Un circuit mai de Doamne-ajuta

TIPĂREȘTE

Unde sa mergem, unde sa mergem, prea multi membri ai grupului si de varste prea diferite pentru a ajunge la un numitor comun in ceea ce priveste target-ul peregrinarii noastre prin Romanica. Acesta era subiectul unor discutii indelungate purtate la umbra boltei de vie din curtea casei de la Maneciu.

Incep relatarile despre bucla noastra peste Carpatii Orientali cu Maneciu, deoarece ne adunaseram toti aici, Maneciu este punctul de plecare pentru multe din calatoriile noastre. Aici e gazda primitoare, casa incapatoare, privelistea incantatoare si tuica… imbatatoare, aroma ei vreau sa spun (n-am gasit alta rima). In grupul nostru brand-ul tuicii de Maneciu este bine stabilit. Cred ca de aceea ne si trage ata pe acolo cand plecam prin concedii, ne asiguram cu combustibil.

Dupa enumerarea de catre fiecare a zonei favorite si pledarea argumentata pentru alegerea acesteia ca destinatie, eu si sotia preferand nordul Ardealului dupa care mai tanjesc si acum, am constatat cu stupoare ca balanta se inclina iremediabil catre nordul Moldovei, lait-motivul taberelor copilariei mele, pentru mine aceasta insemnand inevitabil: Manastiri. Sucevita, Moldovita, ita, ita, ita, le vizitasem de cel putin trei ori pe fiecare, acum constituiau din nou atractia principala in periplul nostru ce pentru mine insemna o reiterare a fostelor excursii cu autobuzele pline cu copii care erau nevoiti sa viziteze lacasurile pe care le alegeau cu predilectie profesoarele noastre pentru a-si mai spala din pacatele lumesti.

Pornim asadar cu masinile dis-de-dimineata prin Cheia spre Brasov, un traseu de cca 70 de km cu peisaje superbe. Dupa depasirea portiunii cu pajisti inflorite de un verde cum numai pajistile de la munte pot fi, iesind din Cheia, traseul incepe serpuind prin paduri de foiaoase, urcusul e abrupt si nici nu stii cand ajungi intre brazii inalti ce parca inseala vigilenta gravitatiei inclinandu-se sa ajunga la lumina. Undeva pe dreapta e drumul spre Muntele Rosu, dar nu avem ragaz si pentru el, manastirile Moldovei ne asteapta…: (

Frumusetea traseului te face sa nu simti cum trece timpul si cand ai ajuns pe varfurile muntilor. Asta daca nu esti in pielea soferului ale carui maini se cam inclesteaza pe volan cand intra in curba concomitent cu un TIR si asteapta sa iasa de la umbra lui sa poata respira. Curbele serpentinelor sunt foarte stranse, iar mastodontii sunt foarte desi, sunt deviati pe aici in beneficiul celor care circula pe Valea Prahovei.

Ne indreptam spre Brasov, apropiindu-ne de Sacele, urechile incep sa ni se desfunde dupa coborarea rapida, iar peisajul redevine bucolic, cu iarba multa, floricele de munte si paraie repezi. Trecem in viteza de Tabara Bradet, unde as fi vrut din nou sa opresc si imi reinnoiesc amintirile din prima mea tabara scolara, inainte de 90, atunci cand excursiile catre manastiri nu se inventasera inca.

Brasov, tambalau, galagie, mizerie, semafoare, reusim si iesim spre Sfantu Gheorghe, unde facem o halta pentru alimentarea cu provizii alimentare de la Billa. In Brasov ni s-a parut incomod sa oprim, era prea aglomerat.

Urmam traseul spre Miercurea Ciuc, drumul banal, de campie, ne cam plictiseste, abia apropierea du Tusnad ne mai incanta ochiul cu ceva munte si padure racoroasa. La Tusnad oprim in centrul statiunii si ne indreptam spre Lacul Ciocas, murdar, neingrijit, parasit. De altfel aceasta impresie o lasa intreaga statiune, ca multe din statiunile romanesti cu specific balneo, de mizerie si nepasare. Plecam din centrul statiunii si ne oprim la iesire, langa ciuperca aceea pe care curge un izvoras sulfuros si ne relaxam putin, mancam, ne imbarbatam si pornim din nou la drum.

Drum care, de la iesire din Miercurea Ciuc si pana la Balan, din nou dezamageste prin banal, trecem prin sate sarace, cu oameni tristi ce ne privesc de la inaltimea carutelor cu fan. Abia dupa Ghorghieni, urcand catre Lacul Rosu incepem sa simtim din nou muntele cu racoarea, frumusetea peisajelor si aerul curat pe care le cautam. Ajunsi la Lacul Rosu gasim o zona de rara frumusete, animata de sute de turisti ce stau adunati pe terase sau in jurul gratarelor, altii pescuiesc in paraul rece de langa sosea, iar cei mai in varsta se plimba pe alei cu nepotii de mana. Gata, ne-am hotarat, innoptam aici. Vila Cutare nu mai are camere libere, la Pensiunea Cutarica au doar o camera de doua persoane, ce sa mai, statiunea este full. E week-end, ne spune o tanti in timp ce inchide usa dupa noi. Merci, de-aia am plecat si noi de acasa.

Pornim spre Moldova, prin Cheile Bicazului, unde oprim din nou, dar aici nu este cazare, in schimb zabovim o ora printre tarabele cu nimicuri, dar si cu “opere” de artizanat, si pentru ca am plecat dimineata in graba si am uitat clondiru’ cu tuica de Maneciu, ne aprovizionam de la un morosan cu clop si nasul rosu, pe gustate. Iti ia gura foc, dar aroma e inconfundabila, palinca de prune de la mama ei!

Despre episodul cautarilor noastre disperate ce au urmat pana tarziu in noapte pentru un loc unde ne putem caza noua insi am mai scris click aici, a fost finalizat prin somnul de bustean la Hotel Bulevard din buricul orasului Piatra Neamt, dupa ce am luat la rand toate usile de pensiune din Bicazul Ardelean, Bicaz, Tarcau, Straja, si periferia Pietrei Neamt.

Urmatoarea pagina a calatoriei neamtului nu reprezinta decat o alergatura intre Manastirile Agapia, Varatec, Neamt, Secu, Sihastria si inca vreo cateva. Am rezistat cu stoicism la primele doua, apoi am mai convins inca vreo doi sa facem un gratar pana ies enoriasii din grupul nostru dintre zidurile manastirii, la urmatoarea un tennis de picior, o tabla un rummy, un pahar de vin rosu moldovenesc, desigur, astfel mi-am petrecut ziua prin poienite de munte, la iarba verde, pe langa parauri si chiar am reusit sa ma simt ca la munte.

Seara, o plimbare placuta prin orasul Piatra Neamt, oamenii care stau la munte cred ca traiesc de doua ori cat noi, cei din Baragan. Sa beneficiezi de aerul curat de munte la fiecare plimbare de seara este extraordinar, sa nu mai vorbim de apa pe care o au si poribilitatile de agreement. Am refuzat ne oprim sa mancam la restaurant, terasele erau full, iar noi nu voiam sa lasam cu una cu doua aerul curat sa ne scape am intrat in hotel incantati si relaxati. Nu doar cadrul natural este deosebit in acest oras, si ceea ce a facut omul cu manuta lui este de admirat, orasul s-a transformat frumos de cand nu l-am mai vazut (adica de vreo 10 ani). Parcuri frumoase, scuare cu flori, gazon tuns si frezat, cladiri cu fatade renovate, toate vegheate de Pietricica ca de un turn de aparare natural.

A doua zi a trebuit sa parcurgem ultima etapa a circuitului nostru prin jumatate de Romanica, cea mai urata si dezamagitoare: spre casa. Am iesit spre Bacau, am continuat pe E85 prin Adjud, Focsani, caldura, Ramnicu Sarat, Bacau, aglomeratie, am luat-o direct spre Slobozia pe la Costesti, drum prost, denivelat. Am oprit cu totii la Amara unde ne-am racorit putin in lac.

Gata, acasa, dupa trei zile de hurducait prin munti si vai, dupa ce am batut drumurile a trei provincii romanesti si am trecut Carpatii prin doua dintre cele mai frumoase locuri din Romania, dupa ce am degustat licorile Munteniei, Ardealului si Moldovei, dupa ce ne-am inchinat la jumatate din manastirile din Moldovasi dupa ce ne-am balacit in apele sarate ale Amarei, ne-am linistit.

Eu si sotia am ramas acasica, la Slobozia, ceilalti si-au continuat drumul catre casele lor, spre Rasarit.

Ne-am promis ca data viitoare cand mai pornim prin munti vom evita la mare distanta Moldova, mai ales nordul ei, iar eu am jurat ca voi evita toata viata mea manastirile de acolo. Si stii ce? Peste nici un an ne-am incalcat promisiunea: click aici.

---

VIZUALIZĂRI: 1632 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI