EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cascada Urlătoarea se află în Masivul Bucegi, în proximitatea orașului Bușteni de pe Valea Prahovei. Distanța de la marginea orașului până la cascadă este de aproximativ un kilometru jumate și diferența de nivel de 200 de metri deci este un traseu lejer, declarat a fi străbătut - în funcție de surse - în 30 de minute sau o oră dar, evident, asta depinde de viteza și condiția fizică a călătorului.
Traseul pornește din zona telecabinei care pleacă din Bușteni spre Babele, în spatele hotelului Silva. Când am urcat noi, într-o zi de marți, telecabina nu funcționa și diverși ofertanți ne tot propuneau excursii prin zonă, învârtindu-se pe strada Telecabinei.
De la telecabină în sus scăpăm de asfalt, trecem un scurt forestier și ajungem la intrarea în pădure unde ne așteaptă două indicatoare ce ne spun despre traseele din zonă. Aici începe traseul triunghi albastru care duce la Piatra Arsă pe Jepii Mari și punct roșu. Așa cum am fost informați, traseele marcate cu triunghi sunt trasee de creastă iar cele marcate cu punct sunt trasee în circuit care ocazional întâlnesc și intersectează alte trasee.
Noi nu ne aventură prea departe ci ne limităm a vizita cascada. Deși este un traseu lejer cu potecă lată, ocazional întâlnim obstacole serioase adică arbori prăbușiți în fel și chip peste potecă și care se traversează fie deasupra fie pe dedesupt. Uzual, astfel de obstacole se degajează însă aici lucrurile par mult mai complicate pentru că buștenii sunt groși și lungi - majoritatea - și prăbușiți în fel și chip. Dealtfel, în amonte, într-o zonă, observăm o serie de arbori ce par frânți de la jumate deci presupun că au fost ceva urgii ale naturii pe aici. Într-un loc, un arbore prăbușit ce avea rădăcina chiar lângă potecă, în aval, a dislocat și jumătate de potecă, rotindu-și rădăcina în sus, având trunchiul lăsat în aval, pe linia pantei.
După cum arată zona, par semnele unui mic cataclism ce-a trecut pe-aici, poate doar odată sau în mod repetat. Cum știm, pădurea e supusă multor intemperii. Deși este aproape de zona civilizată, e totuși zonă forestieră alpină și de aici consecințe.
Pe lângă aspectul haotic al pădurii mai avem pe potecă și zone noroioase deși mare parte e relativ uscat. Poteca e amenajată, cea mai mare parte, am traversat podețe frumos construite, crengi groase puse peste zone mocirloase, ne-am și noroit puțin dar cele mai periculoase erau zonele cu trunchiuri tăiate în secțiune și puse în felii circulare pe traseu. Acestea ar fi trebuit să fie un pic mai înalte decât nivelul potecii pentru că fiind fix la nivelul solului, s-au noroit și au devenit foarte alunecoase, fiind un adevărat pericol.
Astfel, cum știe orice om de munte dar nu și orice turist, încălțămintea este foarte importantă pe un astfel de traseu, talpa trebuie să aibă aderență și, de principiu, ar trebui să fie bocanci sau măcar pantof trek.
Sincer, din toți colegii de drumețit pe acea potecă doar o turistă avea un astfel de pantof trek, n-am văzut nici un bocanc, în schimb, invazie de pantofi model adidas care arătau foarte frumos curați la începutul traseului dar probabil nu la fel și la sfârșit.
Mulțime de copii în excursie ne însoțeau. Cel mai mic părea să aibă maxim 4 ani.
Într-un final, cascada ne aștepta frumoasă și spumoasă, urlătoare, cădere de apă de 15 metri, cu amenajare pentru belvedere: o bară metalică lângă o mică platformă orizontală ascunsă după o stâncă.
Ceva vânzători ambulanți ocazionali ne mai îmbiau cu câte una-alta, din loc în loc, pe traseu.
A fost o excursie frumoasă pe care aș recomanda-o oricui.
Pe mine m-a costat cam 3 lei, cât ar fi contravaloarea unui pet de apă (plată). ????
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Cadru natural mirific,
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Totul a fost minunat
Trimis de Mioritik in 30.06.21 12:57:25
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL BUCEGI. A mai fost în/la: Padina, Mălăiești, Diham
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mioritik); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.39628220 N, 25.51582150 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Mioritic: Nu am mai fost la Urlătoarea de foarte mult timp, deși este un loc frumos și foarte accesibil. A fost o furtună foarte puternică prin decembrie 2019, parcă, sau inceputul anului 2020. Au căzut atunci foarte mulți copaci de pe munți, blocând potecile. Am văzut și eu dezastrul, și in Bucegi dar și in Ciucaș sau Leaota. Din ce știam, se acționase anul trecut să mai degajeze potecile, dar se pare că incă mai sunt.
@Mika: Ceva semne de intervenție sunt însă pentru degajare aproximativ totală e nevoie de multă muncă.
Eu țin minte că vreo 15 minute am urcat pieptiș și că nu puteam respira, despre cât de mult înjuram că cine m-a pus să mă țopăi eu pe-acolo.
Altfel, cascada este frumosă, mai ales după ce drumul devine mai uman și creerele reușește să se oxigeneze, deci, da, ajungi să te bucuri c-ai ales să urci pînă acolo.
@Yersinia pestis: ????
Nu e chiar așa pieptiș urcușul.
Se poate și mai și.
Eu nu-mi amintesc așa ceva că m-a aruncat soarta într-un grup de minori care ne-au învăluit și ne țineau în ritmul por care se oprea tot timpul, astfel, n-am apucat să fiu atentă la traseu că m-am luat cu altele.
????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2017 Busteni cu ale sale minunatii, Cascada Urlatoarea — scris în 11.02.18 de chesoiu.george din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Nov.2015 Cascada Urlatoarea — scris în 28.01.16 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Inceput de drumetie — scris în 08.07.14 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2013 O cascada impresionanta — scris în 20.07.15 de Laura I din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- May.2013 Miscarea de 1 Mai — scris în 29.11.13 de navala liliana din GIURGIU - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Cascada Urlatoarea preferinta turistilor care ajung la Busteni — scris în 10.09.12 de draglucturbo din TARGOVISTE - RECOMANDĂ
- Jul.2011 Despre cascada Urlatoarea... si nu numai — scris în 19.08.11 de urjanclaudiu din BRAşOV - RECOMANDĂ