare de aici cu preturi la cazare in alte parti (de ex. cazul meu cu pensiunea Hanul cu Noroc) este o mare diferenta, din toate pc de vedere. La aceiasi bani. Gandeste-te ca la Club Vila Bran in pretul de cazare INTRA si acele multe posibilitati de distractie. Si asta conteaza f. mult, mai ales pt cei cu copii. Ideea este alta-sa te informezi dinainte f. bine unde vrei sa mergi astfel incat sa nu ai surprize. La mine nu a fost asa, eu la Club Vila Bran am ajuns pentru ca am fugit de la Hanul cu Noroc, caci nu mai rezistam inca o noapte in frig. Aici la Club Vila Bran am gasit tot ce ne-am dorit-caldura, o cazare f. buna si distractie inclusa in pret.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Larissa
    [02.04.12 21:03:51]
    »

    @kukikuki: sper că nu vorbești de mine, cea care nu a fost niciodată la vila bran. Eu nu te-am contrazis absolut deloc, te-am rugat doar să spui mai multe detalii. Pe viitor, nu o să mai îndrăznesc să-ți cer nimic, ca să evit să fiu greşit înțeleasă.

    dandi
    [28.12.14 00:31:30]
    »

    @hradu80: din 2011 si pana azi nu s. a schimbat nimic la za club. Nimic in bine. Au mai aparut niste constructii pe acolo, au mai marit putin tarifele la mancare si cazare si atat. Si romanii inca merg acolo si se lasa fraieriti de aceasta echipa de spalat creiere si golit buzunare a vilei bran.

    kukikuki
    [28.12.14 08:06:22]
    »

    @hradu80: imi pare tare rau de cele patimite de voi la Vila Bran. Ma gindesc ca oamenii se pregatesc sa puna lacatul pe usa, de vreme ce se poarta asa. Pentru sejururi la munte de minimum 7 zile, eu va recomand cu caldura Bansko/Bulgaria. Noi am fost asta vara (vezi review-ul meu despre Cornelia Aparthotel) si a fost minunat. Chiar ieri am facut o rezervare la acest hotel pe un mare site de rezervari pt un sejur de 8 nopti pt sfarsitul lunii iulie. Am reales Bansko pt mai multe motive: natura (muntii Pirin si Rodopi sunt absolut impresionanti si-ti taie respiratia), infrastructura e peste orice statiune de la noi si nu in ultimul rand preturile mai mici cu cel putin 30% daca nu mai mult, si cand spun asta, includ si benzina pt cei 1.140km cat sunt din Bucuresti. Incearca Bansko si nu vei regreta... pt ca nici nu stii ce pierzi, vorba unui cunoscut jurnalist... Kuki

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adryana, anadragusin, dandi, johnnyredlabel, kukikuki, nickro, roxxie, zsolt_tusnad
    Alte impresii din această RUBRICĂClub Vila Bran:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059792995452881 sec
    ecranul dvs: 1 x 1