ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.09.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
AUG-2021
DURATA: 1 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 34 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 10 MIN

În dulcele stil retro

TIPĂREȘTE URM de aici

Primul popas al călătoriei noastre spre Insulele Ionice l-am hotărât în funcție de... cel de-al doilea. Am tot auzit și-am tot citit despre Metsovo, cochetul sătuc etalat pe unul din versanții Munților Pindului, locuit de urmași ai vechilor vlahi, care cică te înțeleg când vorbești românește, așa cum și tu le cam pricepi graiul. Eram tare curioși de așa minune și ne chinuim de ceva vreme să ajungem acolo, dar până acum nu ni s-a legat de nimic. Apreciind că distanța Galați – Metsovo e cam peste puterile noastre (implicând și traversarea a 2 granițe destul de solicitate în plin sezon), am decis să plecăm cu jumătate de zi mai devreme și să înnoptăm la Ruse. Am mai procedat o dată sau de două ori așa și a fost bine.

De data asta, fericitul câștigător se numește City Art Boutique Hotel. Nu era prima mea întâlnire virtuală cu el, l-am mai rezervat cândva și, din nu mai știu ce motive, a trebuit să anulăm. L-am ținut însă minte și când am avut nevoie l-am căutat din nou, dar nu l-am mai găsit listat. Cu atât mai tare mi-a tresăltat inima de bucurie reîntâlnindu-l acum disponibil pe celebra platformă de rezervări, mai ales că între timp părea un pic rebrenduit, cu poze mai noi și mai frumoase.

Am rezervat așadar o cameră dublă la prețul de 84 leva/noapte, cu posibilitatea de a anula gratuit până cu o zi înaintea plecării. Varianta cu mic dejun inclus nu era disponibilă, dar condițile rezervării precizau faptul că acesta se poate achiziționa direct la fața locului pentru 7 leva/persoană. Nu mi-era foarte clară treaba cu parcarea, cunoașteți formularea standard „puteți parca la o locație din apropiere, nu este necesară rezervare” , ceea ce înseamnă de obicei pe marginea străzii. Fiind vorba totuși de centrul istoric al orașului (chiar dacă la o margine de), mi-a fost un pic teamă; review-urile păreau totuși liniștitoare și am zis că merită să riscăm, ne-om descurca noi cumva!

Aplicația de orientare de pe telefon ne-a condus fără nicio ezitare la adresă: str. Veliko Târnovo nr. 5, la doar câteva sute de metri de Dunăre (și la alte câteva de punctul 0 al orașului, aveam să constatăm mai târziu). Am ajuns odată cu apusul de soare și n-a fost deloc greu să recunoaștem frumoasa clădire interbelică de cărămidă roșie, cu ferestre mari, bogat decorate cu stucaturi albe și mascaroni. Am lăsat inițial mașina chiar în dreptul intrării, deasupra căreia fluturau 3 drapele (dintre care, singurul pe care l-am recunoscut era cel național bulgăresc). (Ulterior aveam s-o mutăm pe trotuarul de vis a vis; da, ghicisem bine. Totuși nu cred să fie probleme cu găsirea unui loc, hotelul e micuț, nu are decât câteva camere și am văzut că se poate parca și pe străduța din față.)

Frumoasa clădire are 3 niveluri: primul, înalt, cu ferestre semiovale aproape cât ușa de mari, celelalte 2 înalte și ele, dar nu chiar cât parterul. Știți voi, casă boierească, ridicată pe vremea când nu se făcea rabat de la spațiu... Dealtfel, chiar în dreapta intrării, pe zid, este montată o plăcuță ce atestă (probabil) caracterul istoric al edificiului, din care n-am înțeles prea multe, doar anul 1896 ????.

Pășind pragul, ni s-a așternut în față un hol lunguț, pavat cu plăci mari de granit și ai cărui pereți era vopsiți în alb și gri. Tablourile colorate și oglinzile cu rame retro, frumos puse în evidență de spoturi luminoase, aduc ambianței o notă de veselie și rafinament. Din câte mi-am dat seama, frumoasa noastră își împarte nurii între mai multe... chestii. În afară de hotel, care ocupă un mic spațiu la parter (recepția și un mic lobby) plus etajele unde sunt camerele, am mai remarcat un magazin (de produse de îngrijire, dar nu sunt sigură) tot la parter, în stânga și un restaurant, în spate, cu terasa aferentă.

Am străbătut culoarul până aproape de capăt; aici un indicator te îndrumă spre recepția hotelului, în dreapta, dincolo de niște uși decorate cu minunate vitralii. Camera are rol multiplu. Imediat în stânga, două canapele și o măsuță închipuiau spațiul de socializare, iar în colțul opus e biroul dedicat formalităților de cazare. Tânărul din spatele lui și-a tras imediat masca pe figură în momentul în care am intrat (dar tot am apucat să-i vedem zâmbetul fermecător! ????).

Am început să-mi recit poezia, cine suntem și ce vrem, lucru cam degeaba se pare, după viteza cu care băiatul ne-a înmânat imediat cele 2 carduri de la cameră, care erau deja pregătite. Ne-a rugat să-i prezentăm totuși un act de identitate, să-i facă o copie, iar eu am întrebat de micul dejun. A, nu, scuze, n-avem!... Se pare că spațiul destinat acestui serviciu era destul de mic și de când cu covidu’, au renunțat (citisem prin comentarii ce mic dejun fabulos ofereau cândva!). Mi-a indicat însă o măsuță din apropiere, cu gustări puse permanent la dispoziția turiștilor (niște foietaje sub un bol transparent, prăjiturele și croasante ambalate, o farfurie cu fructe și un tonomat de cafea și ceai), asigurându-ne că în cursul dimineții oferta e mai proaspătă și ceva mai variată.

Din încăperea cu recepția se iese într-un holișor unde se găsește liftul; desigur, spre a ajunge la camere se pot folosi și scările ce se fac în lateral. Noi am avut camera 15, la primul etaj. Până la ea, am putut admira holul și micul spațiu de relaxare din capătul său. Totul e nou, frumos finisat și decorat, în același stil vintage, într-un melanj coloristic sobru și rafinat: alb, negru, auriu.

Am deschis ușa cu unul din carduri, pe care după aceea l-am fixat în fanta specială, ca să activăm curentul electric. Camera e destul de spațioasă și clasic împărțită: hol, baie în stânga, dormitor în față, balcon.

Desigur, piesa de rezistență o reprezintă patul de dimensiuni generoase, dotat cu saltele de calitate și lenjerie aidoma, albă, din bumbac fin. De-o parte și alta câte o noptieră minimalistă, în loc de veioze niște corpuri supradimensionate ce coboară din tavan, prize și întrerupătoare. Pe peretele dinspre baie, în loc de tablou ????, un citat motivațional scris în limba engleză (diferit de la o cameră la alta, după cum am văzut în pozele de pe booking; al nostru suna așa: „Time is the most valuable thing a man can spend” ).

Vis a vis de pat, masa-birou și dulapul formează un corp comun, o alcătuire un pic ciudată, dulapul fiind de fapt niște rafturi acoperite cu o perdea textilă. O mică ușă maschează răcitorul înglobat sub masă, plin-ochi cu tot felul de recipiente și gustări; nu ne-a trebuit nimic de-acolo, însă lista de prețuri alăturată părea destul de prietenoasă cu buzunarul turistului. Pe masă, o veioză, telefonul fix, o oglindă-lupă, o glăstruță cu flori artificiale și mapa cu diverse informații despre hotel și oraș (inclusiv în limba română). Desupra, fixat în perete, TV-ul, pe care nu l-am deschis.

În colțul dinspre fereastră, 2 tabureți și o măsuță rotundă, pe care ne așteptau, „ca cadou” , 2 prăjiturele ambalate și 2 sticle mici cu apă îmbuteliată. Alături, 2 pahare protejate de folie. Prăjiturile le-am ignorat, apa am băut-o.

O mochetă curată și pufoasă acoperă integral încăperea, la ferestre sunt perdele cu un motiv stelat, dublate de draperii. Aspect coloristic incitant, interesant: maro, turcoaz, un pic de cărămiziu.

O surpriză cu adevărat plăcută a fost să constatăm că primiserăm una dintre singurele 2 camere ale hotelului ce dețin balcon! Unde mai pui, dotat cu niște scaune comode și drăguțe, cu un model traforat. Pe superbul grilaj de fier forjat sunt amplasate jardiniere din loc în loc, iar podeaua e acoperită integral cu o mochetă verzulie. Balconul nostru făcea corp comun cu cel vecin, despărțite fiind mai mult de formă. În tot cazul, n-am avut parte de priviri indiscrete, camera de alături n-a fost ocupată.

Baia e cochețică (alb-negru), dar și de foarte folos, fiind echipată cu vas de toaletă, coș de gunoi, chiuvetă, oglindă (ce ramă drăguță! ; v-am zis!), cabină de duș. Avem hârtie igienică plus rezervă, uscător de păr și consumabile în mici recipiente personalizate (șampon, gel de duș, săpunele rotunde). De bara de inox atârnă câte 2 prosoape de căciulă și mai avem unul de ieșit din duș.

După o acomodare sumară, am coborât, căci mai aveam o problemă presantă de rezolvat: cina. Și bericaaa, normal!... În trecere spre recepție, observasem deja intrarea spre restaurantul din spate, am zis c-o fi restaurantul hotelului, deci hai aici, ce să mai umblăm brambura! Am străbătut o incintă acoperită, cu doar câteva mese, grosul se desfășura afară, pe o terasă terasată, plină de plante. Nici jumătate din mese nu erau ocupate, așa că n-a fost o problemă să găsim și noi una.

Un tinerel ne-a salutat în bulgărește și ne-aruncat din mers niște meniuri, lăsându-ne să le studiem. Le-am deschis și-am avut un scurt moment de panică: nimeriserăm la un restaurant chinezesc! Hmm... Nu suntem chiar fani, dar mereu m-am gândit că poate pentru că n-am nimerit noi ce trebuia... Cel puțin, așa mi-a zis o amică, odată. Cumva, mi se pare că toate au cam același gust. În fine, hai să-i mai dăm o șansă gastronomiei orientale!

Noroc de poze, că altfel cred că rămâneam nemâncați. E drept, ingredientele erau scrise și-n engleză, dar... precum vă spusei. Am pus degetul pe vreo 3 chestii; una s-a dovedit a fi niște coaste într-un sos dulceag, iar celelalte 2... aceeași Mărie cu altă pălărie, adică legume cu urme de tăiței și fâșii de carne (pui într-un caz și pui, porc și vită în celălalt). De foame, le-am mâncat, ce să zic?! Dar parcă nu m-aș mai duce a doua oară acolo...

Când să plecăm, am întrebat dacă putem pune consumația pe cameră, ocazie cu care am aflat că între restaurant și hotel nu-i absolut nicio legătură! Chiar mă miram, cum adică să n-aibă loc să servească micul dejun, că uite cât loc! 33 leva (cam 82 lei) ne-a costat masa și am putut plăti cu cardul. Ieftin și... bun, până la urmă! (Pentru fani, restaurantul se numește Bambus și practic are aceeași adresă cu hotelul.)

Dimineața devreme, după un somn cu vise colorate (Doamne, ce-mi plac începuturile astea de vacanță, când viața pare doar o promisiune frumoasă!), am coborât să verificăm gustărelele de la parter. La recepție nu mai era de serviciu băiatul nostru, îi luase locul o fată, zâmbitoare și drăguță și ea. Ne-am pus pe farfurii de carton câte o plăcintă călduță (care s-a dovedit a fi cu brânză și spanac; foarte bună), un măr și o banană. Ne-am pregătit și câte o cafea, iar Tati și-a amintit de niște sana rătăcită prin mașină. Cine mai are nevoie de mic dejun?! Le-am savurat pe îndelete pe balconașul nostru, ascultând foșnetul teilor din preajmă și acela mult mai subtil al orașului ce începea deja să se dezmorțească...

Ne-am strâns lucrușoarele și am coborât din nou, de data asta definitiv. Am achitat cu cardul contravaloarea cazării, ne-am luat rămas-bun și... asta a fost, ne-am așternut la drum! Grecia, venim!...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 27.09.21 20:12:58
Validat / Publicat: 28.09.21 07:53:06
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 656 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Camera noastră
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 57900 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 34.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    7 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [28.09.21 10:23:08]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    crismisPHONEAUTOR REVIEW
    [28.09.21 10:38:38]
    »

    Mulțumesc frumos!

    elenaadinaPHONE
    [28.09.21 14:09:53]
    »

    Frumos Hotelul, mi-a plăcut! ????

    crismisPHONEAUTOR REVIEW
    [28.09.21 14:27:35]
    »

    Și mie! Mulțumesc pentru apreciere!

    MaraMuraPHONE
    [28.09.21 19:13:51]
    »

    A apărut nostalgia! M- am amintit de noaptea noastra de tranzit la hotel Retro in Haskovo, de inceput de vacanta si de frumoasa Grecie, de mare...

    Mulțumesc pentru lectura tocmai potrivită intr-o seară umedă de toamnă!

    Aștept continuarea, la "gura sobei", cu gandul la taramuri insorite????. Despre Metsovo si alte frumuseți, sper sa citesc cat mai mult si cat mai curand! ????

    mprofeanu
    [28.09.21 21:33:49]
    »

    @crismis: Frumoasă cazare, arată bine totul! Un preț foarte bun pentru ceea ce oferă!

    crismisPHONEAUTOR REVIEW
    [29.09.21 07:05:57]
    »

    @MaraMura: E plăcut să ai nostalgii de vacanță, e plăcut și să știi că le-ai trezit altcuiva!...

    Încet, încet, povestea o să curgă...

    Mulțumesc pentru vizită, te mai aștept!

    @mprofeanu: În Bulgaria prețurile au rămas încă normale. Am rezervat pentru Crăciun 2 camere duble cu mic dejun inclus la un hotel de 4 stele, pentru 4 nopți, la prețul care ne-ar fi costat doar o zi (cu demipensiune, ce-i drept) în România.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    crismis, elenaadina, MaraMura, mprofeanu
    Alte impresii din această RUBRICĂCity Art Boutique Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053369998931885 sec
    ecranul dvs: 1 x 1