ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.08.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sfantu Gheorghe
ÎNSCRIS: 26.08.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 8 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 10, 13

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Mini-turul Romaniei (continuare dupa 2 ani)

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Am scris in 2014 review-ul "Mini-turul Romaniei", anul acesta am continuat sa descoperim frumusetile neasemuite ale patriei noaste.

Revenind din Grecia, am intrat in tara pe la Vidin/Calafat, si infometati si insetati de-atata drum am facut un scurt popas la Cetate, in portul cultural la renumitul restaurant al poetului Mircea Dinescu.

Restaurantul e amplasat ideal pe malul Dunarii, cu un hol care e un mini-muzeu in sine, vis-a-vis de gara fluviala transformata in platou de filmare pentru emisiunile pe care si eu le urmaresc cu placere.

Ciorba de peste si cea de potroace au fost mai bune chiar decat la mama acasa, dar pretul poate parea usor prohibitic (20 lei/portia).

Problema cea mai mare e insa personalul de servire, cele doua chelnerite care ne-au vazut asezandu-ne la masa pe terasa disparand pe usa in interior fara urma. Dupa 10 minute m-am dus sa le caut, le-am gasit sporovaind si mi-au invitat sa iau loc afara, ca vor veni... Sincer mi-a cam pierit pofta de mancare, si as fi plecat pe loc mai departe daca nu m-as fi gandit la copiii ale caror mate ghioraiau de mama focului. Am comandat doua ciorbe de potroace si una de peste, au adus dupa 45 minute doua de peste si una de potroace, si acelea dupa ce si eu si sotia ne-am oferit sa le ajutam la prins puii si la curatat pestele :(

Destinatia finala a zilei a fost insa Cazanele Dunarii, si anume localitatea Dubova.

Iesind din Orsova, peisajul devine impresionant, Dunarea strecurandu-se cu dificultate printre stancile tot mai indraznete. Ne-am avantat cu curaj in defileu si serpuind pe malul fluviului in soseaua sapata in stanca am ajuns la destinatie. Am innoptat doua nopti la Vila Teo.

Dimineata la recomandarea prietenoasei gazde d-na Cristina am facut o drumetie spre varful Ciucarul mare, de unde se deschide o fabuloasa panorama asupra Cazanelor. Traseul e destul de accesibil, urcusul durand cca. 1 ora.

Dupa-amiaza la ora 17.00 ne-a asteptat la pontonul vilei barca cu motor pentru 12 persoane. Dupa ce ne-am pus vestele de salvare, am plecat in mini-croaziera pe Cazanele Mari, cu oprire si vizitare a Grotei Veterani (dupa numele aghiontantului comandantului armatei austriece cantonate in zona), cu acces doar de pe Dunare, oprire la Pestera Ponicova, in care am intrat cu barca cca. 10 metri, apoi pe Cazanele Mici si opriri la statuia lui Decebal, la Manastirea Mraconia si la Tabula Traiana.

Dunarea e de o frumusete salbatica in defileu, intrebandu-ne doar cum de nu am ajuns aici mai demult!

Ziua a treia am pornit spre urmatoarea destinatie, si anume Muntii Retezat.

Ne-am abatut de la traseu 100 km pentru a vedea si mult laudata casacada Bigar. E foarte frumoasa si nu am regretat drumul facut. In imediata apropiere e izbucul care o alimenteaza si o grota in care se urca cu franghia. Distractia copiilor.

Ajunsi apoi aproape de Hateg ne-am oprit la Sarmizegetusa, acolo unde romanii au construit dupa cucerire capitala provinciei Dacia, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica.

Forul Roman de la Sarmizegetusa seamana cu Forro Romano de la Roma, cu un amfiteatru in care se organizau spectacole cu lupte de gladiatori, drama, mima, sport, cu capacitatea de 5.000 de spectatori, cu sanctuare sacre, temple inchinate zeilor, palatul procuratorului, etc.

Ruinele scoase la iveala in urma sapaturilor, coloanele si fragmentele de inscriptii, reconstituirile, toate iti dau sentimentul ca te afli la Roma...

Spre seara am ajuns in localitatea Rau de Mori, punctul de pornire catre Retezat.

Am innoptat pe parcursul sederii la Pensiunea Dumbravita 3*, un loc minunat amplasat ideal fata de intrarea in Rezervatia Naturala Muntii Retezat.

In ziua a patra am pornit spre barajul Gura Apelor, de unde am intrat in Rezervatia Retezat si inca 20 km am mers cu masinile pe drumul forestier pana in Poiana Pelegii.

De acolo traseul montan pana la Lacul Bucura dureaza 2 ore. Urcusul are un grad de dificultate mediu, dar copiii nostri si cei ai grupului (inclusiv mezinii de 10 ani) l-au parcurs cu voinicie!

De pe marginea potecii am cules afine, apoi a inceput urcusul pe alocuri prin grohotis, printre jnepi pana la victoria finala!

Lacul glaciar Bucura e de o frumusete rara, se situeaza la altitudinea de 2040 metri, e cel mai mare lac glaciar din Romania cu o suprafata de cca. 9 hectare si are o adancime maxima de cca. 16 metri.

"Ochii albastri ai Retezatului" cuprind si invecinatele lacuri glaciare Ana, Lia, Viorica, Florica s. a. m. d.

Pe malul lacului se poate campa cu cortul, cu siguranta ca e o experienta incredibila...

Noi ne-am intors insa la baza, de unde a doua zi am mai vizitat pestera Boli (16 km. fata de Hateg) cu ale sale picturi rupestre reproducand renumitele picturi de la Altamira, apoi frumoasa cascada Lolaia prin punctul de acces Carnic situata pe aceeasi directie cu cetatea Malaiesti, recent restaurata cu fonduri europene.

Ziua a cincea am inceput-o cu vizitarea Manastirii Prislop, ctitorie din a doua jumatate a secolului al 14-lea si a mormantului parintelui Arsenie Boca, situate la 13 km de Hateg.

Punctul terminus al mini-turului Romaniei l-a constituit localitatea Sambata de Sus de la poalele muntilor Fagaras.

Am innoptat la pensiunea Mountain King situata in apropierea Statiunii climaterice Sambata.

De aici am facut in ziua a sasea una din cele mai frumoase drumetii si anume un traseu de doua ore pe Valea Sambetei pana la Cabana Sambata si de acolo un urcus dificil de 30 minute printre stanci pana la chilia lui Arsenie Boca.

Forte frumoasa e si Manastirea Brancoveanu situata in centrul statiunii, ctitorie brancoveneasca din sec. 17.

In fine, in ziua a saptea am pornit-o spre casa, ca tot acasa-i cel mai bine!

Nu am putut trece insa prin Fagaras fara a vizita frumoasa cetate medievala, cu ale sale camere de tortura (fecioara de otel, etc), muzeu, sala tronului, s. a. m. d.

Vacante minunate!


[fb]
---
Trimis de raducondurache in 15.08.16 17:11:14
Validat / Publicat: 15.08.16 18:13:12
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PRIN şi PENTRU ROMÂNIA.

VIZUALIZĂRI: 2609 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (raducondurache); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 panorama asupra Cazanelor Dunarii de pe Ciucarul Mare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18200 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster39
[15.08.16 18:09:46]
»

Am innoptat doua nopti la Vila Teo.

&

Am innoptat pe parcursul sederii la Pensiunea Dumbravita

&

Am innoptat la pensiunea Mountain King

- Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articole (review-uri) noi.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestor destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

mishu
[15.08.16 18:16:09]
»

Tu ai prins zile frumoase iar eu primul vot. Avantaj - normal tu. Felicitari, votat cu placere, articol frumos, destinatie minunata.

raduconduracheAUTOR REVIEW
[16.08.16 14:49:16]
»

@mishu - Multumesc. Asa este, avem o tara frumoasa, pacat ca e locuita... PET-urile plutitoare alaturate nuferilor galbeni din golful Dubova in defileul Dunarii reprezinta o imagine tipica Romaniei.

Cu toate acestea am intalnit multe grupuri de straini (englezi si nemti la lacul glaciar Bucura, italieni la cetatea Fagaras, polonezi si israelieni pe Valea Sambetei si la chilie. Natura din Romania bate inca gunoaiele si micii expirati.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
raduconduracheAUTOR REVIEW
[16.08.16 15:22:32]
»

@webmaster39 - Buna Webmaster, te rog frumos sa inserezi fond sonor video "youtube imnul crestei Fagaras". Multumesc mult.

webmasterX
[16.08.16 15:59:12]
»

@raducondurache - Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

calatorul
[04.12.16 19:20:20]
»

@raducondurache: Asta imi doresc si eu de multa vreme sa refac, turul Romaniei, si de cate ori am inceput am abandonat fie datorita vremii potrivnice, fie datorita drumurilor pacatoase, Am tot amanat dar uite vad ca totusi se mai poate, nu stiu daca si traseele montane pana sus la Bucura, mai vedem la primavara.

Eu pe Dunare cand am navigat pana la cazane nu am gasit gunoaie, in schimb soseaua de la Turnu/Severin la Orsova in santier, cu basculante de smoala fumeganda si am virat la dreapta. O adevarata mare de peturi am gasit pe lacul de la Bicaz, undeva spre coada lacului cum spun localnicii, nu se mai vedea oglinda apei, pluteau ca o insula uriasa, imi venea sa le adun eu.

Si turisti straini am intalnit, saracii inca dornici sa viziteze locurile astea despre care au auzit ca sunt frumoase, pana dau de situatiile astea neaose si drumuri, case ori statiuni lasate in paragina. Am povestit ceva pe AFA nu ma mai repet acum, sa speram ca se vor indrepta cu timpul.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, mishu, raducondurache
Alte impresii din această RUBRICĂCircuite prin România:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.31328392028809 sec
    ecranul dvs: 1 x 1