Un loc idilic

TIPĂREȘTE

Pentru a doua noapte de cazare în Islanda am ales o pensiune care ne-a atras atenţia prin asemănarea cu cele ridicate odinioară şi pe la noi, tipul cabanelor construite din bârne pe la Podragu, Poiana Neamţului sau prin alte masive muntoase de pe la noi.

Când rezerv cazări pentru itinerariile noastre am în vedere obiectivele turistice şi naturale care urmează a fi parcurse în ziua respectivă iar distanţa între două cazări o calculez la o medie de 180 – 200 km de parcurs pe zi.

202 km am parcurs din Reykjavik până în liniştitul sat Reykholt, acolo unde am găsit Blue Grove Guesthouse, cabana amintită, pentru care am plătit 81 euro fără mic dejun.

Parcarea pentru oaspeţi se află la marginea drumului – de care este despărţită printr-un gard viu – iar de aici şi până la unitatea turistică păşeşti înainte pe o cărare placată cu plăci ceramice roşii, lată cam de un metru şi lungă de vreo 30, mărginită pe ambele părţi de copaci tineri şi atât de aliniaţi şi drepţi încât ai crede că sunt primii ostaşi ai regimentului de gardă pregătiţi să dea onorul musafirilor.

De cum trecem pragul pensiunii ni se cere să ne descălţăm de încălţămintea folosită în cursul zilei şi ne sunt oferiţi papucei de casă din cei rânduiţi pe un stativ de pe care puteai alege mărirea convenabilă.

O noutate pentru noi ca turişti, însă şi în celelalte trei nopţi petrecute la oameni acasă ceremonialul descălţării la intrare a fost acelaşi.

Primim camera Rjupa, dar la fel de bine îi putea spune şi Lagopus muta, aceasta din urmă fiind denumirea ştiinţifică a păsării ce are onoarea de a-şi găsi numele înscris pe uşa noastră, adică ptarmiganul rock în limba păsărarilor. Sincer, până să scriu aceste rânduri nu auzisem că ar fi vreo specie de păsări amatoare de muzica lui Bono sau Mick Jagger.

De cum deschidem uşa intrăm într-o cameră pe care o simţim primitoare, nu foarte mare dar cochetă, cu cele necesare unei scurte şi odihnitoare şederi.

Un pat tronează în mijlocul ei şi nu am a vă mai spune cât de bine am dormit întrucât în aproape toate paturile din concediul ăsta am avut somnuri line şi tihnite. Au măiestrie în realizarea saltelelor, în concentraţia de pene sau silicoane a pernelor ori în alegerea celei mai bune vâscozităţi a pilotelor...

Jumătate din pereţi sunt din bârne lăcuite, ceea ce dă un aspect cald şi rustic încăperii. Există dulap, scaune, noptiere, oglindă însă nu avem la dispoziţie baie în cameră, sunt două pe hol şi le împărţim cu ocupanţii altor două camere.

Băile sunt foarte curate şi dotate cu tot ceea ce este necesar, una dintre ele inclusiv adaptată persoanelor cu dizabilităţi şi păstrează aceeaşi notă rustică a întregului ansamblu.

Interiorul cabanei degajă un aer foarte plăcut care te face să te simţi imediat comod.

Gazdele – o domniţă tânără şi simpatică cu al său soţ pe care l-am cunoscut dimineaţa următoare - nu îţi servesc micul dejun, însă îţi pun la dispoziţie farfurii, căni, pahare, tacâmuri, frigider, cuptor cu microunde, fierbător, pliculeţe de apă şi cafea şi o încăpere cu trei mese solide de lemn pentru a putea servi masa în cazul în care ţi-ai făcut provizii de unul singur.

În sala de mese e expus un tablou pictat de Grigorescu. Nu de marele nostru pictor, ci de un urmaş al acestuia de vreme ce data finalizării operei sale e menţionată ca fiind 20.04.2011. Cu mândrie am citit completarea de sub iscălitură “Târgovişte, România”.

După ora 19.30 stâm pe terasă la o bere sub mângâierea soarelui.

Ne sunt aduse materiale ce oferă informaţii despre tot ce e interesant în zonă (preţuri, programe, distanţe, acces), precum şi variante de excursii programate pe durata unei zile cu recomandările aferente.

Din cele trei variante de excursii de o zi prezentate, una am făcut-o astăzi iar celelalte urmează a le parcurge în cele două zile în care mai rămânem pe insulă. Ori coincidenţă, ori mă pot face ghid de la distanţă!

Înainte de a mă pune în pat fac un tur al satului în care trăiesc cam 900 de suflete. Casele nu au garduri sau perdele la ferestre, trotinetele, bicicletele şi maşinile de tuns iarba sunt lăsate în faţa caselor nelegate.

Terenul de fotbal e tuns la mare artă, cu 6 porţi de antrenament pentru copii, cu teren de baschet având 4 panouri alături... Nu pot să cred că mă plimb printr-un sat! Nu prea îmi găsesc expresii pentru a descrie cât e de îngrijit şi cum arată!

Sunt surprins să observ la 21.40, când soarele e sus pe cer şi mare vreo două ore de stat acolo, becuri aprinse în serele de castraveţi. La fel şi într-o instituţie publică în care nu se vedea nicio urmă de mişcare. Dar lumina ardea...

Cred că ocupaţia principală a localnicilor o reprezintă munca în sere deoarece am văzut foarte multe, în care erau culturi de castraveţi, gerbera şi căpşuni.

Aş fi stat aici mult şi bine, poate toată viaţa în liniştea acestui loc, în ambianţa atât de plăcută a cabanei, în compania simpaticelor gazde dar nu am apucat să vedem prea multe încă din această minunată ţară.

Dimineaţa o luăm la drum convinşi că mai avem ce vedea. Iar aşteptările nu vor fi înşelate ci răsplătite pe măsura dorului nostru de a descoperi crâmpeie din magia acestui ţinut.

---

VIZUALIZĂRI: 953 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI