ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.08.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
APR-2018
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 11 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 5 MIN

    Nu doar un simplu camping

    TIPĂREȘTE

    Așa cum povesteam aici, vezi impresii, anul acesta, în vacanța de Paște am făcut o săptămână de explorare a zonei Veneția. Inițial, m-am gândit să procedăm ca acum doi ani, când am petrecut săptămâna Paștelui la Bologna, deplasările făcându-le cu trenul (vezi impresii).

    Mai apoi, analizând situația, mi-am dat seama că este mai potrivit să procedăm ca anul trecut, în Calabria (vezi impresii), unde am închiriat o mașină, pentru că deplasarea în regiune nu se putea face rapid cu trenul.

    Drept urmare, am închiriat o mașină, direct de pe saitul celor de la Wizz Air, cu care aveam și zborul și am renunțat la cazarea rezervată inițial la un hotel din Mestre, făcând o rezervare la Camping Village Jolly, un camping de la marginea localității Marghera, învecinată cu Mestre.

    Evident, Campingul este mai izolat, astfel încât nu e prea comod să mergi acolo, decât dacă ai mașină. Oricum, noi aveam mașină, așa că rezervarea a fost una foarte potrivită, având în vedere facilitățile oferite, dar și prețul, cu mult mai mic (pe jumătate) decât cel pe care l-am fi plătit la un hotel obișnuit.

    Camping Village Jolly

    Așa cum îi spune și numele, este vorba despre un camping, situat în marginea localității Marghera, la 10 km de Veneția, foarte aproape de autostrada A57, o bretea a autostrăzii A4.

    Campingul este imens și dispune atât de locuri de campare cu cortul sau rulota, cât și de căsuțe (bungalouri) de 2-3 locuri și căbănuțe (chalet) de 5 locuri, acestea având și chicinetă. Toate sunt aranjate ordonat, pe alei paralele și perpendiculare, purtând nume cunoscute (Canal Grande – aleea principală, Murano, Burano etc.).

    Spațiul campingului este închis, accesul fiind posibil doar pe la intrarea „oficială”, păzită permanent de un gardian care veghează să nu intre decât cei cazați acolo.

    Imediat în stânga intrării se află recepția, care funcționează între 8:00 și 22:00 și un info-point, deschis permanent. Persoanele de la recepție, tineri vorbitori de engleză, sunt foarte amabili, gata să dea informațiile cerute. La info-point, care dispune și de câteva calculatoare conectate la internet, se găsesc pliante cu informații, hărți ale campingului și ale Veneției și alte materiale informative.

    Alăturat recepției, se află un market, cu program până seara târziu, de unde se pot cumpăra diverse mărfuri alimentare, băuturi, dar și suveniruri, la prețuri rezonabile.

    Pe partea dreaptă a intrării se găsește o clădire cu rol de restaurant, bar, pub, discotecă, alături de care este și o piscină descoperită, imensă, cu toate utilitățile necesare, dar care nu este deschisă decât pe timpul verii. La restaurant se poate mânca micul dejun, prânzul, mai sumar: pizza, salate, sandvișuri sau panini, cum le zic italienii și cina (à la carte). Cafeaua este foarte bună și costă doar 1 €.

    Depășind aceste obiective, se ajunge la zona de parcare, lângă care se află o spălătorie și un grup sanitar, cu WC-uri și dușuri, pentru cei veniți cu cortul. În afara parcării centrale, mașinile se mai pot parca și pe alei, în fața căsuțelor

    Dincolo de parcare se găsește zona sportivă, cu câteva terenuri amenajate în acest scop.

    Campingul dispune și de un serviciu de Shuttle Bus, care, pentru 5 € de persoană, asigură transportul dus-întors de la camping până în Veneția, undeva în zona Tronchetto vezi ultima poză, sau imaginea în Street View: goo.gl/maps/RWKx4J5yc952. Am folosit și noi acest serviciu, pentru că, deși aveam mașina la dispoziție, nu am folosit-o în Veneția, unde locurile de parcare sunt limitate și costul este foarte mare.

    Cei care au nevoie, găsesc aici și un ATM, un bancomat aflat chiar la intrare.

    Căsuțele

    Noi am stat într-o căsuță, mai exact un chalet superior, pe „strada” Rialto. Căsuța, având la intrare o verandă descoperită, cu o masă și băncuțe, este dotată cu tot ce este necesar, fiind construită recent, din materiale și după principii ecologice.

    Structura este simplă: se intră în cameră, în care se găsesc în principal două paturi de o persoană și o canapea, dar și câteva accesorii strict necesare, pe care le puteți vedea în fotografii. Cum căsuța se pretinde ecologică, evident iluminatul este și el așijderea, fiind asigurat de corpuri de iluminat cu LED-uri. În partea stângă a intrării, camera are un intrând, unde se află o chiuvetă foarte lată, cu o oglindă mare în dreptul ei. La dreapta ei este intrarea în WC, iar la stânga este cea de la duș.

    Mi-a plăcut foarte mult faptul că, la toate cele trei veioze, exista și un port USB, la care puteai să-ți încarci telefonul sau tableta.

    Cabana dispune de un aparat de aer condiționat invertor, de ultimă generație, care ne-a asigurat temperatura optimă pe timpul sejurului.

    Singurul lucru ce lipsea este un televizor, deși cabana avea toate cele necesare pentru fixarea și conectarea lui, probabil acesta urma să fie montat.

    În schimb, semnalul Wi-Fi a fost (oarecum surprinzător) foarte bun, asta pe tot cuprinsul campingului, inclusiv pe alei.

    Concluzii

    Pentru cine este cu mașina (personală sau închiriată), acest camping este soluția ideală pentru cazare și vizitarea Veneției la preț redus.

    Asta pentru că este foarte aproape de Veneția, ai transport asigurat, direct, rapid și comod și o mulțime de facilități, fără să mai fie nevoie să te deplasezi în alte părți, pentru distracție sau masă.

    Totuși, pentru cine dorește, în apropiere, la câteva sute de metri, se află un centru comercial foarte mare, cu magazine, cinematograf etc.

    În lunile de vară, se asigură și transfer de la/la aeroport, așa că totuși, chiar și cei fără mașină pot veni aici, unde domnește permanent o atmosferă tinerească și veselă. Chiar în aprilie, când am fost noi, am văzut destui turiști fără mașină, care stăteau în camping și, folosind serviciul de shuttle bus, vizitau Veneția în condiții rezonabile.

    Așadar, dacă doriți să vizitați Veneția, dar și întreaga zonă Veneto, vă recomand o cazare la Camping Village Jolly, care oferă condiții foarte bune, la un preț mult mai mic decât cazările clasice din zonă.

    Vă asigur că nu veți fi dezamăgiți!

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de Costi in 29.08.18 13:56:38
    Validat / Publicat: 29.08.18 14:43:15
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 2409 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P20 O imagine generală din interiorul bungaloului
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34500 PMA (din 25 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 11.56 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    5 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [29.08.18 17:52:25]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    ===

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    ungureanica
    [30.08.18 15:19:55]
    »

    Foarte util articolul. O locație de ținut minte. O zi bună.

    RoxanaGRS
    [30.08.18 16:27:15]
    »

    Foarte civilizate aceste campinguri în Italia. Eu am văzut patru în locuri diferite: la Veneția (altul decât cel menționat de tine, chiar în Mestre, camping Venetia Village), la Roma, lângă Vieste și la Alberobello. Toate super ok. Nu seamănă deloc cu ceea ce întâlnești la noi sub titlul de camping. Și oamenii care vin sunt deosebiți. De regula sunt campingii vechi. Nimeni nu face scandal, nici măcar copiii, nu auzi muzică tare, nu vorbește nimeni tare, totul e super liniștit și civilizat. Stai în natură și în aer curat, nu între patru pereți ca la hotel, iar prețurile sunt incomparabil mai mici.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    elviramvio
    [31.08.18 08:34:58]
    »

    @Costi:

    Foarte bună recomandare.

    ungureanica
    [20.12.18 17:41:12]
    »

    Mulțumim mult pentru acest articol Am rezervat deja pentru luna aprilie o cameră aici.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    elviramvio, raducojan, RoxanaGRS, ungureanica
    Alte impresii din această RUBRICĂCamping Village Jolly [Marghera]:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060477018356323 sec
    ecranul dvs: 1 x 1