ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.04.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 06.08.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
APR-2018
DURATA: 1 zile
prieteni
10 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

La pas prin juma* de Bușteni, spre Casa Memorială Cezar Petrescu

TIPĂREȘTE URM de aici

AmFostAcolo, am fost la Bușteni într-o zi însorită din acest april, imediat după ieșirea din ”hibernare”. Așa vine vorba! Nu a fost tocmai o hibernare, mai ales după deplasarea la Alba, unde am cunoscut o parte din membrii AFA. Dar oricum, am ieșit din iarnă!

Împreună cu grupul de colegi de la Cercul de goblen, am plecat la drum cu un R, nu cu IR, care a mers foarte bine, nu a fost aglomerat, un tren comod și foarte curat. Mergea până la Brașov. Am avut o vreme superbă, de la plecarea din Ploiești și până seara, la sosirea în Ploiești...

Munții Bucegi? Ce să spun, se lăfăiau la soare lepădându-și puțin câte puțin mantia de zăpadă. No, bine, știau ei, că vor primi oricând alta!!

La ieșirea din gară, prima fotografie am făcut-o monumentului închinat Caporalului C-tin Mușat, ridicat post-mortem la grad de sergent, exemplu de eroism și dăruire pentru țară, în fața căruia orice român își pleacă capul.

Monumentul este o frumoasa compoziție, construită pe o terasă, în mijlocul căreia, se înalță statuia realizată în bronz de sculptorul G. Dimitriu-Bîrlad în 1928, cunoscută sub numele de “Ultima grenadă”. Sculptorul îl redă pe Constantin Musat care, deși cu brațul stâng amputat, aruncă o grenada spre liniile inamice.

De ce la Bușteni? Caporalul făcea parte din primul batalion al Regimentului II Grăniceri, cu misiunea de a păzi graniţa în sectorul muntelui Susai de la Predeal şi Valea Prahovei.

La inaugurarea monumentului în 9 decembrie 1928 a participat Regina Maria. Pe partea sudica este amplasată o efigie cu Regele Carol I iar pe cea nordică, alta cu regina Maria.

Următorul popas l-am făcut la ”Centrul Cultural Aurel Stroe”, aflat într-o frumoasă clădire, construită în 1886 unde, inițial a funcționat o școală. Se află vis-a -vis de gară, lângă Primăria orașului și este reperată imediat, după frumoasa-i arhitectură din lemn. Concertele și festivalurile desfășurate aici sunt de notorietate (Nu rețin exact titulatura, dar în toamnă a fost un festival al Munților Bucegi, ”Fisura Albastră”, cam așa ceva). Dar se organizează și expoziții, precum cea de goblen a Cercului de creativitate din care fac parte, expoziție pentru care, de fapt, am și venit.

Mergând în direcția spre Azuga, am intrat în Biserica Nașterea Maicii Domnului, așezată într-un spațiu larg, plin de verdeață, pe str. Libertății 95. Biserica a fost ridicată de Regele Carol I și Regina Elisabeta, pentru a fi închinată pomenirii unicei lor fiice, decedată la o vârstă mult prea fragedă. A fost târnosită la 8 septembrie 1889. vezi impresii

Superbă biserică! Am ieșit încărcată spiritual și am pornit la pas, pe o vreme splendidă, spre Muzeul Casa Memorială Cezar Petrescu.

Cunosc orașul Bușteni mai bine de 45 ani, când am locuit un timp aici, stagiară fiind la Fabrica de bere Azuga și făceam naveta zilnic. Acum, mergând la pas, fără grabă, pe traseu am întâlnit gospodării noi, moderne, dar și gospodării vechi, unele bine întreținute, altele în paragină, dar majoritatea, cu patina timpului în spinare.

Muzeul ”Casa memorială Cezar Petrescu” se află pe str. Tudor Vladimirescu, colț cu strada Cezar Petrescu și s-a deschis publicului în 1967. Scriitorul, publicistul, cum să-i mai spun... a cumpărat această frumoasă vilă cu cerdac în 1937 și a locuit în ea până în 1961, anul decesului său.

Clădirea a fost construită în 1918, într-un autentic stil neo românesc, de o familie de avocați și folosită drept casă de vacanță până în 1937, când a fost cumpărată de scriitor.

Este a treia vizită pe care o fac la acest muzeu în decursul timpului și mărturisesc, am avut două motive pentru a-l revedea: 1. Superbele scoarțe românești care împodobesc aproape toate încăperile și 2. Să văd încă odată ”Ochii strigoiului”, roman donat de mine cu ani în urmă, o ediție foarte rară. Muzeul nu deține decât două exemplare din această ediție (prin anii 30-40... nu știu exact).

Am fost singurul vizitator al muzeului, colegele răsfirându-se care, încotro. Vila păstrează vechiul stil, cu etaj și cerdac împrejmuit cu parmalâc.

Cum am intrat în muzeu am întâlnit pe Horea, Cloşca şi Crişan în 3 busturi dăruite scriitorului de sculptorul Oscar Han. Urmează sufrageria şi biroul de primire cu piese de patrimoniu cum ar fi: biblioteca care numără peste 1 700 volume (aici am văzut cartea donată de mine), mobilier lucrat în stil popular, ceramică, icoane pe sticlă, tablouri de valoare, documente de familie, portretele părinților, ustensile gospodărești etc. Mobilierul pentru bibliotecă a fost comandat special, este fin lucrat și îmbracă perfect pereții încăperii. Covorul, o frumusețe de covor oltenesc, iar perdelele sunt lucrate manual, pe pânză topită.

Atât la parter cât și la etaj, dar mai ales pe casa scării, am admirat scoarțe vechi, poate cele mai frumoase scoarțe, datorită coloritului estompat îmbinat cu mult gust, talent și har. Apoi ceramică românească, statui și tablouri (am văzut un Iosif Isser), peste 10 000 de volume, majoritatea în limba franceză, cărți, ziare și reviste strânse de-a lungul timpului.

Hm... ”Fram, ursul polar”... !! Vă aduce aminte de ceva? Mie personal, mi-a plăcut tot ce am citit de Cezar Petrescu, dar acum, aici, am admirat sensibilitatea sa, față de elementul popular. Întreaga locuință emană un aer retro-românesc.

M-am întors spre gară pe jos, pe partea opusă bulevardului și mi-am încântat privirea cu fascinanta imagine a masivului Caraiman, Valea Jepilor, Valea Albă, ba chiar și Fisura Albastră se vedea foarte bine.

A fost o zi superbă care m-a redresat sufletește. Mulțumesc!


[fb]
---
Trimis de mihaelavoicu in 18.04.18 17:56:17
Validat / Publicat: 18.04.18 22:57:55
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUȘTENI. A mai fost în/la: prin țară

VIZUALIZĂRI: 3325 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Casa Muzeu Cezar Petrescu, Bușteni. O parte din bibliotecă.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40300 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[18.04.18 22:55:35]
»

Mutat în rubrica "Casa Memorială Cezar Petrescu, BUȘTENI" (nou-creată pe sait)

fredutza
[19.04.18 07:55:29]
»

Asteptam review-ul dumneavoastra despre acest muzeu.

La indemnul copilului meu (ne intorceam de pe partia de ski in vestita coloana de pe DN1) am intrat in muzeu. Citise Fram, ursul polar. A fost primul lui roman si a fost foarte necajit de ce i se poate intampla unui biet animal.

Spre deosebire de dumneavoatra noi nu am avut voie sa facem poze. asa ca amintirile noastre despre acest loc sunt in suflet.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinna
[19.04.18 07:57:26]
»

@mihaelavoicu: Frumoasă plimbare ai făcut.

Și frumos ne-ai descris totul. Tare mult îmi plac covoarele acelea, chiar și așa, bătute de ani de “viață”

webmaster
[19.04.18 08:06:40]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

webmaster
[19.04.18 08:11:13]
»

@mihaelavoicu: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[19.04.18 08:17:00]
»

@fredutza: De cum am intrat, am spus muzeografei așa: Eu am donat o carte muzeului cu ani în urmă, (am spus care) și vreau în schimb să-mi permiteți a fotografia. Știam că acest muzeu se află în subordinea Muzeului Județean de Iatorie și fotografiatul este interzis la toate secțiile sale. O prostie...

Nu a comentat, nu a zis nici da, nici ba, dar nici nu mi-a interzis a fotografia. Așa că mi-am văzut de treabă.

Mă bucur pentru copilul tău, că a văzut ”casa”în care s-a născut Fram.

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[19.04.18 08:25:55]
»

@krisstinna: Mulțumesc pentru cuvintele frumoase!

A fost o zi superbă, cum rar pot fi în Bușteni în luna lui Prier.

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[19.04.18 08:32:47]
»

@webmaster: Exact.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ungureanica
[19.04.18 12:10:53]
»

Am vizitat și noi această casă când mergeam spre Sinaia iar coloanele de mașini care se fac acolo ne-au obligat să mergem foarte încet și astfel am observat indicatorul spre casă și am hotărât să pierdem timpul mai util decât stând în coloană. am fost și noi singurii vizitatori și am putut să admirăm totul în liniște și cu timp. Când am revenit la șosea coloanele de mașini ne așteptau tot acolo.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[19.04.18 18:56:30]
»

@ungureanica: Bravo! Ați făcut o treabă bună. Ați câștigat nu numai timp, dar și multă încărcătură spirituală.

doinafil
[19.04.18 20:26:38]
»

@mihaelavoicu: Foarte frumoasă această casă-muzeu!!!

Arhitectura ei privită din exterior este superbă, dar și interiorul, cu tot mobilierul lui din lemn sculptat!

Privind covorul oltenesc din P12 și scoarțele agățate pe pereți, m-a apucat nostalgia. De ce?

Pentru că și eu, în copilărie, am călcat pe un covor oltenesc și admiram în fiecare seară, înainte de culcare, motivele florale ale unei scoarțe agățate pe perete de mama, părți din zestrea ei, pe care le-a adus la București din zona Tg. Jiu, de unde era. Perdelele copilăriei mele erau lucrate, și ele din ață, manual, tot de mama. Acum îmi dau seama cât de mult s-a pierdut din frumusețea lucrurilor de altădată!

Am citit și votat pentru că mi-a plăcut totul!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[19.04.18 20:45:17]
»

@doinafil: Am spus în cuprinsul articolului că unul din motivele de a revedea acest muzeu, au fost scoarțele.

Am și eu una asemănătoare, dar pe roșu. Acum fac o legătură: păretarul meu, exact cu același model ca ăsta de la muzeu, este din Moldova, zona Tecuci. Străbunicul lui Cezar Petrescu era din zona Vaslui. E clar. Păretarul era al bunicului scriitorului.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
doinafil
[19.04.18 22:51:59]
»

@mihaelavoicu: Păretarul din P18 nu este cu motive oltenești, se poate să fi fost moștenit de la bunicul lui, din Moldova, precum spui.

Cel de la noi, din casa copilăriei mele, avea motive florale, semăna (oarecum) cu cel din P20.

Să ai zile cu soare și plimbări frumoase!

tata123 🔱
[20.04.18 08:24:51]
»

@mihaelavoicu: Frumos obiectiv, frumoase exponate. Am apreciat întotdeauna aplecarea oamenilor de cultură, a celor care practicau meserii liberale, chiar a politicienilor din alte vremuri spre arta și arhitectura românească. Am observat că mulți și-au cumpărat/construit case în stil neoromânesc, neori chiar în mediul rural sau orașe mici.

Mulțumim pentru fotografii, într-adevăr e mai greu cu partea aceasta în muzeele județului Prahova.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Zoazore
[20.04.18 11:01:58]
»

@mihaelavoicu: Casa asta mie-mi inspira sensibilitate si bun-gust. Se simte peste tot spiritul romanesc profund al scriitorului!

Multumesc mult pentru vizita mea aici, multumita tie!

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[20.04.18 14:14:11]
»

@tata123: Mi-a rămas în minte, cu mulți ani în urmă, o mică scoarță oltenească așezată pe masa din sufragerie la Cula I. Gh. Duca, Măldărești. Am urmat exemplul.

Mulțumesc!

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[20.04.18 14:16:14]
»

@Zoazore: Știu, ZO, erai cu mine, te-am simțit alături.

Merci de companie!

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[17.11.18 12:39:18]
»

@mihaelavoicu:

Știam că acest muzeu se află în subordinea Muzeului Județean de Istorie și fotografiatul este interzis la toate secțiile sale. O prostie...

Fotografiatul nu este interzis, atâta doar că Muzeul Județean de Istorie Prahova a impus niște tarife aberante care fac fotografiatul prohibit. Am remarcat acest lucru, recent, la mai multe obiective turistice din Prahova. De curând am fost la Casa memorială Cezar Petrescu din Bușteni. Nu am făcut nici o fotografie în interior pentru că mi s-a pretins o taxă de 25 lei/piesă sau 50 lei/sală. Cu aparatul meu ultra-neperformant, merita oare?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[17.11.18 14:31:58]
»

@iulianic: E de râsul lumii. Mari muzee din lumea asta permit fotografiatul, iar deștepții de la Consiliul Județean Prahova, Secția CULTURĂ au stabilit ca la toate muzeele din județ să fie perceput preț. Cred că au lăsat la latitudinea fiecărui muzeu să hotărască cuantumul. Cei de la Istorie (și Cezar Petrescu ține de ei) s-au dovedit a fi, cei mai hrăpăreți.

Și politica nedreptății se aplică peste tot în țară, în toate domeniile

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, fredutza, iulianic, mihaelavoicu, tata123 🔱, ungureanica, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂCasa Memorială Cezar Petrescu:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061627864837646 sec
    ecranul dvs: 1 x 1