Casa Genesini

TIPĂREȘTE

Cautam cazarea

Dupa ce-am terminat de vizitat Cheile Varghisului, aveam nevoie de-o cazare. Facusem rezervare la Casa Genesini. Situata langa Miercurea Ciuc. In satul Ciba. La telefon, copilotei mele i s-a comunicat suma de 120 de lei/camera cu pat matrimonial. Care, la fata locului, a devenit, de fapt, 180 lei. “Pai sunteti doua persoane doamna! ” Ok! Zic eu. Copilotei mele insa, ii sare mustarul. E munteanca. “Eu o reclam, sa stii! ” imi zice ea. “Stai blanda, tu nu vezi ce amabila si draguta e? Si ce bine vorbeste romaneste? Si oricum, eu platesc totul”. Copilota se linisteste.

Nu prea usor. Doar cu GPS-ul si Google Maps-ul. Ba chiar as indrazni sa spun ca fara acestea, la Casa Genesini se ajunge cam greu. De ce? Pentru ca pensiunea nu e chiar la sosea. Si zona e destul de pustie, e in afara orasului (Miercurea Ciuc), n-ai pe cine sa-ntrebi. Si daca-ntrebi, exista mari sanse, ca intrebatul, sa nu stie sa-ti raspunda.

Pensiunile in aceasta zona a tarii, cu mult spatiu si putine case, sunt cam toate, situate la o oarecare distanta de sosea. Eu cred ca sa ar trebuie sa li se acorde margaretele, nu numai pentru lux, ci si in functie de distanta de la pensiune si pana la sosea. Pe sosea, poti trece usor pe langa intrarea pe domeniul pensiunii sau, uneori, pensiunea nici nu apare in campul tau vizual. Ca sa ajungem totusi la destinatie, vorbeam tot timpul cu patroana Erika la telefon, care ne dirija (ca doar de-aia s-a inventat telefonul mobil). “Ce culoare are masina dumnevoastra? Albastra, zicem noi. Aha! Va vad deja de pe balcon, ati trecut de noi. Intoarceti un pic”. Ura! Am ajuns! Evrika! O vedem si noi, in sfarsit, pe Erika! ”

Erika e localnica si cunoaste bine limba romana si maghiara. E deosebit de amabila si volubila. Andrea, e sotul ei. Italian. Un italiano vero. Cunoaste italiana la perfectie si limba romana, destul de bine. Se pare ca, de la Decebal si Traian incoace, italienii bogati au o slabiciune deosebita pentru romancele noastre, tinere si frumoase foc dar ceva mai sarace! Si bune gospodine, nu ca italiencele cu mii de pretentii. Iar limba italiana, stim cu totii, ca daca luni dimineata deschidem un manual romano-italian si ne ambitionam un pic, pana duminica seara, vorbim deja italieneste destul de bine!

Locatia e deosebita, spatioasa, cladirea e mare, locuri de parcare sunt destule, vila arata bine pe dinafara, peisajul din jur, e verde si aerisit, inconjurat de dealuri pe care le distingi in departare, sprijinind linia sinuoasa a orizontului. Ici-colo, dar tot la o oarecare distanta, mai vezi si alte pensiuni. E-o imagine relaxanta pentru un claustrofob al aglomerarilor urbane, sa vada atat de mult spatiu liber, sa nu auda decat sunetul linistii desavarsite. Uiti dintr-o data ca vii dintr-un oras mare, poluat, cu mii de masini, galagios, cu bloc asezat bloc langa bloc si magazin langa magazin.

Odata ajuns aici, nu in Tinutul Secuilor ci in Tunutul Linistii, primul lucru pe care-l vei face, dupa ce-ti vei parca masina si prelua camera, e sa iesi pe terasa de vara a vilei, in fata unei cafele si sa admir tot ceea ce vezi in jur: sezlongurile, masutele, piscina (imagine relaxanta, cu toate ca aici la “polul frigului”, prea putini se balacesc in ea, chiar si vara), vila imbracata mai toata in lemn, cuptoarele de paine din curte, ciubarul secuiesc din lemn pentru facut baie calda in curte sau florile asezate mai peste tot.

Toate camerele Casei Genesini, cat si terasa, sunt indreptate spre rasarit, astfel incat, de-a lungul zilei, sa beneficieze de fiecare raza de soare. Erika ne prezinta camera noastra. E la etaj. La parter e terasa si restaurantul. In curte, e cam dezordine, dar e-o dezordine ce nu deranjeaza prea mult. Vedem o piscina simpatica si inca o terasa de vara, acoperita, din lemn, unde poti sa-ti servesti cafeaua de dimineata sau sa consumi ce-ai adus de-acasa “la pachet”. Mai vedem, ca si-o curiozitate locala, si-acel ciubar secuiesc pentru imbaiere in aer liber, foarte raspandit prin acest tinut, e-un ciubar confectionat aproape exclusiv din lemn, e dotat c-un sistem de incalzire in partea inferioara si-un horn pentru evacuarea fumului.

In primele zile, "ghidul turistic", Erika se tine aproape tot timpul de noi. Ca sa ne puna in tema cu intreg specificul locului sau sa ne raspunda la orice intrebare. Cand nu se tine de noi, mai intra in vorba si cu alti clienti ai pensiunii. Ea e sarea si piperul pensiunii. Ne prezinta toate “optionalele” locului. Lacul Sfanta Ana, Tihovul Mohos, Baile Jigodin, orasul Miercurea Ciuc. Cea mai interesanta mi se pare o ascensiune pe nu stiu care stanca din apropierea pensiunii, pe care ne-o descrie atat in vorbe cat si prezentandu-ne-o dintr-un album. “Data viitoare, cand mai veniti, organizam pentru dumneavoastra, o ascensiune speciala! ”.

Urcam la etaj pe niste scari de lemn in spirala. “Aveti grija, sa nu cadeti. Unele sunt mai slabite. Tocmai va veni mesterul sa le repare. Nici de balustrada de la etaj sa nu va sprijiniti prea tare. Cu curatenia stam cam rau. Nu gasesc femei de serviciu nicaieri. Lumea pleaca sa lucreze in strainatate. Dar noua nu ni se pare c-ar fi fost prea murdar nicaieri. Erika lucreaza la o banca in Miercurea Ciuc iar dupa “job”, vine la pensiune. Andrea se ocupa de bucataria pensiunii.

Camera e asa cum o vedeti in poze. Nici prea mare nici prea mica. Cel mai greu e sa te asezi in pat. Trebuie sa faci un plonjon sau sa te strecori pe langa perete. In rest, n-ai ce comenta. Baia e curate, apa calda este, prosoape, televizor, frigider, exista. Usa din lemn de la baie nu se inchidea complet dar am trecut si prin momente mai tragice (spre exemplu la Marvan Hotel din Hajduszoboszlo, nu se inchidea deloc usa de la intrare, nu cea de la baie, putea intra oricine in camera).

Terase erau atat la etaj cat si la parter (mai animata), micul dejun (inclus in pret), putea fi servit pe terasa sau in interiorul restaurantului N-a fost de tip “bufet suedez” dar a fost suficient. Pe masa, de pe un platou iti trageau cu ochiul cateva bucati de slanina si jumeri, (excelente pentru cei fara colesterolul marit), o omleta din 2-3 oua, cu branza italieneasca, pregatite de Andrea “ad-hoc”, un fel de salata de rosii asezonata cu mirodenii (aduse tot din tara lui), cafea, ceai, lapte si apa minerala la discretie.

Cel mai frumos lucru insa, pe care l-am admirat din camera de la etaj, a fost a doua zi. E vorba de un rasarit de soare, care iti dadea, dis-de dimineata, desteptarea pe la gene. Soarele intra pe geamuri si printr-o o inimioara sculptata in usa de lemn de la intrare. Ieseai pe terasa si nu te mai saturai admirand ivirea astrului zilei, aducator de lumina, caldura si optimism. Si de alte excursii, bine-nteles!

In camera, televizorul, nu l-am deschis deloc. Excursia prin Cheile Varghisului, plimbarea pe soselele din judetul Covasna, unde nu vedeai o masina decat la cate o jumatate de ora, apoi, cateva ore de plimbare prin parcul central si orasul Mirecurea Ciuc si sejurulul de-aici, de la aceasta pensiune, au reusit, pentru un scurt week-end insorit, sa ne faca sa uitam complet de stresul citadin.

@Web, te rog videoclipul, mersi! https://www.youtube.com/watch?v=paN_t24haDc

---

VIZUALIZĂRI: 620 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI