ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.04.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 08.10.12
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
MAR-2019
DURATA: 3 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 1-8

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
88.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 30 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 7 MIN

Aqvatonic Med Spa Hotel sau cum sa ai succes in capitalism cu un hotel ridicat in comunism

TIPĂREȘTE

Mai acum vreo 3-4 saptamani, inainte sa plec la serviciu ma uitam la stirile de dimineata si am vazut un reportaj despre o locatie cu spa de pe litoralul romanesc. Desi nu i-au mentionat numele, nu a fost greu sa o descoper pe internet si mi-a placut ce am vazut.

Cum trecuse ceva timp de la balaceala din Velingrad (vezi impresii) si vara fiind inca departe, am trimis un mail si am cerut o cotatie pentru 3 nopti, pensiune completa si acces la spa, pentru 2 adulti, un copil de 8 ani si un infant. Raspunsul a venit imediat, cu toate detaliile solicitate si ceva pe deasupra si, ulterior, la toate mail-urile mi s-a raspuns daca nu in aceeasi zi, sigur in ziua urmatoare.

Pe mail mi s-a ofertat 1372 lei, pe site cotatia iesea mai mare, asa ca am achitat prin ordin de plata 50%, urmand sa achit restul la momentul cazarii. Ca un facut, imediat ce am achitat avansul, mi-am amintit ca in week-end-ul respectiv aveam ceva planificat, asa ca am pus mana pe telefon si am sunat la receptie, sa reprogramez. Supriza: atat pentru week-endul dinainte cat si pentru cel de dupa, tarifele erau exact cele de pe site, adica 1715 lei. Numai in week-endul ales de mine era valabila o oferta cu un discount de 20%. Cum 1715 lei mi s-a parut chiar mult pentru 3 nopti (nu ca 1372 lei ar fi putin), a ramas ori sa imi reprogramez ce aveam de facut ori sa cer banii inapoi. Dragute, doamnele de la receptie mi-au spus ca daca aleg sa anulez nu va fi o problema sa mi se returneze avansul insa, pana la urma, am ales sa vin si nu-mi pare rau.

Am plecat la 16.30 din Bucuresti, am pierdut 45 de minute pana am iesit pe centura in Pipera (mare greseala!), apoi 1 ora si 15 minute pana am iesit la autostrada A2. Desi era vineri seara, autostrada a fost relativ libera, asa ca la orele 20 fix parcam in fata hotelului.

Am facut check-in-ul si am fost indrumati sa mergem in restaurant, pentru a lua cina.

In continuare, va voi descrie facilitatile hotelului pe masura ce le-am descoperit:

Parcarea

Hotelul dispune de parcare si in fata dar, mai ales in spate. Nu stiu cum sunt impartite exact locurile de parcare, avand in vedere ca tot complexul Steaua de Mare include 3 cladiri principale (hoteluri in toata regula, cu 13 etaje) plus vilele deluxe. Locuri de parcare sunt si in spate, accesul facandu-se controlat. Oricum, sunt convins ca vara e dificil sa gasesti un loc de parcare. Parcarea este pazita.

Pentru perioada aleasa de noi, parcare de nota 10.

Receptia

Pentru accesul in hotel exista rampa, utila mai ales in cazul persoanelor cu dizabilitati dar si la caratul trollere-lor. Receptia este amenajata modern, in permanenta am vazut 3 receptionere plus un baiat bun la toate, probabil bell-boy. De aici se ridica si aici se lasa prosoapele pentru spa si din receptie se face accesul catre punctele de interes ale hotelului: restaurant, lobby, spa, bar, zona de entertainment.

Nota 10+ pentru echipa de la receptie - au raspuns prompt la e-mail-uri, au fost mereu cu zambetul pe buze, ne-au furnizat toate detaliile de care am avut nevoie.

Restaurantul

Restaurantul este amenajat modern, mediteraneean as spune, cu mult lemn, culori pale si o multime de decoratiuni alese cu gust. Aici se servesc mesele atat in regim mic dejun / demipensiune / pensiune completa / probabil AI dar si a la carte. Pretul practicat pentru mese este afisat la intrare si exista posibilitatea de a opta pentru meniul standard oferit in regim bufet sau a la carte, in cazul in care nu ai rezervat toate mesele sau ai venit numai pentru spa, de exemplu, si vrei sa mananci aici.

Mic dejun - 32 lei adult, gratuit 0 - 2 ani, 16 lei 3-7 ani, 24 lei 8 - 13 ani;

Pranz - 55 lei adult, gratuit 0 - 2 ani, 28 lei 3 - 7 ani, 42 8 - 13 ani;

Cina - 55 lei adult, gratuit 0 - 2 ani, 28 lei 3 - 7 ani, 42 8 - 13 ani.

Am tras o privire si pe meniul a la carte si chiar aveai ce sa mananci iar preturile mi s-au parut de bun simt (ciorbele 9-12 lei, pizza 24 - 29 lei, pestele pana in 40 lei, porc si pui cu garniturile aferente intre 25 si 35 lei, deserturile 15 - 20 lei).

La micul dejun am avut carnaciori prajiti, sunca prajita, cremvursti, oua ochiuri si frecate, sortimente de salamuri si branzeturi, rosii, castraveti, masline, ardei gras, porumb, rosii cu ou, sote de ciuperci, salata de icre, pate, zacusca, ton, salata de vinete, produse de patiserie, unt, dulceata si iaurt, cascaval pane, lapte, cafea la espressor Doncafe.

La pranz, o ciorba crema de legume si una cu carne - in cele 3 zile noi am mancat ciorba de vacuta / radauteana / de porc, 2-3 feluri calde - snitel, friptura de porc cu sos, chiftelute marinate, pulpe pui dezosate la gratar, midii, 2 feluri de pizza foarte bune, salate, garnituri - cartorfi prajiti, cartofi gratinati, legume, orez, 2 feluri de paste - inclusiv cu midii, cateva sortimente de prajiturele cred ca home made, apa plata, minerala si sucuri. Bauturile extra se comandau la ospatar si se aduceau de la barul din lobby.

Cina a avut aceeasi structura cu pranzul, dar au variat felurile principale, insa fara ciorbe, normal.

Cu exceptia pranzului din ziua plecarii, toate mesele au fost servite in regim de bufet. In ziua plecarii, am vazut noi ca nu mai era nicio doamna la intrarea in restaurant, pentru a ne cere nr camerei si nici bufetul nu era intins. O doamna ospatarita ne-a informat ca, nefiind multe persoane, pranzul se va servi in regim a la carte si ne-a dat o foaie pe care fata-verso erau felurile de mancare pe care puteam sa le comandam: ciorbe, pizza, pui / porc si parca si peste cu diverse garnituri, salate, dulciuri, bauturi racoritoare si apa. Noi am comandat o ciorba de vacuta si una de porc, 2 pizza, o pulpa de porc cu sos dulce-acrisor si orez indian, 2 portii de clatite cu inghetata si o cupa de inghetata asortata, apa minerala si apa plata.

In toate zilele, mancarea a fost variata si foarte gustoasa. Serviciul nu s-a ridicat chiar la inaltimea meniului, nici nu a fost prost, dar cateva mici chestii s-ar putea imbunatati. De exemplu, farfuriile s-ar putea debarasa mai repede iar clatitele ar putea veni calde la masa.

Nota 10 pentru amenajarea restaurantului, 9 pentru mancare, 8 pentru echipa de la servire.

Camera

Camera este mica, mica. Este camera tipica de hotel comunist insa aici este renovata foarte modern. Noi am rezervat o camera dubla superioara cu vedere partiala la mare (pe una din laturile hotelului, adica) si la receptie ni s-a repartizat un cu full sea view (pe partea din fata).

Camera este mobilata minimalist si modern, toate luminile sunt incastrate, TV plat LG cu canale DIGI TV, un pat matrimonial si o canapea mica pentru junioara, minibar cu espressor de cafea, rafturi si noptiere, seif, fier de calcat. Baia la fel de micuta dar renovata modern, placata cu sticla, cu foehn si articole de toaleta, inaltator pentru copii. Umerase, 2 halate, papuci de unica folosinta si prosoape curate. Acces cu cartela magnetica, mocheta pe jos, vas cu mirodenii si o lumanare parfumata. Aer conditionat.

Menajul s-a facut zilnic insa nu stiu daca s-au schimbat si asternuturile (oricum, pentru 3 nopti nu a fost o problema). Camera nu are balcon.

Nota 9 pentru amenajarea si menajul camerei - cred ca ar va trebui bagat mai des aspiratorul pe mocheta aceea, 6 pentru dimensiuni si lipsa balconului (dar nu li se poate imputa lor).

Lobby si bar

In lobby este amenajat un mic bar, garnisit cam cu tot ceea ca trebuie - bere, vinuri, tarii, cocktail-uri, sortimente de cafea iar preturile sunt de Bucuresti, sa spunem. Tot aici sunt disponibile diferite jocuri de societate (sah, table, rummy, darts), un scaun de masaj si cateva mese cu scaune si canapele.

In lobby cei mici se pot delecta cu un acvariu cu apa dulce si cativa iepurasi in custi, la scarile din spate.

Nota 9.

Zona de entertainment

Oaspetii hotelului beneficiaza de 4 simulatoare de curse (playseat), 2 mese de biliard in stare buna, 2 mese de tenis de masa si 1 masa de air hockey.

Acum, ca din simulatoare functiona bine doar unul si masa de air hockey avea un colt spart, asta e. Oricum, nu vreau sa ma gandesc ce poate fi vara aici de aglomeratie...

Nota 9 pentru ca exista, nota 7 pentru ca nu prea sunt functionale.

Pentru zona de Spa voi scrie un review separat, in concordanta cu rubricile AFA, acesta fiind un review exclusiv de cazare.

In alta ordine de idei, in tot hotelul miroase frumos, fiind impanzit de dispersoare de parfum, se aude aceeasi muzica in surdina oriunde te-ai duce iar personalul este foarte, foarte politicos si mereu zambitor. In plus, complexul dispiune de o mica promenada proprie, piscina si plaja in proximitate.

In opinia mea, Aqvatonic este un exemplu de "asa da" si o dovada ca si la noi se poate, mai ales daca accesezi fonduri europene.

Si cum tot ceea ce este bun costa, cred ca un sejur la Aqvatonic in full sezon este peste unul in Turcia, la un all inclusive bun. Si nu zic neparat ca n-ar merita, insa dimensiunea camerelor lasa de dorit (spre exemplu, anul trecut la Aquasis, am avut o camera de 30+ metri patrati). Spre deosebire de fratii Delfinul si Meduza, Steaua de Mare nu este complet renovat si se lucreaza de zor la etajele superioare, asa ca se mai poate isca praf prin camere.

Daca as reveni? Da, cu mare placere, mai ales pentru zona de Spa, insa in extrasezon, din motiv de lipsa aglomeratie si tarife mai prietenoase. Si cred ca fara copii, pentru ca a fost dificil cu 2 copii intr-o camera atat de mica.

black_mamba.


[fb]
---
Trimis de black_mamba in 01.04.19 22:34:50
Validat / Publicat: 02.04.19 00:02:29

VIZUALIZĂRI: 1428 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (black_mamba); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 plaja
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23600 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 30.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂAqvatonic Med Spa Hotel (Steaua De Mare) :

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.049223184585571 sec
    ecranul dvs: 1 x 1