Club Hotel Riu Buenavista: pretul corect

TIPĂREȘTE

Preambul

Am convenit cu mine însumi să mă apuc să scriu acest review despre Club Hotel Riu Buenavista după ce scap de tot bronzul de Tenerife (un românaş simpatic care ne-a identificat imediat ca fiind mioritici, Daniel, din personalul de deservire al hotelului, spunea că aici te prinde soarele şi la umbră; românaşul mai era, colac peste pupăză şi din Târgoviştea mea natală, urmaş al lui Vlad Ţepeş care va să zică...). Dar, ştiind că amintirile se duc, mai ceva ca verba volant..., am stabilit ca strategie să scriu zilnic, cum oi putea, 2-3 paragrafe. Apoi, întors în Oraşul politicii veşnice (a se citi Bucureşti) din Insula primăverii veşnice, să dau o formă finală, folosind şi filtrul retrospecţiunii. Dar decantarea impresiilor, ca un moft personal, am realizat-o doar după ce s-ar fi dus bronzul de Teide. Aşa că, după câteva duşuri, dă-i cu săpun şi burete, s-a tot dus din bronz, s-a tot dus, de s-a înfundat canalizarea. Abia când mi-a bătut la uşă administratorul blocului natal, am considerat că se poate finaliza review-ul.

Aşa încât, o să vă povestesc despre resort, despre serviciile acestuia, despre cazare, mâncare, divertisment. Voi căuta să pun accent pe informaţii utile călătorului, care ne-ar fi folosit nouă înainte de a face această alegere. Şi, ca să încep de undeva, voi puncta sumar cum am ajuns in Club Hotel Riu Buenavista (adică drumul până aici).

Aşa am ajuns

Cum s-a nimerit nici eu nu știu exact dar am ajuns in recepția hotelului exact 2 pm. Făcând-o pe dna amabila din recepţie să ne invite la masă, urmând ca ulterior să facem cazarea.

Până la acest moment, al cazării, pot să vă spun ca drumul a fost fără niciun fel de probleme. Adică, am zburat cu Vueling (am citit ca aceasta ar fi compania low cost a Iberia; cert este ca în bilete apărea zbor Iberia operat Vueling, în sfârşit, fără importanţă capitală din punctul meu de vedere), la 4.30 de pe Otopeni, apoi la 10 (ora lor) din Barcelona, ajungând in Tenerife Sud la 12.30 (de asemenea, ora din Tenerife). Aproximativ cam 6,5 ore de zbor, cu o pauză de 3 ore în Barcelona.

Pe aeroportul din Tenerife am căutat biroul Orcas, de unde rezervasem online din ţară un Ford Focus, pentru întreaga perioada. Am fost direcţionaţi către o altă agenţie rent-a-car, Auto Reisen, unde am avut parte de două aspecte neaşteptate (nu neplăcute). Şi cred că aceste întâmplări pot să vă ajute în viitoare sejururi. Adică, Fordul nu era Ford, ci era un Citroen C4. Nu am nimic cu maşinile franceze, dar ştiind ca am de urcat pe Teide şi de mers la Masca, vroiam un Ford. Doamna de la firma mi-a explicat calm ca am rezervat un Ford sau... ceva similar. În paranteză scria foarte clar acest lucru. Nici nu observasem. Mi-am dat seama ca are dreptate si nu am insistat. A doua surpriză (nici asta mare, după cum veţi vedea) a fost ca plata am făcut-o cu cardul, deşi eu venisem cu bani cash. AICI

Am găsit maşinuţa în parcare. Obosită, călărită, cu vreo 70000 km la bord, cu zgârieturi peste tot, dar ce mai conta. Am stat vreo 5 minute să îi deschid portbagajul, i-am dat cheie, am pornit navigaţia şi la drum. Aproximativ 25 de km până la hotel. Mare parte din drum pe Autopista del Sur (TF1), în 20-30 de minute am ajuns în parcarea hotelului. Aici am găsit parcarea subterană, pe două nivele. Primul nivel plin ochi mai mereu de maşini, al doilea nivel mai liber. Pe parcursul sejurului, ori de câte ori intram sau ieşeam din parcare, retrăiam clipele şcolii de şoferi... Numai atunci spaţiile mi se păreau foarte mici...

În 2 săptămâni am mers cu maşinuţa aproximativ 1500 km şi pot spune, cu mâna pe inimă, că şi-a făcut treaba cu vârf şi îndesat. Iar banii daţi (305 euro) au meritat cu prisosinţă.

Am închiriat maşina pe întreaga perioada a sejurului, deși noi nu aveam planificate decât 5-6 zile de plimbat prin insula. Am avut de ales între a închiria doar o săptămână şi a împărţi astfel sejurul în două părţi, una de leneveală în resort şi a doua, partea activă, cu vizite şi, implicit, nevoia de a ne putea deplasa. Am ales sa intercalam zilele de stat în incinta hotelului, cu fâţâit pe la piscină, relaţionare cu echipa de animatori, băut de cocktail-uri (în 2 săptămâni am băut... un singur Mojito) etc., cu zilele de plimbat prin insula. Este adevărat, costul de închiriere a mașinii s-a dublat dar am zis ca trebuie să avem încredere în guvernanţi (ai noştri, nu ai lor) care au zis ca s-a dus criza! Între timp, de pe şezlong, am aflat că la Bucureşti tocmai a avut loc o inundare a clădirii Guvernului cu lapte şi miere. Varianta închirierii unei maşini pentru întregul interval petrecut în insulă mai oferea avantajul de a ne asigura şi drumul de întors, până la aeroport. Din acest motiv, nu pot da relaţii despre transportul public, dar am înţeles de la alţi review-uri că acesta este organizat foarte bine, fiind o bună alternativă. Privind retrospectiv am mai identificat un avantaj, mare cât prevenţia unei boli de piele: mi se pare foarte indicat să alternezi zilele de plajă cu zilele de hoinăreală prin insulă. Mai dai pielii un pic de pauză.

Descriere generală a Club Hotel Riu Buenaviesta

Resortul (o să îi spun aşa) l-am ales după o experienţă de acum câţiva ani din Bulgaria, la Riu Helios Bay, în Obzor. Atunci au fost două săptămâni foarte ok, familia mea fiind o picătură de latinitate, alături de o familie de italieni şi vreo două-trei de francezi, într-o mare de anglo-saxoni şi scandinavi, lângă mult mai frecventatul de români hotel Miramar. Am înţeles atunci, de la un angajat, de ce nu sunt compatrioţi la Riu: nu promovează hotelul în România, acesta fiind ocupat cu englezi, scoţieni, norvegieni, nemţi etc.

Resortul este situat în localitatea Playa Paraiso, o mică aşezare aflată în vecinătatea mai cunoscutei Adeje (sau cartier al acesteia, nu ne-am lămurit). Aşadar, ca poziţionare, veţi regăsi hotelul în sud-vestul insulei, puţin mai sus de triada Costa Adeje-Playa de Las Americas-Los Cristianos.

Resortul este format din 4 corpuri principale de clădiri, pe 6-8 etaje terasate, dispuse în formă de careu. Fiecare corp de clădire este deservit de mai multe lifturi şi are o curte interioară, un patio frumos amenajat, cu palmieri diverşi (cu această ocazie am văzut un soi de palmier în premieră: am crezut că este artificial, iniţial, fiind extrem de neted şi de un verde aproape nefiresc; pe principiu „cred dacă pun mâna”, l-am atins şi am concluzionat că este viu), bananieri, ferigi şi alte plante ornamentale. În întregul resort nu veţi vedea gazon (cu o mică excepţie, la restaurantul tematic, dar și acolo este covor de gazon pus de ei). Toate plantele atent îngrijite se află pe un teren nisipos sau, în cele mai multe cazuri, pe un teren negru, de consistenţă vulcanică. Deci, din această privinţă, se poate spune că spaţiile negre erau foarte atent îngrijite.

Acest careu de clădiri are în mijloc spaţiul destinat piscinelor, fiind amplasat cu deschiderea spre ocean. Pe ţărmul acestuia se mai găsesc vreo 10-15 vile, tip bungalow, care se continuă cu un promontoriu stâncos, care păstrează foarte clare urme de erupţie vulcanică, cu bolovani azvârliţi şi scufundaţi pe jumătate în lava fierbinte, ulterior întărită). Acest promontoriu stâncos este inaccesibil pentru plajă sau baie. Noi am vânat vizual crabi de stâncă şi am încercat zadarnic să desprindem bolovanii cufundaţi pe jumătate în formaţiunile de rocă. Oricum, vroiam să îi desprindem pentru a-i arunca în ocean, ulterior, dar nu a fost chip. Locatarii acestor câteva bungalow-uri fiind, aşadar, chiar în buza oceanului, aveau un see-view foarte frumos, fără doar şi poate, însă baie tot la piscinele resortului puteau face.

Camera noastră a fost amplasată în corpul B, cu deschidere frontală spre ocean. Mă întreb, tot la final de sejur, dacă acest see-view merită diferenţa de bani. Privelişte foarte frumoasă fără doar şi poate de care, însă, ne bucuram 5 minute dimineaţa şi 2 minute seara, când ajungeam morţi de oboseală în cameră şi numai de vedere spre ocean nu aveam noi chef... Chestie de opţiune personală. Cu siguranţă, un garden-view nu ne-ar fi deranjat deloc.

În cadrul resortului se găsesc 1 restaurant principal, Gomera Restaurant, 1 restaurant tematic (cu specific italian, respectiv canarian), 3 baruri, 3 piscine, sala de gimnastică, saună, terenuri de sport, un club unde seara aveau loc spectacolele echipei de animaţie, un miniclub, pentru micuţii cu vârste între 4 şi 7 ani care îşi continuau programul de after school şi în vacanţă, pentru ca părinţii istoviţi de muncă din UK să poată bea butoaie întregi de bere... Fără discriminare, suntem în secolul XXI. Cât bea Sir, atât bea şi Lady... Aici am fost puţin răutăcios. Adevărul este că cei mici, cred, se simt mai bine într-un mediu dedicat, cu diferite activităţi concepute pentru vârsta lor. Iar programul grădiniţei oricum era de 2-3 ore dimineaţa şi vreo 2 după amiaza. Pentru preadolescenţii între 8 şi 11 ani este organizat, de asemenea, un maxi-club.

Cadru natural practic nu există, a fost creat. Resortul a fost construit pe un promontoriu stâncos, cu vegetaţie adusă şi atent îngrijită. Teide, principalul reper vizual pe întreaga perioadă a sejurului, era obturat complet de clădire. Singur, oceanul era acolo, la 2-300 de metri, bun de privit şi cam atât.

Cazarea

Am fost cazaţi într-un apartament cu doua camere, două băi şi un balcon generos, cu vedere la piscine şi, în planul 2, la ocean, şi cu o privelişte foarte frumoasă, asigurată de o plantă înflorită, nu ştiu din păcate cum se numeşte (voi încărca fotografii cu această plantă). Pe jos era gresie. La început am cam strâmbat din nas (nouă ne plac camerele cu mochete), dar pot spune că, până la urmă, a fost în regulă. Cum afară era foarte cald, răcoarea gresiei era mereu binevenită. Mobilierul aflat cam la vârsta a III-a, poate suporta lejer operaţii estetice, de recondiţionare. Porţiuni întregi de furnir desprinse, în anumite zone ale mobilierului. Din acest punct de vedere, clar, este loc de mai bine, dar repet, nu am luat prea tare în calcul aceste mici neajunsuri. La urma urmei, simplificând, nu am venit până aici ca să verificăm la sânge calitatea mobilierului. Dar, pentru un resort de 4 stele, se poate mai bine. În prima cameră erau amplasate 1 pat extensibil (genul care se rulează la mijloc şi unde dormi bine doar dacă eşti rupt de oboseală, adică cazul meu), o canapea şi televizorul no name. În holul care dădea în prima cameră, era amplasat frigiderul. Gol, goluţ! Nimic, nimicuţa, nici măcar contracost. Punct minus!!!

În cea de a 2-a cameră, un pat dublu twin, un şifonier, două noptiere, o comodă fără sertare şi cam atât. Noi, 4 persoane, am dormit zilnic în altă formulă. Ca punct bonus, de la recepţie am primit cardul unui safe box, amplasat în interiorul șifonierului. Baia mare era utilată cu duş şi cadă (nu a fost folosită niciodată pe întreaga perioadă a şederii). În cameră este instalat aer condiționat centralizat. Nu l-am pornit decât o singură dată și atunci fiind descoperit de copii. Adică butoane, știți voi… La TV, vreo 40 de posturi, mare parte spaniole si germane. Câteva in limba engleză, vreo 2 ruseşti şi, cireaşa de pe tort, un post polonez. Am încercat să căutăm un post să vedem cum se mai bat ai noştri în ţară dar... ioc. Nu trecem acest aspect la minusuri, fiind conştienţi că posturile TV sunt selectate în funcție de naționalitatea turiștilor. Iar români, două săptămâni, nu am descoperit decât o singură familie, veniți din Londra. Un barman bulgar chiar ne-a spus că suntem români dar trebuie că locuim în Anglia.

Internet

În camere nu există semnal de internet. Te poţi conecta, dacă îţi arde buza sau s-a creat dependenţa, la net din lobby bar, contracost. Tarifele pleacă de la 2 euro pentru o oră, până la 30 de euro pentru două 2 săptămâni. Neavând nimic urgent de primit/verificat, iarăşi am trecut peste acest aspect. Nu cred ca ar fi foarte costisitor să asiguri câteva routere de net, dar abordarea mea este simplistă, poate regimul de 4 stele nu poate oferi mai mult. De 2-3 ori, pentru câteva e-mail-uri urgente, am stat câte o oră conectat. Ocazie cu care am constatat, cu toţii, o foarte proastă conexiune. Prima dată am crezut că este din cauza laptop-ului (un pic mai vechi), dar la fel mergea netul indiferent de device-ul utilizat.

Mâncare

După cum am scris şi mai devreme, în resort sunt două restaurante. Restaurantul principal, Gomera, funcţiona după programul 8.00-11.00,12.00-15.00 şi 19.00-22.00. Gomera este alcătuit din două mari corpuri interioare, cu sute de locuri, şi o terasă cu vedere spre piscine şi ocean, cu app. 80 de locuri. Ca regulă, dimineaţa şi seara noi am mâncat pe terasă, iar prânzul înăuntru, la răcoare. Acest restaurant principal avea aerul unui local uriaş „împinge tava”, dar niciodată nu se formau cozi care să devină deranjante. S-a întâmplat de 2-3 ori să stăm la coadă, dar niciodată mai mult de 3-4 minute.

Dimineaţa, fiecare mânca în funcţie de origini: englezii fasole cu cârnaţi, francezii şi italienii croissante, brânzeturi, clătite cu ciocolată, spaniolii tortilla, nemţii cu ale lor. În sfârşit, ideea este că existau zone cu produse de panificaţie, brânzeturi, mezeluri, salate, produse lactate, iaurturi, cereale pentru cei mici (şi nu numai), fructe. De asemenea, în zona de grill se găseau ouă fierte, ouă ochiuri, omletă, tortilla, bacon prăjit (la mare căutare), cârnaţi (fazi, fără gust), pizza şi nelipsitele clătite, indispensabile din mediul copiilor, unse cu ciocolată albă, neagră, miere sau zahăr. Suc natural, nu. Cu excepţia a câtorva dimineţi în care, la intrarea în restaurant era instalat un colţ unde puteai să te serveşti cu suc de papaya, pepene roşu şi pepene galben. Adică, suc făcut din fructele enumerate care rămâneau de la mesele anterioare. În cazul meu, în fiecare dimineaţă mă hidratam cu suc de roşii, aflat într-un alt colţ, cu mâncare dietetică. Sistemul AI („all-inclusive”) presupunea, evident, ca lângă aceste sucuri să fie plasate nişte păhărele meschine, genul păhărelelor de lichior de la noi. Dar sistemul RO („made in Romania”), oferea la rândul său, soluţia de a lua paharul de apă (mai normal, ca dimensiune) şi de a-l folosi la băutul sucului de roşii. Cred, logica acestui sistem AI este, la un moment dat, de a te descuraja să te mai serveşti. Adică, îţi pui un păhărel minuscul de suc de papaya. Pe care, fără să fii haplea, îl bei, ca un adult normal, în fix 3 secunde. Şi dacă mai vrei unul te ridici, te duci la colţul respectiv şi îţi mai pui. Sau, ţi se face lehamite şi nu te mai duci! Acelaşi sistem mai poate fi definit printr-o diversitate relativ mare de sortimente, dar de o clasă medie, atât în ceea ce priveşte calitatea produselor, cât şi modul de preparare. Cu siguranţă, dacă vreţi să descoperiţi adevărata bucătărie canariană, nu o puteţi face mâncând exclusiv în resort.

Când te aşezai la masă venea instantaneu un chelner (foarte prompţi, de altfel) şi îţi aducea un termos cu cafea şi vesela necesară. Această cafea era cea mai bună care putea fi băută în resort. Ne-am convins după prima zi că nu se putea bea decât fie această cafea de dimineaţă, preparată de ei, fie cafeaua, expresso sau late-ul de la aparat, făcut pe reţeta cafea instant, foarte proastă după gusturile noastre. Aici, notez o deziluzie a mea personală, neavând posibilitatea să beau 2 săptămâni un expresso veritabil şi a altui membru al grupului care a oftat în fiecare zi după un frappe autentic. Am încercat în prima zi să cerem cafea de la bar, dar am fost trimişi la aparate... Deci, la acest capitol, cu ceva gusturi formate în ani de dependenţă, punctaj minim. Fiind această cafea de dimineaţă relativ acceptabilă faţă de lichidul care se scurgea din aparate, sistemul RO („made in Romania”), care, mă repet, furniza soluţii anti sistem AI, presupunea să bem o cafea de dimineaţă şi, din acelaşi recipient să umplem un pahar de plajă, indiferent că stăteam la piscina resortului sau aveam expediţii prin insulă.

La prânz, în fiecare zi în colţul dedicat găseai gazpacho (o supă cremă de roşii, rece, asezonată cu castraveţi, ardei, ceapă şi care era foarte bună după plajă) şi alte două supe creme (de fasole, de legume, peşte, cartofi şi supă de fidea cu pui), cu crutoane. Exista o zonă de antreuri (se cam repetau brânzeturile şi mezelurile de dimineaţă), salate, fructe de mare (nu mereu), o altă zonă de paste şi pizza (câte 3-4 feluri), sosuri diverse. Zona cea mai frecventată era, normal, aria de grătar, unde se prepara carne de porc, vită sau pui şi peşte. În fiecare zi, fie porc, fie vită, fie pui şi peşte (macrou, merlucius şi, repetat de vreo 7-8 ori în două săptămâni, un peşte tilapia; m-am documentat un pic, pește de crescătorie, un fel de biban, cu carnea albă). În câteva zile am mai mâncat monk-fish. Nimic spectaculos. Tot aici găseam cartofi prăjiţi (fără să exagerez, fel de mâncare ce constituia 70% din totalul de garnituri), şi diferite alte sortimente de garnituri (broccolli, morcovi fierţi, cartofi la cuptor, spanac, paella, orez cu fructe de mare, orez cu calamar). Am lăsat la urmă un fel de mâncare zilnic prezent, papas arugadas, cartofiori copţi în coajă, cu sare, din care cred că am mâncat în fiecare zi. Şi care erau la fel de buni ca alţi asemenea cartofi mâncaţi pe la câteva bodegi prin nordul insulei (mă gândesc că, totuşi, mare filosofie gastronomică nu sunt aceşti tuberculi). Notez şi aria de deserturi. Dulciuri (diferite prăjiturele, creme, budincuţe colorate strident, deloc atractive) şi fructe (banane buneee de tot, mere, pere, pepene roşu fără niciun Dumnezeu, pepene galben de Galia şi papaya). Plus vreo trei sortimente de îngheţată zilnic. Personal, nu am frecventat deloc această zonă (chestie de gusturi), dar restul expediţiei a jurizat: Turcia vs. Tenerife, 10 la 0 pentru baclava, sarailie et comp.

La capitolul „noi ce mai bem”, în interior erau amplasate dozatoare de bere Amstel şi alte dozatoare de vin alb, roşu şi roze. Nu sunt cunoscător de bere, am băut de câteva ori de sete, după reprize de băi de soare, pot spune că era rece şi în regulă. La fel de în regulă ca berea la halbă pe care o mai beau pe caniculă, în Bucureşti, şi care dacă este rece... e bună. Vinul, roşu nu l-am încercat, cel alb putea fi notat cu un maxim 5-6 iar cel roze hai să îi dăm un 6.5. De asemenea, erau instalate dozatoare cu apă „con gas”, apă „sin gas” şi băuturi carbogazoase (Cola, Fanta, etc.). Sistemul patentat RO oferea şi aici soluţii, cel puţin pentru aperitiv. Adică, mersul la prânz începea cu un drum la barul de la piscină de unde alimentam, de regulă, un vermut alb. Cu menţiunea expresă, zilnică, făcută barmanului, de a nu pune 5 cuburi de gheaţă (cred, sincer, că gheaţa a fost inventată de managerii turismului All Inclusive, nu există nicio băutură alcoolică sau non alcoolică fără 70% gheaţă). Ceream un cola pentru copil, mă trezeam cu paharul plin de gheaţă!

Seara, se cam repeta prânzul. Cu menţiunea că mai exista un colţ de mâncare cu specific canarian.

Se cuvine să menţionez existenţa şi la prânz şi la cină a celor două sosuri mult cântate, „mojo rojo” şi „mojo verde”, bune, servite zilnic pe lângă „papas arugadas”. Destul de departe calitativ de aceleaşi sosuri mâncate în nordul insulei, dar net superioare, de exemplu, sosului mâncat în Siam Park (este însă adevărat că nu te duci în Siam Park să mănânci specific canarian).

În concluzie, mâncarea a fost bună. Atenţie, nu am spus foarte bună, dar bună pot spune că a fost! Au fost zile când m-am învârtit neştiind ce să îmi pun în farfurie şi când am sfârşit fie prin a mânca o felie de pizza, fie prin a tăvăli nişte cartofiori prin „mojo rojo”. De asemenea, spre final, mă cam săturasem de sistemul AI, dar una peste alta, nefiind foarte pretenţios, pot da un 8.5.

La acelaşi capitol, aşa cum am scris deja, în resort mai funcţionează un restaurant a-la-carte, situat frumos pe malul stâncos al oceanului, cu două serii de servire a cinei, de la 7.00 şi 9.00, în sistem de rezervare. Având în vedere câteva review-uri de pe Tripadviser şi, mai ales, sfaturile concetăţenilor aflaţi la muncă în resort, nu am călcat prin acest restaurant. În această locaţie se putea servi, de asemenea, o gustare începând cu ora 16.00 (câteva mezeluri, brânzeturi, unt, dulceţuri, croissante, biscuiţei, ştiţi genul de gustare five-a-clock). De două ori, sosiţi în resort pe la 16.00-17.00, am apelat la aceste gustări.

Piscine

Principala atracţie a resortului. Care au menirea de a compensa principalul dezavantaj al acestuia (de care nu am fost conştienţi la momentul alegerii), şi anume lipsa accesului la ocean, prin aceasta înţelegând lipsa accesului la o plajă şi la posibilitatea de a face baie. Totuşi, aşa cum voi detalia la sfârşitul acestei secţiuni, un acces la plajă şi ocean era posibil. Dar să ne întoarcem la piscine. Acestea erau în număr de 3. La primul nivel o primă piscină mare, în jurul căreia am numărat app. 200 de şezlonguri, cu adâncimea maximă de 1.40 metri. Piscina este dintre cele „infinity pool”, cu o continuare frumoasă la nivelul liniei orizontului cu apele oceanului. Programul de funcţionare este 08.00-20.00. Cum ajungi posesorul unui şezlong? Păi, fiind resortul foarte aglomerat (cu dezavantajele de rigoare), la ora 8 nu mai găseai locuri în primul rând. Deoarece, de pe la 7, uşor, uşor, indiferent de cetăţenie, turiştii ocupau aceste şezlonguri, câte 3, câte 4, în funcţie de nevoi. În jur de 7.30, la fel de tacticos, un agent de securitate (dl. Poliţist) începea inspecţia de dimineaţă şi ridica toate prosoapele fără stăpân. Adică dacă aveai 3 şezlonguri ocupate dar erai la post, domnul cu pricina te saluta politicos şi trecea mai departe. Dacă observa prosoape fără „apartenenţă”, la confisca şi le preda la punctul de schimb al prosoapelor. În cazul nostru, în 14 zile nu am stat decât o zi cap-coadă la piscină şi nu prea ne-a interesat în ce rând stăm. Pentru că, şi la ora 16 ajungând la piscină, am găsit locuri în rândurile 2 sau 3. Dar, mai greu era, în acest caz, să găseşti umbrele.

A doua piscină, cu apă încălzită (eu nu am sesizat nicio diferenţă faţă de piscina infinity, ambele având apa foarte caldă), este amplasată în continuarea primeia, dar la un nivel inferior. La fel ca prima, am numărat de curiozitate tot vreo 200 de şezlonguri amplasate. Adâncimea acesteia a doua piscine era între 1.05 şi 1.40 m. Apa impecabilă în prima parte a zilei şi un pic tulbure în partea a doua. Această piscină este şi zona destinată animaţiei. Aici se face aqua gim, polo pe apă, diferite scenete de către membrii echipei de animaţie, crazy games, chestii care au menirea de a mai alunga din plictiseala unei zile de plajă.

A treia piscină, pentru copii, avea o adâncime adaptată, vreo 40 de şezlonguri şi o copertină care apăra micuţii şi pe aparţinători de razele soarelui. Care bătea şi bătea, indiferent de câţi nori erau în fiecare seară şi dimineaţă (cred, foarte serios, că expresia „insula primăverii veşnice” se referă la nordul insulei, pentru că în sud numai primăvară nu este în lunile de vară).

Per total, capitolul piscine este unul forte. Parte însemnată a acestui puhoi de turişti îşi făceau veacul pe lângă cele trei locaţii amintite. Dar, cred, mare parte din ei aveau planificate şi excursii în insulă. Altfel, este ilogic să baţi atâta drum doar pentru a beneficia de soare şi de piscine.

Alte facilităţi

Resortul are o sală de gimnastică, utilată rezonabil. Nu am în obiceiuri frecventarea unor asemenea locaţii, aşa că nu am dat pe acolo decât în inspecţia cu caracter general din prima zi. În aceeaşi sală, într-un colţ, sauna uscată. A doua zi, după câteva bazine, fără alcool şi cafea consumate, mi-am luat prosopul şi am dat o raită pe la această saună. Încep cu concluzia: cea mai proastă saună din viaţa mea. Funcţiona în regim de avarie (adică nici urmă de căldură, aşa o chestie amorţită), nu era apă în găletuşa dedicată, nu avea ceas pentru afişajul temperaturii/umidităţii şi, colac peste pupăză, rândul de sus era să se dărâme cu mine, fără a avea pretenţii că sunt vreun leu de mare care bate suta de kile. Aşa că am şters obiectivul din lista mea pentru tot restul sejurului.

Animaţie

Iarăşi, un capitol foarte bun al resortului. Animatorii, vreo 10-12, din toate colţurile lumii (Spania, Polonia, Anglia, Italia, Columbia), îşi fac meseria foarte ok. Reprizele de gimnastică în piscină erau foarte ok, bună intensitate, pigmentate cu glumiţe reuşite. La ore şi locaţii prestabilite puteai să te înscrii la tir cu arma cu aer comprimat, boccia, darts, bingo, preparat de paella, sangria. Seara, zilnic, 7 zile pe săptămână, această echipă de animaţie face câte un show de 40-45 de minute. Scenetele sunt banale, întâlnite peste tot dar, cu toată rigoarea, ele sunt ok. Reuşesc să îţi smulgă zâmbete, aplauze iar pentru copii sunt chiar foarte ok. Toată această echipă non-stop, cu zâmbetul pe buze. Atenţi, cu informaţii pentru fiecare turist, indiferent de limba de comunicare. De fapt, acest comportament este specific întregului personal care deserveşte resortul. Am primit mii de buenos dias sau adios-uri în acest sejur. Spuse cu zâmbetul pe buze, amabil, prea amabil poate. Toţi erau întorşi cu cheiţa, roboţei politicoşi care deveneau prietenul tău, îţi mângâiau copilul, se prosteau la el… Şi când se întorceau, în secunda 2 deveneau preocupaţi de ceea ce au de făcut. Concetăţeanul meu îmi spunea că se pune mare preţ pe această relaţie cu turiştii. „Uneori, îmi vine să le mai trag câte un pumn în cap”, îmi mărturisea el cu sinceritate. Şi îmi dau seama că a fi 12 luni pe an (cât ţine sezonul) în starea asta, de super-amabilitate, poate fi foarte obositor. Pentru care, personalul are notă maximă, din partea noastră.

Plaja

Există posibilitatea de a face plajă şi baie în ocean. Dacă vii pentru asta în Tenerife, plaja despre care vă voi povesti iese din calcul. Nu o putem compara cu plajele consacrate (Las Teresitas, Arena, Del Duque etc.) vizitate. Dar, important este că poţi sta la hotel şi poţi să faci plajă într-un cadru natural. Natural şi preconstituit, în acelaşi timp, pentru că plaja (am această convingere) a fost amenajată. Faţă de resort, Playa Galgas se găseşte la 5-7 minute de mers pe jos. Amplasată într-un golf relativ ferit de valurile Atlanticului, plaja are vreo 10-12 palmieri, 2 coşuri de gunoi şi … cam atât. Nu umbreluţe, nu şezlonguri, nu spaţii comerciale, nu duşuri. Lungă de vreo 100 de metri, este lată de vreo 70 m, are două porţiuni: una cu nisip adus, de culoare aurie, şi porţiunea care intră în apă cu bolovani şi pietriş vulcanic de culoare neagră, care necesită pantofi speciali. Eu nu am avut, m-am cam chinuit să intru în apă şi, din această cauză, nici nu mi-am cărat familia după mine. Mă duceam, când ai mei erau la piscină, la Playa Galgas pentru a face baie în ocean şi pentru a face câte o repriză de snorkeling. Stâncile care formează acest golfuleţ sunt numai bune de explorat. Crabi de stâncă cu sutele şi în apă, diferite bancuri de peşti şi arici de mare. Scotocind într-o zi printre stâncile foarte ascuţite, m-a răsturnat un val venit din larg fără preaviz, am lăsat pe pietre o porţiune dureroasă de epidermă, din zona genunchilor (de care, credeţi-mă, mă ataşasem), m-am ales cu o sperietură consistentă, dar aşa, fără nici un incident, micile escapade de scufundare nu ar fi avut farmec. Apa era destul de rece la intrare, dar după câteva secunde devenea suportabilă. În concluzie, dacă vii să vizitezi plajele insulei, nu vei ajunge niciodată la Plaja Galgas. Pentru cel care este cazat în Playa Paraiso, plaja poate fi însă o opţiune rezonabilă, mai bună decât piscina, fără îndoială. Cu atenţie la reprizele de bălăceală (dacă acestea presupun ieşiri mai în larg) şi la pietrele de la intrarea în apă.

Concluzii

Club Hotel Riu Buenavista face cele 4 stele pe care le are. Oferă condiţii bune de cazare şi hrănire. Curăţenie impecabilă. O animaţie foarte ok. Dar, pentru că nu venim în Tenerife în fiecare vară şi pentru că vrem să vedem cât mai multe din obiectivele insulei (multe dintre ele fiind, în opinia noastră, la superlativ apreciate), un sejur AI nu se justifică. Noi, în 14 zile, am stat o singură zi întreagă în resort şi am avut cel puţin 5 zile în care plecam dimineaţa şi mai veneam seara. Zile plătite AI. În care, normal, chiar dacă mai luam un fruct cu noi şi un sandwich, tot mâncam un fel principal de mâncare prin insula (şi foarte bine am făcut că am mai mâncat şi în altă parte, putând să descoperim adevărata gastronomie canariană). Am fost în excursie în oraşele din nord (pe locul 1, Icod de los Vinos), în Loro Park, Siam Park, Jungle Park, Teide (şi tot parcul naţional incredibil), ne-am dus 30 de metri în ocean cu Submarine Safaris, am fost pe câteva plaje foarte frumoase, croazieră în Atlantic… Sau zile în care stăteam dimineaţa la piscină şi, după masa de prânz, mergeam la câte o plajă, dintre cele alese de acasă, cu ajutorul vostru.

Toate activităţile de mai sus, în măsura posibilului, trebuie bifate. Şi multe altele dacă mă gândesc (tot am vrut să ajungem în Anaga, o rezervaţie din nordul insulei, fără succes însă), fapt care mă determină, acum, să recomand un regim de sejur în cel mai bun caz BB (bed and breakfast), care să nu te stingherească cu ore de funcţionare a restaurantului etc. La urma urmei, nu pleci la o distanţă semnificativă de casă doar pentru a mânca bine. Pleci să vezi, să îţi astâmperi foamea de cunoaştere. Am încercat să facem lucrul acesta care, însă, nu intră în sistemul AI. Într-o măsură mulţumitoare, am reuşit să vedem câte ceva, dar pe banii noştri.

Concluzia concluziilor, resortul face banii daţi. Vacanţe însorite, aveţi grijă de voi!!

---

VIZUALIZĂRI: 3358 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI