Botezătorul în monocromatica lui Del Sarto

TIPĂREȘTE

După ce mâzgâlii câteva ciorne încercând să filozofez pe tema anului ce abia se află ”în scutece”, constat că nici pe departe nu sunt omul cuvintelor și a frazelor frumos împletite și armonizate, încât să iasă ceva ca lumea.

A trece la subiect, este cel mai curat și mai sănătos lucru, în definitiv informația contează, ea este substanța de bază (sau ar trebui să fie) și nu umplutura de cuvinte sau lucruri ce nu interesează.

Așa fie zise, la început de an, când se apropie marea sărbătoare a Botezului Domnului mă gândesc să aștern pe ”hârtie” gânduri și impresii, dar și fapte petrecute cândva, frumos etalate de Evangheliști și redate privirii în Chiostro delle Scalza din Florența, de pictorul Andrea del Sarto.

Deși fusesem exact cu un an înainte, dar precum știți Florența este inepuizabilă, am trecut în revistă ce se mai poate vedea, altceva decât obiectivele standard. Chiostro delle Scalzo, dar în special Andrea del Sarto a fost unul din motive.

Ioan Botezătorul este sărbătorit în calendarul creștin ortodox cu trei mari sărbători:

7 ianuarie - Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul.

24 iunie - Nașterea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul și

29 august - Tăierea capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul.

Viața Sf. Prooroc este înfățișată într-un mod cu totul aparte și de o splendoare deosebită în Chiostro delle Scalzo (Schitul Desculților) din Florența.

Acesta se află pe Via Cavour 69, foarte aproape de altă minunăție a Florenței, Mănăstirea San Marco, acolo unde ”s-a dezlănțuit” singurul pictor sanctificat, Fra Angelico, despre care voi vorbi mai târziu, când mi-o veni inspirația.

Denumirea de Scalzo (desculți), se trage de la obiceiul participanților la procesiuni, probabil un ordin religios, care duceau crucea mergând desculți.

Andrea del Sarto, care a pictat acest frumos lăcaș, născut în Florenșa, a fost un pictor renascentist cu un talent și un har deosebit, dar eclipsat de contemporanii săi, precum Da Vinci, Michelanlelo și mulți alții.

Del Sarto a fost fiul unui croitor, de unde și numele de ”fiul croitorului”. Sarto, însemnând croitor. Numele său era Andrea (+ încă cinci nume) Vannucchi. A fost unul din cei patru copii a familiei croitorului. După o perioadă de ucenicie la un aurar, apoi la un gravor, rămâne în final la un pictor. Foarte curând își va deschide un gen de- hai să-i zicem -afacere, un atelier și prima lucrare în comun, se pare că ar fi ”Botezarea lui Iisus”, pentru Compagnia delo Scalzo din Florența, o lucrare ce va fi continuată cu o serie de fresce monocrome aflate în Chiostro delle Scalzo. Comunitatea acestei mănăstiri fiind mai săracă nu își permitea să apeleze la un pictor cunoscut. În schimb astăzi, schitul se mândrește cu picturile sale de început, monocrome, cu nuanțe calde de gri, armonios melanjate și evitând contrastele puternice. Este un început în arta picturală de a reda zone slab nuanțate ce dau impresia de relief, de volum. Cele intens nuanțate, dau impresia de profunzime. A fost un pionier în domeniu.

Tot interiorul este lucrat de el și asta i-a luat 19 ani, dar nu numai datorită minuțiozității cu care a redat până și chenarele lucrărilor sale, dar mai ales datorită faptului că a lipsit un timp din Florența, solicitat fiind la curtea Franței. La întoarcere, va executa lucrările intitulate ”Credința” și ”Caritatea”, aflate de o parte și alta a intrării în schit, în interiorul acestuia. După care, în ordine, ”Dansul fiicei Irodiadei”, ”Tăierea Capului Botezătorului” și ”Prezentarea Capului în fața lui Irod”. Ultimile picturi au fost realizate în 1524, anume ”Apariția Îngerului lui Zaharia”, ultima fiind ”Sfânta Vizită”, la întoarcerea sa de la Mugello, unde se refugiase în timpul epidemiei de ciumă bubolică din Florența.

Dar ultima sa lucrare cromatică se află în Biserica San Salvi, intitulată ”Ultima Cină”, pentru care am luat un autobuz din Piața San Marco și am mers preț de 10-12 stații, unde lucrarea se afla în restaurare, ca de fapt întreg interiorul bisericii. Se vizita totuși!

Del Sarto moare tânăr, la 43 ani, exact de ceea ce s-a temut, ciumă bubolică în 1530.

Revenind la vizitarea schitului din Florența, pe care am ținut foarte mult să-l văd și să-l înțeleg, pot spune că a fost o inspirație excelentă.

La intrare am avut surpriza să constatăm că aceasta este liberă și niciun vizitator. Lumina cernută prin ferestrele aflate sub mica boltă dă un farmec aparte interiorului, o înfățișare mistică, cenușie a lucrărilor, legate fiind și de tema morții Sf. Prooroc.

Se evidențiază ”Dansul Salomeei”, ”Nașterea Botezătorului”, ”Predica în pustie” și ”Botezul Catehumenilor”, adică a celor botezați în genunchi și care au fost învățați din vreme credința creștină.

Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini ca fiu al preotului Zaharia și a femeii sale, Elisabeta, ambii înaintați în vârstă și fără copii.

Evangheliștii spun că într-una din zile, pe când Zaharia slujea în Templu i se arată Îngerul Gavril și-i șoptește că va avea un fiu și-l va numi Ioan. Și tot acest Înger, după șase luni va vesti pe Maria din cetatea Nazareth că va naște un fiu căruia îi va spune Iisus, fiul lui Dumnezeu. Cele două femei și-au împărtășit bucuria, evenimentul biblic fiind cunoscut sub numele de ”Sfânta Vizită”. Maria a rămas 3 luni la Elisabeta, când aceasta a născut pe Ioan.

În picturile lui Andrea del Sarto vedem și lucrarea în care Zaharia tatăl își învață copilul, măricel fiind, despre rolul acestuia în venirea lui Iisus și proorocirile sale. Copilul creștea, se întărea cu duhul, ca apoi să plece în pustie unde, spun Evangheliștii, era îmbrăcat în haină din păr de cămilă și mânca lăcuste și miere de albine sălbatice., propovăduind despre credință și venirea Mântuitorului. El este glasul ce strigă în pustie și botează pe cei într-u credință.

Evangheliștii spun că Iisus a fost botezat în apa Iordanului, după ce întreg poporul fusese deja botezat. Atunci s-a coborât duhul sfânt în chip de porumbel așezându-se pe capul lui. Acesta a fost momentul când Ioan L-a identificat, că El este acela. Iisus avea în jur de 30 ani când a început să propovăduiască și apoi să-și racoleze apostolii.

Și tot Evangheliștii spun că în acele zile Irod împărat era însoțit în desfrâu cu Irodiada, femeia fratelui său, Filip, fapt împotriva căruia Ioan, striga. Zic Evangheliștii că Irod nu a avut nimic împotriva lui Ioan, dar Irodiada era cea care ar fi vrut să-l piardă, astfel că Ioan a fost băgat la închisoare.

O foarte frumoasă frescă în Chiostro delle Scalzo este aceea în care Irod ospătează la masă cu Irodiada în timp ce frumoasa sa fiică Salomeea, dansează. Atunci mi-au venit în minte ochii plini de nesaț ai actorului Cristopher Plummer în rolul lui Irod din filmul ”Iisus din Nazareth”. Bun actor! Se vedea pe figura lui că o dorea! Irodiada, sesizând momentul, se apleacă la urechea sa și-i șoptește că pate fi a lui dacă-i va îndeplini o dorință Și tot ea îi șoptește fiicei sale Salomeea, să-i ceară capul lui Ioan.

O altă lucrare bine luminată în Chiostro delle Scalze este momentul tăierii capului Sf. Ioan. Lumini și umbre, nuanțe de alb și gri pun în evidență mișcarea personajelor și înfăptuirea poruncii.

Artiștii mozaicari care au lucrat la Baptisteriul din Veneția (așa cum vedeți, Veneția) o prezintă pe Salomeea îmbrăcată în hlamidă roșie, dansând cu tipsia deasupra capului. (Oare în unduirile corpului său și-n ritmul dansului, sângele nu se scurgea de pe tipsie? Era doar plată și căpățâna proaspătă! Întreb și eu, așa... !) Scena cu pricina o găsim și în alte Baptisterii (acestea sunt închinate Botezătorului) și în mari Muzee ale lumii, tema fiind intitulată ”Dansul Salomeei”

Chiostro delle Scalzo este o foarte mică mărgică în ”Salba de nestemate” numită Florența.

În lumina difuză a interiorului, această nestemată sclipea, dând reflexii de pe un perete pe altul. Fiind singurii vizitatori, noi câteva femei, în liniștea instalată urmare admirației mute, am auzit parcă strigătul lui Ioan! Mulțumesc!

---

VIZUALIZĂRI: 1351 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI