GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Casa memoriala George Cosbuc
În mijlocul satului, Hordoul Năsăudului (azi, localitatea G. Coşbuc), se află Casa memorială George Coşbuc – este casa originală, construită în anul 1860, din piatră, de către preotul Sebastian Coşbuc, tatăl poetului.
In fata mea mi-a aparut o casuta tipic taraneasca, vopsita in alb si cu acoperisul din sindrila de lemn. La ferestre atarnau niste obloane grele din lemn maro, sculptat simplu. Intr-un colt, aproape de intrare o placa din marmura alba atrage atentia prin litere scrijelite cu mesajul ca in aceasta casa s-a nascut cel ce si-a scris in doua versuri toata esenta si adevarul existentei sale: “Sunt inima-n inima neamului meu/ Si-i cant si iubirea si ura… ”
În curte, în faţa casei, pe un soclu, se află bustul poetului (realizat de Corneliu Medrea). Întreaga sa opera dovedeşte legătura strânsă cu poporul. Încă din tinereţea sa, cei apropiaţi l-au numit ,,Badea Gheorghe” (cu toate că el era tânăr, avea doar 36 de ani, nu era deloc ,,un bade”).
În această casă, la 20 septembrie 1866, s-a născut G. Coşbuc, iar în 1922, aici, a fost inaugurată Casa memorială George Coşbuc.
Prima încăpere (holul) – în jurul unei vetre, sunt expuse obiecte simple, specific gospodăriei ţărăneşti. În prima cameră, din partea stângă, sunt lucruri ce au aparţinut, în timpul vieţii, preotului Sebastian Coşbuc, mobilier, fotografii, cărţi bisericeşti, icoane, scoarţe. Tatăl său cunoştea bine germana şi latina.
A doua cameră din Casa memorială George Coşbuc expune: băncuța poetului, pupitrul şi scaunul pe care a stat şcolarul G. Coşbuc, o pendulă, pelerina, un leagăn de copil, trusa de voiaj, pălăria, care au aparţinut poetului, în copilărie, tinereţe şi la maturitate.
În prima încăpere din dreapta holului, se găsesc obiecte din anii de şcoală, ce au aparţinut poetului, pe când era la Liceul român grăniceresc din Năsăud: cravata, şapca, ghiozdanul, prosopul etc. Într-o vitrină, se găsesc ediţiile princeps, ale volumelor ,,Balade şi idile” şi ,,Fire de tort” – cele mai cunoscute şi mai populare opere ale poetului.
Am cumparat bilet de grup care ne-a costat numai 1 leu, fiind in grup suficient de mare pentru a primi reducerea. Altfel, biletul costa 2 lei iar reducerea cu 50% este doar pt. elevi, studenti, militari in termen si pensionari. Programul este in fiecare zi intre orele 9-17, mai putin luni si marti.
Iata-ne deci intr-un nou univers, altul decat al lemnului sculptat maramuresan. Am patruns in lumea minunata si enigmatica a cuvintelor asezate cu un har far’de hotar in versuri de o frumusete neasemuita. Pret de o ora am trait bucuria de a calatori in lumea “marelui cantaret al poporului in lupta pentru libertate”, George Cosbuc.
Trimis de camybugnariu in 08.11.15 17:34:26
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în NĂSĂUD [BN].
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (camybugnariu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@camybugnariu - Contribuţia şi impresiile proprii sunt considerate minoritare faţă de cele preluate prin documentare.
Conform Regulamentului (Cap. 1, Secţ. B, Art. 1), articolul este publicat fără PMA STD (fără "votul saitului") — poate fi votat doar simbolic, cu +/-1PMA.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2011 Un loc de suflet — scris în 22.07.14 de donna77 din BISTRITA - RECOMANDĂ
- Oct.2010 Casa Memoriala George Cosbuc - casa in care s-a nascut marele “cantaret” al poporului — scris în 10.12.10 de biancuta din TâRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Aug.2010 Casa Memoriala George Cosbuc - La casa lui natala, George Cosbuc mi-a zambit — scris în 30.11.10 de ileanaxperta* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Casa George Cosbuc — scris în 03.06.11 de adelutzam18 din CLUJ NAPOCA - RECOMANDĂ