Un turneu prin nordul Europei (Partea I)

TIPĂREȘTE

De mai mulți ani îmi doream să vizitez țările scandinave. O analiză tehnico – economică m-a condus la concluzia că nu pot face o asemenea vizită pe cont propriu decât la o amploare foarte restrânsă. Ca urmare, în 2011, caut și găsesc o agenție ce organizează cu autocarul un circuit în această zonă. Îmi place traseul și plătesc un avans să mă înscriu în această excursie. Dar surpriză, cu circa 2 luni înainte de plecare, primesc de la agenție un telefon care mă anunță că excursia s-a anulat. Mă consolez, și până la urmă iese bine. Am ocazia unui sejur pe Costa del Sol – Spania, despre care vă voi povesti mai târziu.

Nu renunț însă la ideea inițială, și în 2012 mă înscriu din nou în aceiași excursie, de data asta mult mai din timp, și pentru o perioadă mult mai interesantă: data excursiei asigură prezența în nord exact în perioada nopților albe. Am noroc, nu mai apare nici o anulare, și în data de 08 iunie la ora 6.30 dimineața sunt în autocar și pornesc într-un circuit de 17 zile, în una din cele mai interesante excursii de care am beneficiat.

Într-un asemenea circuit către nordul sau vestul Europei, prima zi, până la Budapesta, este considerată o zi de tranzit, fără importanță turistică. Totuși, pentru mine, oricâte drumuri prin defileul Oltului ași fi făcut, nu mă satur de acest traseu. Dacă la asta adaug trecerea prin defileul Mureșului, pe care îl parcurg prima oară, nu pot să consider această zi ca o zi de tranzit. Chiar și programul prestabilit al excursiei încearcă să atenueze această impresie, incluzând în prima zi un circuit din autocar prin principalele zone turistice ale Budapestei. Traversăm Dunărea pe podul Rakoczi și mergem apoi pe malul stâng spre amonte. Ghidul, care s-a documentat excepțional pentru această excursie, ne atrage atenția asupra tuturor obiectivelor de pe ambele maluri: Palatul Artelor, Teatrul Național, Parlamentul, băile turcești, dealul Gellert cu citadela și celelalte monumente ale sale. Deși avem oarecare noroc cu perioada excursiei, prinzând o perioadă de crepuscul, este greu să urmărești, din viteza autocarului, obiectivele de pe ambele părți ale traseului. Noroc pentru mine că am mai trecut de două ori înainte prin Budapesta și am o idee unde suntem și pe lângă ce trecem. Recomandarea mea este ca, cine are timp și posibilitatea, să acorde Budapestei o excursie dedicată. Traversăm din nou Dunărea, trecem în fugă prin Piața Eroilor, căreia după părerea mea, ar trebui să i se acorde o oprire, și ajungem în final la hotelul primei nopți. Nu știu dacă numai pentru că a fost primul, dar hotelul Lucky mi-a rămas în amintire mai mult decât altele. Mic, curat, personal deosebit de amabil, îl recomand tuturor celor ce ajung în Budapesta, deși este destul de departe de zona centrală.

A doua zi plecăm dimineața devreme. Destinația zilei este Cracovia. Până acolo, trebuie să traversăm Slovacia. Drum întins, cu scurte pauze cam la două ore. Trecem în fugă prin Banska Bystrca, unde ni se aduce aminte de contribuția armatei române din al doilea război mondial, și intrăm în munții Tatra Mare. O pauză mai lungă facem în stațiunea Donovaly. Nu mă pot abține să fac o comparație cu stațiunile noastre gen Poiana Brașov. Nu iese în avantaj. Foarte puțină lume, un telescaun care merge gol, o parcare imensă în care este numai autocarul nostru. Avantaj, clădiri mai răsfirate cu alură mai mult de cabană decât de hotel. Ce îmi atrage atenția este un indicator de distanțe către alte obiective turistice din zonă pe care nu este numele obiectivului respectiv, ci fotografia acestuia.

Spre după amiază ajungem la Cracovia. Parcăm în apropierea Castelului Wawel, lângă ce am crezut a fi statuia dragonului înfrânt de viteazul Krak, care a dat numele său orașului. M-am înșelat, statuia dragonului arată altfel și este în altă parte. Nu am văzut-o. Beneficiind de sprijinul unui ghid local, începem, pe jos, un tur al zonei centrale a orașului.

Începem cu Castelul Wawel. Marele dezavantaj al circuitelor organizate de diverse agenții, indiferent unde, este că niciodată nu ai timp să vezi în detaliu și tot ce ai dori din un obiectiv turistic. Este și cazul nostru, și nu numai aici. Ni se face o scurtă prezentare, din exterior, a catedralei, și apoi trecem în curtea interioară a palatului regal. Construit de Cazimir al III-lea la jumătatea secolului al XIV-lea, a suferit nenumărate deteriorări și refaceri, inclusiv în al II-lea război mondial, când a fost cartierul general al unei armate germane. Astăzi, partea superioară a zidurilor de la ultimul nivel mai păstrează ceva din niște fresce originale. La plecarea din castel trecem și prin cripta regală, locul de veci a 10 monarhi polonezi din secolele XVI și XVII, dar și a mai multor eroi naționali, terminând cu fostul președinte Lech Kaczynski și soția sa, decedați în 2010 în accidentul aviatic de la Katyn. Această ultimă înmormântare a născut multe discuții contradictorii în Polonia. Înainte de a ieși din castel, ne putem opri câteva momente în fața statuii papei Ioan Paul al II-lea, a cărui amintire este încă foarte vie pentru mulți polonezi.

Continuăm turul orașului cu o scurtă vizită la biserica Sfântului Andrei, cea mai veche din Cracovia, datând din secolul al XI-lea, trecem prin fața bisericii Sfinții Petru și Pavel și ne oprim în piața centrală, lângă monumentul lui Adam Mickiewicz, poet național polonez, de origine lituaniană, așteptând ca la biserica Sfânta Maria, un trompetist în haine de epocă să anunțe ora exactă printr-un sunet întrerupt, asemenea înaintașului său ucis de o săgeată tătară la invazia din 1241. Ne îndreptăm apoi spre Poarta Sfântului Florian, ocrotitorul Cracoviei și al Poloniei. Legenda spune că, fiind pompier în armata romană, și fiind creștin, în timpul unui incendiu a preferat să salveze o familie de creștini săraci în locul unor romani bogați. În consecință, la ordinul împăratului Dioclețian, este omorât în anul 304. Astăzi este considerat și sfântul pompierilor. În 1138 oficialitățile orașului trimit o delegație la Vatican să cumpere un sfânt care să devină patronul orașului. Se întorc cu o parte din moaștele Sfântului Florian și intră în oraș prin poarta care azi îi poartă numele. Învăț aici un nou termen: „barbacană”, respectiv avanpost, punct de apărare în afara porților cetății. Barbacana porții Sfântului Florian, construită în 1498, pare a fi reconstruită de curând.

Următorul popas este în curtea Universității Jagellonice. Cea mai veche universitate din Polonia, fondată de Cazimir al III-lea în 1364, este în funcțiune si azi, cu peste 51000 de studenți. Ultima oprire este în fața Arhidicezei Catolice din Cracovia unde ni se arată „cea mai iubită fereastră din Polonia”. De aici obișnuia papa Ioan Paul al II-lea să se adreseze enoriașilor atunci când era în vizită în Cracovia. Astăzi în fereastră este postat un imens portret al fostului înalt prelat.

Remarc cu surprindere că nu îmi mai aduc aminte nimic despre hotelul din Cracovia (Hotel Krakus). O fi de bine, sau o fi de rău, sau eram prea obosit?

În a treia zi, duminică 10 iunie, trebuie să ajungem la Varșovia. Pe drum este planificată o oprire la Auschwitz. Dar, și în acest circuit, ca și în altele anterioare, ni se propun niște excursii zise opționale, care în conjunctura unui autocar cu mulți excursioniști, devin, contra costuri suplimentare ce presupun că nu vor fi încasate de agenție, obligatorii. Împrumutând un termen din lumea artelor, eu le-am denumit „șușanele”. Una dintre ele este în această zi, la Czestochowa.

La Auschwitz, lagăr de concentrare de tristă amintire din al II-lea război mondial, din respect pentru memoria celor uciși aici, decid să nu filmez sau să fac fotografii. Nu mă pot abține în final, pe locul unde a fost executat, în 1947 comandantul nazist al lagărului, Rudolf Hoss. În planul secund al fotografiei se vede și clădirea camerei de gazare și a crematoriului. Lagărul, care te întâmpină la intrare cu inscripția în germană ”Munca te eliberează”, a fost amenajat într-o fostă cazarmă militară. Câteva din vechile pavilioane sunt amenajate drept muzeu. Cel mai mult m-a impresionat Blocul 5, cu dovezi ale exterminării, care în câteva diorame, prezintă probabil zecii de mii de periuțe de dinți, ochelari, pantofi, valize, proteze ortopedice, sau alte obiecte cu caracter personal găsite în lagăr la eliberare. Impresionante sunt și „zidul plângerii”, locul de execuție prin împușcare, precum și camera de gazare și crematoriul. Aici sunt 4 cuptoare, fiecare putând arde simultan 2 corpuri. Înfiorător este faptul că nici măcar numărul victimelor nu este cunoscut, specialiștii estimând între 1.100.000 și 1.300.000.

În continuare, vorba ghidului, „După iad, urmează raiul”. În Czestochowa este localizată mănăstirea Jasna Gora (Muntele Luminos), loc important de pelerinaj și rugăciune pentru catolicii polonezi. Întrucât este duminică, aglomerația este teribilă. Primul lucru întâlnit mă pune pe gânduri: Oare până unde poate merge cultul personalității? În fața Casei Pelerinilor, probabil ceva drept han pentru cei ce vin în pelerinaj, este un grup statuar cu două personaje, despre care ni se spune că sunt părinții papei Ioan Paul al II-lea. În fapt, cred că întreaga mănăstire stă sub semnul fostului papă, începând cu simbolul papal încrustat deasupra intrării și terminând cu o imensă statuie în colțul nord estic al mănăstirii. Fondată în 1382, mănăstirea este cunoscută prin icoana cea neagră a Sfintei Maria, considerată cea mai importantă icoană din zona aceasta a Europei. Pentru a ajunge la ea trebuie străbătută întreaga biserică, arhiplină de credincioșii ce participă la slujba de duminică. Mă pierd de grup, și nu mai pot avansa. Mă întorc și mă mulțumesc cu o ascensiune în turnul mănăstirii. Din cei 106 m înălțime ai acestuia, se pot urca numai vreo 130 de trepte, mai puțin de jumătate. Totuși, imaginile de sus merită efortul urcușului. După coborâre fac un ocol complet al mănăstirii, și apoi parcurg Drumul Crucii, cu toate cele 14 opriri ale sale. Sunt ultimul care ajung înapoi la autocar.

După amiază ajungem în Varșovia. Parcăm în zona operei și suntem întâmpinați de un ghid local. Fiind în plin campionat european de fotbal, ni se atrage atenția că o serie de străzi centrale sunt închise circulației publice. Pornim într-un tur pe jos al orașului. Sunt pentru prima dată în acest oraș și pe străzile înguste pe care mergem îmi pierd repede orientarea. Ceea ce rețin este că 80% din oraș a fost distrus în timpul celui de-al II-lea război mondial, iar tot ceea ce vedem sunt construcții refăcute până prin anii 80. Mai aflu că și aici există o „mică sirenă”, soră cu cea din Copenhaga, dar cu un aer mult mai războinic. Suporterii echipei Danemarcei, mai în temă decât mine, au mai adus o a treia sirenă, pe care au amplasat-o în vecinătate, dar care este amatoare de fotbal. În depărtare, pe malul celălalt al Vistulei zărim Stadionul Național pe care se dispută meciurile campionatului european. Însă, după ce trecem de statuia lui Sigismund al III-lea și de palatul regal, reconstruit complet în perioada 1971 – 1980, o ploaie deasă ne strică toată plăcerea. Trecerea prin una din „barbacanele” cetății medievale, admirarea bisericilor Sfântul Cazimir și Sfânta Fecioară Maria sau a falezei râului Vistula (unde am identificat ulterior o nouă sirenă daneză amatoare de fotbal), nu fac decât să ne amintească de drumul înapoi pe care îl aveam de făcut până la autocar. După ce ne-am urcat în autocar s-a oprit și ploaia. Pantofii mi s-au uscat după 3 zile.

Cazarea în Varșovia am avut-o într-un hotel din rețeaua Ibis. Mare, cu multe camere, fără intenția, sau posibilitatea, sau timpul de a-și apropia turistul, mi-a lăsat impresie unui adevărat hotel: vii, dormi, pleci mai departe. Altfel, foarte curat, și camera dotată cu tot confortul.

*

* *

Pentru a nu obosi prea mult cititorii, consider că este bine să mă opresc aici cu prima parte. Dacă lungimea articolului sau gradul de detaliere nu deranjează, voi mai avea nevoie de 3 sau 4 episoade. Sper să nu vă plictisesc. Voi reveni cât de curând mă lasă inspirația.

---

VIZUALIZĂRI: 4009 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI