ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.09.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
AUG-2020
DURATA: 2 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 6 MIN

Casa de Oaspeți „Dunărea la Cazane”, o casă primitoare

TIPĂREȘTE

A doua cazare din excursia din vara aceasta în partea de sud vest a țării a fost în Dubova, la Casa de Oaspeți „Dunărea la Cazane".

Dubova

Comună mică din județul Mehedinți cu circa 700 locuitori, cam 35% din ei sunt cehi, Dubova este localitatea cu cel mai mare procent de etnici cehi din țară, cei mai mulți din ei locuind în satul Eibenthal. A fost mult timp sub dominație austro-ungară locuințele fiind construite în stilul specific, fațada casei la trotuar cu poarta de acces încadrată în ea, cu spațiu sub etaj prin care se merge în curtea interioară.

Este localitatea cea mai apropiată de Munții Ciucaru Mare și Ciucaru Mic ale căror vârfuri sunt puncte de belvedere ce oferă panorame superbe asupra Cazanelor Mari și Mici. Din Dubova se poate merge la Intrarea de pe uscat în Peștera Ponicova; pentru ele ne-am cazat acolo.

Are o micuță Plajă, o Faleză pe malul Dunării și Debarcader de unde se fac excursii pe Dunăre, ceva mai scurte și mai ieftine ca cele din Orșova. Pe toate le-am văzut după plimbarea pe Ciucaru Mic, nu am avut aparatul fotografic la mine, am făcut doar câteva poze cu telefonul.

Casa de Oaspeți „Dunărea la Cazane”

Pe Strada Principală, la numărul 64 se află Casa de Oaspeți la care mergeam, informații despre ea se găsesc pe site-urile pe FB și dunarealacazane.ro, [... ] iar Drobeta-Turnu Severin este la circa 50 de kilometri.

La circa 100 de metri se află Minimarket Dubova, un magazin alimentar, bine aprovizionat, sunt mai multe magazine în localitate, dar acesta era cel mai apropiat de noi și treceam pe lângă el în drumurile noastre.

Este afiliată la Booking din octombrie 2014, de aici am și ales-o, are un punctaj foarte bun, 9,1 din peste 220 de evaluări, cele mai apreciate fiind personalul, curățenia și WiFi-ul, aprecieri cu care sunt de acord cu un plus pentru gazdele noastre, Anca și Răzvan, gazde primitoare, Anca ne-a îndulcit cu dulceață de smochine iar Răzvan ne-a dat multe informații pentru vizitarea zonei fiind ghid autorizat și mare iubitor de natură și ne-a condus pe uscat în magnifica Peșteră Ponicova pe care ne-a arătat-o în toată splendoarea ei.

Facilitățile Casei de Oaspeți

Pensiunea este amenajată într-o clădire nouă, nu foarte mare, cu etaj mansardat cu dotări moderne și oferă cazare în 7 camere, Camere duble standard cu baie comună și Camere duble cu baie privată, pentru doi adulți și un copil sau doar pentru doi adulți, dar se pot introduce paturi suplimentare, pentru copii până la 12 ani gratis, peste această vârstă contra cost, capacitatea de cazare ajungând la 17 persoane.

Pensiunea dispune și de o Zonă de living, Zonă de relaxare și Sală de mese, de o Bucătărie bine echipată, unde turiștii își pot pregăti masa.

Curtea cu multe flori are și un hamac pentru relaxare, pentru deconectare existând o masa de fotbal și una de tenis, un joc darts, iar la intrarea în curte, în dreptul porții, clădirea fiind construită în stilul descris mai sus, este amenajată o terasă acoperită.

În fața casei, lângă șosea, este amenajată parcarea proprie, gratuită, gratis este și internetul Wi-Fi care a funcționat bine chiar și în stradă.

Check-in se face între orele 14 și 23, iar check-out se face de la ora 7 la ora 11, dar amabilele gazde care locuiesc în aceeași curte, dar în altă casă, au multă flexibilitate, practic recepția este deschisă permanent.

Pensiunea asigură papuci de unică folosință pentru purtare în camere, păstrarea curățeniei și protecție împotriva virușilor, iar contra cost se asigură livrări de alimente, transfer la și de la aeroport.

Este o pensiune de odihnă și de plimbări, animalele de companie sunt acceptate gratuit dar la cerere, nu se organizează petreceri sau alte evenimente, se solicită să se păstreze liniștea între orele între 23 și 6.

Camera

” Am fost acolo” pentru două nopți, am avut o Cameră dublă cu baie privată, fără mic dejun, pentru care am achitat a doua zi 252 lei cu cardul.

Camera are 20 de metri pătrați, televizor cu ecran plat și mobilier din lemn natur, un pat mare și comod ce îmbia la odihnă, o canapea extensibilă pe care nu am folosit-o. Pereții camerei sunt placați cu lemn natur sau cu piatră ornamentală ilustrând dorința gazdelor de a combina și utiliza cât mai mult materialele naturale care împreună cu culorile perdelelor și draperiilor dau camerei un aspect foarte plăcut.

Baia cu duș, nu prea mare, are toate dotările necesare, inclusiv dezinfectanții necesari acestei perioade.

Sala de mese

Casa de Oaspeți dispune de o Sală de mese unde turiștii pot servi preparate cumpărate sau pregătite de ei, pensiunea nu are regim de restaurant. Este o sală mare, frumoasă și spațioasă, cu pereții ca cei din camere, dar, cât am stat acolo, nu a prea a fost folosită, musafiririi preferând, ca și noi, răcoarea de afară. Respectă condițiile cerute de siguranța pandemică.

Terasa

Terasa, nu foarte mare, împreună cu balconul-terasă de la etaj asigură spațiu suficient pentru capacitatea de cazare oferită de pensiune.

Are mese, scaune și o măsuță pentru filtru de cafea, permanent plin cu o cafea foarte bună, nu știu cine o pregătea, Anca sau Răzvan, cu zahăr, lingurițe și pahare de unică folosință. Pe terasă am mai descoperit ceva: diplomele obținute de Anca, cu dulceața de smochine, la diferite concursuri și festivaluri, foarte apreciată dulceață, excelentă spun și eu….

Mi-a plăcut minilocomotiva cu abur de lângă terasă în al cărei focar ardeau cărbuni, nu pentru a prepara abur ci pentru a frige carne, mici sau ce poftește fiecare.

Mi-a plăcut și colțul dedicat asociației Dunărea la Cazane, site-ul este dunarealacazane.ro, asociație care are mai multe obiective printre care promovarea turismului dar și ecologizarea zonei.

Bucătăria

Pensiunea pune la dispoziția turiștilor o bucătărie dotată cu tot ce este necesar, aragaz și cuptor, mese de lucru și chiuvetă, bufete, masă și scaune, cuptor cu microunde, filtru de cafea, prăjitor de pâine, etc., grătarul fiind afară, lângă terasă. Mai avea și niște reguli foarte simpatice.

Concluzii

A fost o cazare bună ca raport preț calitate, curată și liniștită, notă mare pentru curățenie, notă și mai mare pentru cele două gazde, cazare pe care o recomand celor ce merg în zonă și vor să vadă, să se deconecteze și să se odihnească. Pentru văzut Răzvan oferă foarte multe informații, este un ghid profesionist și la propriu și la figurat, pentru deconectare și odihnă cred că Anca este profesionista.

Nu ocoliți Casa de Oaspeți Dunărea la Cazane, căutați-o!!!


despre SERVICII

Gazde primitoare și foarte amabile.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Curată și mare camera, patul generos ca mărime, salteaua confortabilă, fără aer condiționat și fără dulap dar cu un stativ cu mai multe umerașe și baia era cam mică...


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Aproape de faleză, în zona centrală a localității, magazin foarte aproape dar și câteva pensiuni mai mari cu restaurante...


[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 30.09.20 19:26:41
Validat / Publicat: 30.09.20 20:08:50
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în DUBOVA.

VIZUALIZĂRI: 896 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Dubova, Casa de Oaspeți „Dunărea la Cazane”, Minilocomotiva-grătar de lângă scara de acces la etaj
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38450 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    4 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [30.09.20 20:05:16]
    »

    Mutat, la reorganizare, în rubrica "Casa de Oaspeți 'Dunărea la Cazane', DUBOVA [MH]" (deja existentă pe sait)

    [Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

    -

    Te-am ruga să (re) verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

    -

    Am rugmintea (adresată tuturor) de a evita includerea numerelor de telefon ale cazărilor ărintre recomandările voastre - nu putem ști niciodată dacă sunt numere publice sau ale unor persoane private - care, acum sau peste X luni/ani, s-ar putea arăta deranjate de faptul că ele sunt făcute publice (dealtfel ar fi chiar ilegal, în această ipoteză)

    Numerele de telefon ale casei de oaspeți au fost eliminate din review.

    mprofeanuAUTOR REVIEW
    [30.09.20 21:16:56]
    »

    @mprofeanu:  Este bine poziția.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Aurici
    [01.10.20 20:39:12]
    »

    Trebuie să ajung acolo odată ca să fac schimb de experiență cu Anca. Eu n-am nici o diplomă, dar am făcut câteva serii de dulceață și de gem de smochine în vara asta. Și acum am pe foc o tură. Avem niște smochini la țară care s-au aclimatizat greu, dar și când s-au pus pe rodit... Anul ăsta ne-a zăpăcit pur și simplu, au făcut sute de smochine, aș zice mii. Trebuie să o gust și eu pe a Ancăi să văd dacă e mai bună ca a mea .

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mprofeanuAUTOR REVIEW
    [01.10.20 23:06:56]
    »

    @Aurici:  M-aș bucura dacă ai ajunge, eu am cumpărat câteva borcane, dulceața este dulce și bună. Nu am în curte smochin dar are vecina din fața casei mele, nu face însă dulceață. Ce bine că ai smochini și ai făcut dulceață! Întotdeauna este mai bună dulceața marca "Altora"!!...     

    Cu mare drag,  !

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Aurici, mprofeanu
    Alte impresii din această RUBRICĂCasa de Oaspeți 'Dunărea la Cazane':

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.14154481887817 sec
    ecranul dvs: 1 x 1