Cetatea taraneasca de la Calnic

TIPĂREȘTE

Ne-am continuat drumul... Am trecut de Sibiu, apoi de Miercurea Sibiului, pe drumul ce duce catre Sebes. Undeva pe partea stanga, se vede un indicator ce te arunca din drumul principal pe unul de tara, la capatul caruia (3km), patrunzi intr-o alta lume, departe de zarva din orase, departe de cotidian. Aici se afla satul Calnic, printre dealurile si podisurile Transilvaniei. Oamenii traiesc pe aceste meleaguri de mii de ani, inca din neolitic. Localitatea ar fi fost una oarecare, cu trecut sasesc, la fel ca multe altele din Transilvania, daca nu ar fi gazduit cetatea taraneasca. Nu a fost dintotdeauna la dimensiunile de astazi, ea fiind initial in proprietatea unui nobil sas din familia Kelling. Ultimul descendent al familiei a vandut proprietatea comunitatii sasesti in 1430. Fortati de numeroasele asedii din evul mediu, oamenii locului au transformat-o intr-o mica cetate. Au mai construit un rand de ziduri, le-au inaltat si au fortificat turnurile.

A fost atat de bine pastrata si ingrijita, incat in anul 1999 a fost inscrisa in patrimoniul UNESCO.

Cetatea nu troneaza pe varful vreunui deal, ci chiar in centrul localitatii.

Am parcat masina in fata, la umbra si am intrat printr-un tunel lung si racoros, cu pereti incarcati de tablouri si informatii despre istoria locului. Barbacana, caci asa se numeste deschiderea aceasta era folosita des in arhitectura medievala pentru iluminare si aerisire. Privind in sus, vedem cat este de inalta. Ulterior am descoperit ca ne aflam chiar sub turnul portii.

La capatul ei, ni s-a taiat rasuflarea... curtea cetatii este de-a dreptul uluitoare. Cu ziduri si turnuri intr-o stare f. buna, cu trandafiri si castusi infloriti, brazi si tot felul de arbusti la tot pasul, cu iarba tunsa si ingrijita, ai senzatia ca esti in alta lume.

Am intrat intai in incaperea din stanga. Aici ne-a impresionat iar bunul gust cu care este amenajat totul. Servete traditionale, cusute cu asa zisele ''muste'' romanesti, impodobesc peretii, farfurii din ceramica pictate cu simbolurile atat de cunoscute:cocosul, pomul vietii, spirala, alaturi de alte vase din lut ars, decoreaza incinta. In dreapta, o gasim pe dna Marincas (am aflat ulterior cum se numeste), gazda locului. Cumparam bilete:6 lei adult, 3 lei copil si 7 lei foto/filmare. Destul de putin, gandim si pornim in ''expeditie''. Ne indreptam spre turnul-locuinta sau donjonul, cel mai inalt din cetate (27metri), numit siTurnul Siegfried). Scopul lui era de observatie al imprejurimilor sau chiar de refugiu in caz de asediu. Patrundem in pivnita boltita de sub el, o adevarata binefacere intrucat afara cele 36 de grade ne molesisera de tot. Aici racoare si plin de butoaie mari, din stejar, de aprox. 5-6000litri... Pline, oare? Vinurile din Calnic sunt cunoscute inca din evul mediu. Peretii sunt decorati cu dovleci, damigene si sticle, stergare si unelte legate strans de viticultura.

Urmatoarele doua nivele ale donjonului sunt amenajate ca spatiu muzeal, cu tot ceea ce implica acest lucru:icoane pe sticla, costume populare, covoare, ceramica, obiecte populare si din perioada medievala. Din pacate, nu vizitam aceste incinte.

In fata turnului, stau tolaniti la umbra doi catei. Ne harjonim cu ei, le facem poze si mergem catre capela, fascinati de muzica ce se auzea din difuzoare. Capela este mica, decorata auster cu cateva banci de lemn, altarul deschis tipic bisericilor romano-catolice si evanghelice, o vaza cu flori si tricolorul. Vis-a-vis de altar, se afla balconul din lemn frumos sculptat si pictat cu motive florale. Lumina blanda a verii intra prin cateva ferestre inguste si inalte. Deasupra altarului, sta scris cu litere nemtesti:''Amintiti-va, sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul lumii". Ne asezam pret de cateva minute si ascultam muzica minunata. Ne dau lacrimile... ceva atat de profund intr-un loc atat de simplu la prima vedere. Nu are nimic in comun cu bisericile mari pe care te astepti sa le vezi intr-o cetate taraneasca fortificata. Aflam ca aici se sustin concerte de muzica clasica sau expozitii.

Iesim, acompaniati de sunet si ramanem muti in fata fantanii din dreapta capelei. Ciutura e plina de flori, alaturi cateva zeci de cactusi infloriti ce impodobesc locul. De bucurie si acestia si-au imblanzit fata tepoasa, oferind privirii noastre florile lor mult asteptate. Apa in fantana, merinde si vin in pivnite... erau aprovizionati in caz de asediu. Sus, deasupra ciuturii, Sf. Ioan Botezatorul vegheaza parca locul.

Ajungem apoi la turnul de aparare si privim in sus spre scara exterioara. Urcam, dar nu se poate vizita. Dupa ce s-au dus pericolele, turnul a luat numele de turnul carnii, el devenind loc de depozitare a alimentelor.

Contemplam din nou curtea, facem cateva poze si ne indreptam spre iesire. Ne-a ramas turnul portii de vizitat. Urcam cele cateva trepte din piatra, cu balustrade de lemn si apoi alte cateva scari din lemn si ajungem sus. Aici, patru clopote mari asteapta parca sa vina cineva sa anunte o sarbatoare, o bucurie, nu vreun pericol iminent. Satul si curtea cetatii se vad extraordinar de sus.

Aflam ca se si poate innopta in cetate contra sumei de 50 ron, prin rezervare in prealabil. Chiar in stanga turnului, unde se aflau odinioara camarile de alimente, sunt amenajate aceste camere de cazare. In stanga se afla doar ruinele depozitelor.

Desi nu este impunatoare, nefiind o cetate fortificata in adevaratul sens al cuvantului, este foarte frumoasa si merita a fi vizitata.

Ne-am luat ramas bun de la dna Marincas (daca nu este deschisa poarta cetatii, o puteti gasi putin mai sus... vine si deschide pt. vizitare), nu inainte de a o intreba despre drumul catre Rapa Rosie, unde aveam sa ne oprim in urmatoarea noastra destinatie.

Plecam spre Rapa Rosie...

---

VIZUALIZĂRI: 2104 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI