Frumos afară (poziţionarea), murdar înăuntru (cabana)...

TIPĂREȘTE

Am ales Cabana Vârful Ciucaş ca loc de cazare în vederea explorării culmilor montane înconjurătoare, mai puţin pentru a ajunge la vârful omonim, cât mai ales pentru splendoarea coloritului asigurat de prezenţa bujorului de munte.

            Vara trecută aveam să aflăm cu uimire că nu găseam loc în perioada de maximă înflorire iar recomandarea proprietarului a fost să rezervăm din timp pentru anul următor.

            Astfel că în luna februarie 2024, după ce stabilisem cu niscaiva dificultate o dată convenabilă aproape tuturor – din cauză de concedii, nunţi, examene de capacitate sau de bacalaureat – am făcut o primă rezervare certă de 9 camere (duble, triple şi apartament).  

            Ni s-a transmis că pentru asemenea număr de odăi este necesară achitarea unui avans, lucru pe care l-am înţeles şi ne-am conformat, uşurându-ne contul cu suma de 180 lei.

            Pentru ulterioarele rezervări, luate la bucată de cei care ni s-au adăugat atraşi de discuţiile şi tentaţia unei ieşiri ce va rămâne în amintirea grupului nostru, nu a fost nevoie de constituirea unui depozit iniţial.

            Astfel că la sfârşit de iunie ne-am îndreptat înspre acolo contingentul de 26 persoane care am ocupat mai mult de jumătate din capacitatea cabanei mari.

            Fac menţiunea aceasta întrucât este posibilă şi cazarea într-o altă clădire, în camere cu băi comune.

            Accesul la cabană este destul de anevoios şi îţi e de ajutor doar un autoturism 4x4 şi cauciucuri foarte bune. Iar dacă nu le ai, suni la doamna administrator şi îţi trimite maşina ce te suie sau coboară contra 20 lei/persoană şi 10 lei/bagaj. Adult sau copil, nu se face diferenţa.

            În cazul în care nu ai toate aceste detalii şi faci drumul într-acolo, nu-i niciun bai, în parcare există o gheretă iar în week-end şi un angajat ce îţi oferă aceste clarificări, plus biletele în baza cărora te aburci în cele două jeep-uri de navetă. În care 4 persoane stau în cabină iar încă vreo patru şi bagajele în benă, în bătaia vântului şi, mai ales, a prafului…

            Apreciez faptul că pasagerilor li se eliberează bon fiscal, aspect nu foarte – sau chiar deloc – întâlnit când sumele respective trec direct în buzunarul nefiscalizat al şoferului.  

            Eram nerăbdători să ajungem sus. Noi am plecat ultimii din Mediaş iar din parcare am luat-o pe jos cei 5 kilometri finali – doar am venit în drumeţie la munte, nu? – şi aşteptam să ne luăm camera în primire, să facem un duş pentru a înlătura parte din neplăcerea umblatului alături de maşinile ce iscau nori de praf la trecere, iar apoi să intrăm în programul grupului.

            Nerăbdarea provenea din frumuseţea peisajului la care ne aşteptam a fi acolo sus după ce-l vizualizasem în pozele altora dar şi din recenziile referitoare la unitatea de cazare.

            Dacă primul capăt de frază s-a adeverit, cel de-al doilea nici pe departe.

            Din capul locului vă fac cunoscut faptul că am rămas dezamăgit cu privire la ce oferă actualii administratori. Nu ştiu cum se prezenta locaţia acum un an sau doi – perioada impresiilor relatate – însă actualmente pot afirma că raportul calitate/preţ dăunează oaspetelui.

            De cum intri în curtea din faţa cabanei iei contact cu o anumită delăsare  a gazdelor, evidentă în lipsa activităţilor de întreţinere a ierbii. Evident, nu poate fi vorba de gazon aici, e de înţeles, însă nici nu poţi lăsa verdeaţa să îşi facă de cap şi să urce pe lângă picioarele meselor şi băncilor.

            Din curte, pe treptele care odinioară arătau bine însă acum dalele de beton săriseră pe alocuri creând impresia unei babe ştirbe, intri în clădire pe o uşă ce aduce cu o jumătate de butoi. Cealaltă jumătate e în interior şi, odată trecut de ea, ai pe stânga fosta recepţie şi toaletele iar pe dreapta restaurantul.

            Menţionasem “fosta” deoarece aceasta e impresia mea observând acel spaţiu, în momentul de faţă cheia înmânându-ţi-se de la barul din restaurant, fără nicio solicitare de document de identitate. Nu mă pot exprima dacă reprezintă o practică uzuală sau s-a datorat exclusiv calităţii de membru al “grupului de la Mediaş” .

            Ni s-a repartizat camera 12, o triplă situată la catul al doilea, în imediata apropiere a duşului camerei 16. Da. Aţi citit bine, cei de la camera 16 nu aveau duş în cameră, iar pentru activităţi conexe cu spălarea şi curăţirea trupului erau nevoiţi să iese pe hol pentru a accede în această încăpere.

            Până să ajungem în cameră am remarcat câteva sticle de bere goale sub unul din geamurile holului, locaţie pe care nu au părăsit-o până la plecarea noastră…

            Odată deschisă uşa camerei am dat într-o încăpere mare şi luminoasă. Fiind ultima pe palier, beneficia de geamuri şi balcoane - din păcate fără nicio piesă de inventar gen scaun sau măsuţă - pe două dintre laturile sale iar imaginile cu zonele dimprejur erau splendide.

            Şi cam aici se opreau aspectele pozitive. Dar şi acestea cam păleau în lupta cu grămezile de excremente lăsate de rândunici la pervazele geamurilor şi cu mirosul ce emana din baie, afectându-ţi, în mod evident, starea de bine (sau zen-ul!). Din discuţiile cu ceilalţi prieteni aveam să aflăm că nu ne confruntam cu o situaţie singulară ci cu una generală…  

            Iar izul de mucegai, canal înfundat şi apă stătută nu reprezenta singura nemulţumire. Înălţimea la care am ajuns – mă refer din punct de vedere strict fizic! – vine la pachet cu ceva inconveniente, principalul fiind cel de izbire a capului de pereţi. Mai ales dacă se prezintă sub forma tavanelor înclinate iar vasului de toaletă sau coşului de gunoi i s-a găsit ideala poziţionare în cel mai ascuns ungher al încăperii.

            Dacă tot ne aflăm încă în baie, suplimentez informaţiile cu uşile de duş care stăteau aproape să sară când încercai să le închizi şi cu slaba şi înceata golire a vasului de toaletă. Na, ce amănunte am ajuns să observ şi eu! Critic mai sunt, nu?!  

            Suprafaţa camerei era destul de mare, loc suficient pentru 3 persoane să se mişte, spaţiu de depozitare la dispoziţie pentru tot calabalâcul – rafturi şi umeraşe -, o măsuţă şi televizor (necesar doar în această perioadă de campionat european de fotbal, în rest ar fi stat nefolosit, cu siguranţă).  

            Restaurantul avea o tentă rustică, cu lemn “din cap până în picioare” , adică din tavan în pardoseală, ultima cu un aspect inedit datorat feliilor de copaci ce au fost utilizate la placarea ei.

            Anterior deplasării aflasem că se mănâncă bine aici dar, din nou, aşteptările au fost prea mari comparativ la starea actuală. Pentru a păstra un echilibru al calificativului acordat, voi menţiona că părerile prietenilor au variat şi am concluzionat, destul de pertinent sper, că s-au înregistrat feluri de bucate gătite mai bine sau mai puţin, dar şi gusturi foarte diverse din partea unui număr cam mare de pofticioşi.  

Nu am intrat în discuţii cu membrii staff-ului pentru a mă interesa despre vreo recentă modificare la nivel de management care să fi avut un impact vizibil în scăderea calităţii serviciilor lăudate anterior de unii şi alţii, cert e că am rămas cu o impresie defavorabilă.

În fapt, aşteptările au ridicat o ştachetă iar serviciile prestate nu au cum se ridica la nivelul la care o poziţionasem eu personal.  

Întrucât exista ipoteza organizării unei petreceri surpriză pentru aniversarea a 25 ani de căsătorie a unui cuplu, am solicitat din capul locului – adică în februarie – o încăpere în care să ne desfăşurăm, fără a afecta liniştea celorlalte persoane cazate.

Încă de atunci ni s-a promis crama. Fără alte condiţionări iniţiale, înainte cu o săptămână am fost înştiinţaţi că se impune un minim de consum, fără specificarea vreunei cantităţi sau sume.

Deşi sărbătoriţilor le-a fost imposibil să participe alături de noi la manifestările întreprinse aici la Ciucaş, ne-am exprimat acordul, am primit sala, ne-am adunat acolo pentru masa, şpriţ şi dans. Până la urmă nu a mai fost necesar să facem chetă pentru plata sălii şi nici să deranjăm chelnerii pentru a ne servi. Aveam noi de toate la purtător!  

Dacă nu am sărbătorit nunta de argint s-a ivit prilej de altă sărbătoare, fiind anunţată logodna copiilor a două dintre famiile prezente. Motiv pentru care cuscrii au desfăcut sticlele de şampanie şi, în aclamaţiile noastre, au deschis dansul. Să le trăiască şi să se iubească copiii!

---

VIZUALIZĂRI: 574 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI