GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pensiunea Casa Creangă, Tg. Ocna — mie mi-a plăcut!
- Care este domnitorul cu cea mai scurtă domnie din Moldova?
Bulă:
-Ștefan cel Mare, dom'profesor!
-Cum așa?!
-Păi, a domnit de la 14:57 până la 15:04, domnule!
Înainte de a mă arunca cu subiectul de vi-l propun, m-am uitat pe site, să văz: dacă scriu de Casa Creangă, din Tg. Ocna, nu cumva dau cu dinții-n asfalt?
Pe site erau vreo 12 review-uri, fiecare cu părerea lui, cum e și normal iar notele acordate variau și ele. Nu erau chiar ca la patinaj, dar nici nu opreau circulația avioanelor să spui că ajungeau în stratosferă. Hait, e rost de polemică, mi-am spus, motiv pentru care m-am hotărât: O să combat!!! :)
Ultima oară, ba nu, mint, penultima oară când am fost acolo a fost de 14 februarie 2016, când, v-ați prins, trebuie să fim îndrăgostiți. Pentru cei care sunteți căsătoriți, vă recomand să fiți, măcar de 14 februarie, îndrăgostiți de jumătatea domestică și să arătați asta. Bărbații care vor proceda așa vor avea parte, mai departe, de cămăși călcate, curățenie în casă, liniște, adică nu cicăleală și câte una-două mese calde pe zi, funcție și de serviciu pe care-l aveți voi și soțiile voastre. Fetele nu știu ce avantaje ar putea avea, n-am fost, în memoria recentă, fată, presupun că aveți și voi avantaje dacă pozați în a fi îndrăgostite de jumătatea casnică.
Eu, ca bărbat matur ce mă aflu, cu armata făcută la zi, e drept, long time ago, m-am decis să-mi scoț soața la Casa Creangă, din Tg. Ocna. De ce, n-aș putea să vă spui exact, așa mi-o venit mie pe chelie, cei care-ați văzut review-ul anterior, ați văzut și ce meclă am, deci, am ditamai chelia, e drept, provocată intenționat, în fiecare dimineață, când încep bărbieritul cu obrazul drept și termin la ceafă.
Casa Creangă din Tg. Ocna are o oarecare notorietate în zonă, fiind considerat de noi, vrâncenii, un loc unde se merită să cheltui parte din banii câștigați. Oferă cazare jos, la vilă dar și sus, la căsuțe. Are piscină, acoperită și în aer liber, pistă de bowling, restaurante și alte acareturi care fac ca timpul petrecut acolo să nu-ți pară că trece greu.
Se ajunge relativ ușor, în cazul meu, care plec din istoricul oraș în care trăiesc spre Adjud, pe DN 2. De la Adjud, intru pe șoseaua Oneștiului, zisă oficial DN 11 A și, de la Onești, mergi spre Slănic Moldova, pe DN12 A. Tg. Ocna este la jumatea distanței dintre Onești și Slănic Moldova, o să vedeți. Dar, să nu anticipăm!
Rezervările se fac telefonic, cu ceva timp mai devreme, pentru că, dat fiind vânzoleala de 14 februarie, aka de ziua îndrăgostiților, vrei să fii sigur că ai un'să șezi, noaptea, la o adică.
Eu și cei din grupul care eram, am opinat pentru cazare în vila principală, unde am și primit cele patru camere de le voiam. Le-am împărțit simplu, între noi, pe bază de alegere liberă, fiecare dându-se cu fundul de pământ până a obținut ce-a vrut!
Acuma, unii s-au plâns, am citit în review-uri, că, în momentul cazării, recepționerul sau chiar patronul a avut o atitudine distantă, că nu ar fi fost suficient de ospitalieri! Mă rog, noi n-am pățit așa rușine, am primit camerele repede și ne-am cazat la fel.
Camerele nu sunt vreo imensitate, într-adevăr, cele din vila principală sunt micuțe, dar nu am avut pretenție de alte dimensiuni. Aveau tot ce le trebuie, baie, căldură, ne asigurau confortul pe care-l speram. Asta o judec după faptul că nimeni dintre prieteni nu mi-a spart capul ca răspuns pentru alegerea făcută.
În prețul camerei intra și micul dejun, care s-a dovedit a fi consistent, se servește în sistem bufet suedez și găsești cam ce vrea omul dimineața.
Mesele de prânz și de seară, contra cost, la restaurantul din locație. Nimic special, nu pleci cu cine știe ce arome în cerul gurii dar nici nu regreți și, important, nu am avut nicio problemă cu calitatea mâncării. Barul e în incinta restaurantului, eu am nimerit o bărmăniță blondă, noroc că mi-am adus aminte că sunt îndrăgostit de Adriana! La timp mi-am amintit, altfel, cred că anul ăsta, de 14 februarie, făceam 365 de zile de mâncat conserve. Mnnneaaah, n-ai să vezi, știu să gătesc! :))
Ce poți face la Casa Creangă în caz că chiar te-ai cazat aiceașa?
Păi, cum spuneam, vila are o frumoasă piscină acoperită, sală de fitness, saună umedă, în exterior teren de tenis de câmp sau de minifotbal.
Am exersat chestia cu minifotbalul, am jucat 3 la 3 pe bere, bine-nțeles, cu o echipă de băieți de nu-i cunoșteam, gâsculițe, ne-au văzut burtoși și și-au zis că ne fac praf, am câștigat, detașat, că știam să dăm drumul la minge imediat, pasam adică și-n plus, alergam mai mult ca ei. Vă jur, nu s-a născut ăla care să mă facă să dau de băut fără să-mi pară rău, la fotbal fiind! :p!
Pentru ziua cu serbarea, am avut cină festivă, muzica din partea casei, trai și berechet, dar, să mă tăiați și nu mai știu prețul ! Oricum, nu a fost ceva de speriat și nici de făcut vreun CAR, ceva.
Altcumva, dacă ești în Tg. Ocna poți, foarte bine, să mergi să vizitezi Salina, un must see al locului, sau, urci până la Slănic Moldova, unde-ți plimbi fizicul prin stațiune. Noi n-am fost, dar asta e o altă poveste! Am stat în vilă, ne-am dus la piscină și ne-am hidratat consistent, trăiască berea , chiar dacă bărmănița aia blondă nu era în fiecare zi de serviciu!!! Nu, nu am plătit separat pentru accesul la piscină și asta nu că ne-am fi furișat, accesul era inclus în prețul camerei .
Rezumând, nu este o locație de lux, nici nu are pretenția asta, prețurile sunt un pic cam cocoțate, dar, dacă ești optimist și nu cârcotaș, poți accepta un weekend acolo, fără crize de nervi.
Din păcate, eram în perioada de refuz să mă scriu pe AFA, am poze pe sponci, sunt de la masa festivă, nu cred că vă interesează cum arăt eu când dansez sau, mai rău, când mănânc, sau când sunt la piscină! Am fost însă acolo și iarn asta, am deci poze recente, ca să vă puteți face o idee . Ca să mă iertați, iacă, vă mai spui un banc:
- Ce este, ce s-a-ntâmplat de sunteți atât de speriați?! OK, ne-a zgâlțâit un pic, dar e un simplu gol de aer, se mai întâmplă, nu trebuie să strigați și să plângeți, da? Uite, respirăm, ne liniștim, respirăm... gata, v-ați revenit? Bine, atunci mă duc să liniștesc și pasagerii!
Haidi, pa!
Trimis de Yersinia Pestis in 12.01.17 22:28:05
32 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.28099300 N, 26.62241300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review - pg. 1 / 2
32 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ca fapt divers, "trivia" dacă vreţi: Complexul a fost şi el pe lista *posibilelor* locaţii pentru organizarea întâlnirii AFA. 2017.
@Yersinia pestis: Tu ai spus
”Haidi, pa!
eu spun: Haidi, vot! . Am citit, mi-a placut, ce ramane de facut? ... hai c-o dau in cantec, deci: Veni, vidi, votat, ca asta lipseste ????.
Si ca sa nu ma dezmint: Felicitari, votat cu placere ????
@mishu: Mulțumesc pentru faptul de a-mi citi inepțiile, ești tu bună cu mine!
Referindu-mă strict la obiectivul turistic, merită vizitat, dar, nu neaparat la zile festive, în weekendurile obișnuite ar fi ideal! Dacă e pe timp de vară, cu atât mai bine, poți folosi utilitățile locației.
Plus ceea ce mai oferă și Tg. Ocna.
@Yersinia pestis:
Bre omule, cand sa zic de lauda la grupu vostru, hopa ca scrisesi ca si voi va dati cu fundul de pamant pana obtineti ce vreti! Am retinut in caz ca ma ratacesc cumva printre voi, doar ca io-s mai baba si s-ar putea sa nu ma mai ridic si sa ma aveti pe constiiinta, ca de constienta vad eu cum iese!
Auzi, da voi nu aveti ziua indragostitilor de cate ori primesti pensia?!
Sa te tunzi frumos, daca gaseste cine stii si tu covrigul, sa nu zic altfel ca e prea devreme, ziua aia din februarie chiar musai sa fii indragostit,
Am un plan cu Vrancea ta, da-mi un pont mai bun decat asta, adica mai salbatic, desi l-am notat si pe "dansul" (vezi ca stiu moldoveneasca?), astept pana in iunie!
@Yersinia pestis: He, he! Am de mult in vizor locatia! Acu' stiu mai bine ce si cum...
@elviramvio: Ete, nah, tu nu știi că ”Homo homini lupus ”?
Cât ar fi de apropiat un grup ia împarte ceva să vezi cum dispare poleiala! Că, vorba aia, încă n-am ajuns în societatea aia în care fiecăruia după nevoi!
Mă bucură faptul că iei în considerare să-ți pierzi niște zile prin Vrancea. Dă-mi mesaj despre ce tip de turism vrei să faci, câte zile, ce stil de cazare și o să te ajut de așa manieră încât, la final, zilele petrecute aici să nu fie considerate pierdute ci câștigate!
@crismis: Când urci la Slănic ai să treci prin Tg. Ocna, Chiar la intrarea duinspre Tg. Trotuș sunt indicatoare care-ți spoun ce și cum.
Eu aș alege un weekend din perioada călduroasă, așa te poți bucura de piscina exterioară. Cazarea la căsuțe, de fapt niște vile cu 4 camere și salon. Impediment, cu excepția vilei ”Pinul” toate au 4 camere și două băi, aia de-ți zisei de ea are camera și baia aferentă.
Dacă pui la socoteală și o vizită la Salină, facilitățile sportive, plus, pentru voi, fetele, chestii din alea de SPA, cu masaj, cu tenul făcut nu știu cum, de ieși din ele mult mai frumoasă decât atuncea când ai intrat (dar astea-s contra cost, deh, frumusețea se plătește, atenție Tati!) cred că ar merita!
@Yersinia pestis:
Multam. Sigur la vara dupa 15 iunie, nu stiu cand dar te intreb.
Chiar dacă am poposit la Casa Creangă numai pentru a lua masa, în drum spre casă, la revenirea de la Slănic ???? impresia noastră despre această locație a fost buna!
Mă bucur că votul meu ți-a adus superbonusul!
@cosminap: Mulțumesc pentru că ai citit ce-am scris. După cum am spus și în review, locația merită încercată.
E bine să te bucuri de orice ieșire, să nu vii încrâncenat și să cauți (doar) defectele.
Faptul că și tu ai fost mulțumită arată că am fost obiectiv în apreciere.
Da, mă bucură că am SB, prin prisma faptului că lumea se uită pe ce scriu eu, aicea, da, am vanități!
Un weekend plăcut îți doresc! Sărut mâna!
@elviramvio: Da, este o perioadă bună, te lasă să ieși și pe munte, chiar dacă și numai pe Cheile Tișiței.
Așa după cum ai spus, ne auzim și, funcție de ce vrei, îți fac niște oferte de trasee și cazare!
Weekend plăcut!
@Admin: Anticipez un pic, pentru un grup de complexitatea celui pe care contezi, alegerea ta a fost mult mai bună, chiar dacă pentru Casa Creangă am opinat eu.
@Yersinia pestis:
”urci până la Slănic Moldova, unde-ți plimbi fizicul prin stațiune. Noi n-am fost, dar asta e o altă poveste!
Nu-i nimic, recuperezi! Daca zici ca NU, ai festelit-o! Pierzi de n-o sa-ti revii veci!
Cat despre noi fetele, avem si noi maaari avantaje daca ne dam indragoetite. In cazul meu, functioneaza 24 februarie, de Dragobete. Avantajele, insa, le-om dezbate la Slanic!
Citit, hlizit, votat!
@Zoazore: Vezi că amenințările făcute în mijloace de presă sunt probe!
Ținând cont că, la origini, ești brăileancă s-ar putea ca onoarea mea, nereperată, să necesite vreo câteva kile de știucă sau somn ca să-nchid ochii la asemenea gravități!
Bine, aduc eu vinul, s-avem cea bea și hreanul, pentru sos!
Normal că m-ai votat, ce, nu scriu eu frumos?!
@Yersinia pestis: Aranjam! Da' faci si gratarul, da?
Am amenintat public, sa se vada, sa nu zici ca nu te-am prevenit!
@Yersinia pestis: Măi Yersi, colega, și eu am pe listă Cheile Tișiței, că am rămas cu ele la jumate și ziceam că anul ăsta ar trebui să le vin de hac. Dar m-ai băgat în toate boalele cu animalele alea sălbatice care umblă prin pădurile tale.
@Zoazore: Fată, tu știi ambiția bărbațului, ever! Că, numai EL, știe să facă grătar cum niciunul ALTUL, nu știe!
Crezi că, dacă se va ajunge la făcut grătar, apuc eu să fiu lăsat să butonez? Mnnneaah, n-ai să vezi! Sau că eu aș lăsa pe altul, fără să-l borfăi?! Tare mi-i teamă că în caz de așa ceva o să pățim ca-n povestea cu copilul cu multe moașe, ăla de rămâne cu buricul netăiat, iar voi, fetele, n-o să primiți grătar decât dacă v-apucați voi să-l faceți!
Plus, știucă la grătar?! Dacă garantezi tu, învață-mă, sunt numai ochi și urechi, adică-s tare urât!
Știi bancul cu Bulă, când i-a născut femeia.
Se duce omul la maternitate și-ntreabă unde-o găsește pe nevastă-sa. O asistentă îi spune să meargă la saloane că o să vadă scris pe ușă!
Se duce la primul salon, unde scria. ”Copii frumoși și deștepți ” Bulă-și zice: Ea, frumoasă, eu, deștept, aicea trebuie să fie! Canci, nu erau acolo.
Al doilea salon, ”Copii urîți și proști”. Cu sufletul greu îi caută acolo, dar, nici aicea nu erau.
La ultimul salon, pe ușă scria ”Copilul lui Bulă”.
Intră ăsta, ce vede, nevastă-sa, lângă pat, plângea, uitându-se la un pătuț de copil unde, pe o pernă, se afla un copil cu urechi imense, de atârnau pe lângă.
Bulă-și zice că, nah, ăsta i l-a dat Dumnezeu, pân'la urmă e copilul lui și se duce spre pătuț, spunând:
-Dragul tatei!
La care nevastă-sa:
-Lasă-l Bulă, că e surd, n-aude!
@Aurici: Ei, nu e chiar așa, nu trebuie să te sperii!
Spuneam doar că-n Munții Vrancei mai găsești animale sălbatice și că, în anumite situații, ele pot fi periculoase. dar, de regulă, animalele astea nu prea vin pe cărările bătute.
Cheile Tișiței sunt, cu adevărat de văzut. Dacă zici c-ai fost, parțial, pe ele, ai văzut că nu mint, în plus, ai cel mai bun motiv să continui drumul până la capăt.
Dus-întors e un drum de 5-6 ore, nu-i cxeva de speriat dar, nici de luat în râs! Râs, adică ha, ha, ha, nu animăluțul!
@Yersinia pestis: Bună recomandarea, e unul dintre puținele locuri în care nu am fost. De Târg zic, dar îmi place și cazarea.
Am aflat lucruri interesante: că știi să gătești, mănânci și conserve dacă nu ești cuminte dar îți recunoști vina, îți plac blondele...
Sotia il intreaba pe sot:
- Dragule, cate femei ai avut tu in viata ta?
Sotul:
- Una, doua, trei, patru, cinci, sase, sapte, tu, noua, zece.
Felicitări, rândurile tale mi-au mai risipit un pic gândurile. Mulțumesc frumos Yersi!
@krisstinna: Hei, îți așteptam comentariul, mă bucur că ai putut, în primul rând să mă citești și să-mi afli calitățile și apoi să scrii căte ceva.
Soțul, pe moarte:
-Nu pot să mor până nu-ți mărturisesc că te-am înșelat, in viață, o dată, cu camerista aia de la hotel. Iartă-mă, dacă poți! Dar tu, tu m-ai înșelat vreodată?
-Lasă, scumpule, te iert! Da, recunosc și eu te-am înșelat, din păcate de două ori: o dată cu o echipă de rugby și, a doua oară, cu o echipă de fotbal!
@Yersinia pestis: "ca să mă iertați, iaca vă mai spui un banc"!
Un singur mod de a te ierta exustă: să le ascultăm live la Slanic!!!
Lista e deschisă!
@maria55: Păi, de unde, bre, atâtea bancuri?
Și, care întâlnire???!!!
@Yersinia pestis: Doamneee, ce sthool???? ai! Cea la care deja esti inscris! Sau o fi dublura ta??? ???????????? Vezi ca sunt paparazzo de serviciu... urmaresc tot!
@maria55: Hai să-ți spun, dar numai ție, că nu citește nimeni: eu sunt șpionul lui Cornel, poza cu piscina e făcută de mine! Deci, după Cornel, am fost printre primii useri care am știut de Slănic Moldova! Na, sîc, asta n-ai știut!
@Yersinia pestis:??? tu esti şpionul, iar eu contra/şpionul!!! Hihihi, eu citesc printre randuri!!! ????
@maria55: Apropos de papărața! N-am aflat dac-ai ”rezolvat problema” de la Tg. Mureș! Povestești tu pe PM, ca să nu fim Of-of-of de tot!
@Zoazore: care problema, Zoaza mea?! Ca eu sunt plina de probleme, ba chiar omul -problema!!! Suntem off?! No problem, bag cenuşă la greu, sau o torn, vad eu! Si de off nu se supara autorul, web-ii au treabă, admin e prins cu organizarea Intâlnirii, asa că... doar noi suntem p'aci!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2021 Rasfat la SPA — scris în 20.11.21 de mariandan din FOCşANI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Vacanță ratată — scris în 30.08.20 de Silviu Ag din PITEşTI - nu recomandă
- Mar.2019 Nu mai revin in aceasta locatie — scris în 02.04.19 de ioanaily din IAşI - nu recomandă
- Feb.2019 Li s-a urcat la cap faima care o au — scris în 20.06.21 de ux120272 din BACAU - nu recomandă
- Nov.2018 Nu chiar ceea ce se doreste — scris în 21.11.18 de VictorL din NEAMT - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Cazare cu "surprize" — scris în 05.08.17 de valervlad din BUZAU - nu recomandă
- Jul.2017 Incalcarea dreptului la protectia datelor personale va poate strica vacanta — scris în 22.07.17 de EmaV din IASI - nu recomandă