Un sit preistoric, un castel ruinat, un far semeţ şi un sat încântător, sau mai simplu: Akrotiri

TIPĂREȘTE

Cu biletele combinate cumpărate în ziua precedentă, când fuseserăm la Archaia Thera, și cu mașina proaspăt închiriată, planul nostru a fost să mergem în sud, pentru a fructifica cel de-al doilea obiectiv turistic cuprins în bilet, și anume situl preistoric Akrotiri, urmat de plimbări de voie prin sat. Mai întâi am baleiat ceva prin sudul insulei (voi povesti cu altă ocazie), apoi am ajuns la orașul antic Akrotiri, situat la mai bine de doi km în afara localității, bucuroși că se putea vizita, mai întâi pentru că este acoperit, deci se află într-un spațiu aproximativ închis, ceea ce pe vremuri de covid nu constituie tocmai cea mai bună formulă, și în al doilea rând că situl a cam fost marcat de ghinion, fiind închis timp îndelungat, între 2005 şi 2012, din cauza morții unui turist britanic care și-a găsit sfârșitul sub o porţiune din acoperiş ce s-a prăbușit în interior.

Am ajuns la situl arheologic devreme, puţin peste ora deschiderii. Am lăsat maşina contra sumei de 5 € într-o parcare generoasă, apoi ne-am îndreptat către intrare. Am arătat biletele combinate (15 €/persoană) cumpărate cu o zi înainte, altfel biletul ar fi costat 12 €/persoană, am fost invitaţi să purcedem în interior. Întreg situl este amenajat pe o reţea de pasarele cu balustrade, pe alocuri cu podeţe de lemn construite peste ruine sau cu scări ce coboară aproape de vestigii pentru a fi observate corespunzător şi este bine organizat, cu panouri informative peste tot, o zonă cu monitoare unde se pot urmări filmuleţe despre reconstituirea oraşului în viaţa de zi cu zi. Vizitarea sitului ia cel puţin o oră, chiar şi când este „frunzărit” .

Cea mai veche aşezare din Santorini este oraşul preistoric Akrotiri ce ar fi datat încă din epoca bronzului, însă nimicit de erupţia vulcanică produsă cu aproximaţie în secolul al XVII-lea Î. C. Cataclismul a făcut ca insula să se „rupă” şi să se scufunde o bună parte din ea, creându-se valuri uriaşe de tip tsunami, de peste o sută de metri care au măturat şi insula Creta, aceasta fiind cauza pricipală a dispariţiei bruşte a civilizaţiei minoice de pe insula ca mai mare a Eladei. Aici, în Santorini, erupţia a îngropat la peste 60 m adâncime, sub straturi succesive de lavă și cenușă, aşezările omeneşti existente la acea dată.

Însă, în anii 1860, muncitorii care lucrau la o carieră din care se extrăgea piatră ponce, folosită pentru construirea Canalului Suez, au descoperit în apropiere de Akrotiri ruine foarte vechi. Adevăratele excavații au început abia în anul 1967 sub îndrumarea profesorului Spyridon Marinatos care căuta dovezi pentru confirmarea teoriei sale din 1936, potrivit căreia dispariția civilizației minoice din Creta a fost determinată de catastrofa din Santorini.

Ceea ce intuise profesorul s-a dovedit a fi real, săpăturile au scos la iveală o așezare din epoca bronzului, care în secolul al XVII-lea Î. C. atinsese un nivel de înflorire remarcabil.

Vestigiile au fost asemănate cu un Pompei minoic, iar sub stratul de lavă vulcanică pietrificată s-a descoperit un oraş cu străzi, pieţe, case cu mai multe niveluri, magazine, ateliere, etc. S-a ajuns la concluzia că era vorba de o civilizaţie sofisticată, după cum arată modul de organizare foarte dezvoltat. Oraşul dispunea chiar şi de canalizare, fapt uimitor pentru acele vremuri. S-a estimat că aşezarea ar fi avut circa 30.000 locuitori, iar aceştia ar fi părăsit insula speriaţi de numeroasele cutremure ce au precedat erupţia vulcanică, lucru ce ar explica lipsa scheletelor din sit. S-au mai găsit vase foarte mari folosite la depozitarea alimentelor numite pythoi, obiecte de uz casnic şi unelte, piese de mobilier, ustensile din bronz, figurine. Doar un singur obiect din aur, un ibex, a fost descoperit sub pardoseala unei locuinţe, uitat acolo ca din greşeală.

Misterul din jurul acestei catastrofe a făcut ca insula să fie identificată cu Atlantida, regatul scufundat. Multe trăsături sunt similare cu cele ale civilizației minoice. De exemplu, pereții caselor erau acoperiți cu fresce realizate în stilul și culorile palatelor minoice din Creta, de un rafinament uluitor. Aceste fresce sunt singurele dovezi despre viața oamenilor care au trăit aici, cele mai reprezentative sunt: Copiii boxeri, Culegătoarele de șofran, Primăvara, Pescarul, Antilopele, Maimuţele albastre. Însă acestea sunt insuficiente pentru a ne da seama bine despre obiceiurile oamenilor din Akrotiri, în ce credeau, cum se desfăşurau activitățile lor zilnice.

Se pare că aici exista un port foarte aglomerat, care avea strânse legături comerciale cu restul Greciei, Cipru, insulele Dodecaneze, Siria şi Egipt. Aria excavată ar reprezenta doar a trezeicea parte din vechiul oraş, iar rezultatul constă în aproximativ 40 de clădiri aduse la suprafaţă, dintre care şase sunt deosebite, denumite Xeste, după cuvântul din greacă ce desemnează piatră cioplită. . Fiecare dintre ele îndeplinea o funcţie diferită, găsindu-se indicii clare ce au condus la acest lucru: elemente de arhitectură distincte, detalii ale picturilor de pe pereţi.

Noi ne-am început parcursul prin sit luând-o prin dreapta, aşa cum ne-au recomandat şi lucrătorii de acolo. Situl conţine blocuri de piatră foarte vechi, acoperite parcă de un strat de mâl fin, de fapt cenuşă, şi este împărţit în sectoare: Alfa, Beta, Gamma, Delta, la rândul lor, acestea cuprinzând clădiri, străzi.

După câteva „tubulaturi” care foloseau la transportul apei şi la canalizare, dăm pe stânga de ruine aparţinând Sectorului Beta, iar pe dreapta de rămăşiţele lui Xeste 4, o clădire masivă, cea mai impresionantă dintre cele excavate. Avea trei niveluri şi a servit drept clădire publică, iar picturile de pe casa scării înfăţişau o procesiune de bărbaţi.

Înaintând spre mijlocul sitului, pe dreapta lăsăm Xeste 2, o casă ceva mai mică, apoi dăm de Sectorul Delta cu cele două terase ale sale, iar pe stânga vedem Complexul Delta, practic miezul sitului. Complexul Delta este format din mai multe case, într-una dintre ele se afla pictura Primăvara, înfăţişând crini şi rândunici. Săpăturile în perimetrul acestor case, unele cu bucătărie şi magazine, au adus la lumină vase din ceramică, pietre preţioase şi obiecte din bronz. Aici am văzut o mulţime de vase mari de depozitare, unele chiar întregi încă.

Am trecut apoi pe lângă Xeste 5, curând a urmat să vedem Casa Doamnelor, o clădire mai mare, formată din două etaje. A fost numită aşa după subiectul uneia dintre frescele descoperitepe pereţii ei, Doamnele. În alte picturi de aici sunt reprezentate nişte Papirusuri, iar clădirea se caracterizează prin prezenţa unui luminator în centrul său.

Calea pe pasarele coboară din ce în ce mai mult în sit, dându-ne şansa să ne apropiem cât mai mult de ruine, în felul acesta dând de Piaţa Triunghiulară, mărginită de Casa de Vest, un edificiu important în care au fost descoperite fresca Pescarul şi friza Flota. Parterul casei adăpostea ateliere, depozite, bucătărie, spălătorie, cămară, etc. După câţiva paşi am dat de Piaţa Morii, delimitată de Casa de Vest şi de alte clădiri, printre care Casa Ancorei.

Sensul creat pe pasarele ne conduce mai departe spre inima sitului, pe Odos Telchinos, către Complexul Beta care cuprinde două case lipite. În cea vestică au fost descoperite Antilopele şi Copiii Boxeri, iar în cea estică Maimuţele albastre. În dreptul Complexului Beta erau montate monitoare pe care se puteau urmări filmuleţe documentare animate despre oraşul antic reconstituit în timp ce arheologi şi lucrători munceau de zor în sit.

Cea din urmă clădire din parcurs este Xeste 3, situată în stânga intrării principale, avea două etaje cu câte 14 încăperi pe fiecare nivel. Aici s-au descoperit picturi care acopereau în total peste o sută de mp, printre care şi vestita Culegătoarele de şofran. Prezenţa unui bazin lustral, de purificare, indică faptul că edificiul ar fi fost folosit pentru îndeplinirea unor ritualuri specifice.

Aş mai spune că originalele picturilor descoperite în sit se găsesc la Muzeul Naţional de Arheologie din Atena, însă reproduceri după acestea, ca şi alte obiecte descoperite la Akrotiri, se află la Muzeul Thera Preistorică din Fira.

Sursă de informare: panourile di sit, pliantul primit la intrare

Farul din Akrotiri

În cea de-a doua parte a zilei, am stat să cumpănim în ce ordine ar mai potrivit de vizitat: satul sau farul și ne-am gândit că farul, oricât ar fi el de frumos, nu ne-ar lua decât puțin timp, urmând să ne ocupăm mai serios de sat și castel, așa că hai mai întâi la far!

Farul se află la 3 km vest de sat, practic, în extremitatea sud-vestică a insulei și reprezintă un obiectiv în sine, practic un reper pe care mulți dintre turiști vin să-l fotografieze, fiindcă de vizitat nu se poate. Este o clădire albă, zveltă, ce se înalță pe marginea stâncoasă a țărmului, într-un loc liniștit, aproape idilic, ideal pentru momente fericite și romantice și recomandat în special pentru apusul de soare.

Considerat unul dintre cele mai bune și mai frumoase faruri din Ciclade, a fost realizat de o companie franceză în 1892 și se numără printre primele faruri din Grecia care a funcționat continuu, exceptând întreruperea din timpul celui de-al doilea război mondial. A fost alimentat cu combustibil pe benzină până în 1988, când a devenit automat, este vizibil de la 25 mile nautice.

Ne-am cățărat și noi puțin pe stânci, după ce am epuizat poteca de pământ, în dorința de a surprinde imagini frumoase, căci priveliștea spre Caldera și țărmul abrupt este magnifică. După ce ne-am încărcat retinele de frumos, ne-am reluat locurile în mașină cu direcția mijlocul localității.

Pitorescul sat Akrotiri și castelul său medieval

Satul Akrotiri se găsește la 15 km sud de capitala insulei, Fira, și a fost construit pe versanții unui deal care oferă priveliști uluitoare către Caldera și împrejurimi. Akrotiri este vestit în special pentru situl preistoric din apropierea sa, însă localitatea din zilele noastre este cunoscută și pentru fabuloasele apusuri de soare care se pot admira de aici, deși Oia și Fira dețin apanajul pentru această romantică îndeletnicire. Tocmai de aceea este o stațiune preferată de mulți turiști ce vor un sejur care să nu afecteze prea mult bugetul, chiar dacă în esență satul este modest, cu doar circa 500 locuitori. Are case cicladice văruite în alb cu ferestre albastre, străduțe pietruite strâmte și foarte strâmte, de multe ori în trepte, în care să te rătăcești este cel simplu lucru deoarece specificul lor labirintic te aruncă lejer dintr-una într-alta. Ici, colo, frumoasele bougainvillea „curg” în culori pastelate, dând un plus de farmec unui sat bucolic, parcă desprins dintr-o poveste. Am colindat pe ulicioarele din Akrotiri până când ne-a întețit setea și ne-am oprit într-o mică piațetă la o terasă și mai mică unde ne-am răcorit cu apă, înghețată și bere. Ne-am tras sufletele și am pornit-o din nou la drum, căci aveam în vizor castelul, practic simbolul satului Akrotiri.

Încă din perioada bizantină, în Akrotiri, datorită poziției sale strategice, fusese ridicat în punctul cel mai înalt, un turn de apărare, numit Goulas. După ce, în anul 1207, venețienii au cucerit insula, aceștia au construit cinci castele în locuri pe care le-au considerat puncte de interes, unul dintre acestea fiind Akrotiri. Mai precis, au edificat o așezare fortificată în jurul turnului deja existent care a purtat numele de Kastelli Punta sau La Ponta, adică „vârful” .

Pe când în fruntea venețienilor se afla ducele de Naxos, Nikolas Sanudos, (mai precis în anul 1336) aceștia au donat castelul din Akrotiri unei familii originare din Bologna, pe nume Gozzadini. Urmașii acesteia au avut norocul să păstreze castelul și în vremea stăpânirii otomane ce a urmat începând cu 1579 din simplul motiv că turcii se aflau în conflict cu venețienii și nu cu bolognezii. Totuși, castelul revine otomanilor în anul 1617, cu tot cu cele 200 de case cu zăbrele, străzi înguste și șerpuite. Acesta a rămas funcțional și în stare relativ bună până în 1956 când a fost grav avariat de un puternic cutremur, responsabil de multe distrugeri din Santorini. Aceasta a fost pe scurt povestea castelului din Akrotiri pe care am găsit-o pe un panou informativ de la baza sa.

Firește că ne doream să luăm un pic la picior tot ce ține de castel, însă nu ne-a ieșit decât parțial, deoarece castelul aflat în prezent într-o stare nu prea bună, nu se vizitează. Se pare că cea din urmă activitate legată de castel s-a desfășurat între anii 2012-2017 când a găzduit o expoziție de instrumente muzicale tradiționale.

Am reușit să ne cocoțăm printre ruine, pe zidurile groase, pe scări deformate, pe acoperișuri de piatră și am ajuns undeva sus, de unde ni se deschidea o frumoasă perspectivă asupra localității și împrejurimilor. după câteva „cercetări” și ceva mai multe fotografii, ne-am retras fiindcă mai aveam în plan pentru acea zi un apus de soare văzut de la unul dintre punctele amenajate de sunset view.

Concluzie

Santorini nu înseamnă doar Fira şi Oia, emblematice ce-i drept, dar Santorini reprezintă ceva mai mult. Pentru o imagine completă şi pentru o părere cât mai obiectivă, Santorini trebuie văzută în ansamblul său.

Pe de altă parte, Akrotiri este un loc ce nu trebuie ratat, este un punct important al insulei, un mix de obiective musai de vizitat. Desigur, situl preistoric constituie principala atracţie, şi e de înţeles însemnătatea pe care o poartă, dar merită vizitat şi pentru a vedea satul cu al său castel medieval, farul şi mai ales Plaja Roşie din apropiere, dar despre aceasta în alt articol, fiindcă deja m-am lungit foarte mult!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=gfEZCsTca_0

---

VIZUALIZĂRI: 1477 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI