Traseul celor Trei Fortificații - 2 secole de istorie condensate în câteva sute de metri

TIPĂREȘTE

Mi-a plăcut mult cetatea Alba Iulia, cred că reprezintă un exemplu de bună practică în materie de reabilitare. O zi întreagă și alte 2 jumătăți ne-au fost absolut suficiente să vizităm muzee, să luăm străduțele la pas, ba să facem și un tur complet prin șanțul cetății; am avut timp și să ne bucurăm de mâncare bună și să ne relaxăm în 2-3 rânduri la câte-o cafea sau bere artizanală.

Dar cel mai mult mi-a plăcut Traseul celor Trei Fortificații, mai ales că a venit mai pe după-amiază, după chestiile „grele” , ca o plimbare de relaxare pe o vreme de pus la rană. Practic, reprezintă singura parte din cetate (sud și sud-est) care se vizitează contra cost. Se vizitează zilnic între 10 și 17, iar costul nu e mare: 20 lei/adult, 5 lei/copil 5-14 ani, gratis pentru cei micuți. După cum îi spune numele, traseul include artefacte din cele 3 perioade de evoluție ale locului, întinse de-a lungul a 2 milenii: castrul roman (fondat în anul 106 d. Hr.), cetatea medievală (sec. 16-19) și fortificația de tip Vauban specifică cetății habsburgice Alba Carolina (sec. 18).

Am remarcat intrarea pe traseu imediat ce am coborât din mașină, când am ajuns, pentru că fix acolo am parcat. Ca reper, luați fosta Poartă a Monetăriei Principatului Transilvaniei. Și aici, ca pretutindeni prin cetate, în apropierea celor mai importante obiective istorice, sunt panouri explicative și plăcuțe cu coduri QR; după scanare, acestea te direcționează pe site-ul www.albaiuliaqr.ro, unde găsiți informații detaliate. (Alte adrese virtuale de încredere: www.viziteazaalbaiulia.ro și www.turism. apulum.ro).

Despre Monetărie aflăm că aici se păstrau finanțele principatului și, începând cu sec. 17, se bătea monedă. Ea a fost ridicată pe locul unde, în sec. 13, a existat o mănăstire benedictină de maici. Monetăria a funcționat aproape 180 de ani. În apropiere se află un panou uriaș, unde pe o fotografie făcută cu drona sunt marcate principalele elemente ale Ansamblului Arhitectural Hotel Medieval și cele ce compun Traseul celor Trei Fortificații. De asemenea, sunt informații despre program și prețuri.

Dincolo de poartă, pe stânga, se află casa de bilete și în spatele acesteia una din intrările (încuiate) în Hotelul Medieval, gazda noastră. Dealtfel, vom vedea, unele spații de pe traseu aparțin hotelului, traseul urmează fidel silueta clădirii ce adăpostește (și) hotelul, cele 2 domenii fiind separate mai mult de formă, printr-un gărduț format din pari de lemn între care s-a legat sfoară. Vederea este liberă deci și dintr-o parte, și din cealaltă. Chiar și de la fereastra camerei noastre puteam zări porțiuni din traseu.

Imediat după casa de bilete sunt mai multe panouri ce prezintă hărți, scheme și fotografii ale cetății din diferite perioade, începând cu castrul roman și până în zilele noastre. Aleea pavată cu plăci mari de piatră încearcă să reconstituie o porțiune din Via Principalis, unul dintre cele mai importante drumuri pe vremea romanilor. Castrul, de formă dreptunghiulară, ocupând circa 37 ha, era protejat de ziduri, iar accesul se făcea prin cele 4 porți, câte una pe fiecare latură. Singura ale cărei ruine s-au păstrat este Poarta de Sud (Principalis Dextra) , cea pe care, reconstruită într-o oarecare măsură (cam la o treime din vechea amplitudine), o putem admira și noi în continuare. La reabilitare s-a folosit calcar alb de Ighiu, același care a fost utilizat și în cazul variantei originale.

Aflăm și alte lucruri interesante. De exemplu, despre castru, construit spre a adăposti Legiunea a XIII-a Gemina, formată din soldați dislocați de pe teritoriul Vienei actuale, spre a apăra noua sursă de metale prețioase a imperiului și de a organiza transportul acestora la Roma. Castrul a funcționat până prin anii 270-275, când, din cauza migratorilor, armata romană a decis să se concentreze pe frontiera naturală a Dunării, mult mai ușor de apărat.

Dincolo de poarta romană începe adevăratul traseu, iar micile decorațiuni (vase cu flori, statui), gazonul minunat întreținut și copacii de un verde crud, parfumul discret de flori de soc – toate au darul să te relaxeze și să facă din vizitarea acestui muzeu în aer liber o adevărată bucurie... Că veni vorba de relaxare și ca să nu uit: din loc în loc sunt plantate băncuțe și coșuri de gunoi. O treabă făcută cum trebuie, traseul ăsta!

Părăsim aleea principală și ne abatem un pic în dreapta, cum ne sugerează indicatorul turistic. Mica baterie de tunuri de epocă stă expusă sub o copertină, iar alături citim pe un panou despre modul lor de funcționare. Pe urmă coborâm cele câteva trepte spre caponieră, despre care aflăm că se găsește cam la mijlocul distanței (curtinei) dintre bastioanele Eugeniu de Savoia și Sfântul Ștefan. Caponiera, dacă vă-ntrebați (că eu am făcut-o, recunosc) este de fapt un tunel prin care soldații și piesele de artilerie puteau ajunge dintr-o parte în alta a cetății fără să fie văzuți.

În fiecare capăt avea câte o cameră de gardă. Există și azi, dar nu se pot vizita decât din prag. Înăuntru sunt expuse arme de foc, uniforme soldățești, steaguri, instrumente muzicale. Tunelul, arcuit și placat cu cărămidă, este dedicat reabilitării decorațiunilor baroce ale porților cetății. Putem admira reproduceri în mărime naturală după statui, gen înainte și după, iar câteva panouri prezintă fotografii și explicații în acest sens. Dincolo de tunel se află un pod de lemn peste șanțurile cetății, la capăt ar trebui să găsim ravelinul Francisc de Paola, ceva ruine de locuințe romane și o butaforie semnificativă pentru martiriul eroilor Horia, Cloșca și Crișan. Doar că pe la jumătatea podului întrezărim o sforicică ce barează calea. Nu înțeleg de ce n-avem voie să mergem mai departe, dar asta e, ne supunem și ne-ntoarcem.

Revenim în aleea ce urmează de-acum latura din spate a hotelului Medieval. Dacă am fi lăsat pe cineva în cameră, chiar ne-am fi putut trimite bezele timp îndelungat... Traversăm zona cu mese și băncuțe de lemn despre care citisem că se numește Tabăra Militară, unde ar fi trebuit să ne întâmpine hangițe îmbrăcate în haine de epocă și să ne îmbie cu „o băutură rece servită într-o cană de lut cu sigiliu” ????. Hai, hai, că de-acum fabulăm, ce să zic?! Jur că așa scria te-miri-unde și jur că pauză hangițe sau căni de lut, cu sau fără sigiliu! Oricum, ideea e mișto și, cu un pic de imaginație, poți să te închipui în filmul ăla.

Mai departe... Păi, de-acum intrăm pe teritoriul vechii cetăți medievale, care a păstrat, în mare, fosta structură și fostele fortificații romane; abia în sec. 16 se poate vorbi de o a doua fază de fortificare și doar pe zonele cele mai expuse, fix astea unde ne aflăm acum. Principelui Gabriel Bethlem i se datorează acest fapt, bastionul de sud-vest căpătându-i numele. Cel de sud-est avea să fie consolidat de comunitatea săsească, fiind denumit Bastionul Sașilor. E singurul care se vizitează „pe dinăuntru” și o vom face în curând. Nu înainte de a ne abate spre unul din punctele de belvedere, ce ne oferă prilejul de a admira Platforma de Artilerie, unde sunt amplasate 3 tunuri încă funcționale, fabricate prin sec. 16 în atelierele din cetate.

În sec. 18, odată cu reabilitarea de tip Vauban, Bastionul Sașilor avea să fie înglobat în Bastionul Eugeniu de Savoia. Micuța intrare este protejată de o copertină și decorată cu ghivece cu mușcate roșii, ce înviorează sobra cărămidă mâncată de vreme. Interiorul cuprinde mai multe încăperi: Sala Armelor (inițial cameră de gardă, ulterior, pe vremea habsburgilor, transformată în... brutărie, care a copt pâine pentru locuitorii cetății până la înc. sec. 20!); Sala Vestigiilor Romane (păstrând porțiuni din zidul de incintă al castrului); Sala Cavalerilor, cea mai veche din întregul complex arhitectural (sec. 11-13). Vis a vis de Bastionul Sașilor se află și toaletele „muzeului” .

Următorul obiectiv este Poterna – tunelul de acces către Platforma de Artilerie. Spre deosebire de celălalt, ăsta coboară accentuat. Adică face legătura dintre planul de sus al cetății și zona de jos, unde se află și fostele șanțuri (diferență de nivel de 30 metri). Citez din panoul explicativ: „Bastioanele cetății au mai multe asemenea tuneluri ce permiteau manevre surprinzătoare ale asediaților: atacuri, retrageri, învăluiri. Necunoscător al tunelurilor, orice inamic rămânea surprins de apariția sau dispariția bruscă a trupelor asediate.” Cobor, Tati îmi trage clapa, dă vina pe genunchi. Pozez tunurile și peisajul, mă întorc. Un pic mai încolo, dau de altă platformă de belvedere; chiar ai senzația că îmbrățișezi cu privirea întreg orașul de aici! Minunat!

În colțul terasei noastre de mic dejun se află Temnița. La fel, un tunel boltit cu muuulte scări, ducând în inima pământului. Tunelul este electrificat și la intrare se află întrerupătoare, alături de îndemnul de a închide lumina la plecare. Cum îmi repugnă tot ce amintește de practici barbare, fac o poză de sus, cu zoom, și-mi salvez caloriile. Tati – idem, abia așteaptă să dea cineva tonul. Și tot în apropiere se găsește, pe o mică platformă de lemn, încă o baterie de tunuri. Și încă un punct de belvedere; de aici poți cuprinde, spre stânga, Poarta a III-a și Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan. Ceea ce înseamnă că ne apropiem de finalul traseului nostru.

Și da, de-acum aleea duce chiar pe sub zidurile clădirii și se termină... deasupra Porții a III-a a cetății! Exact, pe poartă! Admirasem superbele statui baroce anterior, de la bază, dar zău dacă mi-am imaginat vreodată că poți ajunge acolo, sus! Citim pe un panou informativ că personajul principal, cel călare, este însuși împăratul Carol al VI-lea al Austriei, cel pe vremea căruia a fost consolidată „finuța” Alba Carolina. În fine, admirăm, ne minunăm, pozăm în tote direcțiile și, în sfârșit, descoperim, sub statuia lui Carol, intrarea într-o cămăruță. Se crede că aici ar fi fost întemnițat eroul Horea (de unde și numele: Celula lui Horea) înainte de a fi martirizat, deși alte surse spun că de fapt ar fi fost închis în Poarta a IV-a. Camera conține un bust al eroului, un pat de lemn cu chingi metalice și un panou explicativ, doar în limba română.

Traseul se încheie aici, ne întoarcem pe unde am venit. N-am întâlnit prea mulți vizitatori pe parcurs, ceea ce m-a mirat un pic. Bine, nici cetatea nu era aglomerată defel, sezonul turistic fiind încă foarte tânăr. N-am regretat însă niciul leuț, experiența ne-a produs încântare și ne-a relaxat cum n-aș fi crezut. Recomand, deci!

---

VIZUALIZĂRI: 679 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI