Capul Caliacra - locul unde Marea Neagră e... albastră!

TIPĂREȘTE

Motto:

"Tocmai tarziu de tot, pe viziunea acelui tarm al Dobrogei, pe care-l cunoastem asa de putin si care nu se cuprinde numai in iluzia de argint a Balcicului si in pitorescul tataro-turcesc al unei biete rase pe care astazi o ia vantul, am ajuns sa pretuiesc, fireste nu navala de trivialitate si de dezmat a statiunilor balneare, urata icoana a lipsei de pudoare in timpurile noastre, ci, in singuratatea de la Mangalia, frumusetea serilor care ispravesc in bruma usoara, farmecul luminilor din fund, care iti arata o lume in mers, surprinderea luminilor fugare de la luntrile pescarilor care-si vrajesc prin licarirea tortelor prada din adancuri si mai ales acel lucru de neuitat care este chemarea de dimineata, in faptul chiar al zilei inca racoroase, a luceafarului, care se ridica deodata in fundul cerului vioriu, si este ca o trezire la viata cea noua, ce trebuie sa inceapa pentru locuitorii adancului de apa, ca si pentru cei care, astazi, pe ruinele cetatilor elenice, duc numai ramasita trista si vulgara a unei civilizatii pe care noi pana astazi n-am stiut-o invia. "

Nicolae Iorga.

Şi nu doar albastră pur şi simplu, ci ultramarinul pe care l-am văzut pe ţărmuri mai mediteraneene... O explicaţie ar putea fi depărtarea de guri de vărsare ale vreunor râuri, dar şi de vreo aşezare omenească mai importantă, fundul marin stâncos, cu puţine aluviuni şi cine mai ştie ce minune biochimică...

De mult doream să ajung aici, dar cum drumul cel mai scurt spre casă e totuşi prin Şumen - Razgrad - Ruse, iar cât timp eram în vacanţă prin staţiunile din nordul litoralului bulgar n-am reuşit să îmi fac vreme să-mi îndeplinesc şi acest vis.

Şi mai doream să ajung aici şi pentru a putea să zăresc, fie şi pentru câteva secunde, delfinii. (mai văzusem odată unul, exact cu un an mai devreme, la Albena, mult în larg, din înălţimea hamului paraşutei trasă de o şalupă).

Ei, aşadar de data asta am profitat de faptul că, urmând a mă-ntâlni şi cu un drag prieten pe drumul de întoarcere din Bulgaria am fost obligat să aleg ruta mai lungă şi mult mai aglomerată prin Vama Veche - Constanţa - A2 şi cum ne venea şi greu să ne despărţim de litoral, am făcut dreapta în dreptul localităţii Kavarna şi apoi, după ce am străbătut şi sătucul Bâlgarevo, am ajuns la al treilea zid de fortificaţii a cetăţii Caliacra (de fapt, Tyrisis la acea vreme) unde un vajnic paznic bulgar vindea biletele de acces. În faţa mea, o altă maşină cu număr românesc; am deschis geamul ca să fiu pregătit şi nu m-am putut împiedica să n-aud convorbirea dintre portar şi celălalt şofer:

"[Cât costă în lei, că n-avem leva]? "

"10 lei de persoană"...

Marfă! de fapt, biletul de acces este fix 3 leva (mi-a rupt şi bilete), în acest preţ fiind inclusă şi parcarea maşinii. Doar că io l-am luat direct pe bulgăreşte şi a văzut şi că aveam banii potriviţi. :))

Trecând peste această 'snoavă', intrăm, facem o scurtă haltă la monumentul celor 40 de fecioare, pozăm şi fecioarele noastre, plus ceva privelişti care ne luaseră deja 'maul', apoi mutăm căruţa în parcarea mare şi trecem la vizita propriu-zisă a 'minunii'.

Pe mine m-au fascinat de mic ruinele, primele pe care le-am văzut având tot legătură cu Pontus Euxinus - Mozaicul din Constanţa, ruinele cetăţii Callatis din Mangalia, Adam-Clisi, Enisala... Apoi Sarmisegetusa, mai încoace Roma şi Pompeiul... dar să nu divaghez prea mult.

Aici nu doar resturile celor 3 incinte de apărare (dintre care prima s-a păstrat cel mai bine, inclusiv turnul de acces), ci şi coastele stâncoase de calcar alb-roşiatic ce se prăvălesc abrupt spre talazurile mării îţi taie de-a dreptul răsuflarea.

Ştiu, s-a mai scris, dar încerc şi eu, cu palidele-mi vorbe, să-mi descriu trăirile, doar-doar 'oi mai face cuiva poftă să meargă acolo...

Aşa... da! ruine. Ruine sunt destule - şi romane, şi mai târzii, iar în stânca de sub unitatea militară de radiolocaţie, într-o micuţă grotă, e chiar şi un 'mini-muzeu' unde pe lângă ceva artefacte descoperite aici se poate admira o machetă a cetăţii din vremurile ei de glorie. (intrarea gratis - pozatul, 2 leva). După ce am văzut ce 'oferă', am renunţat să mai plătesc pentru foto - practic (în afara unei rândunici ce-şi hrănea copii din cuibul meşterit acolo), n-aş fi avut mare lucru de pozat. Dar merită să intraţi, dacă nu pentru a vedea monedele şi cioburile din vitrine, măcar pentru răcoarea oferită; mai ales când afară la soare sunt peste 40 de grade...

Am trecut pe lângă mesele restaurantului şi după câţiva paşi am ajuns la capătul pământului... la capela Sfântului Nicolae (se pare că e închinată unui sfânt martir local). În faţa ei, o placă cu un poem:

Момините сълзи на Калиакра

Това е легендата, записана от Траянополския епископ Иларион, която посреща днес туристите...

Кога се лято буря силна появява
при Калиакра нос - на Черното море,
в рева страхотен, на което се долавя
вестта за вяра и родина как се мре...

Четиридесет девойки лични и красиви
да жънят златен клас от ранните зори
на кехлибарените натежали ниви
от добруджанските села са надошли.

Зажънаха те дружно с песен жаловита
за робската неволя в техния живот,
за нашите юнаци в битка страховита,
пролели си кръвта за своя мил народ.

И мъка тягостно ума ли завладее,
кога ръкойките се сбираха на сноп -
ведно потта със сълзите им ще се слее
от песента им жалостна като над гроб.

А някоя от тях, тъгата да забравят,
подема живо песен кръшна за хоро
и трудиха се, сърпа без да си оставят,
до залез слънце в труд при робското тегло.

Но песента оттам далече отлетяла,
дочу я турчин, зъл душманин без сърце,
и пожела от име родно и от вяра
отречени в харем да бъдат с фередже.

Узнали туй със страх девойките в тревога
захвърлиха си сърп и надалече в бяг
през ниви и гори по рътлина висока -
на Калиакра скриха се от злия враг.

Обет си дадоха с решителност голяма -
в защита, чест и вяра дружно да умрат,
да се пожертват наедно в жестока драма,
но героини българки да се зоват.

Във вярност на обета си едва успяха
косите си една за друга да вплетат,
когато в мрачината отдалеч съзряха
османи зли по хълма нагло да пълзят.

Врагът нападна с ярост жертвите немили -
издигнаха се ятагани в оня миг,
девойките изплашени със всички сили
ведно назад се дръпнаха при страшен вик.

Не забелязаха зад себе си в тъмата,
че зее бездна - пропастта не ще ги спре -
и в ужас полетяха вкупом от скалата
в пенливите води на Черното море...

В печал за свидните чеда на Аспаруха
от мюсюлманите в робия векове,
докарали страната в жалостна разруха,
морето забуча със мощни екове.

Глутницата османски турци занемели
проклятие над тях да се не сгромоли,
побягнаха завчас от тез предели
злодейството им с време да се замъгли.

А там, където сълзи тез девойки лели
и с плач една о друга сплитали коси,
по чудо - в спомен оттогава, снежнобели
цветя растат на пролет - момини сълзи.

Frumoasă balada, mă voi strădui s-o traduc mai încolo, când oi avea timp mai mult. Păcat că n-au făcut-o şi ei...

Privesc în jos spre valurile ce se sparg de stânci şi mă gândesc şi io la lacrimile fecioarelor din Kaliakra...

Din păcate, locul fiind strâmt, iar noi nefiind singurii vizitatori, am cedat locul altora, iar noi am revenit la cele lumeşti, rupţi de foame şi de sete şi am făcut eroarea să ne oprim la restaurant. Dar despre asta, deja am povestit (oricum, nu-i locul aici). Când am reuşit să scăpăm de acolo, singurul lucru care a mai şters din nemulţumirea pricinuită de masă şi servire a fost priveliştea fantastică oferită de terasă şi cele câteva scurte apariţii ale unui (unor) delfini ce se 'plimbau' pe acolo. Poate dacă ajungeam acum 40 de ani, am fi apucat şi ultimele foci...

Un alt minus al locului - tarabele cu 'suvenire' înşirate aiurea de-a lungul drumului chiar şi în interiorul sitului.

Altfel, un loc ce merită văzut. Măcar pentru faptul că a făcut pentru scurt timp parte din România (şi nu mă refer la stăpânirea vremelnică a noastră asupra Cadrilaterului, ci pe vremea lui Mircea cel Bătrân, între 1404 şi 1420)!

PS un frumos articol despre istoricul locului se află aici.

---

VIZUALIZĂRI: 6104 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI