Tristetea cetatii Rupea (II)

TIPĂREȘTE

Acest review nu l-am scris eu. L-a scris Dana. Eu doar i l-am dictat. De ce? Am mana dreapta bandajata. Biroul meu de "scris review-uri" este alcatuit, printre altele si din doua scaune glisante, Unul mare si altul mai mic. Pe cel mare stau eu si pe cel mic imi intind picioarele. Dar cum e greu sa stai nemiscat ore intregi, mă fâţâi cam des. Deodata, rortile scaunului mare s-au dus spre sud si a celui mic, spre nord. Si eu m-am trezit pe podea, intre doua scaune. Buuuuf! Iar am nesocotit cea mai importanta lege a firii, gravitatia. E bine ca omul a inventat roata, dar in acel moment, pe mine rotile m-au pus la pamant... Acum, cu mana bandajata, n-o sa mai pot scrie nici un review timp de 2-3 zile ceea ce ma face sa sufar cumplit! Dar nu! Nu va speriati, nu e nimica grav, parchetul nu s-a crapat si vecinii de sub mine n-au batut cu coada de la mop in tavan.

Dar, sa continuam de unde am ramas (vezi partea I) …am facut asadar un semiocol al cetatii Rupea pana la “Kerka porta”, micuta poarta uitata deschisa in momentul caderii Bizantului, la fel ca si poarta de la Rupea, care era larg deschisa. N-aveam insa voie sa intru, cetatea e in restaurare si muncitorii te avertizeaza ca sunt pericole de accidente la tot pasul. Sunt schele peste tot, acolo e-un adevarat santier si depozit de materiale de constructii, pana si gaurile din ziduri pe care vremea le-a facut, au fost astupate cu caramizi si mortar. Nu mi-a mai ramas decat sa mai imprumut doua imagini de pe internet si sa va prezint niste ruine mai vechi, pe care doar specialistii in arheologie, urmarind hartile de epoca, ar putea sa va spuna, cu mare aproximatie, ce au reprezentat.

Am continuat si eu, cu semi-turul cetatii cu care va mai eram dator…marea stisfactie a acestei escapade destul de obositoare este cand ai ajuns, pe jos, la poalelele cetatii. Merita tot eforul, daca intorci capul cu 180 de grade, spre vale. Vei vedea panorama unui oras frumos. De la aceasta inaltime nu se vede saracia si somajul destul de ridicat ce domneste in vale. Nici lipsa de interes a autoritatilor de la 1790 incoace, pentru aceasta comoara transilvana. Orasenii din vale, se plang de indiferenta primariei, de faptul ca o cetate mult mai mica, Viscri, a fost inclusa in circuitul turistic mondial, si cetatea Rupea, un gigant arhitectonic, n-a reusit acest lucru. Oare printul Charles n-ar dori sa-si cumepere o casa si la Rupea? O prieste chiar si pe gratis! Si mai e ceva ce-i macina pe rupeni. Satenii din Viscri au aflat ca pamantul se-nvarsteste, ca dupa fiecare zi vine si cate-o noapte, si noaptea turistul are nevoie de odihna. Isi alege o pensiune din sat si lasa niste bani pe-acolo. La Rupea, oras in care baile sarate au murit demult iar cetatea, cea mai impunaioare din zona, zace in pargina, lucrurile merg prost. E-o cetate, care mie mi s-a parut, ori de cate ori am trecut pe langa ea, de-a lungul anilor, foarte trista. Pentru ce sa-ti deschizi in Rupea, o pensiune agroturistica, ce sa-i arati turistului, baruri, trotuare si un cinematograf ce s-a inchis demult sau un supermagazin?

Dar s-o luam metodic…

Cetatea Rupea are o valoare inestimabila, un unchi de-al meu, care a trait pe-aici prin anii '70, mi-a zis ca e cea mai veche cetate dintre toate cetatile din Transilvania. Nici nu e de mirare, vazand pozitia ei, faptul ca se afla-“la drumul mare", la intersectia celor 3 provincii istorice ale tarii…punct strategic si comercial, nod rutier intre Transilvania, Moldova si Tara Romaneasca.

Situl initial se pierde in negura istoriei, el dateaza de pe la anul 5500 i. e. n, moment in care in mintea familiei faraonului Cufu de pe platoul Ghiza, incepea sa incolteasca ideea marilor piramide din Egipt. E posibil ca cetatea Rupea sa fi existat inaintea piramidelor, ridicata aici de populatiile tracilor, stramosii dacilor. Numeroase obiecte din piatra si ceramica au fost scoase la iveala de spataurile arheologice. Nici pieptenii si agrafele de os, cu care femeile dace isi pieptanau si prindeau parul lor cel lung, nu lipseau, nici vasle de lut plate in care ele trurnau apa si le foloseau ca oglinzi pentru a observa daca sunt frumoase sau nu… Numele cetatii dacice (sau mai bine zis a sitului dac) era Ramidava, apoi, el a fost cucerit de romani, acestia i-au schimbat denumirea in Rupes (stanca) …Dacii averau obceiul sa foloseasca des sufixul “dava” si rusii imperativul “davai ceas”. Mie m-ar fi placut mai mult sa ramana denumiera dacica a cetatii, suna mai bine si- apoi si relatiile nostre cu rusii, cred c-ar fi fost astazi mai bune si gazul era mai ieftin.

Arhitectura…

Cetatea este impartita in trei parti…cetatea de sus, construita in secolul XIII, cetatea de mijloc, construita in seolul XV si cetatea de jos, construita in secolul XVIII dar prima atestare documantara a cetatii dateaza din anul 1324, cand sasii s-au rasculat impotriva regelui Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, care avea in posesie si Ardealul, deci implicit si cetatile lui…... Cum, nu stiti cine a fost maretul rege franco-maghiar, care ne-a vizitat si frumoasa noastra Tara Romaneasca, (dornic de extinderea relatiilor turistice intre state), si caruia ii cam lipsea “spatiul vital” necesar micului sau popor? Ei bine, acel rege a fost intampinat cu mii de ”rupes”-uri, adica cu mii de bolovani, (mai pe limba romanilor), si cu trunchiuri de copaci la care crengile erau taiate de la baza si ascutite pe post de tepuse. Aceasta intraga avalanse, s-a pornit ca din senin in defileul de la Posada. Matei Basarab, intemeietorul Tarii Romanesti, trecea si el din intampare pe-acolo si fu cuprins de o amarnica jale, vaznad furia naturii care a facut "zob si zdup” o intreaga armata. “Robi de Anjou” al nostru, s-a travestit in hainele unui cioban din Transilvania si a scapat cu viata, impingand cateva mioare ratacite pana la Buda sau pana la Pesta, . nu mai stiu precis, poate tocmai pana la Budapesta... Am senazatia ca acestui rege maghiar ar trebui sa-i recunoastem intaietatea in arta travestirii, miscare ce s-a dezvoltat galopant in zilele noastre, si din cauza careia, in mometul casatoriei, poti sa ai surpriza ca pe aleasa visurilor tale, in fata ofiterului starii civile, s-o cheame Vasile sau Nelutu.

Ostenii lui Robert care au reusit sa prinda in brate din zbor cate un asemenea bolovan cat o camera din casa unui rege al asfaltului din ziua de azi sau un mic trunchi de copac cat Jeep-ul din fata aceleasi case, se mai odihnesc inca si-azi pe fundul vaii raului Posada…unde, nu sunt rare cazurile, cand o platose sau o spada sau un femur din acele vremi, mai iese la lumina.

Intre anii 1432 si 1437, cetatea a fost atacata, asediata si jefuita de turci, copiii si femeile au fost duse la Istambul si folositi, copiii, ca ieniceri, viitori mercenari in armata si femeile ca si cadane in haremurile sultanilor. Barbatii apti de lupta au pierit in timpul asediului. O singura fata, cea mai frumoasa din cetate, o rafinata si eleganta domnita cu sange nobil, pe care n-o chema Estera, precum eroina legendei lacului Rosu, s-a opus deportarii, implorandu-i pe turci s-o lase “acasa la ea, in cetate”…”don’t pass me by, don’t pass my by”…i-a rugat ea cu lacrimi in ochi…dar turcii n-au inteles-o, inca nu studiasera la scoala operele mareul Will (Shakespeare) si frumoasa tanara, inlantuita, a preferat moartea, reusind sa se arunce de pe o platforma de piatra pe o lespede din curtea cetatii. Legenda spune ca in locul unde fata a cazut, s-a sapat, doua secole mai tarziu, o fanatana, a carei apa, nu a secat nici in ziua de azi pentru ca ea nu este altceva decat lacrimile fetei care inca mai jeleste soarta cetatii, iar cine priveste in adancul fantanii, distinge, in zilele insorite si frumosul chip al fetei ce-a preferat nefiinta sclaviei...

Nici pana in ziua de azi, nu s-a descoperit inca un pasaj subteran secret, chiar daca distanta dintre cetate si padurile din jur, care cu secole in urma erau mult ma iapropiate de ea, nu era mare. Fantana cetatii a fost construita in anul 1623 iar in anul 1640 un incendiu de mari proportii s-a abatut asupra ei, cetatea fiind parasita o vreme. Spre anul 1700, sasii revin in cetate si pun din nou stapanire pe ea, administrand-o cu intelepciune si o predau apoi trupelor habsburgice fara lupta dar si fara varsare de sange. In1716, in satele din jurul cetatii, izbucneste o mare epidemie de ciuma iar cetatea este folosita ca si “spatiu de izolare”, pentru supravietuitori. Urmand exemplul altor cazuri de ciuma petrecute anterior prin Europa, supravietuitorii teribilei maladii intretineau zi si noapte in jurul cetatii, un brau inalt de flacari, salvand astfel viata celor din interior si inlaturand epidemia. E stiut faptul ca microbul pestei, nu poate traversa zidurile inalte de flacari.

In anul 1790, o furtuna puternica a distrus acoperisul cetatii, acesta fiind definitiv abandonata, prada uitarii si a vegetatiei ce-au inceput sa-i invadeze zidurile

Daca totusi astazi, cetatea mai e vizibila dintre maracinis si tufe de liliac, este pentru ca primaria a angajat un paznic-cioban, care cu ajutorul oilor sale a reusit sa mai ”tunda" cate ceva din vegetatia din jur.

In timpul regimului comunist, putin n-a lipsit ca un plan de sistematizare, sa nu folosesca bazaltul cetatii la fundaiile unor blocuri de locuinte muncitoresti.

In secolul XV, cetatea Rupea, era organizata pe bresle, astfel incat si unele turnuri poarta numele acestor bresle. Interiorul marii cetati, imprejmuita de mai multe incinte, curti, edificii utilitare si ziduri circulare, avea aspectul unui mic oras. Din oras nu lipseau o capela, camera preotului, una a scribilor, un turn al pulberii, unul pentagonal, turnul cercetasilor si nelipsitul turn al slaninii si fantana adanca de 59 de metri de care v-am mai vorbit.

Cetatea Rupea are un potential turistic fantastic, care, dupa terminarea renovarii, in 2013, sunt convins ca va relansa si economia orasului. Si macar vor aparea si un ghid sau o monografie a ei. Si eu, care stiu atat de multe lucruri despre aceasta zona, voi fi numit "expert adjunct" pe probleme ardelenesti, in cadrul AFA

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 3073 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI