Epava si “gogoasa” de la “Week-end”

TIPĂREȘTE

Cuvant inainte

Alaltaieri a nins viscolit, astazi ploua/Ieri a fost cutremur, spuneti-ne si noua/Ce-i cu harababura asta meteorologica/Fara nici un sens, fara nici o logica? /Azi ploua, maine ninge, poate si poimanie/Nu poti sa scoti afara nici un caine! Ce vreme! /Ieri mi-am cumparat sandale noi din piele/Poate apare si primavara ceva mai devreme/Dar credeti ca-i pasa naturii potrivnice de ele? /E-o ploaie dusmanoasa, care ma stropeste, ma uda/Care pica din cer numai ca sa-mi faca mie in ciuda/N-am sa scap de ea decat la crasma sau la piscina.

"Week-end" este “nick-name”-ul sau numele incetatenit in popor al “Complexului de agrement si sport Muresul” din Tg. Mures (denumire cam lunga), patronat de primarie. Aici gasesti destule oferte de destindere, atat vara cat si iarna. Vara, n-are rost sa va mai zic, toata lumea vine aici la plaja si la balaceala. Iarna, cand iti plesneste capul de-atat internet si televizor, unde sa te duci? Tot la “Week-end”, care are cateva restaurante fara somn, deschise “non-stop”, printre care “Casa de Oaspeti a Primariei, “Queen-pub” si “La Petrica”. Plus de asta aici, cu doar 6,8 sau 10 lei, (6 lei e si taxa de intrare vara in complex), poti sa te balacesti “la gogoasa”, precum, tot popular se numeste si piscina acoperita de-un gigantic balon de plastic, pentru care, toti pionierii aerostaticii mondiale, atat Von Zeppelin, inginerul Andre cat si fratii Mongolfier sau Samuel Fergusson, ar fi invidiosi.

Dar fie ca vrei s-ajungi la Casa de Oaspeti a primariei sau “la gogoasa” treci pe langa o “ruina de lemn” care te intriga.

Epava lui Columb

Prin anii '70, corabia de lemn de la Week-end era in plina glorie. Eram studenti si binecuvantam momentul cand aveam vreo "ferestra" sau reusesam sa chiulim de la facultate, care nu se afla departe si sa servim o bere pe aceasta corabie-restaurant. Ideea a apartinut unui om de afaceri targumuresean, mare indragostit de calatorii si care citise, fara-ndoiala biografia celui care descoperise salbatica si primitiva “Lume noua”, care in nici cinci secole de existenta, avea sa depaseasca toate civilizatiile industriale ale lumii si sa influenteze bunul mers al unei mari parti din planeta noastra. Columb a grabit evolutia umanitatii cu cel putin un secol sau doua. Daca nu era el si cele 3 caravele ale sale, Nina, Pinta si Santa Maria (reprodusa in miniatura la Week-end), care intr-o frumoasa zi de august a anului 1492 au pornit "spre India", un Eldorado al matasii si al mirodeniilor, atat de mult ravnite in Europa, astazi noi eram inca la stadiu de patefon si comunicare prin telefonie fixa sau semnale morse. Azi, lap-topul si tableta, ar fi fost inca un vis frumos, de domeniul fantasticului julvernian.

Dupa anii '89, au aparut insa, in urbea mea niste voci ecologiste care afirmau sus si tare, ca toaletele de pe corabia lui Columb de la Week-end, polueaza apa din jur in care uneori mai inoata si copiii. Autorizatia de functionare a fost retrasa. Acesta a fost inceputul sfarsitului. Corabia-restaurant, un unicat in tara noastra, avea sa devina o epava iar afacerea patronului a intrat in insolventa. Una din banci i-a confiscat-o prin executare silita. Astazi, ea e o ruina. E de vanzare. Intr-o dimineata uitand-ma in oglinda, am constatat, ca nici eu nu arat prea bine. M-am legat intr-un fel de ea. M-am gandit s-o cumpar eu. Am inceput sa fac economii severe. Mergeam pe jos la serviciu, faceam dus doar odata pe luna, mancam numai supa de fasole si tocanita de mazare, am renuntat la carne, ma asezam in pozitia meditativa de “lotus” ca sa ma hranesc cu energia gratuita a naturii. E-adevarat ca dupa acest regim eram mereu infometat si balonat. Colegii m-au intrebat in ce luna sunt si cand am sa nasc si daca e fetita, baiat sau gemeni. Ei, dar astea toate, sunt niste mizilicuri pe langa ideea in sine, aceea de-a salva, de la pieire, macar una din epavele orasului meu.

Gogoasa

Este un bazin olimpic situat langa “epava”, de dimensiuni 50 x 25 m si adancimi variabile (datorita unui fund mobil) adica de 1,90 m si de 0,90 m. Aici au acces atat echipele de inotatori sau poloisti ale orasului cat si cetatenii ce doresc o balaceala in plina iarna. “Gogoasa” este administrata tot de primarie. Programul ei, l-am afisat intr-o fotografie. Cel mai bine e sa te prezinti la “gogoasa” in cursul saptamanii, dimineata, sau, si mai bine intre orele 11 si 14, cand elevii (mai ales de la cele doua scoli sportive) sunt la scoala. Dar si daca nimeresti in afara acestor ore, exista doar 3 culoare de inot pentru sportivi si 4 pentru publicul larg.  De inotat, n-ai sa poti inota prea mult, caci apa dulce te sustine mult mai greu la suprafata, decat apa sarata, spre exemplu. Adica, daca in apa sarata concentrata si adanca, poti rezista chiar si o ora, in cea dulce, nu poti s-o faci mai mult de 5-10 minute si asta miscand energic din toate incheieturile. Dupa o varsta, insa, totusi, sportul cel mai complex si usor de practicat ramane tot inotul. E mult mai usor sa inoti, punandu-ti in miscare astfel toti muschii corpului, uneori chiar si pe cel al limbii ”Da-te dom'le la o parte din calea mea, nu vezi ca inot ca un submarin? ”. Aerul din interiorul “gogoasei” are 27 de grade iar apa, 29 gr. C. Vestiarele sunt curate. Exista multi targumureseni, care, mai ales in sezonul rece, vin aici si “fac vreo 5-6 lungimi de bazin”, si-apoi pleaca. Astfel, isi mentin forma fizica si mentala. Atunci cand nu sunt in Grecia, aici ma veti gasiti, la ”gogoasa”.

Restaurantul “La Petrica”

Dupa ce iesi de la gogoasa”“, dupa o ora de balaceala, ti se face o foame de lup. Cauti un restaurant. Trec mai intai pe la restaurantul Casa de Oaspeti a Primariei, la doi pasi de “gosoasa”. E modern si ospitalier. Vara aici e “full”. Aici te poti si caza. Casa dispune de o pensiunea de doua stele cu 6 camere duble si 3 apartamente dotate cu baie proprie, televizor, cablu tv, minibar si aer conditionat. Pe terasa din fata “Casei”, vara, se organizeaza si ateliere de pictura. Am adimirat unul in vara ce-a trecut. Dar iarna, restaurantul duce lipsa de clienti, asa ca chelnerii imi zic: “Stiti, acum suntem ocupati cu servirea mesei pentru echipa de fotbal ASA Tg. Mures, veniti mai tarziu, dupa ora 14”. Toate cele trei unitati pomenite pana acum, “Epava”, “Gogoasa” si Casa de Oaspeti, se afla aproape una de alta. Trec pe langa bazinele de inot exterioare si ajung la cele doua restaurante care stiu ca nu te refuza nicicand: “Queen Pub “ si “La Petrica”, aflat deasupra terasei “Hot Fresh”. Interiorul restaurantului "La Petrica" e simpatic, cu multe flori. Peretii laterali sunt din sticla, poti admira intreg complexul. Mai fusesm eu pe aici. Esti servit ca la “Mc Donald's”, repede. Nu trec nici 3 minute si apare si ciorba de vacuta (6 lei). Apoi, foarte curand apare si giganticul “grill” de pui cu cartofi prajiti (23 de lei). E-atat de multa carne in farfurie ca nu stii daca o vei putea consuma pe toata. Si, daca ai indepartat carnea, ramai in fata cu-o portie tripla de cartofi prajiti.

Terasa “Hot Fresh” si restaurantul cocotat pe ea, “La Petrica”, sunt vesttite in oras pentru mancarea multa, buna si ieftina.

In loc de final

Traim astazi intr-o lume ciudata, anacronica, in care totul e viteza, egoism si acumulare de capital. Traim intr-o mare inchisoare a vietii cotidiene, ducem o viata robotizata, pe care noi singuri ne-am creat-o, ca sa evoluam mai repede. Spre ce? Nimeni nu stie! Plutim, printre insule feerice pe care n-avem timp sa le admiram, dusi de un curent puternic si manati din spate si un vant criminal, peste un ocean de smog si stress. Principala preocupare a omului, este, nu sa se opreasca si sa caute pentru o clipa, cerul azuriu, norii imaculati, padurile de smarald si spuma valurilor ce se sparg la picioarele sale, pe-o plaja aurie zamislita parca anume ca sa te-ndragostesti de ea, ci sa se scufunde tot mai adanc, in acel ocean gri cu miros de nepasare, suferinta si boala, din care, odata intrat, nu mai vede nimic in jur, decat conturi bancare, chitante sau peretii unei case cat mai mari si o caroserie cat mai luxoasa a masinii sale din import, care-i va rupe fara-ndoiala, gura vecinului sau de peste gard care n-are decat un biet Logan. Si uite-asa, viata trece. Fericirea e simpla si e foarte aproape de noi. Ea e alcatuita din zambete, glume, soare (chiar si cand ploua), din multi prieteni si multa libertate.

Banii sau viata?

Directorul Apple, Steve Jobs, a pierdut in 2011 lupta cu viata. A fost cunoscut pentru stilul sau de viata modest dar și pentru rigurozitatea si perfectionismul de care dadea dovada pe plan profesional. Ultimele sale cuvinte, sunt simple si ii contrazic intreaga existenta, dedicata aproape in intregime, carierei. “Am ajuns pe culmile succesului. Viața mea pare a fi un simbol al succesului. Dar, în afară de munca mea, nu prea am alte motive de bucurie. Averea e doar o “felie” de viață cu care sunt obișnuit. Pe patul de spital, filmul vieții mele mi se perindă prin fața ochilor. Realizez că toată recunoașterea, laudele, bogăția de care m-am bucurat, au pălit, au devenit fără de sens în fața apropierii sfarsitului. Am făcut bani cât pentru trei generații, dar, poate era bine sa ma indrept si spre alte aspecte ale vieții. Să fie relațiile intre oameni, să fie arta, natura, calatoriile, să fie un vis neîmplinit din tinerețe? Fuga non-stop după bani te transformă dintr-o persoană, cât de cât normală, într-o ciudățenie asemenea mie. Dumnezeu ne-a lăsat simțurile ca să recepționăm dragostea, sentimentele si dorintele celor din jur. Și nu iluziile false aduse de averi. Toți banii, toate proprietățile și investițiile din viața mea, nu le pot lua cu mine în lumea de dincolo. Tot ce pot lua, sunt amintirile scăldate în iubirea dată și primită, adevăratele bogății care te vor însoți mereu, dându-ți puterea ca să mergi mai departe. Dragostea si viața nu au limite. Mergi unde vrei să mergi. Atinge vârfurile pe care vrei să le atingi. Totul se bazează pe 2 lucruri: inima și mâinile tale. Atât”. (preluat de pe Internet).

Eu, inca de mic, am avut noroc, n-am cunoscut scarbosul ocean de smog, in care au ajuns alti copii ce-aveau sa devina stalpii societatii, adica sclavii zidurilor si caroseriilor groase de care v-am povestit. Dar nu e dupa cum vrem noi ci dupa cum se nimereste. Cu totii, plutim ca niste coji de nuca pe un ocean inospitalier si rece, calatorie interupta doar de cateva scurte popasuri prin mult ravnitele oaze de caldura si lumina, pe care le asteptam in fiecare an si pentru care muncim din greu. Una din definitiile notiunii (nedefinite inca de nimeni, caci simtirile nu pot fi cuantificate in algoritmi si teoreme), numita bucurie, relaxare, extaz sau chiar fericirie, ar fi, sa zicem, aceea ca, daca dorim ca in vara asta sa batem cu piciorul o insula salbatica sau sa escaladam un munte cu paduri strivite de nori si ozon, chiar stand intr-un cort pe-o pajiste alpina sau pe-o stanca sau pe nisipul gol sub cerul liber, s-o facem. Vom uita repede de peretii apasatori ai casei si ai caroseriei, care ne sugruma si ne imbolnavesc. Aceste momente ne umple sufletul de bucurie. Un acoperis deasupra capului, o pereche de adidasi, doua mere, un bol de orez langa o bicicleta, sunt suficiente uneori, ca sa putem zbur (d) a nestingheriti peste acel ocean gri, in care daca vom intra, ni se vor frange aripile.

@Web, te rog clipul, mersi! youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2865 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI