O incursiune medievală la Mânăstirea "Negru Vodă" - Câmpulung Muscel

TIPĂREȘTE

Incursiunea noastră prin Câmpulung Muscel a continuat cu vizitarea Mânăstirii “Negru Vodă” , ctitorită după ce primul domn al Țării Românești, Basarab I, stabilește aici capitala, în anul 1215. Cu aspect de fortăreață medievală, este înconjurată de un zid înalt de circa 9 metri, dotat cu un șanț de apărare, adânc de aproape 3 metri. Voievodul și-a ales mânăstirea ca reședință și necropolă domnească. În acest sens, lespedea de mormânt a fiului său, Nicolae Alexandru Voievod, aflată chiar în naosul bisericii și inscripționată ca fiind așezată la 16 noiembrie 1364, este considerată cel mai vechi document epigrafic în limba slavonă de pe teritoriul României.

Proveniența numelui mânăstirii este legată de o legendă potrivit căreia Negru Vodă Voievod întâiul descălecător al Tării Românești a construit, în regiunea dintre Dunăre și Carpați, biserici, mânăstiri, curți domnești și orașe. Fapt mărturisit în pisania de pe biserica mânăstirii :” s-a zidit și s-a săvârșit acestă biserică de prea milostivul creștin, Radu Negru Voievod, care a fost din începutul descălicătorul Tării Românești” .

Următorul domnitor care își leagă numele de acest sfânt lăcaș este Matei Basarab, care în 1635 reface din temelii biserica și casa domnească, surpate anterior de un nefast cutremur. Același domnitor mai adaugă alte construcții: chiliile monahale și turnul clopotniței, care să justifice statutul mânăstirii de “obște de călugări” . Importanța vieții culturale din cadrul așezământului este argumentată de înființarea unei mori de hârtie, a unei școli de copiști și o tipografie. În 1642 apare prima carte redactată în limba română: “Învățături peste toate zilele” . În 1669 s-a deschis în cadrul mânăstirii prima școală domnească de limba română deschisă tuturor copiilor dornici de învățătură, indiferent de clasa socială din care proveneau. Mai târziu, în 1920 acestă școală este repusă în slujba comunității, prin deschiderea unui Orfelinat și a “Seminarului Orfanilor de Război- Patriarhul Miron” , care în 1934 își încetează activitatea, în urma unui incendiu devastator, când au ars o parte din Seminar, stăreția cu muzeul, turla sau cupola cea mare și învelișul clopotniței. Au fost refăcute în scurt timp, regele Carol al-II-lea donând un clopot de 1000 de kilograme.

Următoarele renovări s-au făcut prin refacerea picturii în 1955 și restaurarea generală din 1987. În 1959 mânăstirea este transformată în biserică de parohie, își recapată statutul în 1989 prin străduința preaSfințitului Calinic, episcop  al Argeșului și Muscelului.

Ultimele lucrări de reabilitare s-au terminat în 2021 și au fost finanțate în proporție de 83,3% din fonduri europene, valoarea totală a proiectului fiind de 19 781 272 lei, redând strălucirea unui ansamblu monumental istoric, mărturie a vieții domnești de altădată. Grație acestor lucrări, noi, astăzi, suntem întâmpinați încă de la intrare de clădiri impecabile, de o curte amenajată cu alei printre arbori falnici, cu gazonul proaspăt tuns și bănci pentru cei obosiți, doritori de un pic de răgaz în fața impunătoarelor ziduri. Prilej de a continua documentarea pentru a completa ceea ce vizionăm cu paginile de istorie căreia îi aparțin.

Ansamblul Feudal “Negru Vodă” este format din :

*/Biserica mânăstirii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” . Zidurile bisericii sunt clădite din gresie de Albești de Muscel, resursă naturală valoroasă exploatată din cele mai vechi timpuri din zonă, folosită cu succes la construcție, având un aspect deosebit de nuanță gălbuie. Actuala biserică s-a ridicat pe locul primei biserici, în centrul perimetrului desenat pe două laturi de zidurile fortificate originale. Cutremurul din 14 octombrie 1802 cu magnitudinea de 7.9 – 8.2 (cel mai puternic din toate timpurile) a dărâmat o parte din această biserică, care a rămas în ruină până în 1826, când Domnul Tării Românești, Grigore Dimitrie Ghica, a dat poruncă să se înceapă zidirea unei noi biserici, întrerupte în anii 1828-1829 din cauza războiului ruso-turc. Biserica are trei turle, una mare în mijloc și două mai mici plasate la Vest și la Est. În biserică se află moaștele Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. A trecut la cele veșnice în 1638, după 30 de ani petrecuți într-o peșteră aflată la marginea râului Dâmbovița. Considerat un ocrotitor al familiilor creștine, binecuvântându-le cu copii și vindecător al celor în suferință.

Pictura bisericii este făcută în frescă de natură neo-bizantină, realizată de un grup de pictori călugări ai școlii de la Mânăstirea Plumbuita. Se pot observa portrete ale voievozilor Radu Negru, Nicolae Alexandru Voievod și Matei Basarab.

                                               */ Vechea Casă Domnească (1650) cu toate că era destinată locuirii domnitorului, este o clădire de dimensiuni modeste, un singur nivel și două foișoare cu stâlpi de susținere hexagonală din cărămidă, ridicată peste o pivniță mult mai veche din sec. XIV-XV. În subsol, unde funcționa cândva tiparnița, este astăzi o colecție muzeală care expune odoare bisericești și numeroase cărți vechi.

                                               */ Turnul Clopotniță (1635-1636) înalt de 36 de metri, cu o lățime la bază de 10 metri, fiind una dintre cele mai solide edificii de acest gen din Țara Românească, prevăzut cu metereze, avea rol de observație și de apărare, dar și poartă de intrare în incinta curții interioare a ansamblului monahal. Gangul boltit păstrează și astăzi masivele porți de stejar care se ferecau cu o grindă de proporții, având încrustate inscripții menționând data de 1749. Drumul pavat din piatră până la trecerea pe sub turn este impresionant; prin străbaterea celor aproximativ 50 de metri pe aleea străjuită pe o parte și pe cealaltă de copaci, pare un "portal" care ne transpune înapoi în timp, în Epoca Feudală, în lumea măcinată de grijile năvălirilor barbare și a opresiunilor de tot felul, care avea nevoie de ziduri de apărare și metereze de protecție.

                                               */ Casa Egumenică (sec. al XVIII-lea) are prispă lungă, ocrotită de coloane cu arcade semicirculare, caracteristice arhitecturii brâncovenești, sugerează un aspect solid, în același timp un aer fragil și elegant. Are o pivniță acoperită cu boltă semicilindrică și un gârlici boltit spre est.

                                               */ Biserica Mică, biserica bolniței (1718), ridicată de urmașii familiei Brâncoveanu pe locul unui vechi paraclis din lemn  cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” , împodobită inițial cu pictură în frescă, are picturile din interior, în ulei, din 1856, care poartă semnătura lui Gheorghe Tăttărescu. Construită inițial din lemn și refăcută din zid, este decorată cu piatră cioplită la pridvor, la ferestre și are un brâu median cu urme de pictură decorativă. În jurul acesteia existau chilii ale călugărilor bolnavi.

                                               */ Chiliile (începutul sec. al XIX-lea) sunt clădiri joase, fără etaj, ascunse printre rândurile de tuia, discrete precum călugării, locuitori ai acestora.

În jurul mânăstirii clocotea viața comercială al cărei motor era Marele Bazar, care cuprindea un depozit de mărfuri și un han construit după moda orientală, cu prăvălii la parter și camere de oaspeți la etaj. Chiar dacă în secolul al XVII-lea această efervescentă dezvoltare a urbei s-a diminuat, din cauze naturale (calamități, cutremure) sau din cauza războaielor, a unor intervenții străine, astăzi, este parte a centrului istoric al orașului, fortăreață medievală cu mare valoare turistică și de suflet pentru credincioși. Își leagă intrinsec numele de Câmpulung Muscel și de formarea unor valoroși clerici, aduce alinare celor ce caută ocrotirea divină și este preferata cuplurilor care se căsătoresc, ca sprijin duhovnicesc în unicul moment al unirii destinelor, precum am avut privilegiul de a observa chiar noi o pereche de miri în fața marelui pas din viețile lor. Indiferent din ce categorie face parte interesul dumneavoastră pentru vizitarea Mânăstirii "Negru Vodă", garantat nu va dezamăgi.

---

VIZUALIZĂRI: 46 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI