Casa Memorială Veronica Micle

TIPĂREȘTE

Căutand obiective turistice in orasul Târgu Neamt am găsit Casa Memorială a poetei Veronica Micle aflată peste drum de Spitalul din Târgu Neamț.

În fața casei gasim amplasat un bust de bronz al Veronicăi Micle, sculptat de Damian Popa, fiul vestitului meșter popular Neculai Popa de la Târpești. Sculptorul a realizat și două portrete în creion ale Veronicăi și Mihai Eminescu care au fost așezate pe pereții uneia dintre camere.

Casa memorială Veronica Micle a fost construită în anul 1834, din lemn și cărămidă, în cel mai autentic stil românesc, cu tindă și trei încăperi la stradă. Afara este o placa pe care scrie: In aceasta casa a locuit vremelnic Veronica Micle 1850-1889.

Pe geam este specificat sa ne adresam custodelui de la Muzeul de istorie si etnografie, iar programul de vizitare: zilnic: 9-17 (octombrie - martie); 10-18 (aprilie - septembrie). Luni: inchis. Pretul unui bilet este de 3 lei pentru adulti si 2 lei pentru copii.

Prima încăpere cuprinde mai multe vitrine cu obiecte personale, fotocopii după manuscrise, corespondenţă, documente şi cărţi și prima ediție a singurului volum de poezii publicat de Veronica Micle. De asemenea, se mai află o copie din ipsos a măștii mortuare a poetului Mihai Eminescu, originalul din ceară aflându-se la Muzeul Literaturii Române din Iași. Pe pereti se afla panouri care prezintă biografia poetei, prietenia dintre ea şi Mihai Eminescu, mărturii referitoare la personalitatea ei, dar şi opinii privitoare la creaţia sa literară.

Aflam ca Veronica Micle a copilărit în această casă. Părinții Veronicăi Micle proveneau din zona Năsăudului. Tatăl Veronicăi, cizmarul Ilie Câmpeanu, a participat la Revoluția din 1848, murind la puțină vreme. Din cauza prigoanei austro-ungare, mama Veronicăi, Ana Câmpeanu, a trecut munții în Principatul Moldova împreună cu un fiu de numai doi ani și cu o fiică abia născută. Vernica Micle s-a născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Ana Câmpeanu a cumpărat această casă din Târgu Neamț, la 10 august 1850, cu 100 de galbeni.

În anul 1852, familia Câmpeanu s-a mutat la Iași. Veronica absolva Scoala Centrala din Iasi din a carei comisie examinatoare facea parte si viitorul sot al poetei. Se mărită la vârsta de 14 ani cu profesorul Ștefan Micle care se ocupa personal de desăvârsirea pregătirii intelectuale a tinerei sale sotii, plătind ore de canto si pian, de literatură universală si limba franceza, incurajând-i debutul literar. Are doua fete din această casatorie: Valeria si Virginia-Livia.

In anul 1872 călătorind la Viena il cunoaste pe Mihai Eminescu. Tot acum debutează în revista Noul curier roman cu două scrieri în proză.

Amicitia literară dintre cei doi face loc unei pasiuni puternice. In 1875, Veronica trimite revistei Convorbiri Literare versuri inspirate de pasiunea ei pentru tânarul poet. Virginia Gruber, fiica poetei spune despre mama ei: „Mama a fost o femeie plina de viată, plina de farmec, frumoasă, dansa perfect si avea o voce superbă. In societatea aleasă pe care o vizita, din cauza acestor calităti superioare, făcea umbra intotdeauna in jurul celorlalte femei… A plătit scump aceste daruri ale naturii, pe care nu a avut tactul de a le ascunde putin, a iubit pe Eminescu cu o iubire nemarginită. Imprejurările si oamenii au făcut ca ei sa nu fie uniti niciodată”.

In 1880 cei doi doresc sa-si oficializeze legatura prin casatorie, dar junimistii in frunte cu Titu Maiorescu se opun. Eminescu cunoaste in 1883 clipe de deziluzii si framantari care ii vor agrava boala.

Mama poetei se călugăreste și lăsa casa fiicei sale care in anul 1886 a donat-o Mănăstirii Văratec. Actul de danie are următorul cuprins: „Eu subsemnata Doamnă Veronica Micle cu domiciliul în Sf. Măn. Varatic (...) donez de a mea bună voie Sf. Măn. Varatic (...) casa mea mobilată, cu toate atenansele situată în Târgu Neamț pe Ulița Mare (Str. Ștefan cel Mare nr. 12) (...) în bună stare de locuit, în curtea casei se află fântână cu apă, beci, grajd și locul cu pomi fructiferi, împrejmuit cu gard de scândură, după întinderea și stăpânirea veche și actuală. Casa o am proprietatea mea ca zestre și moștenire de la defuncții mei părinți (...) Iar pe peretele casei să fie afișat o placă de marmură pe care va fi scris pentru pomenire de generația actuală și viitoare „Casa Veronica Micle” (...) Semnat proprie de mine Veronica Micle. Făcut la Măn. Văratic, anul 1886 octombrie 12. ” În compensație, poeta a primit două camere în apropierea stăreției pentru a locui acolo de fiecare dată când venea în vizită.

In 1887 Veronica Micle va publica la Editura Haimann volumul ei de Poesii.

Marcată puternic de boala lui Emiescu, Veronica incearcă răspunsuri la căutarile poetului, la rătăcirile si nelinistile care-i zbuciumau sufletul:

„Nu-ti mai tulbura gândirea cu nimicurile-aceste…

Nu stii tu ca de când lumea, dragostea e o poveste?

De-o auzi a zecea oara, dulce-ti suna in ureche

Ti se pare ca e noua, desi stii ca este veche. ”

Eminescu se stinge la 15 iunie 1889. Fără a mai putea suporta singuratatea si zbuciumul interior, aflată la Mânăstirea Văratec, Veronica își cheamă prietenii si le citeste dintr-un jurnal pe care-l alcătuise in ultimile zile – Dragoste si Poezie. Acolo a transcris poeziile pe care i le dedicase lui Eminescu si unele dintre cele care i-au fost dedicate ei, insotindu-le de comentarii.

La 4 august 1889 Veronica Micle moare la Mânăstirea Văratec. Se implinise teribila prevestire a poetului: „Nici cenusa noastra-n lume

Scumpo, nu s-o intalni. ”

În cea de a doua încăpere pot fi văzute piese de mobilier şi îmbrăcăminte care a aparţinut familiei poetei, specifice celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea.

A treia sală a expoziţiei se identifică de fapt cu spaţiul de lucru al Veronicăi Micle, iar piesa de rezistenţă este chiar biroul la care poeta a scris o parte din poeziile sale şi scrisorile către Eminescu. Pe birou se poate admira un frumos suport de argint pentru cărţi, o călimară.

Casa Memorială Veronica Micle este unul dintre puţinele locuri care acordă atenţia cuvenită celei care a fost considerată muza lui Eminescu.

---

VIZUALIZĂRI: 1588 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI