O vacanță începută cu dreptul

TIPĂREȘTE

„Nu știu alții cum sunt” , dar eu când citesc sau aud despre un loc unde mi-ar plăcea cândva să ajung, îl caut pe harta virtuală și îi înfig un steguleț în creștet, spre aducere aminte vitoare. Harta mea e plină de stegulețe verzi, inimioare roșii și steluțe galbene, ar trebui de-acum să le șterg măcar pe cele deja bifate, dar nu prea mă-ndur... Când proiectez o vacanță, nu trebuie decât să arunc o privire: ia să vedem, ce-avem noi aicea?!... Aha, asta, asta, și asta. Egal x zile. Și unde ar fi mai bine să ne stabilim baza?! După principiul compasului, mă orientez asupra centrului aproximativ. Pe urmă cer ajutor prietenului booking. Simplu, nu?!

Cum vacanța de vara aceasta a cam stat sub semnul pandemiei, criteriile obișnuite de căutare s-au modificat un pic. Am optat pentru pensiuni micuțe, cu cât mai puține camere, unde să se poată respecta noile reguli de distanțare și curățenie. Că oferă sau nu mic dejun, acest lucru n-a fost mandatar. Dacă da, cu atât mai bine, ne vor fi scutit de-o grijă; dacă nu, atunci musai să existe mâncătorii prin preajmă, ceea ce înseamnă că locația resprectivă trebuie să se situeze în/foarte aproape de un oraș.

Pentru prima parte a sejurului în Ținutul Secuiesc am ales drept sediu Odorheiu Secuiesc, în care aveam să poposim pentru 4 nopți. Am remarcat câteva pensiuni bunicele în zona centrală, dintre care m-am oprit la Castle Garden Guesthouse – Adults Only; notă 9,6 pe booking din aproximativ 80 de comentarii, 210 lei/noapte camera dublă, cu posibilitatea de a cumpăra separat micul dejun direct de la proprietate pentru 24 lei/persoană (cel puțin așa scria pe site). Am beneficiat și de anulare gratuită, parcă până în preziua sosirii. N-a fost nevoie să garantez cu cardul rezervarea, iar de plătit, aveam să plătesc cash direct la proprietate. Pe GoogleMaps, veți găsi pensiunea sub numele de Várkert Vendégház.

Am comunicat cu proprietarul telefonic de pe drum, am anunțat ora probabilă când vom ajunge. A rămas să-l mai sun o dată, eventual, din fața porții. Cred că ar fi fost util să ne spună că proprietatea are de fapt 2 porți situate pe străzi diferite... (Nu știu de ce n-a făcut-o, altfel comunicarea ulterioară s-a dovedit perfectă, omul fiind extrem de drăguț și serviabil; în fine...) Ideea e că ne-am învârtit un pic. Am sunat, dar n-a mai răspuns nimeni... Am lăsat mașina, ne-am foit pe jos în sus și-n jos, ne-am uitat peste gard (știam de pe booking cum arată casa, aproximativ) și până la urmă ne-am prins.

Proprietatea este construită pe un teren în pantă, între 2 străzi ce se întâlnesc într-un unghi ascuțit. Trebuie s-o urmezi pe cea de sus, Eőtvős Jósef (care e cu sens unic) până la capăt, lăsând în urmă frumoasa poartă secuiască a pensiunii, apoi să virezi strâns pe cea de jos, str. Lacului, care se înfundă în parcarea cu pricina. Când am ajuns în fața porții de jos, a apărut și proprietarul, scuzându-se pentru întârziere. Ne-a deschis poarta dublă (care nu se încuie, are doar un sistem de fixare în sol, i-am prins imediat șpilul), am intrat cu mașina și am parcat-o în unul din cele 5-6 locuri goale (în descrierea de pe booking sunt menționate 12, dar – sincer – nu prea văd cum ar putea încăpea atâtea mașini acolo).

Am fost invitați apoi să ne urmăm gazda, am urcat împreună cele câteva trepte ce se fac din parcare, a deschis o portiță și am ajuns în micuța curte pietruită a pensiunii, în care este amenajată o mică terasă exterioară, cu doar 2 mese, cu o vedere splendidă asupra grădinii vecinilor și asupra ruinelor vechii cetăți secuiești.

Casa are formă de L și 2 niveluri, pereții sunt văruiți în albastru-intens, pridvorul de la parter și balcoanele de la etaj sunt din șipculițe traforate de lemn vopsit în maro, asortate cu ușile și cercevelele ferstrelor. În camerele de jos se intră direct din pridvor, în cele de sus pe o scară, prin spate. În pozele de pe booking, casa e decorată din abundență cu mușcate roșii, sporind efectul coloristic; am remarcat ghivece cu desene tradiționale secuiești fixate pe alocuri, însă goale, fără flori (în cel din dreptul ușii noastre aveam să „plantăm” , după prima dimineață de hălăduială, un superb buchet de flori de câmp cumpărat de la o bunicuță, de pe stradă).

Ocolind casa, gazda noastră (Tibi, după cum s-a recomandat) ne-a invitat să-l urmăm pe o scară exterioară ce ne-a condus într-o cămăruță, la mansardă. Acolo am găsit amenajată o mică sală de mese, locul e drăguț, dar destul de strâmt, motiv pentru care oamenii au decis să sisteze servirea micului dejun în perioada aceasta pandemică. Am primit însă invitația de a bea împreună cafeaua în fiecare dimineață între 8 și 10, acolo sau la cele 2 mese din curtea pensiunii. În plus, omul ne-a oferit informații despre ce-am putea vizita prin împrejurimi, precum și despre restaurantele cele mai bune din oraș; ne-a spus că e o patiserie prin zonă, de unde ne putem lua ceva „pentru de dimineață” , un supermarket și câteva cafenele.

Ne-a sugerat mai apoi să coborâm pentru a ne lua în primire facilitatea rezervată. Am primit 2 chei prinse într-un breloc, una de la cameră, cealaltă de la poarta de sus. Am avut camera nr. 3, prima din stânga, la parter. O încăpere spațioasă, întunecoasă (un avantaj când vrei ca primele raze de soare să nu-ți tulbure somnul), aranjată în stil tradițional. Pereții văruiți în alb, podeaua pavată cu o gresie dură ce imită lemnul lăcuit, plafonul brăzdat de grinzi uriașe de lemn. Mobilier nesofisticat și practic: un pat dublu și încă unul de o persoană, un scrin cu sertare pe care tronează TV-ul cu ecran plat, încă unul-suport pentru tava cu pahare și un pet mare de apă, cadou de bun-venit din partea gazdelor. A, și un scaun, pe care l-am mutat lângă pat, pe post de noptieră.

Pe toată lungimea peretelui din dreapta, au fost construite mai multe compartimente, unul lângă altul, primul închis cu ușă (adăpostind WC-ul plus un coș de gunoi cu capac), celelalte gen open space: dușul (separat de restul camerei printr-o perdea), lavoarul (încastrat într-un blat de lemn, acompaniat de o savonieră și 2 căni decorate tradițional, precum și de o oglindă pe peretele de deasupra) și zona cu șifonierul (în care am găsit agățate câteva umerașe).

Ciudat acest mod de compartimentare, inedit, generator de posibile cârcoteli... Pe noi nu ne-a deranjat deloc; singurul lucru despre care aș putea spune că nu-i chiar ok este faptul că tot aburul de la duș se duce în cameră. Vara nu-i problemă, că poți aerisi ușor, dar în sezonul rece... Cămăruța cu WC-ul beneficiază de un ventilator pentru aerisire, genul ce pornește când aprinzi lumina.

Drept consumabile, am avut hârtie igienică (când s-a terminat, am semnalizat și am mai primit) și un săpun mare, ambalat. Pe pat ne așteptau câte 2 prosoape; și aici aș da o mică bilă neagră, pentru că au lipsit prosoapele mari, de duș, am avut doar din cele mici și mijlocii. În fine, n-a fost un capăt de lume, ne-am făcut treaba cu ele.

Se cuvine să amintesc și frumoasa ferestruică, gătită cu perdea din in, cu dantelă, precum și cele câteva decorațiuni: farfuriile și ulcioarele tradiționale, corpurile de iluminat gen lămpi țărănești, pernuțele alb-roșii cusute în motive populare, preșurile vărgate. Wi-fi-ul a funcționat ok. Curățenie nu s-a făcut, pe principiul (probabil) de a intra cât mai puțină lume în camera ta. Nici n-am simțit nevoia, oricum am stat foarte puțin pe-acolo și am păstrat cum am găsit.

În primele 2 nopți am fost singuri în pensiune, iar următoarele am împărțit-o cu 2 cupluri de tineri; nu ne-am intersectat decât la cafeaua de dimineață, noi la o masă de pe terasa cu flori și albine, ei la cealaltă. A propos de cafea – excepțională! Chiar dacă acasă suntem obișnuiți să mâncăm un pic înainte de cafeluță, de data asta am făcut o excepție. Și a propos și de mic dejun: n-a fost complicat deloc. Am identificat ușor patiseria de care amintise Tibi, o cheamă Izlike, mergi pe strada de sus până în capătul dinspre spital, pe dreapta este CEC Bank, traversezi Str. Bethlen Gábor și ai ajuns. Atâta doar că la sfârșitul săptămânii e închisă. Altfel, în fiecare dimineață poți cumpăra tot felul de sendvișuri proaspete, pateuri calde, dulci sau sărate; foarte bun tot ce am încercat, și nu scump deloc. În prima dimineață (duminică), am mâncat la cafeneaua-pizzerie Pomodoro, a fost bine și acolo. Altă variantă ar fi micul dejun „din traistă” ; la maxim 5 minute de mers, înspre centru, se găsește un supermarket destul de bine aprovizionat.

Nici pentru celelalte mese nu trebuie să vă faceți probleme; restaurante sunt cu duiumul în zonă, mai aproape sau mai departe de pensiunea noastră; oricum, la distanțe măsurabile în pași. N-am folosit mașina decât pentru obiectivele turistice mai îndepărtate.

... În dimineața plecării, după ce am savurat aromata cafeluță a domnului Tibi și câte un sendviș de la Izlike, am decartat contravaloarea cazării (avusesem grijă să scoatem bani de la bancomat cu o seară înainte), ne-am luat rămas bun de la ospitaliera noastră gazdă și am pornit mai departe, către alte orizonturi... nu prea îndepărtate, dar la fel de primitoare! ????

Gazdă super-amabilă.

Cameră curată și spațioasă, frumos decorată în stil tradițional secuiesc.

Pensiunea se află în centrul orașului, aproape de multe obiective turistice, restaurante, cafenele și magazine. Zona abundă și ea în chestii de vizitat sau de făcut.

---

VIZUALIZĂRI: 589 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI