ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.11.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Valladolid
ÎNSCRIS: 27.05.11
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Acasă la Ion și Ana

TIPĂREȘTE URM de aici

Unul din visurile mele, și – sper – proiecte viitoare, este să traduc capodopera lui Rebreanu în spaniolă. Ion este tradus în câteva limbi bune, în spaniolă nu l-am găsit, că tare aș vrea să-l citească și R... E romanul meu preferat. Da, din toată literatura română, mie cel mai mult îmi place Ion. Motive nu-mi lipsesc, și aș putea înșira aici o adevărată polologhie, dar nu este cazul. Faptul că vizita la casa lui Rebreanu era obligatorie pentru mine astă vară are o explicație acum, așa-i?

Ajunși în județul Bistrița-Năsăud și îndreptându-ne spre Telciu, inima mi-o luase razna la vederea indicatorului Comuna Liviu Rebreanu. Era trecut de cinci, dar tot am oprit un pic în mica parcare de lângă, ca să-i iau pulsul, să miros aerul de lângă casă, și să-mi promit că nu scap vizita.

Și uite așa am ajuns acolo la plecare din Maramureș spre Bucovina, în ziua de Sf. Mărie. Era soare și frumos și bustul lui Rebreanu strălucea, sau cel puțin mie așa mi s-a părut. Am trecut pragul casei, și în prima încăpere se afla o familie cu un copil mai micuț ca al meu, și un domn care dădea explicații. Imediat ne-a poftit pe un ton răspicat, aparte (atât de aparte că nu am cum să-l uit), sacadat și apăsat, iar când am întrebat de taxă ne-a zis că plătim la sfârșit.

Date tehnice veți găsi probabil pe net, și oricum le veți afla in situ dacă veți ajunge acolo. Atâta doar că la momentul respectiv am făcut socoteala și la sfârșitul lui noiembrie se vor face o sută treizeci de ani de la nașterea lui.

L-am întrebat pe domnul ghid dacă se pot face poze. Mi-a zis că teoretic nu, dar că va închide ochii. Simpatic domnul ghid.

Casa are trei camere. În prima (fostă bucătărie, din care a mai rămas doar cuptorul) am zăbovit în fața unor vitrine cu poze, cărți în ediții mai vechi sau mai noi, reviste, manuscrise ale scriitorului, manuale școlare, cărți traduse în diverse limbi, citate ale altor scriitori vorbind de Rebreanu... Fi-meu, care mai are până să citească și el Ion, mă întreba dacă și satul unde locuim va lua numele lui pe viitor, așa cum Prislopul a devenit Liviu Rebreanu. I-am zis că dacă o să fie tot așa de puturos la scris ca și până acum, nu;). Și de fapt, la Prislop s-a mutat, acesta a devenit cunoscut drept satul natal al lui, dar de fapt s-a născut într-un sat mic, din apropiere, care nu apărea pe nicio hartă... Oricum, visurile, dar mai ales suferința țăranului român avea să le cunoască scriitorul mai bine decât oricine altcineva și în Prislop și în toate satele românești pe unde am umblat. Și nu, nu a fost deloc banal (asta era marea lui temere), pentru că a pus atâta suflet în scrierile sale despre problemele legate de pământ, încât pe mine una mă încântă de fiecare dată când îl recitesc. După atâția ani...

În a doua cameră am aflat (pentru că dacă am știut vreodată, nu-mi mai aduceam aminte) că Pădurea Spânzuraților a fost scris în memoria fratelui său care fusese executat pe front pe timpul primului război mondial. Pe lângă alte amintiri și obiecte ale scriitorului, cel mai mult mi-a plăcut panoul cu personaje reale care au trăit în Prislop și care l-au inspirat pe Rebreanu să-și construiască personaje. Domnul ghid se afla la datorie, așa încât am aflat că Rodica lui Ignat a devenit Ana, sora scriitorului a fost Laura, etc. Sunt și schițe cu imagini ale casei lui Belciug, dacă vă amintiți de el, sau ale casei lui Ion al Glanetașului, ba chiar și o schiță a satului făcută de însuși scriitorul. Mi-a plăcut mult să văd cele două costume vechi purtate de Ion Pop al Glanetașului și de Ana... Ghidul ne-a spus că Ana cea reală a trăit mult, avea peste optzeci de ani când a murit, mult mai târziu decât Ion al ei (cam așa se întâmplă, de vină e media de viață a femeilor și a bărbaților așa, în general ;) ). Nu am avut vreme să mergem la mormintele celor doi, care se află în cimitirul satului.

În cea de-a treia cameră nu se poate intra, are o bandă la ușa, dar din prag se văd foarte bine mobilierul de epocă (oglindă, canapea de epocă, biroul cu nelipsita lui scrumieră...) și fotografiile de familie (mai puțin notițele). Mi-a plăcut, ai impresia că Rebreanu se va întoarce dintr-un moment într-altul acasă...

Data viitoare e musai să merg la casa lui Rebreanu de la Valea Mare, că doar e lângă Pitești. Acolo și-a făcut scriitorul cuibul și acolo a murit, deși a fost apoi mutat la Cimitirul Belu.

Când am terminat de văzut cam ce era prin cele trei camere, domnul ghid ne-a poftit în cealaltă clădire de dincolo de bustul scriitorului, mai mare, cu două etaje. La parter se află un amfiteatru care poartă numele lui George Coșbuc. Înainte de a pune noi întrebarea, ne-a și lămurit: tatăl lui Rebreanu a fost coleg de școală cu Coșbuc, drept pentru care poetul nostru (a cărui casă, deși aflată într-o comună vecină, nu am vizitat-o) era foarte respectat în familia Rebreanu. Apoi omul l-a întrebat și pe fi-miu dacă are vreo întrebare. Da, avea: de ce a spus că amfiteatrul are șaizeci de scaune (nu sunt sigură că e numărul corect) când de fapt are cincizeci și opt, sau ceva în genul ăsta. El asta făcuse în vreme ce ghidul ne explica: numărase scaunele și-i dădea cu minus;).

În această clădire se află multe vitrine cu cărți, fel și fel de ediții, cu traduceri în fel și fel de limbi. Scrise până și în Braille! Foarte interesant.

Acolo sus, la etaj, într-un mic birou, i-am plătit omului taxa de vizitare a complexului (patru lei adult, doi lei copil) și am cumpărat și două cărți. Una 15 lei, alta 20 lei (deși dedesubt scria tot 15). Ne-a întrebat dacă vrem să ne-o dedice. Și uite așa domnișorul are o carte cumpărată de acasă de la Rebreanu și îi mai e și dedicată. Răscoala am recitit-o pe plajă în Valencia... Pentru Pădurea Spânzuraților încă nu am starea de spirit necesară.

Casa țărănească cu pridvor îngust nu ar ieși cu nimic în evidență dacă s-ar amesteca cu alte case din sat. Este vopsită cu var alb, dă senzația de curățenie, are un acoperiș simplu de lemn... Mi-a plăcut mult și inscripția de pe placa de la intrare, care spune că acolo a trăit, în mijlocul eroilor săi din Ion, marele Liviu Rebreanu...

Sentimentul pe care l-am încercat la plecare a fost unul de… împlinire, nu știu cum altfel să explic… Și de mândrie (pe care nu mai știam cum să i-o transmit lui R... pentru că or fi având ei pe Cervantes al lor, dar și noi avem cu cine ne mândri și să nu-mi ziceți că exagerez;)) cred, pentru că am fost acasă la un geniu al țărănimii române pe care eu o iubesc atâta…

Vă doresc să ajungeți acasă la Ion…


[fb]
---
Trimis de alinaro in 05.11.15 18:50:07
Validat / Publicat: 05.11.15 19:48:30
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în NĂSĂUD [BN].

VIZUALIZĂRI: 2758 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alinaro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Modesta căsuță a familiei Rebreanu.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 76900 PMA (din 61 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

puiutea
[05.11.15 20:21:52]
»

Frumos ar fi, și cât de bine

Să fim cu toți români ca tine!

Felicitări pentru un review care mi-a amintit că (poate, spre rușinea mea), mie nu prea mi-a plăcut Rebreanu - evident, ceea ce a scris, nu omul!

purcelul*
[05.11.15 20:26:05]
»

Spre deosebire de "colegul de apartament", mie mi-a plăcut Rebreanu! Cu atât mai mult, interesantul și documentatul review! Toate cele bune!

Mihai18
[05.11.15 21:54:13]
»

@Alina ro. Și eu subscriu la ce afirmă @Purcelul. In anii de liceu, Rebreanu era bibliografie obligatorie dar eu aveam deja citite unele opere ale sale.

Te admir că nu ai uitat „patria mamă” Fie, să-ți fie bine, acolo, departe, unde ești acum.

alinaroAUTOR REVIEW
[06.11.15 10:35:46]
»

puiutea – De gustibus non disputandum, așa că... absolut nicio rușine. Nu ne putem obliga să ne placă ceva/cineva. Mulțumesc pentru versuri.

purcelul – Vă mulțumesc și dvs... A trebuit să mă uit pe poze ca să pun ordine în idei, dar sentimentele sunt încă proaspete în memorie.

Mihai18 – Mulțumiri și weekend plăcut tuturor. Vă întorc urările.

claudiu 71
[07.11.15 02:08:00]
»

@alinaro -

In primul rand, se ureaza mult succes visului tau de a vedea traduse operele lui Liviu Rebreanu, care pentru mine are o insemnatate cu totul speciala.

Secondo, ai redat ad literam cuvintele marelui scriitor cu referire la satul sau natal (Tarlisua): dar de fapt s-a născut într-un sat mic, din apropiere, care nu apărea pe nicio hartă...

O fii fost asa in perioada interbelica, atunci cand Rebreanu prezenta satul natal dar astazi comuna Tarlisua are peste 10 sate si catune in componenta si peste 3000 de suflete, sa nu amintesc anii de glorie 70'-80'cand aici traiau in jur de 5-6000 de oameni si era una dintre cele mai prospere si mari comune ale judetului.

Casa in care s-a nascut Rebreanu se afla intr-o zona superba, la poalele muntilor Tibles, pe o vale, Ilisua, care se intinde pe 30 km de la Uriu pana spre creierii muntilor, inchizand si drumul rutier care nu a reusit sa uneasca nici in ziua de azi Tarlisua cu Maramuresul, aflat la cel mult 8 km de vatra satului, acesta a ramas un drum de "care"inca din vremuri stravechi.

In memoria scriitorului in localitate se afla o piatra comemorativa pe locul unde se afla casa in care acesta s-a nascut, precum si un parc cochet avand in centru bustul acestuia din bronz.

Aceste lucruri nu o sa le gasesti in mediul on line, si nici alte amanunte despre legatura ulterioara a lui Rebreanu cu satul natal, poate doar in unele scrieri si carti vechi.

Iti propun o carte interesanta sa o parcurgi scrisa de protopopul greco-catolic, Iosif Pop si anume"Credinta si Apostolat"aici vei gasi multe lucruri legate de familia Rebreanu.

Bunicul meu a fost dascal la scoala din Tarlisua, se numea Pompeiu Pop, mai departe nu vreau sa spun dar daca vei parcurge scrierea vei gasii legaturi interesante

Personal mi-am petrecut o parte a copilariei (1971-1981) in acel loc mirific si pot zice ca acei ani nu-i voi uita vreodata, pentru ca a fost cel mai frumos loc unde se putea intampla acest lucru.

Satul de astazi nu mai este cel de odinioara, viata tihnita si traditiile s-au schimbat, doar duminicile cand coboara cei de pe vaile muntilor la biserica mai vezi oameni imbracati in suman si opinci.

Dan&Ema
[07.11.15 17:10:00]
»

Te felicit pentru articol! Dar te felicit in mod special ca ai ajuns acasa la Ion! Am fost si eu la Nasaud, prin locuri de care ne-ai povestit atat de frumos in acest review! Ion este si in colectia romanelor mele preferate si te inteleg de ce ai ales aceasta vizita.

Sunt locuri cu o incarcatira puternica in tara noastra, cred cu atat mai mult cand vii sa vizitezi Romania in calitde Roman!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
alinaroAUTOR REVIEW
[09.11.15 10:53:52]
»

@claudiu 71 - În primul rând, se mulțumește pentru urări. În al doilea, nu’ș de ce miros ceva grade de rudenie pe la tine pe-acolo... Super interesante informațiile primite de la cineva care a copilărit acolo și care știe lucruri de la bunicul învățător! Ar fi fost grozav să le fi știut înainte de vizita noastră, deși nu sunt sigură că timpul ne-ar fi permis o abatere din drum.

Când voi avea ceva răgaz, voi încerca să dau de cartea propusă, sunt sigură că e interesantă.

Îți mulțumesc mult, Cladudiu.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
alinaroAUTOR REVIEW
[09.11.15 10:55:56]
»

@Dan&Ema - Mulțumesc, Dan. Tocmai pentru faptul că eu încă mă emoționez atunci când aud Ion, etc., trebuia să mă opresc la casa tatălui său.

Săptămână frumoasă.

webmaster70
[10.11.15 08:03:25]
»

@alinaro - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

alinaroAUTOR REVIEW
[10.11.15 09:45:03]
»

@webmaster70 - Fix acolo este, webmaster.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, claudiu 71, Dan&Ema, Mihai18, purcelul*
Alte impresii din această RUBRICĂCasa Memorială Liviu Rebreanu:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064080953598022 sec
    ecranul dvs: 1 x 1