Castello Presati – o cazare altfel

TIPĂREȘTE

Nu stiu cum se face ca, in fiecare an atunci cand stabilim sa plecam in vacanta, magareata planificarii cade intotdeuna pe mine. Sotul participa doar la “sedinta” de familie in care stabilim tara de destinatie si durata calatoriei. Planificarea, culegerea de informatii, stabilirea traseului si a unitatilor de cazare, rezervarile si bagajele cad in sarcina mea.

Nici anul asta nu a facut exceptie. Am stabilit ca plecam in Italia apoi a inceput negocierea: “Sapte nopti, atata stam, zice sotul, nu pot mai mult”. “Sapte nopti, raspund eu, pai doua sunt pierdute doar cu drumul, mai raman cinci ceea ce este cam putin pentru un concediu”. Ca in fiecare an, negocierea a fost “dura”, a trebuit sa apelez la toate armele din dotare, rugaminti, dragalasenie, tehnici de persuasiune, ba chiar si vreo doua lacrimi in coltul ochilor. Una peste alta, am reusit sa “scot” de la el 9 nopti de cazare. Eeee, asa mai merge! Pe cand dadea semne clare ca sedinta s-a incheiat, am mai apucat sa-l intreb daca are vreo preferinta. “Surprinde-ma”, a raspuns el si s-a ridicat indreptandu-se hotarat catre... televizor.

Sa te surprind zici? Apoi las’ pe mine! O sa ma razbun pentru toti anii in care am planificat si am facut bagajele singura :).

“Razbunarea bagajor” a fost simpla si a decurs snur, am adunat aproape toate hainele de prin casa si i le-am pus frumos la usa. Daca nici asta nu ar fi fost suficient ca sa-i dau bataie de cap cu aranjarea valizelor in masina, mai eram pregatita cu vreo doua covoare, cateva perne, o velinta si lada de zestre de la mama.

“Razbunarea cazarilor” trebuia sa fie insa ceva mai elaborata, asa ca a necesitat mai mult timp pentru “documentare”. Stiind ca sotul meu este (probabil ca majoritatea barbatilor) ceva mai comod in concediu, adica prefera locuri confortabile si daca se poate, cat mai putine obiective de vizitat, am gasit razbunarea perfecta: locatii ciudate, iesite din tipare si un program incarcat astfel incat sa nu stam mai mult de doua nopti in acelasi loc. Adevarul este ca mie nu prea imi plac hotelurile clasice. Nu vad de ce mi-as petrece vacanta intr-un bloc. Prefer pensiunile sau locuri inedite si “aerisite”.

Nici in prima parte a concediului de anul asta nu l-am “iertat”, in Elvetia fiind l-am dus pentru o noapte la o ferma din regiunea Emmental, dar asta e alta poveste si... alt sir de articole. :)

De data asta l-am “chinuit” cu doua nopti la Bergamo 8 (am scris despre asta separat), apoi alte doua la un fel de castel, apoi a urmat un oras etrusc, o manastire franciscana, un sat de pescari...

Acum am sa va povestesc despre B&B Castello Presati pentru ca merita din plin. Situat la marginea orasului Bergamo, intr-un cadru natural exceptional, Castello Presati nu este propriu-zis un castel asa cum sugereaza numele. Sa spunem poate un “castelas” mic desi ma cam indoiesc ca a fost vorba vreodata de asa ceva aici. Mai degraba o casa mare a vreunui instarit al vremii. Adevarat ca, in afara de nume si imaginile te deruteaza un pic. Se afla in varful unui deal asa cum erau odinioara amplasate cetatile sau castelele, are ziduri de aparare si este construit integral din piatra.

Adresa nu este foarte usor de gasit, se pare ca doar google maps stie cum sa ajunga. Setati pentru “Via Castello Presati 30” si, la capatul unui drum ingust si intortochiat, navigatorul va va anunta ca ati ajuns la destinatie. Numarul 30 nu se vede, locatia fiind in capatul unei stradute in panta care deriva din strada principala. Cum ne-am tot invartit pe acolo si nu ne dadeam seama unde trebuie sa ajungem, am sunat la numarul de telefon trecut in rezervare. Ne-a raspuns administratora hotelui care ne-a indicat sa urcam cu masina pe straduta in panta, la capatul ei fiind niste porti pe care ea urma se le deschida pentru noi.

Am parcat in curte si... am ramas cu gura cascata. Locul este absolut spectaculos. O panorama splendida asupra orasului Bergamo se deschide larg privirii. De cealalta parte se vad Alpii in departare si dealuri cu vita de vie. Despre cladire ce sa va spun, arata exact ca in fotografii. Niste ziduri masive de piatra te intampina de cum ai intrat in curte. Trecand printr-o poarta masiva de lemn se ajunge in curtea interioara, plina de plante, flori si niste soiuri de pomi fructiferi pe care nu le-am identificat. Eram cazuti in extraz, dar ne-a trecut repede pentru ca a aparut administratora si de aici a inceput... aventura.

Tanti asta era o doamna ajunsa la o varsta respectabila care, la prima vedere parea inofensiva. La prima vedere... pentru ca imediat ce ne-a dus inauntru sa ne prezinte locul, si-a dat jos masca de batranica cumsecade lasand sa se vada expresia unei femei ce puteam jura ca este vreo nepoata a lui Mussolini. “Asta este camera in care veti dormi, zice ea. Vedeti mobilierul, este din lemn de trandafir, foarte valoros. Nu aveti voie sa puneti nimic pe noptiere, nici pe toaleta. Va rog sa folositi paturile cu delicatete” Valeeeeu ,,ma gandeam eu, tanti nepoata lui Mussolini, cum adica cu “delicatete”? Da’ ce-ti inchipui cucoana, ca ma apuc sa sar in pat? Sau poate o fi vrut sa spuna ca nu avem voie sa facem dragoste in paturile ei? Nu indraznesc sa o intreb...

La un moment dat insa nu ma mai pot abtine si zic “Sunteti sigura ca avem voie sa dormim in pat, sau trebuie sa ne intindem vreun tol pe jos, ceva? ”. Nesesizand probabil sarcasmul, imi raspunde foarte serioasa: “Da, puteti dormi in pat”. “ Pe partea stanga e bine? , continui eu. Stiti, nu prea putem dormi cu fata in sus, sotul sforaie ingrozitor... ”. “Pe partea stanga e bine”, raspunde mastera. Tulai Doamne ca asta e si batuta in cap, ma gandeam. Nu pricepe deloc ca incep sa ma simt usor enervata si ca sa nu-i zic un frumos “ia mai du-te dracu’ cu camera ta cu tot”, deh, suntem persoane educate, ma descarc fiind usor sarcastica.

Nepoata celebrului dictator a continuat imperturbabila: aveti aici prosoapele pe care va rog sa le folositi doar la baie. Aveti grija pe unde le lasati pentru ca am sa le numar la predarea camerei. Va rog sa nu lasati luminile aprinse, sa nu tropaiti, sa nu... Ei dracie, ma gandeam, asta o mai tine mult asa? Da’ ce naiba crede, ca am coborat acum din copac si trebuie sa ma invete cum sa folosesc toaleta si hartia igienica?

Un gand ghidus mi-a trecut prin minte: ia sa o enervez putin, asa ca am pus harta pe care o aveam in mana pe pretioasa ei noptiera. Jur ca daca o privire ar fi putut sa ucida, eram moarta acum. Ma asteptam sa scoata rigla de la spate si sa-mi arda vreo doua peste degete pentru obraznicia de care dadusem dovada. Nu a mers chiar atat de departe, dar s-a protapit in fata mea si cu o voce taioasa m-a intrebat: “Observ pe fata dumneavostra ca nu sunteti happy. De ce?” Ce naiba sa-i mai spun? Zisesem destule si tot ce voiam acum era sa scap de nesuferita cat mai curand, asa ca imi compun repede o fata vesela si zic: “Happy, happy, foarte happy”. In timpul asta ma gandeam: cum naiba sa fiu fericita cand am platit o camera de care nu am voie sa ma ating? .

Imi arunca o alta privire rece si coboram la parter sa-mi prezinte bucataria. Ca sa fiu dreapta, era foarte ok si aici. Bucataria este mare si utilata cu tot ce ai nevoie daca iti trece prin cap sa gatesti in concediu. Se pare ca de aragaz, frigider si ustensile de bucatarie aveam voie sa ne atingem. In mijloc trona o masa imensa de lemn pe care erau asezate frumos farfurioare, cesti si toate cele necesare pentru masa de dimineata. Micul dejun insa parea cam saracacios: un ciorchine de struguri, lapte, cereale, biscuiti, cafea, gem, cutiute de suc, 3 borcanele de iaurt si un croissant cu gem.

Cu baia este o mica problema, desi ei sustin ca este baie privata, ba chiar primesti si o cheie de la usa, ea nu se afla in camera, nici macar langa camera, ci la parter. Destul de neplacut pentru ca, iesit de la dus, trebuie sa ai grija sa te infofolesti bine cu sosoni, palton si cagula daca nu vrei sa defilezi dezbracat prin fata turistilor aflati in bucatarie (este comuna pentru 3 camere) sau in micul living comun de la etaj. Inainte sa plece, “primitoarea” noastra gazda a avut grija sa-i platim, nu care cumva sa fugim in toiul noptii. Plata inainte ca la curve, chestie pe care n-am mai patit-o nicaieri. Rezervasem camera pe booking.com cu 105 euro pe noapte, mic dejun inclus. Pe nota de plata ne-a mai fost adaugata taxa de statiune si o taxa de timbru (!) pe care n-am prea inteles-o. In total 113 euro/ noapte, camera tripla.

Buuuun, am scapat si de tanti cea rea, acum ne putem relaxa, gandeam eu. Nici nu-mi termin bine gandul ca sotul ma ia de mana si-mi zice: “tu ai vazut ca podeaua asta tremura din toate incheieturile? ” “Ei as! ” raspund eu neincrezatoare si ca sa-i dovedesc ca nu este nicio problema cu podeaua, ma apuc sa sar in camera. Mare gresala! Am crezut ca ne pravalim cu totul la parter, se hatana cladirea mai rau ca la cutremur. Ne-am cam ingalbenit la fata iar sotul, nervos, mi-a aruncat printre dinti: “Sa nu ma mai duci in locuri din astea in viata ta! O fi frumos, nu zic, dar vreau la un hotel clasic... si ceva mai solid daca se poate... si cu baie in camera, ca nu mor de drag sa defilez noaptea in pijama prin fata turistilor”. Cam avea dreptate, ce sa zic... tot ce am mai putut face a fost sa-mi spun in gand: ei, lasa, nu om fi asa de ghinionisti incat sa fie cutremur chiar in noaptea asta. Si a fost! Era exact noaptea cand s-a produs cutremurul din Amatrice. Spre norocul nostru, fiind cam la 500 de km de epicentru, nu am simtit nimic pentru ca altfel am fi fost a doua zi direct acasa, in Romania.

Am iesit la masa in Citta Alta, apoi ne-am intors repede la hotel. Fiind destul de tarziu, sotul si copilul s-au bagat direct la nani. Eu, fumatoare convinsa, as mai fi stat la o tigara si un ultim gand inainte de culcare. L-am rugat pe fiul meu sa ma insoteasca jos in curtea interioara, dar m-a refuzat pentru ca “nici mort nu mai umblu la ora asta prin cladire. Chit ca fac pe mine, nici la baie n-am curaj sa merg”.

Am coborat singura. Nu sunt eu prea sperioasa din fire, iar cand vine vorba de fantome ma bufneste rasul, nu cred in prostii din astea. Am cautat ce am cautat intrerupatorul pentru mica terasa din curtea interioara si n-am avut succes. In schimb am facut numai boroboate, am dat peste sonerie de cred ca am reusit sa trezesc jumatate din turisti, am pornit nu stiu ce aparat pe care n-am mai reusit sa-l opresc... Numai intrerupatorul pentru lumina a fost de negasit. Asa ca am ramas la o tigara in curtea castelului pe intuneric, singura.

Cand eram eu mai adancita in ganduri meditand la teorema lui Fermat, mecanica cuantica si teoria relativitatii, toate la un loc, aud un fosnet straniu in apropiere. Ma uit, nu vad nimic. Dintr-o data o pala de vant rece a trecut pe langa mine si... iar fosnetul ciudat de adineauri. Sincer, pentru o secunda mi s-a zburlit parul in cap. Doar o secunda pentru ca m-am enervat pe propria-mi frica si am hotarat ca daca este o fantoma, ma duc sa ma bat cu ea :). Am pornit lanterna telefonului, m-am inarmat cu scrumiera (altceva nu aveam la indemana) si am pornit la lupta :) . Un metru mai incolo, aciuit langa un perete, un biet catelus incerca sa doarma...

Na, mi-a trebuit vacanta pitoreasca si dormit la castel! :)

Acum, ca sa fiu sincera, locatia mi-a placut foarte tare, camerele mari, foarte curat, peisajul incredibil, ineditul locului...

Un loc numai bun in care sa va asezati “la umbra nucului batran” si sa scrieti poezii. Cum eu nu ma pricep la versuri, n-am sa mai revin.

---

VIZUALIZĂRI: 1710 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI