In drumetie la Cascada Urlatoare (din Busteni)

TIPĂREȘTE

In drumetie la Cascada Urlatoare (din Busteni)

29.09.2011

De multe ori, am mers impreuna cu unul dintre fiii mei, sau cu amandoi, in diversele locuri pe unde am calatorit.

Cateodata ne ducem prin apropiere, neavand la dispozitie decat week-end-ul.

Sau doar o zi??!

Asadar m-am gandit sa va scriu despre unele trasee de pe la munte, unde va puteti duce cu copiii, trasee care nu ridica mari probleme, ca sa zic asa, tehnice si aduc mare satisfactie.

Evident, satisfactia este pe masura multumirii copiilor!

Fiind din Bucuresti, din pacate aceste trasee sunt usor accesibile poate doar din aceasta zona, dar evident ca pot sa fie parcurse de oricine.

Bineinteles ca acest rew va starni rasul montaniarzilor….

Stiu asta pentru ca atunci cand aveam 20 de ani si mergeam in fiecare sambata la munte, cu cortul, cu primusul, cand ma cataram si faceam bivuac, cand dormeam in cort pe creasta Pietrei Craiului sau mai stiu eu pe unde si venea ursul … asa gandeam: pantofarii, ce cauta ei pe aici?

Ca si cum muntele trebuia sa fie doar al celor care faceau alpinism…

Ei bine, acum cred ca si pantofarii au dreptul sa mearga la munte.

Cu doua conditii:

1. sa nu mearga chiar in pantofi sau sandale (am vazut si cu toc!!!) deoarece asta este culmea prostiei;

2. sa isi duca inapoi acasa gunoiul, pentru ca muntele nu este cosul lor de gunoi.

Recunosc, cele doua categorii de mai sus nu pot si NU VREAU sa le suport!

Bun!

Asadar intr-o zi din mai, ma uitam cu fiul meu cel mic de 6 ani la National Geografic unde era un reportaj despre Cascada Victoria.

Copilul m-a intrebat daca nu il duc si pe el la o cascada.

Raspunsul meu a fost ca o sa il duc.

Numai ca intrebarea lui a fost mult mai profunda decat raspunsul meu si copilul a revenit si in zilele urmatoare cu ea.

Bineinteles, pentru el era vorba de ceva serios!!!

Si am invatat ca este foarte bine si cel mai indicat, sa tratezi cu multa seriozitate problemele copiilor, chiar daca tie iti par nerelevante, deoarece pentru ei sunt importante.

Iar daca pentru mine copilul meu este important, inseamna ca si problemele lui au aceeasi prioritate.

Mi-am adus aminte de Cascada Urlatoarea de langa Busteni.

Asadar i-am zis copilului meu ca sambata mergem la Cascada Urlatoare, ceea ce l-a bucurat foarte tare si, bineinteles ca a urmat si intrebarea incuietoare: si facem si baie?

Ei, aici… aveam o problema.

Evident ca baie nu puteam face in Cascada Urlatoare, asa ca trebuia sa gasesc rapid o solutie, deoarece era joi si numai maine nu era sambata!

Asa ca am hotarat sa mergem sambata dimineata la Cascada Urlatoare si apoi, seara, la Brasov, sa dormim acolo, iar duminica dimineata sa mergem la parcul acvatic din oras despre care auzisem lucruri minunate de la colegii mei.

Asa mergeam si la cascada si faceam si baie! doua intr-una, ca sa parafrazez o reclama…

Zis si facut!

Am uitat sa precizez ca toata aceasta excursie urma sa o facem cu trenul si pe jos.

Joi m-am dus la agentia CFR si am luat bilete la tren Bucuresti – Brasov si retur, cu intrerupere la Busteni, iar sambata dimineata la ora 06.25 ne-am suit de la Gara de Nord in acceleratul 1745 din care am coborat la Busteni la ora 08.45, cam cu 10 minute intarziere.

Dar la noi e ceva obisnuit, nu?

Am fi putut lua si acceleratul 1931 care pleca la 07.10 si ajungea la 09.17, dar am considerat ca este mai bine sa ajungem cat mai de dimineata.

Cum iesi din gara din Busteni, in fata se vede Bucegiul, cu crucea de pe Caraiman. Daca este senin.

Fiind senin, imaginea la ora aceea de dimineata era superba, aerul parea mai tare si am pornit-o spre cascada.

Copilul meu era atat de fericit!!! si asta bineinteles ca imi dadea si mie o stare de buna dispozitie, mai ales cand el ma intreba ‘’iubita mea’’, da’ cutatre si cutare cum?



Pentru a ajunge la Cascada Urlatoarea, am traversat strada chiar in fata garii si am luat-o la stanga.

Am mers, lasand pe dreapta noastra, Primaria din Busteni, apoi magazinul Costila, dupa care am facut a doua la dreapta spre Hotelul Silva sau spre telecabina (se afla in acelasi loc, deci oricare dintre ele este in directia buna).

Dupa 500 de metri putin in panta, am ajuns la telecabina.

De aici, drumul nu mai este asfaltat, incepe un drum forestier.

Sa zic ca am mers asa un kilometru, avand in dreapta un paraul Urlatoarea care era tare jucaus, cu cateva mici poienite pe mal.

Apoi drumul se bifurca: punctul rosu spre stanga duce la Cascada Urlatoare, triunghiul albastru spre dreapta duce la Cabana Piatra Arsa.

Asadar drumul nostru era in stanga, trebuia sa urmarim marcajul punctul rosu.

Drumul incepe sa fie putin mai abrupt si dupa 200 de metri coteste la dreapta.

Se poate scurta aceasta bucla urcand pieptis.

Apoi urmeaza o portiune mai pieptis, cam 200 de metri. In cazul in care pamantul este ud, poate sa puna unele probleme, in sensul ca aluneca foarte tare. Dar nu este vorba de probleme majore: este un traseu usor!

O cazatura, noroi pe pantaloni si altceva ce se poate intampla?!

Sus, ne-am intors fata spre directia de unde venisem si aveam o panorama extraordinara asupra Busteniului!

Am stat un pic, am facut poze, am ras cu fi-miu de una, alta si apoi ne-am continuat drumul.

Drumul continua prin padure. Poteca, daca pot sa-i zic asa, este chiar lata in unele locuri avand si 4 metri. Deci este foarte usor de parcurs.

Traseul merge serpuind printre arbori magnifici, pe deasupra unor vai minunate, pe care de ce oare, majoritatea, nu le apreciem?

Viata tocmai isi relua cursul in Bucegi, iar plantele erau de un verde crud imposibil de descris in cuvinte.

Din loc in loc mai este cate un arbore imens, doborat de vanturile aspre ale iernii, pe care trebuie sa il sari sau sa treci pe sub el. Ce bucurie si incantare pentru copilul meu care putea sa se catere fara limite pentru a trece de acesti arbori!!

Fiind primavara, pe crestele Bucegilor se topea zapada. Paraiase mici, multe se scurgeau din dreapta noastra catre valea din stanga, Valea Urlatoarea Mare. Asta facea ca din loc in loc, acolo unde ele intersectau cu poteca sa fie un pic de noroi. Asta insemna ca noi trebuia sa topaim sau sa facem echilibristica pentru a ne proteja cat de cat incaltarile.

Ei… cat de cat, caci in noroi tot am intrat, ceea ce ne-a veselit teribil si ne-a determinat sa facem urme in noroi ca sa vedem a cui e mai frumoasa!!

Tineti minte aceasta fraza de mai sus, deoarece am sa revin asupra ei mai tarziu.

Apoi cararea a facut stanga si apoi iar dreapta si tot asa.

Dupa cateva podete peste care am trecut, am facut iar dreapta si am inceput sa auzim un vuiet.

Era si cazul, deoarece fi-miu era foarte nemultumit ca nu aude apa si deci, trasese concluzia ca nu e nicio cascada. Iar daca e, e foarte departe si n-o sa ajungem niciodata la ea!!

Ce bucurie, cata incantare!!

A trebuit sa grabim pasul, caci nerabdarea era fara limite!

Si dintr-o data, cumva dupa colt, sus, am vazut-o.

In perioada primaverii, alimentata de la zapada topita de pe culme, cascada este in toata splendoarea ei!

Era devreme, de jos de la telecabina pana la cascada am facut o ora si un pic.

Nu era nimeni acolo, asa ca am putut sa ne bucuram in voie de cascada.

Pe vremuri acolo nu era nimic amenajat. Acum cascada este ingradita, exista si o placa pe care sunt trecute datele cascadei. Alaturi a fost construit un foisor cu doua mese si banci, unde ne-am asezat sa luam masa.

Da’ cat de bune au putut sa fie sandvisurile acelea… nici nu va spun!

Si ca sa fie capac, doi barbati si o femeie care carat multe bagaje s-au oprit acolo.

Au scos o umbrele si niste lazi de plastic de dupa stanci, au scos din sacosele acelea imense multe, multe sticle de suc si cutii de bere si le-au pus la rece in apa cascadei si au intins o taraba pe care au pus ciocolata, cornuri, pufuleti, etc.

Asta m-a lasat praf!

Da’ romanul tot inventiv …

Sa ma duc la Urlatoare ca sa fac comert cu suc si pufuleti! asta chiar ca nu mi-ar fi trecut prin cap!

Ceea ce am apreciat insa, a fost faptul ca au venit si cu cos de gunoi, iar acolo nu am gasit o hartie pe jos.

Asadar… foarte bine!

Despre Cascada Urlatoare ce sa va spun? Este o cascada foarte spectaculoasa. Nu stiu daca exista in Romania alta mai spectaculoasa. Este considerata ca facand parte din categoria monumentelor naturale hidrologice ale Romaniei. Se afla in Parcul Natural Bucegi, la altitudinea de 1100 de metri, pe paraul Urlatoarea si are 15 metri inaltime. Mai sus exista doua paraie, Urlatoarea Mica si Urlatoarea Mare pe care se mai formeaza si alte cascade, dar mai mici, aceasta fiind cea mai spectaculoasa.,

De la Cascada Urlatoare exista un traseu, marcat cu punct albastru care duce la Poiana Tapului. Drumul dureaza cam o ora.

Dupa ce ne-am potolit foamea si setea, dupa ce fiul meu s-a jucat cat a poftit acolo, am luat-o inapoi spre Busteni cu gandul de a manca ceva de pranz acolo si apoi de a luat trenul spre Brasov unde urma sa dormim in noaptea aceea.

Acum aveam soarele in fata si printre copaci, din cand in cand aveam niste imagini de vis, deoarece reflexiile pe care le dadea soarele printre frunze erau nemaipomenite.

La intoarcere ne-am intalnit cu mai multi turisti care mergeau catre cascada.

Norocul nostru!

Pentru ca fusesem devreme, avusesem parte de intimitate si de liniste. Nu sunt sigura ca am fi avut parte de asta cu atatea persoane zgomotoase in jur. Nu ca ne-ar deranja rasetele si veselia. Dar strigate sau urari care incep cu apelativul ’ba’… eu sincer, mai putin agreez … si, din pacate, acesta este romanul. Are impresia ca orice ii este permis si nu tine niciodata cont de cel din jur, care nu ar trebui deranjat.

In fine…

Noi eram singurii care coboram. Mai erau si alti turisti cu copii care urcau la Urlatoare, iar fi-miu se umfla in pene cand era dat ca exemplu de harnicie unor copii care se plangeau ca este prea greu.

Cu rucsacelul sau in spate era chiar haios pe cat de serios dorea sa para!

Si… la un moment dat, exact acolo unde v-am povestit ca ne-am murdarit de noroi pe incaltari… erau inca urmele noastre si … inca alte urme!

Eiii!!! numai ca urme mai facuse si Mos Martin, caci in Bucegi sunt foarte multi ursi. Si era un Martin cu o laba foarte mare, vreau sa va zic!

Nu l-am vazut, dar i-am simtit prezenta si un fior nu a putut sa nu-mi treaca pe sira spinarii.

Apoi am ajuns iar la punctul de unde se vede Busteniul, am coborat partea cea mai abrupta si am ajuns iar la paraul Urlatoarea care colecteaza apele de pe creasta ce proveneau din zapada topita. Uneori, vara, nu curge niciun pic de apa pe acolo.

Fi-miu, galant, mi-a cules flori si… pe deasupra noastra a trecut telecabinaaaaa!!!

Bineinteles ca dorinta copilului a fost sa mearga si el cu telecabina, ceea ce i-am promis ca vom face peste doua saptamani cand ne-am hotarat ad-hoc, sa mergem la Crucea de pe Caraiman.

In ziua aceea am mancat in Busteni, cel mic s-a jucat apoi intr-un parculet frumos amenajat in apropierea telecabinei, dupa care am plecat spre gara de unde la 17.24 am luat personalul 3003 spre Brasov, unde am ajuns la 18.35. Am preferat personalul, deoarece urmatorul tren, care pleca peste 25 de minute, desi era rapid, tot o ora facea pana in Brasov. Asa ca ce rost ar fi avut…

Ne-am distrat in seara aceea prin centrul Brasovului unde erau niste manifestari foarte frumoase, iar a doua zi de dimineata la ora 10.00 am fost la parcul acvatic unde am facut baie, asa cum promisesem (am invatat ca nu trebuie sa promiti unui copil si sa nu-ti respecti promisiunea).

Dupa amiaza, am luat acceleratul 1746 de la ora 17.37 cu care am plecat spre Bucuresti, unde am ajuns in jurul orei 21.15.

Excursia ne-a placut, asa ca am repetat-o, intr-o alta locatie evident, cat de curand am putut!!

Mergeti si voi!

---

VIZUALIZĂRI: 21186 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI