India este incredibila

TIPĂREȘTE

Atentie! Acest articol poate contine cuvinte jignitoare si descrieri care pot distruge visele multora dintre voi, cei care va doriti sa vizitati India.

Deci ori va opriti aici din citit, ori ignorati cele citite ori va duceti si voi acolo sa faceti experienta pe pielea proprie… e alegerea voastra. Eu scriu doar adevarul.

Si daca tot suntem la adevar am sa citez una dintre zicalele spuse de ei insisi despre Indieni… ”un indian te minte intotdeauna si acesta este si singura data cand spune adevarul”.

Am aterizat in aeroportul din Chennai noaptea la ora 1. Am ales acest aeroport situat in sudul tarii pentru ca celelalte alternative cu zbor direct din Frankfurt erau Dehli si Mumbai – si aceste doua orase voiam sa le evit pe cat posibil.

Mi-am zis… alege un orasel mai micut si mai curat pentru inceput. Chennai insa nu este nici micut si nici curat. La ora 1 noaptea cand am iesit pe strada era o harmalaie si galagie cum in orasele din Europa nici la rush hour nu intalnesti.

Ne astepta limuzina hotelului pentru care am platit extrem de mult doar pentru ca nu voiam sa ne targuim cu taximetristi… si bine am facut. Cum pui piciorul pe strada cum sar pe tine ca hienele sa te devoreze.

Hotelul Best Western a fost Ok. Am adormit imediat obositi si inca nerabdatori sa descoperim India. A doua zi prima dezamagire… la micul dejun doar mancare indiana – uneori mai mananc si eu la restaurantele indiene si chiar imi si place mancarea, asa ca am umplut o farfurie plina de tot felul de bunatati locale… pe care nu am putut sa le inghit.

Da, stiu ca multi dintre voi care ma cunosc personal vor sustine ca eu nu suport mancarea iute de nici un fel dar aici in India te arde ca focul. Chiar si sotul meu caruia ii place iutele si condimenteaza extrem fiecare mancare facuta de mine a cerut dupa ce a luat doua inghitituri un pahar cu lapte.

Dar sa parasim incinta curata a hotelului si sa iesim putin pe strada.

Nu stiu cum sa va fac vizuala in cuvinte ceea ce experimentezi cand iesi pe o strada intr-un oras din India. Nu stiu ce te loveste mai intai… mirosul bestial de gunoi amestecat cu fecale, praful si smogul produs de zecile de masini, motorete, carute si vaci (da, chair si vacile produc metan care polueaza extrem atmosfera) sau galagia infernala produsa de tipetele vanzatorilor ambulanti care incearca cu carutele lor sa se strecoare printre zecile de masini si motociclete care claxoneaza neintrerupt?

Avand doar doua maini nu stii ce sa-ti acoperi mai intai: nasul? urechile? sau mai bine ochii – deoarece si ceea ce vezi nu este placut deloc.

Eu m-asi fi intors imediat inapoi in hotel si asi fi petrecut intreaga zi la piscina dar nu am cu cine… sotul meu se aventureaza spre parcarea de taxiuri si incepe sa se targuiasca cu cativa. Unde vrem sa mergem? La doar circa 50 de kilometrii de Chennai se afla un orasel micut dar plin de obiective turistice Mahabalipuram cunoscut pentru numeroasele sale sculpturi. Pretul oscileaza extrem – unii vor doar 1000 de rupii (echivalentul a circa 13 Euro) altii nu discuta sub 2500. Alegem o masina mai noua si comoda, platim ceva pe la 1500 si pornim la drum… Sunt doar 50 de kilometrii incerc eu sa ma linistesc, deci daca socotesc bine si adaug si timpul petrecut acolo pentru vizite suntem in circa 3 ore inapoi.

Cata naivitate… dupa o jumatate de ora nici macar nu reusisem sa iesim din oras. Uneori daca mergi pe jos pe langa masina esti mai repede si asta doar pentru ca nimeni nu respecta nici un semn de circulatie.

Degeaba exista demarcare pe mijlocul strazi, degeaba s-au pus si semafoare care chiar si functioneaza ca nimeni nu le respecta. Imaginati-va o strada cu 3 benzi pe fiecare parte dar pe care se inghesuie 5 masini, 3 carute, 8 motociclete si nenumarate biciclete, ricsas si tuc-tucuri fiecare in stop and go sa nu loveasca pe nimeni (pentru ca nu mi-a venit sa cred, dar nu am vazut nici un accident) si toti claxoneaza neintrerupt… e greu de imaginat, nu-i asa? Si cand crezi ca in sfarsit blocajul de trafic se mai disperseaza si incepi sa speri ca masina in care te afli v-a reusii sa intre in viteza a 3-a si sa ruleze putin mai repede, hop ca iti apare in fata masini o cireada de vaci care pasesc agale, nepasatoare de galagia din jurul lor, gasind in mijlocul soselei un morman de gunoi din care se pot infrupta in voie.

Cui apartin aceste vaci? imi premit eu sa intreb naiva, cine le lasa asa de voia sortii sa se plimbe toata ziua pe strada?

Aceste vaci sunt sfinte… vine raspunsul soferului. Da, am inteles? Dar cui ii apartin? Biserici? Preotului? Nu – vine raspunsul promt, aceste vaci sunt sfinte si nu apartin nimanui… Cum adica? incerc eu sa inteleg. Ce se intampla cu ele seara, nu se intorc in grajd? Aceste vaci sunt libere… si cand vede ca eu ma incapatanez sa inteleg imi raspunde… exact ca la voi caini si pisicile strazii – nu apartin nimanui si totusi reusesc sa supravietuiasca. Si ce se intampla cu ele cand imbatranesc si mor? Aceste vaci sunt sfinte vine din nou raspunsul… these cows are like our mothers… ceea ce inseamna ca in India nu este o nesimtire sa zici “mama ta e o vaca“.

Am ajuns in Mahabalipuram abia dupa doua ore (calculul meu pentru ziua de azi a dat gres si din pacate avea sa se extinda pentru toata perioada sederii noastre in India – deci atentie! nu faceti planuri pentru mai multe zile ca nu vor functiona, in India se traieste de pe o zi pe alta).

Monumentele din Mahabalipuram sunt exceptionale si sunt în cea mai mare parte sculptate direct in stâncă sau in monoliti.

Printre cele mai interesante doresc sa mentionez:

Coborârea Gangurilor sau a Penitenței lui Bagiratha – o sculptura uriașă în aer liber.

Varaha Templul Peșteră

Shore Temple - Templul de pe coasta – un templu structural de-a lungul Golfului Bengal.

Pancha Rathas (cinci căruțe) – cinci structuri piramidale monolitice numite după Pandavas (Arjuna, Bhima, Yudhishtra, Nakula și Sahadeva) sculptate dintr-o singură bucată de granit.

Din pacate aici am fost confrontati si de realitatea crunta a saraciei ce domina in marile orase.

Fiind una dintre zonele turistice din sudul tarii unde turisti sunt adusi cu autobusele sau adunat la intrarea in temple zeci de cersetori. De la bolnavi si handicapati pana la batrani si copii – toti intind mainile si se jelesc pe cat pot. Fetite de cativa anisori incerc sa-ti vanda margele facute meticulos iar cei care nu mai pot pentru ca le-au fost devorate mainile de lepra sau alte boli doar se jelesc.

La inceput mi-e mila si mai dau. Mi-a ramas in gand o fetita de vreo 10 ani ce incerca sa-mi vanda niste bratari de margele cerand un pret extrem de scazut pentru valoarea muncii ei. Please madam, please… help me. M-am scotocit prin buzunare incercand sa-i dau de inteles ca nu am nici un ban la mine si scot din greseala o bancnota de 100 de rupii. How much do you want? Ten imi raspunde ea. 10? (circa 13 centi). Ii intind cei 100 si intreb... do you have change? de unde sa aiba? Probabil ca nu vanduse inca nimic in ziua de azi. Ok, keep it all, ii spun si urc repede in masina … fetita ramane surprinsa cu un zambet imens pe buze… Cum poti sa dai bani la copii? ma mustreaza sotul meu… acum nu v-a mai merge la scoala… care scoala? acesti copii nu au vazut nicioadata o banca de scoala in viata lor… macar astazi are ce manca. Fetita alearga dupa masina trimitandu-mi neintrerupt pupici, fluturand cu bancnota in aer…

Dupa ce am inghitit simtite tone intregi de praf mi-am dorit neaprat sa facem o mica deviere pana la plaja sa ne mai racorim putin cu briza marii... si pe plaja cine credeti ca se relaxeaza? … bineinteles alte vaci…

A doua zi ne-am aventurat spre un nou oras numit Kanchipuram situat la 70 km de Chennai pentru a vizita Templul Kanchi Kailasanathar unul dintre cele mai vechi temple din sudul Indiei. Este un templu hindus dedicat zeului Shiva și este cunoscut pentru importanța sa istorică.

Templul a fost construit din anii 685-705 AD de către un conducător Rajasimha din timpul dinastiei Pallava. Templul are un număr mare de sculpturi, incluzând multe zeități pe jumătate animale care erau populare în acesta perioada arhitecturală timpurie. In interiorul sau se afla 58 de mici sanctuare care sunt dedicate diferitelor forme pe care le poate lua Shiva. Templul este una dintre cele mai importante atracții turistice ale orașului. Abia asteptam sa-l vad. Facusem de data aceasta aproape 3 ore pentru 70 de kilometrii (asa ceva este posibil doar in India) si nici bine ce am intrat in oras ca ne opreste un tip pe motocicleta sa ne anunte oficial ca la ora asta templul este inchis.

Era ora 12 la amiaza si cica abia la ora 3 se redeschide. Dar ca sa nu ne plictisim pana atunci cunoaste el un magazin de stofe unde ne putem face la comada niste haine (orasul fiind cunoscut pentru croitoriile sale).

Soferul nostru care probabil se cunostea cu el – gata sa ne duca la magazin. Noi nu vrem sa mergem la magazin, sa ne duca la Templu imediat, dar el se face promt ca nu mai intelege nici un cuvant engleza si incepe sa se invarta prin oras. Ce sa facem? Prima idee a fost sa schimbam taxiul, dar probabil ca e foarte greu sa gasesti un sofer cinstit, asa ca incercam cu mainile si picioarele sa-i dam de inteles soferului nostru ca si daca este inchis templul noi tot vrem sa mergem sa-l vizitam macar asa pe dinafara. Dupa inca cateva zbierete din partea sotului si a mea se incumeta sa ne duca la templu… si bineinteles ca nu era inchis!

Am ajuns seara tarziu inapoi in Chennai si intretimp plouase si pe trotuarul denivelat se adunase apa in balti imense. O familie care traia pe strada (homeless) se pregatea de culcare. Tata a intins un fel de covor direct pe pamant pe care se incuibasera doi copilasi fara perini acoperiti doar de o patura veche si sleioasa in timp ce mama isi facea toaleta de seara direct intr-o baltoaca in mijlocul trotuarului. Era un film sau realitatea cruda din India? … femeia era intradevar goala si se spala in apa din balta cu ajutorul unui pahar de plastic marca McDonald de la coltul strazii.

Un autobus plin de turisti adormiti in spatele draperiilor pe scaune moi in aerul racoros al aparatelor de aer conditionat chiar trecuse pe langa noi pe sosea stropindu-ma din cap pana in picioare... trezindu-ma la realitate… in luminile palide ale becurilor stradale puteam descifra reclama ce acoperea intreaga parte din spate a autobusului: Welcome to Incredible India!

---

VIZUALIZĂRI: 5956 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI