GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Biserica piaristă, foarte interesantă dar prea puţin vizitată
În plin centrul Timişoarei, peste drum de parcul Central, pe bul. Ferdinand colţ cu str. Piatra Craiului, trecătorul este surprins de silueta unei biserici suple şi înalte, cu turnuri asimetrice şi contraforturi curbate. Uşa de intrare este încadrată în spatele unei firide ogivale de stil gotic. Luneta portalului este decorată cu îngeri.
Pe faţada turnului principal sunt trei ferestre deasemeni ovale deasupra cărora se găseşte o rozetă în mijlocul căreia ste o cruce. Până la frontonul superior al turnului mai este o fereastră dublă cu obloane şi balcon aparent, un ceas şi alte elemente decorative. Turnul de secţiune dreptunghiulară are pe fiecare perete aceleaşi elemente decorative. În spatele bisericii, în dreptul absidei sunt aceleaşi decoraţiuni ca şi pe faţade. Biserica este legată de două clădiri simetrice, solide, cu trei etaje şi de lungime apreciabilă. Fațada bisericii și turnul svelt contrastează cu masivitatea celor două clădiri laterale.
Despre ce este vorba? Ansamblul de clădiri sunt Biserica şi liceul piarist şi fac parte din Complexul piarist care mai cuprinde şi alte clădiri. Biserica, cu hramul Sfintei Cruci este formată dintr-o singură navă legată prin coridoare luminate de ferestre ovale cu cele două clădiri laterale. Interiorul bisericii piariste este dominat de culorile alb şi auriu. Biserica mai deţine elemente dintr-o biserică franciscană demolată în 1909 iar altarul ei a fost lucrat la Munchen. Coloanele bisericii sunt decorate cu motive florale. La ora de prânz când am intrat, nu era în capelă niciun credincios. Ultimul călugăr piarist a fost Valo Ferencz preot la capela liceului şi care a decedat în 2005.
Ordinul călugăresc piarist a fost înfiinţat de Sf. Iozef de Calazanz la Roma în 1597. Ordinul avea ca misiune propagarea învăţătuirii gratuite pentru tinerii din diverse comunităţi indiferent de clasa lor socială, situaţie materială, etnie sau confesiune. Era o idée foarte evoluată pentru acele timpuri. În ţara noastră ordinul şi-a început activitatea în 1750 la Sântana jud Arad dar din dispoziţia împăratului Josef al II-lea a fost transferat în 1788 la Timişoara care déjà era un oraş important. Călugării piarişti au primit biserica şi mănăstirea franciscană din oraş, construită cu 50 de ani în urmă pe vechiul loc al unei biserici catolice medievale.
Foarte repede şcoala piaristă a ajuns liceu cu opt clase în care erau primiţi elevi din toate etniile şi religiile, subliniindu-se astfel caracterul interconfesional şi plurinaţional al misiunii. Iniţial limba de predare a fost latina, apoi maghiara şi germana. Totuşi până la Marea Unire când a fost introdusă oficial la toate disciplinele limba română, existau ore ţinute în limbile comunităţilor din Timişoara, germană, maghiară, sârbă şi română.
Spaţiul vechii clădiri a bisericii moştenit de la călugării franciscani fiind insuficient, în 1909 a fost construit actualul Complex de clădiri în stil Art Nouveau după planurile arhitectului timişorean Laszlo Szekely (acelaş care a restaurant Eparhia Ortodoxă sârbească despre care am scris în reviewul anterior).
Din complex făceau parte liceul, internatul, biserica şi mănăstirea. În acest complex elevii primeau o educaţie deosebită creştină dar şi cunoştinţe laice, în special umaniste. Printre elevii acestui liceu s-a numărat şi Ioan Slavici. Înainte de instaurarea regimului comunist în liceul piarist învăţau peste 1300 elevi. După 1948 comuniştii au naţionalizat clădirile care au fost atribuite Şcolii Politehnicii Traian Vuia, au desfiinţat liceul, rămânând să funcţioneze la capacitate restrânsă doar capela, denumită în curând a studenţilor şi care devenea aglomerată înaintea examenelor (aşa mă rugam şi eu în sesiune la biserica Sf. Vineri din Bucureşti).
În perioada regimului comunist în clădirile alăturate bisericii au funcţionat Facultatea de Construcţii, biblioteca Politehnicii apoi Facultatea de Electrotehnică, Facultatea de Chimie. Pe măsură ce numărul studenţilor a crescut, acestor facultăţi li s-au construit sedii proprii.
Din 1992 în urma acţiunii de retrocedare, clădirile din ansamblul piarist au fost redate Bisericii Romano-Catolică. În clădirea eliberată de facultăţile tehnice a luat fiinţă liceul Gerrhardinum cu profil teologic-umanist dar care instruieşte elevii şi în operatori calculatoare. După absolvire, elevii liceului pot preda religia la clasele inferioare dar, în urma trecerii unui examen pot obţine un permis de operator calculatoare recunoscut internaţional. Liceul are clase cu predare în limba română şi maghiară.
Dacă vizitaţi Timişoara, opriţi-vă un sfert de oră la biserica piaristă!
.
Trimis de Michi in 07.11.18 14:21:53
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TIMIȘOARA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mama Michi, cum stii sa le povestesti! Si desigur, ai si ce povesti, eu am ajuns de trei ori in Timisoara si nu am vazut nimic doar ceva imagini din mersul masinii. Dar e frumoasa si merita doua zile in perioada calduroasa, pentru ca din cate am vazut are foarte multa verdeata...
Mutat în rubrica "Catedrale, biserici timișorene, TIMIȘOARA" (nou-creată pe sait)
Am citit cu plăcere despre un oraș pe care nu-l cunosc decât din mersul mașinii și asta hăt... demult.
Am votat cu drag și vă îmbrățișez!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2023 Ieri și azi, NEVRINCEA, în croncănit de ciori — scris în 03.04.23 de Daniela H din ARAD - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Catedrala Ortodoxă Sârbă — scris în 05.11.18 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Două mari catedrale — scris în 16.11.17 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Domul catolic din Timisoara — scris în 14.07.10 de adrian2010 din SANNICOLAU-MARE - RECOMANDĂ
- Apr.2010 Catedrala Mitropolitana - simbolul Timisoarei! — scris în 01.08.10 de georgiana din SANNICOLAU MARE - RECOMANDĂ