Acasă la Avram Iancu

TIPĂREȘTE

Motto:"Ultima mea voință!
Unicul dor al vieții mele e, să-mi văd Națiunea mea fericită, pentru care după puteri am și lucrat pâna acuma, durere fără mult succes, ba tocmai acuma cu întristare văd, că speranțele mele și jertfa adusă, se prefac în nimica.
Nu știu câte zile mai pot avea; un fel de presimtire pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voesc dară și hotarât dispun ca, dupa moartea mea, toată averea mea mișcatoare și nemișcatoare să treacă în folosul Națiunii, pentru ajutor la înfiintarea unei academii de drepturi, tare crezând, că luptatorii cu arma legii vor putea scoate drepturile Națiunii mele. "

(Testamentul lui Avram Iancu, Câmpeni, 20 decembrie 1850)

E de notorietate faptul că pentru locuitorii Munților Apuseni Avram Iancu nu a murit, el e viu în fiecare susur de izvor, în suspinul vântului, în culoarea azurie a cerului, în ochii puri și blânzi ai fiilor de moți. A trece pragul casei în care spiritul lui Avram Iancu trăiește încă, în care Avram Iancu a pășit și a respirat, a fost pentru noi emoționant, iar pentru mine, a fost o împlinire meritată după atâția ani de dor nemilos.

Atât de vie este încă prezența Crăișorului Munților în casa sa și în grădina micuță pitită între păduri și ceruri, încât nici nu îți vine să crezi că el se odihnește de fapt, la câțiva zeci de kilometri depărtare, la Brad, în centrul Panteonului Moților, după ce s-a stins la doar 48 de ani la Baia de Criș pe prispa casei covrigarului Ion Stupina. Atât de trist pare că te privește tocmai din mijlocul curții sale, cu căciula pusă pe o ureche, cu sumanul pe umerii largi, o privire împietrită de suferință și renunțare.

(Preambul) Înainte de toate, trebuie să spun că moții îl iubesc, îl cinstesc, îl preamăresc, îl venerează din toată ființa lor pe ”domnul Iancu”. Daca ar fi trecut în rândul sfinților, i s-ar închina. Aceasta idee mi-a fost întărită de câțiva oameni, cu care destinul mi s-a intersectat vremelnic în ultima lună de zile. A fost moșul de la Dealul cu melci, care mi-a vorbit cu sufletul despre ”domnul Iancu”. Am simtit-o și mi-a fost mărturisită de către Claudiu, patronul pensiunii Perla Arieșului. La câteva gherete pe cărarea care duce spre Ghețarul Scărișoara, în geam este portretul lui Avram Iancu.

Apoi în peregrinările mele din această vară prin frumoasa Românie, pașii sau roțile mașinii m-au purtat la Moneasa. Aici, un om, într-o rulotă vinde langoși. Pe rulotă scrie simplu: La Moțul. În geam e portretul lui Avram Iancu. No comment.

Avram Iancu a văzut lumina zilei în satul natal Incești, localitate ce îi poartă astăzi numele, în anul 1824 în vremea când se pârguiau cireșii, data exactă a nașterii nefiind cunoscută. Fiul unor moți înstăriți. Studiază dreptul la Universitatea din Cluj Napoca și se angajează cancelist la Târgu Mureș, adică, practicant la Curtea de Apel a Transilvaniei, apoi în martie 1848 își ia examenul de avocat. Încearcă să ocupe o funcție administrativă, dar nefiind nobil, acest privilegiu îi este refuzat; pentru că nu era nobil, putea deveni doar avocat. Era tânăr, înstărit, bărbat frumos, inteligent. Avea școală, putea să răzbată în viață, dar timpurile i-au hărăzit altceva, căci: ”el nu știa să se încovoaie, nici să se lingușească.

Pe figura lui înaltă și superbă, bărbătească se oglindea timbrul acelei conștiințe pe care singură convingerea meritelor o poate da”. Tânărul Avram Iancu se arată preocupat de starea neamului său, de prăpastia care îi separa pe semnii săi de ”lumea avută”, - ”Munții nostri aur poartă/ Noi cerșim din poartă-n poartă”... Va uita de sine, de nevoile, dorințele, aspirațiile sale și se va identifica cu nevoile, aspirațiile, dorințele poporului asuprit din Transilvania lui iubită.

”Cereți vârtos să se șteargă iobăgia, pentru că, lucrând pe nimica de vreo zece sute de ani în brazdele domnilor, ați plătit și de o sută de ori pământul care vă dădea hrana vieții de pe o zi pe alta, cu atât mai mult că l-ați plătit degeaba, pentru că acela a fost al vostru și pentru el s-a vărsat sângele strămoșilor voștri...

Să caute de aceea cu toții a se uni cu poporul, declarând fără sfială ungurilor că nu se odihnesc până ce nu se va recunoaște prin lege națiunea română și până ce nu va fi reprezentată în dietă, pentru a putea judeca în ce chip și sub ce condiții să se unească cu Țara Ungurească”.

O viața dedicată moților asupriți în propira țară. Avram Iancu s-a aflat în fruntea revoluționarilor de la 1848, în fruntea armatei române care a luptat de partea austriecilor între anii 1848-1849, iar la finalul ostilităților, fiind chemat la Viena pentru a fi decorat, a refuzat ca și cu alte ocazii orice onoruri, orice medalii cerând: "să se decoreze mai întâi națiunea română cu împlinirea promisiunilor". Anii care au urmat acestor evenimente au fost pentru Avram Iancu, ani grei în care a fost nevoit să poarte povara nereușitei, tot ce i-a mai rămas fiind cântecul trist al fluierului și recunoștința moților. Așa că nu e de mirare că atunci când s-a stins din viață, în Țara Moților clopotele au bătut necontenit 3 zile și trei nopți...

Casa Memorială deține odoare de preț: săbiile, fluierele și armele Iancului. Pardesiul, o cămasă și un brâu lat se pot vedea la Muzeul Național din Alba Iulia.

Avram Iancu revoluționarul, martirul, eroul Iancu a fost și omul care a văzut lumina zilei în această casă, tot aici a copilărit, aici s-a bucurat de viață până la revoluție, aici au locuit până la sfârșitul vieții părinții săi, aici s-a întors mereu din peregrinările sale, el fiind ultimul proprietar al casei, nimeni altcineva decât neamul său nu a locuit aici.

O dată parcată mașină la marginea drumului, pe scări de piatră, am coborât în curtea largă și verde. Tot ce îmi doream era să trec pragul casei ridicate în jurul anului 1800 de către părinții Iancului.

Casa respectă tipul tradițional al construcțiilor Țării Moților din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Este o construcție trainică și arătoasă, o casă din grinzi masive de brad, tăiate la joagăr, înălțată pe un fundal de piatră de râu.

Deși are acoperișul înalt și maiestuos, construit în patru ape, din șindrilă, la prima vedere creează o aparență miniaturală, datorită brazilor foarte înalți ce o înconjoară. În curte se află un piedestal jos, din marmură pe care sunt aplicate 3 plăci comemorative, așezate de Asociația Astra în anii 1972, 1999 și 2011.

Asociația Astra este cea care s-a îngrijit ca această casă să se transforme într-un mic muzeu încă din anul 1880. Tot prin grija acestei asociații în anul 1924, cu ocazia comemorării a 100 de ani de la nașterea eroului, aici a fost întemeiată o fundație constituită din școală, bibliotecă, biserică și muzeu. Anexele construite cu această ocazie au servit ca săli de clasă pentru școala cu clasele I – IV din sat, până la centenarul morții lui Avram Iancu în 1972. Atunci muzeul a fost reorganizat, adăugându-i-se o expoziție de istorie și etnografie. Aici se păstrează certificatele școlare ale lui Avram Iancu de la Gimnaziul crăiesc din Zlatna, testamentul lui, documente referitoare la pregătirea și desfașurarea Revoluției de la 1848 – 1849 din Transilvania. Tot într-una dintre anexele casei, în urma reorganizării din anul 2013 există o bibliotecă și o sală de documentare.

Pe scări de lemn intrăm in ”târnaț”- foișor, care are ca puncte de sprijin două coloane paralelipipedice, iar de aici în cele două încăperi ale locuinței. O primă ușă se deschide în partea dreaptă, unde era odaia ”din față”, de sărbătoare, astăzi muzeu etnografic, iar alta situată la capătul pridvorului, te îndreaptă spre camera în care familia își ducea traiul zilnic – ”tinda”.

În fața ochilor ni se înfățișează o încăpere spațioasă. În colțul din dreapta este patul părinților acoperit cu lepedeu moțesc, cu perne – Doamne, cât e de mic!! - îmi spun în gând mirată... Deasupra, leagănul copiilor, confecționat din nuiele de alun împletite, acoperit cu ”o cârpă” țesută din cânepă și o ”învelitoare” din lână învârstată cu roșu este atârnat de grindă. Masa este acoperită cu o cergă țesută, are două farfurii de lut ars din care îți poți închipui familia mâncând la cină lapte cu mămăligă, bucate tradiționale. În spatele mesei și în partea sa stângă sunt două lavițe lungi. Deasupra mesei este portretul din tinerețe al lui Avram Iancu executat de Iancu Iscovescu, iar deasupra patului o icoana superbă pictată pe sticlă. Pe fața peretului de la apus, cumva stingher am zărit fluierul din care Iancu își cânta focul doinelor de jale.

La subsol este o amplă expoziție etnografică unde am admirat: costume populare din zonă, opinci, războaie de ţesut, unelte ce atestă ocupațiile specifice moților: prelucrarea lemnului, oierit, agricultură, pescuit.

Referitor la prelucrarea lemnului, se poate admira o căruță încărcată cu tulnice și ciubere cu care oamneii acestor locuri plecau prin sate spre a le vinde. Această îndeletnicire s-a păstrat până în anii copilăriei mele, îmi amintesc moții care veneau cu căruțele încărcate de ciubere și butoaie prin satul bunicilor mei, Tărtăria.

Ce m-a impresionat cel mai mult, până la durere? Cele patru portrete ale lui Avram Iancu, care îl înfățișează de-a lungul vieții sale...De la primul care arată chipul fermecător al unui voinic desprins parcă din povești, până la cel din urmă din care pare că ne-ar privi un alt om, un om copleșit de durerile acestei vieți...M-a impresionat apoi testamentul Iancului, casa a fost donată: "în folosul națiunii române" împreună cu toată averea sa spre a se întemeia o Academie de drept "... :(

Unde o găsim : din Alba Iulia pe DN74 la barajul de la Mihoieşti spre comuna Avram Iancu pe DJ 762, imediat după Vidra, pe partea stângă a drumului.

Program de vizitare : de marţi până duminică, între orele 10.00-18.00

Tarif de intrare : 5 lei adulții, 2.5 lei copiii.

Dacă vă este dor de Avram Iancu, vizitați-l acasă, în Apuseni... și mai ales, nu uitați, Om ca Iancu nu mai vezi!, reiterând:

”Dacă vă este dor de Iancu, ascultați șoaptele frunzelor din codrii seculari, și acele vă vor șopti de faptele lui!
Ascultați cântecele românilor ce răsună din deal în vale, și acele vă vor încânta cu admirațiunea lui Iancu!
Ascultați palpitările inimii poporului român, și acele vă vor încălzi cu iubirea lui Iancu!”

(Iosif Vulcan, revista Familia, nr. 8/2872)

---

VIZUALIZĂRI: 2498 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI