Mari artiști ai Renașterii, în Biserica San Lorenzo și Capelele Medicee, Florența (I)

TIPĂREȘTE

Nu mă pot desprinde de Florența și pace! Numai cine a gustat din multele sale comori, poate înțelege spiritul florentin și dâra pe care o lasă în mentalul celui care părăsește orașul. Am închis de trei ori sertărașul, ba chiar am răsucit și cheia! Din păcate sau poate din fericire, mai rămăseseră multe care își cereau locul. A trebuit să-l deschid iar, cu un low cost în primăvara lui 2018 și să mai îndes ceva în sertăraș. Așa am ajuns a patra oară la Florența în decurs de cinci ani.

Mă opresc mai cu luare aminte la Basilica San Lorenzo, cea ctitorită de un prim Medici, fondatorul vestitei Bănci, acel Giovanni da Bicci care a apelat la arhitectul Fillipo Brunelleschi, încă puțin cunoscut la acea vreme, să renoveze un vechi așezământ ridicat pe o structură mult mai veche (sec. al IV-lea și dedicată martirului Laurent), să fie biserică parohială și loc de veci pentru întreaga familie.

Fratele său, bătrânul Cosimo a pus umărul, a adus meșteri și așa au apărut lucrări de Donatello, Filippo Lippi, Rosso Fiorentino, Bronzino și alții.

Biserica se află la mică distanță de Gara Centrală, acolo unde opresc în final mijloacele de transport de la Aeroport. Identificați Via S. Antonio în apropiere, care vă va conduce în Piaza San Lorenzo, unde se află biserica.

Fațada este una fără un aspect deosebit, din piatră neșlefuită, pare neterminată (finalizarea urma a fi fost făcută de Michelangelo, dar nu a fost să fie), datează doar din 1400 și ceva și este cea mai veche din oraș. Programul, zilnic 10.00-17.00, Duminica 13.30-17.00. Biletul de intrare, în jur de 5-6 euro.

Întreg ansamblul cuprinde Biserica San Lorenzo, cu Vechea Sacristie, Biblioteca Laurenziana și Noua Sacristie.

Nume celebre, ale căror opere se află în Biserică

După formalitățile de rigoare, am intrat în biserică, care la o primă vedere este una, aș zice elegantă. Este împărțită în trei nave, de două rânduri de coloane din gresie de culoare gri-cenușiu. Pavimentul, din marmoră tot cenușie. Am fotografiat tavanul casetat, cupola uriașă, altarul, capelele laterale, stâlpii de susținere.

Lucrări de artă, de o parte și alta atrag privirile: Rosso Fiorentino cu Căsătoria Maicii Domnului, Antonio da Pollaiolo cu un Crucifix din lemn, Domenico Ghirlandaio sau Desiderio da Settignano. Pe latura stângă se află Capella Martelli, unde Filippo Lippi a pictat o superbă Bunavestire. Și tot aici, în această capelă, este semnalat locul unde jos, în criptă, este înmormântat marele Donatello, decedat la 1466.

Biserica se mândrește cu ultimele lucrări ale lui Donatello: Ușile Apostolilor din Vechea Sacristie și cele Două amvoane din bronz așezate în nava centrală. Cu doi ani în urmă, unul era în renovare. Așezat pe puternice coloane din gresie, atunci era protejat într-o carcasă transparentă, am urcat scări și l-am văzut de aproape. Bineînțeles, prin geam de protecție, altul decât cel transparent, care îl proteja.

Acum, la vizita din 2018, se mândrește cu alura-i întinerită, vis-a-vis de sora geamănă, amândouă așezate pe coloanele corintice divers colorate de la cărămiziu la verde malahit. Sunt așezate sub ultimele arcade ale navei centrale, în apropierea altarului și sunt ultimele lucrări ale lui Donatello, datate în jur de 1460. Dat fiind aspectul paralelipipedic al fiecăruia și mărimile diferite, se crede că destinația lor a fost de sarcofage pentru Cosimo Bătrânul și soția sa, Contessina.

Amvonul din dreapta privitorului este Amvonul Învierii. Lucrat în bronz, este capodopera măiestriei sale, punctul maxim al carierei, la venerabila vârstă de aproape 80 ani (Vasari spune în lucrarea sa, că la vârste de 70 ani încă lucra), deși specialiștii au găsit niscaiva erori de finisare datorate vârstei înaintate sau poate a ajutoarelor sale. Este datat 1465.

În partea de sus, amândouă au câte o friză decorată cu struguri, amfore, centauri și ornamente specifice sarcofagelor. Toate cele patru fațete conțin opt reliefuri cu scene din viața lui Hristos.

Pe fațeta spre interiorul bisericii, o scenă foarte interesantă, de care nu-mi amintesc să o mai fi văzut și anume, Coborârea în Infern a lui Iisus, după Înviere, de unde îi ia pe cei drepți și-i duce cu el în cer. Aceștia sunt Profeții, sau cei morți înaintea lui, precum Ioan Botezătorul. Scena Învierii domină partea centrală a fațetei, apoi cea a Înălțării.

Aș putea denumi fiecare fațetă, dar las pentru cei care vizitează Florența și implicit San Lorenzo, să le descopere.

Amvonul din stânga privitorului este Amvonul Patimilor

Datează 1460, dar a fost lucrat de doi din cei mai buni ”elevi” ai săi, după desenele și proiectele sale. Donatello nu a mai apucat să-l termine, deși mai mic ca mărime decât celălalt. A rămas nefinalizat și de cei doi, abia prin 1565 s-au completat golurile, lucrate în lemn, găurit de cari în timp, cu care restauratorii se luptă.

Toate cele patru fațete conțin 7 panouri, din care aș aminti, de fapt ce mi-a plăcut, Ruga în Grădina Ghetsimani unde Apostolii stau adormiți toți, Sf. Ioan Evanghelistul-ăla frumosul, sau Punerea în Mormânt.

Toate reliefurile au o forță de exprimare fantastică și exprimă starea sufletească a ultimei perioade din viața lui Donatello.

În fața altarului este marcat pe paviment, sub cupola uriașă, locul de odihnă al lui Cosimo cel Bătrân, zis și ”Părintele Patriei”. Un cerc din marmoră colorată și o placă rotundă din bronz, indică locul în cripta de la subsol, unde se află sarcofagul său. Am coborât și am văzut cripta unde Părintele Patriei, primul din familia Medici care a condus Florența, odihnește împreună cu soția, Contessina. Tot acolo se află o copie a statuii celei care a fost Anna Maria Luisa de Medici, ultima moștenitoare a familiei, cea care a donat toată averea, orașului Florența, cu condiția ca nimic să nu fie înstrăinat. Și așa, a fost!

Biblioteca Laurenziana.

Traversând curtea interioară, se ajunge la fosta Mănăstire San Lorenzoși la la Biblioteca Laurenziana. In 1523 viitorul Papă Clement al VII-lea, ce făcea parte din familia Medici, l-a angajat pe Michelangelo pentru a proiecta această biblioteca. Construcția a început în 1525 dar la puțin timp Michelangelo a părăsit Florența și lucrarea a fost finalizată de alți arhitecți care au urmat proiectele sale.

Biblioteca nu se vizitează, dar fondul de cărți și manuscrise este constituit din colecțiile a mai multor generații din familie, pasionați de artă și cultură. Acestea conțin cărți istorice, cărți de rugăciune, manuscrise, colecții de coduri, o Biblie din sec. al VIII-lea, o colecție de Autografe precum al lui Petrarca și acela al lui Napoleon. Dar cea mai valoroasă este Naturalis Historia, o enciclopedie romană. Cosimo I de Medici a deschis apoi, biblioteca publicului larg.

Voi continua cu cele două Sacristii, locuri de veci ale membrilor marcanți ai familiei Medici, unde vom admira opere ale marelui Michelangelo, unde vom privi frumosul și vom primi lumină.

---

VIZUALIZĂRI: 1301 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI