ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.09.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
AUG-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Complexul militar și urban roman de la Porolissum

TIPĂREȘTE URM de aici

Străbătând drumuri sălăjene ne îndreptăm spre Măgura Moigradului, înălțimi naturale care au constituit o zonă propice ridicării unei așezări urbane romane și a fortificațiilor specifice marelui imperiu: castrele. Îmi doream de multă vreme să văd castrul de la Porolissum cu celebra sa „porta praetoria” și amfiteatrul civil.

Vizită: august 2022

Adresă: com. Mirișd, sat Moigrad-Porolissum, str. Castrului

Site web: porolissum.ro

De fapt în zona Moigrad-Porolissum vorbim de un adevărat ansamblu arheologic dacic și roman unde cercetările arheologice continuă an de an. Vestigiile sunt bine puse în valoare iar peisajele din acest areal geografic sunt superbe.

Acces și tarife. Circulând pe DJ 191C virăm stânga spre satul Moigrad, în intersecție este prezent indicator către obiectivul arheologic. După circa 3 km ajungem în dreptul accesului în situl arheologic unde există o parcare pietruită pentru câteva autoturisme. Accesul auto se face pe sens unic, se urcă pe o alee asfaltată și se coboară pe alta. Pe sensul de urcare mai există o parcare în dreptul unui magazin de suveniruri.

Programul de vizitare este zilnic între orele 09.00 – 21.00, prețul unui bilet fiind de 6 lei/adult. Nu există taxă pentru foto amatori.

Context istoric. Ne aflăm pe linia de frontieră organizată de romani pe vârfurile Muntelui Meseș, așa-numitul limes Porolissensis. Complexul sistem de apărare a graniței era format din turnuri de observație, blocaje pe văi și mai multe castre. La Porolissum existau două castre, aici fiind un punct cheie de acces spre centrul provinciei Dacia. Ne aflăm în cel mai nordic bastion de apărare a Imperiului Roman din Dacia, undeva la „capăt de lume” pentru romani. În cele două castre au staționat numeroase efective militare, detașamente din legiuni și trupe auxiliare, undeva la 4.000 – 5.000 de militari, permanent pe o perioadă de circa 165 ani.

După anul 106 d. Hr. apar la Porolissum două castre de pământ, unul mai mic pe dealul Citera, altul mai mare pe dealul Pomet (502 m), situate în spatele unei linii de turnuri de observație. Ulterior cele două fortificații vor fi refăcute din piatră și la dimensiuni mai mari; cel de pe dealul Pomet va fi reclădit din piatră înaintea vizitei împăratului Caracalla la Porolissum (213 d. Hr.) și va deveni cel mai mare castru de piatră de unitate auxiliară din Dacia. În ultimii ani a fost identificat însă și un al treilea castru, din lemn și pământ, construit chiar în epoca împăratului Traian, imediat după cucerire și stabilirea graniței.

În jurul castrelor se va forma o așezare militară („vicus” ) și una civilă care se vor extinde și își ridică propriile fortificații. În anul 200 în timpul împăratului Septimius Severus așezarea este ridicată la rang de municipiu devenind un important centru militar, social și comercial, mai ales că era și capitală politică a provinciei Dacia Porolissensis (înființată după 120 d. Hr.).

Sub castrul mic de pe dealul Citera și în împrejurimi au fost documentate arheologic urmele unor așezări dacice. Materialele de proveniență dacică descoperite în noua așezare romană demnonstrează înglobarea populației autohtone dacice din satele existente în zonă. Istoricii susțin că numele de „Porolissum” este de sorginte tracică, fiind preluat de romani de la autohtoni.

În 271 d. Hr. are loc „retragerea aureliană” , moment în care autoritățile civile și trupele militare romane se retrag din Dacia. Orașul Porolissum își va mai continua însă viața o perioadă îndelungată de timp până la părăsirea definitivă.

Pe lângă elementele de fortificație – castre – complexul e format din așezarea civilă (cu amfiteatru, terme, clădiri civile și administrative, terme etc.), vama romană, necropola și drumul roman.

Vizita la Porolissum

Ajungem destul de târziu după amiază în parcarea complexului arheologic, unde nu se mai afla nici un autoturism, câțiva vizitatori coborând pe șosea spre pensiunea din apropiere. Cerul nu era promițător deloc, nori plumburii apropiindu-se amenințător, iar insistente rafale de vânt ciufulea frunzele copacilor. Paznicul din gheretă încasează banii aferenți biletului de acces și ne spune că avem șanse să vedem poarta și zidurile castrului mare până să vină ploaia, dar că până la amfiteatru sunt circa 1,5 km de mers.

Pornim alert la drum urmând drumul roman, un pic cam incomod de mers pe pietrele mari și plate, dar să apreciem rezistența în timp a acestei căi de circulație pe care se mai văd chiar urmele carelor încărcate. Trecem rapid pe lângă sala de banchete aflată în apropierea templului lui Bel (zeu oriental palmyrian), apoi depășim fântâna și mai multe clădiri civile. Trebuie să ne închipuim că în orașul Porolissum trăiua undeva la 30.000 de suflete!

Câteva coloane în mijlocul unor fragmente de ziduri ne indică că acolo s-a aflat templul lui Iupiter Optimus Maximus Dolichenus (un sicretism religios între zeul suprem roman și o divinitate orientală; aceste „amestecături” se datorează prezenței trupelor auxiliare de pe întrega suprafață a Imperiului Roman care veneau cu propriile obiceiuri și culte religioase).

Dar construcția militară care se înalță sub ochii noștri ne atrage atenței: e castrul auxiliar de la Porolissum-Pomăt. Complexul antic a putut fi scos la lumină deoarece peste el nu s-au suprapus construcții medievale, moderne ori contemporane. Admirăm zidurile înalte prevăzute cu creneluri și drum de strajă și mai ales Porta Praetoria, poarta principală de acces în castru, emblemă a turismului sălăjean. Avem două culoare de acces arcuite, străjuite de două bastioane semicirculare de o înălțime considerabilă (istoricii afirmă că ar fi trebuit să aibă cel puțin două niveluri pentru a sublinia puterea Romei, dar reconstrucția nu a respectat acest lucru). De la această poartă pornea via praetoria, drumul cel mai important al castrului, parțial păstrat. Drumul „via praetoria” merge până în centrul castrului la Principia (clădirea comandamentului) unde se intersecat cu altă cale perpendiculară: via principalis.

Clădirea comandamentului - Principia constituie centrul politic, militar, administrativ și religios al castrului, aici concentrându-se toate aceste funcții: stindardele și însemnele de luptă ale unităților militare, depozite de arme, tezaurul castrului, templul zeității protectoare, loc de întrunire a comandanților militari și de ceremonialuri ostășești. În 2018 am vizitat la Alba Iulia Muzeul Principia (vezi impresii), dedicat clădirii comandamentului castrului Apulum.

Parcurg rapid „via praetoria” până în fața Principiei, mă uit lung la drumul ce ducea la ieșirea din castru și spre amfiteatru (cea mai mare clădire publică de acest fel descoperită în Dacia Romană), dar mă uit și la norii negrii care se tot apropiau. Un vânt turbat începe să măture totul în cale. Decizia avea să vină rapid în momentul în care telefonul începe să emită strident semnalele de avertizare Ro-Alert: cod roșu de furtuni și ploi torențiale în zonă, pe teritoriul câtorva comune. Renunțăm a mai merge spre amfiteatru și ne grăbim spre ieșire acompaniați de tunete și vânt puternic.

Îmi arunc un ochi spre zidurile unui depozit de grâne din castru, apoi înainte de a ieși pe Porta Praetoria nu rezist a urca 30 de secunde pe ziduri. Viespi uriașe se agitau din cauza furtunii în încăperile bastioanelor astfel că am părăsit castrul în fugă. Întrucât ploaia încă nu cădea m-am mai oprit 2 minute la panorile principale de la intrare și am privit clădirea Vămii romane.

Concluzii. Deși incursiunea noastră a durat doar câteva zeci de minute, am reușit să îmi fac o idee despre acest valoros sit arheologic. Am apreciat panourile informative cu text bilingv, schițe și reconstituiri grafice, mi-a plăcut poziționarea geografică și peisajele ample, am observat stâlpii de iluminat, camerele video și cele câteva bănci pentru odihnă.

Cred că ar fi fost necesare aproximativ două ore pentru a ne putea bucura de priveliști, a explora toate clădirile descoperite de arheologi, pentru a citi textele și a ajunge la amfiteatrul roman.

Ploaia care a început când am ajuns la autoturism ne-a „convins” să plecăm nemulțumiți, dar cu dorința de a reveni când vom mai ajunge în acel colț de țară. Mi-aș fi dorit să găsesc câteva vederi sau vreo broșură la fața locului, dar se pare că sunt numai la centrul de informare turistică din localitate, iar acolo este închis în weekend.

Recomand o vizită la castrul Porolissum, e o alegere inspirată!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 02.09.22 15:14:43
Validat / Publicat: 02.09.22 16:20:43
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în MOIGRAD [SJ]

VIZUALIZĂRI: 604 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Porta Praetoria - interior + început de „via praetoria”.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46800 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmasterPHONE
[02.09.22 16:24:16]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂCastrul roman de la Porolissum:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058436870574951 sec
    ecranul dvs: 1 x 1