GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Aflat în Buşteni nu puteam rata o drumeţie la Cascada Urlătoarea.
"Cascada Urlătoarea este una dintre cele mai spectaculoase din România, atât prin debit, cât şi prin înălţime – 15 metri. Este situată pe versantul estic al Munţilor Bucegi, pe pârâul Urlătoarea, care izvoraşte de la poalele Munţilor Jepi şi se varsă în râul Prahova. Apa a pătruns în adâncuri, printre conglomerate şi a ieşit la lumină sub forma unei cascade. Numele de Urlatoarea este legat atât de zgomotul făcut de apele cascadei, cât şi de vuietul apelor care iau naştere în urma ploilor repezi şi pornesc navalnic pe panta munţilor.
La Cascada Urlătoarea se ajunge din Buşteni după un drum fermecător prin păduri de 1 ½ ore, urmând marcajul cu punctul roşu." (nota webmaster20 informatii preluate de pe internet)
Este un punct de atracţie pentru mulţi turişti, mai ales că drumul către cascadă este considerat cel mai uşor traseu din Bucegi. Asta am avut şi noi să descoperim când sâmbătă fiind şi vremea excelentă, nu mai aveam loc pe cărare de turişti. Să ne vedeţi ce stăteam la coadă să trecem punţiile făcute peste pârâiaşele care curg pe poteci. Se făceau cozi de zeci de personae, care treceau alternativ. Niciodată nu am văzut atâta lume la Urlătoarea ca de acestă dată. La fel şi la cascadă, am stat la coadă ca să putem să facem şi noi câteva poze.
Evident unde este multă lume apar şi micii întreprinzători. Un băiat vindea bumeranguri pe traseu, iar la cascadă era un adevărat chioşc ambulant de unde puteai lua de la pufuleţi la porumb fiert sau copt şi evident băuturi răcoritoare sau alcoolice. Dar cei mai inspiraţi mi s-au părut a fi doi băieţi care ofereau senzaţii tari prin montarea unei tiroliene de pe cărare într-o râpă, preţ 10 lei o coborâre.
Concluzia ar fi, să mergeţi în timpul săptămânii acolo, ca să nu vă simţiţi ca pe bulevard de câţi turişti întâlniţi în week-end.
Vacanţe plăcute tuturor!
Trimis de Horia in 28.09.10 10:49:10
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL BUCEGI.
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Horia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.39628220 N, 25.51582150 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Horia, tocmai te avertizasem aici despre Regulamentul pe care recunosti ca il cunosteai, pentru ca, intr-adevar, nu esti atat de nou pe site. Cu toate acestea, il incalci din nou cu buna-stiinta, asa ca nu mai beneficiezi de nicio scuza. Prima parte a "reviewului" este preluata din aceeasi sursa ca si celalalt review.
Cartonas galben si pauza 2 zile.
Tin minte acest traseu tocmai pentru ca este unul usor si in copilarie l-am parcurs cel putin o data.
Mai era noroi pe drum? Cand am fost noi, ne-am facut varza, dar tot placut a fost drumul.
@Horia: folosirea unor texte imprumutate de la alti autori pentru a completa descrierea unor obiective turistice pe care doresti sa le recomanzi NU este interzisa pe acest site, insa folosirea incorecta a acestor citate (fara delimitarea prin ghilimele si/sau prin formatare diferita) se considera "tentativa de obtinere de foloase necuvenite" - si este, la urma urmei, o practica neconforma cu moralitatea si chiar cu prevederile unor reglementari oficiale/legale.
Desi apreciez sanctiunea de mai sus prea dura, sunt nevoit sa completez masurile administrative cu
- retragerea punctelor standard si a anularea tuturor voturilor primite pana acum
- o sanctiune procentuala de 10% din total PMA - valabila pe intreg anul 2010.
Cum am precizat in ultima interventie, sunt de acord cu orice masuri administrative suplimentare, deoarece am incalcat regulamentul. Dar de aici si pana la sanctiunile primite, care fie vorba intre noi, mi se par mai mult decat dure, e distanta mare.
Tot ce am facut, am facut in primul rand pentru informarea membrilor acestui site, site caruia ii sunt recunascator pentru multe vacante reusite.
Daca pentru o singura greseala sunt sanctionat cu patru pedepse:
1) "retragerea punctelor standard";
2) "anularea tuturor voturilor primite pana acum";
3) "cartonas galben si pauza 2 zile";
4) "o sanctiune procentuala de 10% din total PMA - valabila pe intreg anul 2010", atunci aveti o problema in a solutiona astfel de incidente.
Asigurandu-va ca va bucurati in continuare de aprecierea mea, va rog a-mi reanaliza fapta si de a o sanctiona, tinand cont ca sunt la prima abatere de la regulament.
O zi buna.
@Horia, pot doar sa te asigur ca, in urma cumulului de sanctiuni pe care le-ai primit aproape concomitent (dar intre noi fie vorba, nu pentru o greseala, ci si pentru repetarea ei, in urma unei avertizari precedente), s-a luat hotararea ca de acum incolo sa nu mai acordam cartonas galben pentru copy/paste la impresii. Macar fii multumit ca prin ghinionul tau, vor beneficia probabil altii de mai multa clementa.
PS in plus, sanctiunile de la #1 si #2 de mai sus, se aplica doar impresiilor in cauza, nu pentru tot ceea ce ai acumulat pe 2010 (la asta se aplica numai 10%, adica numarul 4 din lista de mai sus, ceva mai bine/ieftin decat a luat guvernul)...
In alta ordine de idei, cu exceptia cartonasului, chiar NU avem o problema - aceeasi solutie aplicandu-se deja in mai multe cazuri!
Pai tocmai sanctiunea #4 mi se pare exagerata, deoarece ea se aplica la totalul PMA pe tot anul 2010, PMA care a fost acordat si va fi acordat altor review-uri care nu au nicio legatura cu cele sanctionate.
Si daca alti vor beneficia de clementa, de ce sa nu incepeti cu mine? Iar daca cartonasul galben nu aveti cum sa-l retrageti, puteti anula sanctiunea #4.
Cum am mai precizat, sunt la prima (si sper la ultima) abatere.
Sa fiti iubiti!
sanctiunea nr 4 a fost aplicata SUPLIMENTAR pentru recidiva (= culpa suplimentara, circumstanta agravanta).
Ai fost avertizat si nu ai dorit sa tii cont de avertizare. Imi poti explica de ce? (sau in ce imprejurari)
Cele doua review-uri au fost postate unul dupa altul.
Review-ul (al doilea) era scris cu cateva zile inainte si stiam ca avea un citat mic. Chiar nici nu mai stiam care exact este si de unde l-am luat, dar luat de avantul sa fie informatia cat mai exacta am cazut iar in "pacat".
Am considerat ca informatiile personale sunt cu mult mai multe decat acel citat. Chiar credeti ca era o problema sa pun niste ghilimele amarate, care uite in ce situatie m-au adus.
Va asigur ca nu a fost cu intentie si chiar nu vreau sa pacalesc pe nimeni.
De fiecare data cand ma intorc din concediu vreau sa-mi impartasesc impresiile si colegilor de pe AFA, dar de data aceasta nu-mi gaseam cuvintele si m-am ajutat, mai mult la primul si mai putin la al doilea review.
Acum mi-am invatat lectia si pe viitor voi fi atent la ce postez.
Pace!
am inteles.
Ma si asteptam, sincer, sa fi stat astfel situatia - eram aproape convins ca recidiva nu a fost cu intentie;
Pe de alta parte insa, pentru ca ma simt obligat sa asigur o cat mai completa echitate si corectitudine a desfasurarii concursului, in absenta celor de mai sus nu puteam tolera recidiva.
--
Sanctiunea procentuala este anulata; consider-o insa "cu suspendare" - in caz de eventuala... recidiva, sanctiunea procentuala aplicata va fi cel putin tripla.
Multumesc pentru intelegere.
Va asigur ca nu se va repeta.
Sa fiti iubiti.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 Cascada Urlătoarea — scris în 30.06.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Busteni cu ale sale minunatii, Cascada Urlatoarea — scris în 11.02.18 de chesoiu.george din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Nov.2015 Cascada Urlatoarea — scris în 28.01.16 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Inceput de drumetie — scris în 08.07.14 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2013 O cascada impresionanta — scris în 20.07.15 de Laura I din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- May.2013 Miscarea de 1 Mai — scris în 29.11.13 de navala liliana din GIURGIU - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Cascada Urlatoarea preferinta turistilor care ajung la Busteni — scris în 10.09.12 de draglucturbo din TARGOVISTE - RECOMANDĂ