Casa Wagner

TIPĂREȘTE

Nu am obiceiul să mă iau de viața nimănui dar tare-mi vine să-mi dau cu părerea. Citesc un rewiev cu casa Wagner datat cu slove din 21 anul domini și compar cu ce-am găsit eu în anul domini 22. Nah, nu-ș ce să zic de unii, omu’ mai observă. Eu nu mă uit chiar așa insistent la detalii. De-i un scaun jumulit, îi treaba lor, nu-i treaba mea că nu-l duc eu pe bani la tapițer la recondiționat și nici nu mi se-agață pantalonu’ dar, sincer, eu am fost foarte încântată de ce am găsit la Casa Wagner.

E, așa, o chestie, eu mai observ și lucruri, pe lângă cele materiale. Și anume, la Casa Wagner am observat cumpătarea aia ardelenească. Sincer, nu știu de unde vine, din vest, de la austrieci, de la nemți, nu știu dar omul își rânduiește agoniseala cu cumpătare. Lucru e făcut cu echilibru, cu rost, cu stabilitate și totul la locul său, fără risipă, fără haos.

Deci, cum spun, mi-a plăcut ce am găsit la Casa Wagner. Adevărat, dotările păreau relativ minimaliste dar de calitate iar mobila părea cumva, de epocă.

Am avut cameră dublă, la parter. Cei de la etaj aveau balcon spre curtea interioară da’ nu-ș la ce le foloasea că era frig și doar câteva minute puteai sta afară, mai mult? Ce folos? Eu, la parter, n-am avut balcon și nici nu mi-am tăiat venele de asta.

Am avut hol la intrare și ușă (din lemn masiv) între hol și cameră, cum rareori am văzut prin horeca. Adevărul este că ambientul camerei era chiar medieval și cadra cu locația, respectiv inima cetății medievale fortificate. Eu chiar am simțit atmosfera asta medievală. Mobilierul avea nuanța aia de brun închis și chiar și designul arhaic. Am avut în cameră o comodă masivă pe care stătea televizorul mare – led. Cre’ am văzut vreo oră emisiuni și-aș fi stat vreo săptămână acolo boier să zac în pat și să mă uit la televizor dar aveam treabă. Mai aveam în cameră un dulap, aceeași nuanță de lume veche, demult pierdută, o măsuță mai mică cu tavă și pahare și prize alături – foarte folositoare. Chiar nu-mi amintesc de era telefon (fix zic) - ba da, era - dar curând au fost ale noastre, mobile.

Baia, largă, cu cadă și gresie bej, plăcută la vedere, era foarte curată, cu toate cele necesare, bine rânduite. Era un obiect cum nu am mai văzut: un fel de țepușă (locuința lui Vlad Țepeș îi mintenaș aproape) metalică rotunjită la vârf, sus, pe care erau puse vreo 4 suluri de hârtie igienică. Pentru o singură noapte... nu am înțeles rostul belșugului.

Am avut săpun și șampon, 2 unități de fiecare, cu ambalaje elegante horeca.

Altfel, totul a fost elegant și curat.

De stat, n-am stat prea mult în cameră c-am avut treabă. Piața Cetății, fix în fața cazării noastre, strălucea luminată feeric de-mi venea să dorm în drum, cu capul pe călușei, la umbra marelui brad.

Trenulețul se plimba bucuros prin cetate și mie-mi creștea inima-n pept.

La camera mea de la parter se ajungea prin curtea interioară. Ajungeam într-un hol cu scări, frumos îngrijit. Toată lemnăria părea din stejar, masivă și lăcuită în tonuri închise. Din hol aveam acces la cameră. Cred că mai era una pe nivel.

Ca să ajungem la camera mea treceam prin restaurant, prin stânga recepției.

Am ajuns pe la ora 18:00 și totul era impecabil amenajat, restaurantul luminat maxim și mă zgârii pe ochi că n-am făcut poze că mă grăbeam spre cameră iar mai târziu s-au stins luminile iar dimineață am avut noi grijă să devastăm la micul dejun și, evident, nu mai arăta așa cum fusese seara, la venire.

Ce mi-a plăcut că aproape n-am avut de-a face cu recepția. Era un băiat acolo, cu aspect (ceva) casual dar era mereu cu ochii în monitorul lui și-am mai văzut un om la micul dejun, în rest – nimic. Asta mi-a fost confortabil că nu a cârâit nimeni că făceam festival de muzică ușoară la etajul întâi până la 5 dimi.

Adevărul este, holul de la etajul întâi prezintă o arhitectură prină de arcade și foarte specifică locului.

Alta nu-ș ce să zic de Casa Wagner. Mie mi-a plăcut mult. E o locație elegantă, arhaică, potrivită geografiei și, sincer, eu am citit multe despre detaliile de la fața locului. Consider un loc perfect pe care nu mi-l pot imagina altfel, perfect adaptat la context și, sincer, elegant.

Dacă consider toată zona ca un tot unitar, e maximum ce ți-ai putea imagina pentru o seară de poveste, de Crăciun. Străduțele cu caldarâm erau luminate feeric, Turnul cu Ceas străjuia în preajmă, parcul Hermann Oberth ne aștepta după terasa Concordia, și aceasta luminată feeric dar noi am mers la cină La Perla care pare prima-n top în Sighișoara și-am găsit acolo o prăjitură care seamănă mult cu o pizza.

Astfel, Casa Wagner rămâne pentru mine o amintire superbă și am de gând să merg și Crăciunul viitor.

Nu știu cât a costat că n-am plătit eu. Eu eram cu beculețe-n cap.

Pentru mine, maxim de servicii e să mă ignore maxim și să mă lase să fac ce vreau în casa lor. Așa a fost.

Am avut tot ce era necesar. Consumabile la baie erau, recepție non stop era, singura chestie necesară - lăsam cheia la recepție pe masă că hălăduiam care - cum de capul nostru. Unde puneam cheia, acolo o găseam, pe masă deși dincolo de masă era un băiet dar nu ne deranjam unul pe altul. A fost cool. Mie mi-a plăcut asta. Altfel n-aveam ce ne dori că aveam di tăti.

A fost curat și elegant - deși unii spun alta - mie mi-a plăcut maxim. Și chiar am observat evident rânduiala asta sobră și atent îngrijită de Transilvania. Sincer, n-am ce reproșa.

Zona de md nu e mare (masa cu produsele, zic) dar oferta e selectă și bine gândită. Produsele sunt gustoase, bine preparate și atent rânduite, cum scriam.

Am avut un singur produs din carne - ceva șuncă (ba nu, două: era și-un salam uscat super bun, ceva, roșu, high-class), 2 din cașcaval - unul afumat și altul nu, bacon fried cald, delicios, ouă fierte, omletă, ceva zacuscă, cheese cake (super) cu smântână și dulceață, cafea, ceai, lapte, ceva legume și pita aia super din Transilvania despre care tot vedeam că apare, mai târziu, de-a lungul zilei, ba la unul, ba la altul în mână, cu ceva la mijloc: își făcuseră sandvișuri că și eu, la fel ca ei, n-aveam chef să mănânc dimineață. Am luat doar un ceai cu lapte, ceva bacon și zacuscă și - la drum, taică, cu sandwichul în buzunar.

Nici nu știu ce-a fost mai super: ori cazarea ori mâncarea. Fix în fața ușii aveam târgul de Crăciun cu feerie de lumini, dincolo de orice imaginație, călușeii erau chiar la ușa noastră, trenulețul mai încolo, de jur împrejur - cetatea. Pereții erau împodobiți de zile mari și locația superbă.

Cum îi rostu' , cu distracția de-acasă, ca de obicei. Am avut o cină lângă parc, trecând pe sub arcadele de la Turnul cu Ceas și program artistic la etajul întâi, sub arcade, până către dimineață.

---

VIZUALIZĂRI: 748 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI