RĂU
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am ales această cazare datorită recenziilor pozitive, dar...
Iată motivul pentru care am decis sa scriu: e trist că într-o perioadă în care patronii pun pe tapet situația critica prin care sunt nevoiți să treacă (și au mare dreptate) suntem obligați să suportam un asemenea tratament!
despre SERVICII
Cele mai proaste servicii, personalul de la recepție lipsit de respect față de clienți, la fel și la restaurant (cu mici excepții)
In ceea ce privește distanțarea socială... masa/mesele din hol în care erau îngrămădiți seara prietenii dornici de distracție și care uitaseră, sub ochii celor de la recepție, că masca este obligatorie (cheful continua apoi în camere -sau cel puțin așa a fost la etajul la care am fost cazati- așa că, deși aveai copii, erai "fericit"că trebuie să te bucuri alături de ei până la 2-3 dimineața!
despre CAMERE & COND. CAZARE
Ne-au cazat într-un oficiu sub orice critica, deși am plătit prețul pentru patru stele, canapelele erau mizerabile, pe sub ușă venea un curent ingrozitor etc
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Nu mâncarea era problema, ci atitudinea unor ospătari față de clienți:îți luau farfuriile din fata, deși nu terminasei de mâncat (asta după ce așteptaserăm o ora niste feluri simple de mâncare), erau ironici atunci când le atrăgeai atenția politicos și, mai mult decât atât, cu aproape o oră înainte de ora închiderii, îți stingeau lumina "invitându-te", practic, să te retragi in cameră... Singura persoana amabila a fost dna Carmen, probabil șefa de sala, încercând să remedieze de fiecare data problemele apărute în restaurant
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Hotelul este amplasat in centrul stațiunii
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Spa de buna calitate
Trimis de Any N in 30.01.21 20:38:55
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Any N); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.50443050 N, 25.57397780 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@ux118527: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
-
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 02418&hid=22589.
Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat pe acolo, ar fi zuper-util — link încărcare video.
--
„Numele utilizator” alocat automat de către program (la primul review încărcat) - ux118527 - este, pare-se, confuzant, derutant pentru unii utilizatori. Când ai timp, îl poți schimba într-o formă mai „umană” (de ex „popescu2020”) - folosind butonul schimbă username de aici
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2023 Este loc de mai bine! — scris în 18.09.23 de istratescu din BUCUREşTI - nu recomandă
- Feb.2023 Ar putea fi super, dar nu e — scris în 28.02.23 de andreea_kamelya din BUCURESTI - nu recomandă
- Nov.2022 Hotel Carmen - Predeal — scris în 07.11.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 O cazare de nota 8 — scris în 31.10.22 de AndreeaCoj din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jan.2020 Inca bine, desi incep sa scada conditiile — scris în 16.01.20 de vld79 din ROMANIA - RECOMANDĂ
- Dec.2019 Minivacanta de iarna — scris în 11.09.20 de mihaela38 din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Feb.2018 Bine — scris în 04.03.18 de gabri_oana din PANTELIMON - RECOMANDĂ