Biserica Fortificată Unitariană - Dârjiu

TIPĂREȘTE

Iată-ne și în cea de-a cincea zi a circuitului în Ținutul Secuiesc! Ne întoarcem acasă, dar nu înainte de a poposi în Dârjiu, un sat aflat la 60 km de Sovata, în centrul căruia se înalță semeț Biserica Fortificată Unitariană. Este singura biserică secuiască fortificată înscrisă pe Lista patrimoniului cultural UNESCO, în 1999, alături de alte șase biserici transilvănene, săsești - Biertan, Prejmer, Viscri, Saschiz, Câlnic și Valea Viilor.

Am așteptat puțin în stradă, în fața porților încuiate ale turnului de la intrare. Curând a venit cineva și a deschis. În gang, înainte de a pătrunde în incintă, am remarcat fotografii și mai multe informații tipărite, majoritatea numai în maghiară. Doar cele legate de programul de vizitare au fost și pe înțelesul nostru (adică și în română și în engleză). Cu o taxă de 10 lei/persoană, Biserica Fortificată Unitariană - Dârjiu se poate vizita în fiecare zi între orele 10.00-18.00, dar fără nici un fel de ghidaj. Într-adevăr, tânăra care ne-a deschis, așezată la o masă sub șopron, a așteptat liniștită să ne terminăm vizita ca să poată încuia din nou. Ghidul nostru însoțitor a fost cel care ne-a vorbit - în autocar, dar și în biserică - despre importanța acestui lăcaș-monument UNESCO. De asemenea, cei care au avut răbdare și curiozitate, au putut citi (în maghiară, română și engleză) pe panourile de la intrare, câteva date istorice, informații privind arhitectura lăcașului, precum și explicații privind picturile murale medievale din interior. Ilustrațiile acestor panouri, dar și macheta foarte bine realizată a bisericii fortificate au constituit un plus.

Nu intenționez să pătrund prea adânc în detaliile istorice pentru că știu că ele pot fi găsite de oricine pe internet. Trebuie reținut însă că inițial (în jurul anului 1270) aici a fost o bisericuță catolică. Ulterior ea a fost extinsă, iar în 1419 a fost pictată în interior. De atunci datează renumita frescă ce redă legenda Sfântului rege Ladislau. Biserica a suferit mai multe atacuri, incendii și stricăciuni în urma cărora a fost refăcută. Reforma Protestantă de la începutul sec. XVI aduce mari modificări lăcașului, inclusiv fortificarea lui. Acoperișul a fost supraînălțat, s-au construit zidurile împrejmuitoare dotate cu cinci bastioane și un turn clopotniță, drum de strajă și guri de tragere.

Mai târziu, când zona nu a mai fost teatrul atâtor confruntări armate, biserica fortificată a continuat să fie adăpost pentru rezervele de hrană ale localnicilor. Și astăzi se pot vedea, în adăposturile de lângă ziduri, lăzile de lemn în care se păstrau grânele. Exista și o încăpere specială în care se depozitau slănina și afumăturile, familiile având permisiunea de a intra în Turnul Slăninii doar în anumite zile ale săptămânii și numai în prezența clopotarului. Se spune că încă se păstrează acest obicei, dar eu nu am văzut decât lăzile cu numele proprietarilor înscrise pe ele, aliniate în aer liber, lângă zidurile de incintă, alături de multe alte piese etnografice, mai vechi sau mai noi.

Până a intra în biserică, am dat un ocol curții privind și fotografiind obiectele din muzeul amenajat sub acoperișul de lângă ziduri. Unelte agricole, obiecte casnice, multe reproduceri după fotografii vechi, toate însoțite de succinte informații. În două dintre cele cinci bastioane se poate urca. Există acolo și scări de lemn care par solide, dar nimeni nu s-a aventurat pe ele. Doar la plecare, pentru că mai aveam puțin timp până la reunirea grupului la autocar, am urcat în turnul clopotniță. Aici scările par ceva mai sigure, dar sunt tot anevoioase, descurajând pe mulți. Din cele patru laturi ale turnului, prin mici ferestruici, pot fi contemplate incinta bisericii, satul și împrejurimile lui.

În apropierea turnului, protejate de zidul de incintă, sunt expuse două foarte vechi pietre funerare pe care cu greu se pot desluși numele Benedek Cseffei (1578) și Mihály Petky (1582).

Am intrat în biserică prin partea sudică, iar după câteva minute petrecute într-un fel de hol, studiind panourile informative de pe pereți și macheta așezământului, pătrundem în interior. Primul lucru care m-a frapat a fost pictura din peretele din față, cel nordic, cu renumita frescă redând Legenda Sfântului rege Ladislau.

Specialiștii spun că pictura murală interioară a Bisericii Fortificate Unitariene - Dârjiu a fost executată în 1419, comandată de magisterul Paul, fiul lui István Ungi. După Reformă frescele au fost acoperite cu var. Au fost redescoperite în 1887, cu ocazia unor lucrări de renovare.

În interiorul luminos, confortabil așezați pe băncile de lemn vopsite în albastru, admirând decorațiunile pictate în care predomină tot albastrul, amvonul, orga montată în altar (nu-mi amintesc să mai fi văzut așa ceva prin alte părți), ascultând prezentarea ghidului, studiem picturile încercând să identificăm personajele.

Peretele sudic este împodobit cu trei imagini, cea de lângă intrare înfățișând convertirea soldatului roman Saul. Pe drumul spre Damasc, Saul din Tars se prăbușește de pe cal, iar în viziune îi apare Isus binecuvântând. La vederea lui Isus, din soldat asupritor al creștinilor, se transformă în adept, misionar și în final în Apostolul Pavel. În următoarea scenă, tot în peretele sudic, apare Arhanghelul Mihail cu balanța justiției în mână, iar în continuare, patru sfinți episcopi în straie fastuoase, în prezent putând fi deslușit doar numele Sfântului Kilian.

Dar ceea ce a făcut faima acestui lăcaș este fresca din partea superioară a zidului nordic, reprezentând scene din viața Sfântului rege Ladislau.

Cine a fost acest rege și care din faptele lui au marcat istoria Ungariei puteți afla pe internet. Pentru a nu lungi mult povestea este suficient să amintim aici că regele Ladislau a fost cel ce a creștinat țara fiind canonizat la aproape 100 de ani de la moartea sa.

Reprezentarea legendei Sfântului Ladislau începe în apropierea colțului vestic, cu imaginile unei procesiuni în care episcopul de Oradea îl binecuvântează pe rege înainte de plecarea la luptă. A doua scenă îl înfățișează pe Ladislau pe câmpul de bătălie, în fruntea oștenilor săi, purtând în mână o halebardă însângerată, urmărind un dușman cuman care răpise o fată. Scena luptei este atent redată - Ladislau îl prinde pe cuman, îl apucă de gât, în timp ce tânăra îl rănește pe răpitor. Urmează scena decapitării cumanului și binemeritata odihnă, tânăra plecându-și fruntea în fața regelui, în timp ce pe fundal se zărește capul retezat al dușmanului înfipt în lance.

Ciclul de imagini dedicate Sfântului Ladislau continuă cu trei chipuri de sfinți între care doar unul a fost identificat - Sfântul Anton Pustnicul. Nu toată pictura interioară a fost descoperită. Încă se cercetează în acest sens. Se pare însă că Biserica Fortificată Unitariană - Dârjiu a fost pictată și la exterior. Deși astăzi vedem doar pereți de un alb imaculat, pe latura sudică, la exterior, a fost lăsată demonstrativ o porțiune care evidențiază resturi de pictură.

La final, pentru că mai erau câteva minute până la momentul reîntregirii grupului pentru plecare, am privit și am fotografiat Monumentul Eroilor din sat care s-au jertfit în cele două războaie mondiale. Acesta se află lângă zidul fortificat, la exterior, aproape de intrarea de sub turnul clopotniță.

Vis-à-vis, atrage atenția Monumentul Libertății Religioase amintind de Edictul de la Turda, emis în 1568, din timpul principelui Janos Zsigmond. Decretul prin care a fost proclamată libertatea conștiinței și a toleranței religioase pentru toți locuitorii Transilvaniei este primul de acest fel din istoria Europei moderne. Bustul principelui Janos Zsigmond (Ioan Sigismund Zápolya) cel care a promulgat Edictul de la Turda se află alături.

Un afiș vechi, uitat pe zidul turnului de la intrare amintește că în 2018 s-au împlinit 450 de ani de când Transilvania este pământul libertății religioase.

---

VIZUALIZĂRI: 298 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI