ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.06.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2013
DURATA: 1 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 8

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 58 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 7 MIN

O cazare foarte bună

TIPĂREȘTE

Încă de acasă ştiam că voi fi nevoit să plec foarte târziu din Porec, astfel încât am rezervat o noapte în Zagreb la Apartaments Bologna, un imobil care are atât camere pentru închiriat cât şi apartamente particulare, proprietate personală.

Mi-a fost destul de dificil să găsesc o cazare foarte bună cu un preţ atractiv, majoritatea ofertelor erau pentru duble twin, două persoane. Cu un copil de 8 ani împliniţi, atât tariful cât şi dotările camerelor creşteau. Însă nu regret nici un moment alegerea făcută, cu greu am putut să-mi scot soţia de acolo pentru a pleca acasă.

Localizare

Faţă de Posco Residence, gps-ul ne-a dus exact unde trebuie, chiar dacă la un moment dat un trotuar a fost văzut straduţă, însă în cele din urmă am parcat fix exact în faţa clădirii cu apartamente.

Aceasta este situată pe strada Samoborska Cesta 134i, vis a vis de gara Gajnice.

Coordonatele gps sunt următoarele: latitudine: 45.813123 / longitudine: 15.874952

Noi am intrat în Zabreb prin sud, pe A3 venind dinspre Porec, ieşirea este pe la outletul Techno Max, apoi se merge aproximativ 12 km pe Franje Tutmana, pe sub A2, după care ajungem pe Samborska Cesta şi implicit la apartamentul nostru. Nu este foarte greu de ajuns acolo, iar circulaţia la ora la care am ajuns noi, aproximativ 22.00 era destul de redusă.

Am telefonat proprietarului încă de la plecarea din Porec, ne-a indicat traseul şi ne-a rugat să-l sunăm când intrăm în Zagreb pentru a ne întâmpina. Ceea ce am făcut, într-adevăr eram aşteptaţi în faţa clădirii de apartamente

Parcarea

Parcarea este free, însă este la aproximativ 100 metri de hotel, aşa cum spuneam mai sus, am intrat pe o alee pietonală foarte îngustă şi nu se putea parca acolo. Am debarcat bagajele şi am dat cu spatele până am ajuns în parcarea destinată apartamentelor, una destul de mare, luminată şi păzită.

Amabilitatea gazdei

Deşi am rezervat 2 apartamente pentru mine şi prietenii noştri care ne-au însoţit în călătorie, nu voi povesti decât de apartamentul nostru, ceva mai mare şi mai bine structurat decât al lor.

Structura de cazare este diversificată, noi am optat pentru două apartamente cu 1 dormitor, însă există şi apartamente cu 2 dormitoare sau garsoniere cu paturi twin sau matrimoniale.

Surpriza a fost de proporţii când am aflat ca de fapt ne vom caza în două apartamente cu 2 dormitoare, la acelaşi preţ cu cel care are un dormitor. Pentru apartamentele cu un dormitor se pot caza maxim 5 persoane, în timp ce pentru cele cu 2 dormitoare se pot caza maxim 7 persoane. În momentul rezervării nu erau disponibile apartamentele cu 2 dormitoare, acestea au apărut ulterior, altfel ne mulţumeam cu un singur apartament, mai ales că din 24 de ore, noi am stat efectiv în apartament aproximativ 6 ore.

Aşa cum am povestit, proprietarul ne-a aşteptat în faţa clădirii şi apoi ne-a condus să ne prezinte apartamentele. Eu eram poziţionat la primul etaj, prietenul meu la etajul 2.

Deşi clădirea nu are decât 3 etaje, acesta dispune de un lift modern foarte silenţios şi mai ales spaţios.

Am ajuns în faţa unei uşi metalice masive pe care scria 212, iar după ce am intrat am rămas muţi de mărimea apartamentului, practic peste 60 de metri patrati locuibili. Ne-a fost făcut un mic instructaj pentru centrala termică, plitele electrice şi aerul condiţionat, ne-a fost indicat în bibliotecă un ghid despre Zagreb cu dvd, o hartă şi ne-a explicat cum putem ajunge în centru cu trenul sau cu maşina personală. Cu taxiul nu este indicat deoarece se practică preţuri foarte mari iar străinii sunt plimbaţi până la destinaţie cu bucle foarte mari.

Am întrebat de ceva restaurante în zonă, ne-a indicat un restaurant şi două magazine, ne-a lăsat o carte de vizită şi ne-a spus că-l putem suna la orice oră pentru orice informaţie. Am plătit 67 de euro pentru un apartament, nu se acceptă plata cu cardul, în schimb se poate plăti atât în kuna cât şi în euro.

Noi am plătit mixt pentru a mai scapa de moneda locală. Ni s-a eliberat factură, de fapt până am revenit din oraş am găsit-o pe măsuţă.

Ne-am luat la revedere de la gazdă spunându-ne că dimineaţă când plecăm să lăsăm cheile pe masă şi să verificăm închiderea uşilor în urma noastră, uşi care se închid automat, fără probleme.

Apartamentul

Aşa cum v-am povestit, am fost impresionat de mărimea apartamentului, practic era un apartament cu un dormitor, însă undeva în spatele bibiotecii a fost amenajat un dormitor cu 2 paturi şi un şifonier, despărţite printr-un perete fals de living.

Paturile din acel dormitor sunt twin şi sunt separate de o noptieră.

Livingul este foarte mare, cuprinde o canapea extensibilă, foarte mare, o bibliotecă din rigips, un televizor cu diagonală mare, o măsuţă cu multe materiale informative despre Belgrad.

Dormitorul cel mare cuprinde un pat matrimonial, unde lejer ar încape 3 persoane, un sifonier pe măsură, cu încă un rând de aşternuturi şi pilote pentru canapeaua din living. În plus am găsit vreo 4 perne înfăşurate în ţiplă.

Bucătăria este practic lipită de living, are tot ceea ce trebuie pentru gătit, plite electrice, cuptor cu microunde, cafetieră, frigider şi congelator. Dulapurile pline cu vase din inox de o calitate excepţională, tacâmuri din inox noi şi foarte strălucitoare, veselă de toate tipurile pentru 6 persoane.

Bucătăria modernă, plita încorporată în mobilier, frigiderul încorporat în mobilier, dulapuri moderne şi o hotă foarte bună care nu permite mirosului să pătrundă în living.

Într-un dulap am descoperit cafea, zahăr, nesquik, cappuccino, ceai cu aromă de fructe, ceşti pentru cafea sau ceai, însă nu le-am folosit deoarece le aveam pe ale noastre.

Baia cu cadă şi cu geam despărţitor, maşina de spălat poziţionată în baie, însă există o ventilaţie foarte bună atunci când se aprinde lumina, inoxul curat, îngrijit, oglinda foarte curată. Baia are în dotare şi bideu, un lucru excelent pe care l-am apreciat întotdeuna la hoteluri.

Şi în baie am descoperit două periuţe pentru dinţi sigilate, o pastă de dinţi (aceasta era pe jumătate), şampon cu balsam şi gel de duş. Săpunul era din acela mic, care de obicei se pune la hoteluri, am mai găsit şi 5 suluri de hârtie igienică de calitate foarte bună.

În hol, între bucătărie şi baie se găseşte o masă de 4 persoane din sticlă, cu scaune moderne, foarte confortabile. În apropierea mesei se află centrala termică, era în funcţiune, deci aveam apă caldă permanent.

Dacă în baie, în bucătărie şi pe hol la masă există gresie, în living şi cele două dormitoare este montat parchet laminat de o calitate foarte bună, întreţinut excelent.

Apartamentul beneficiază de un balcon deschis micuţ, dar totuşi încăpător pentru o măsuţă şi două scaune, unde se poate fuma fără probleme. Nu este indicat a se fuma în interior, deoarece există senzori de fum şi se pot întâmpla lucruri neplăcute. Pe balcon avem şi o mică debara, unde de obicei se depozitează mobilierul din balcon pe timp nefavorabil.

Există internet în toată clădirea, prietenul meu a avut viteză foarte bună, la mine nu a mers deloc, deşi am resetat modemul, pc-ul, am încercat să-i fac din nou setările, dar nu a mers. Nu ştiu de ce. Oricum seara, când ne-am întors din oraş după o plimbare la miezul nopţii, nu mai aveam chef de net, însă dimineaţa la cafea chiar mi-a lipsit.

Televizorul cu sistem satelit, o grămadă de programe, peste 300, majoritatea dintre ele cu filme, chiar şi pentru adulţi (necodate), programe de care nu am auzit niciodată, însă nici unul românesc. Speram ca măcar TVR int. să fie în acea grilă.

Harta pe care am găsit-o în apartament ne-a fost foarte utilă, am putut creiona obiectivele pentru a doua zi, cănd am decis să vizităm centrul, înăintea plecării spre ţară.

Un ultim amănunt: clădirea de apartamente este în apropierea găriiGajnice, deci foarte aproape de calea ferată, însă acest lucru nu se simte datorită geamurilor termopan foarte groase, deşi trenurile trec ca din 20 în 20 minute pe-acolo, dimineaţa cu o frecvenţă mai mare. Dimineaţa mi-am trezit cocuţul lăsând uşa de la balcon deschisă, dar în general nu deranjează cănd totul este închis.

Sper că v-a fost de ajutor acest review, pe AmFostAcolo nu există foarte multe variante de cazare în Zagreb, de aceea sper să vă fie util în planificarea unei călătorii acolo. Mie mi-a plăcut şi îl recomand!

O ultimă informaţie: Apartamentele dispun în apropierea parcării de un loc de joacă pentru copii, cu dotări foarte bune, accesul este gratuit pentru cei cazaţi la Bologna.

Vacanţe frumoase oriunde doriţi să călătoriţi!


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 03.06.13 12:05:23
Validat / Publicat: 03.06.13 13:16:59
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CROAȚIA. A mai fost în/la: Porec, Pula
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2024 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Cel de-al doilea dormitor
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26300 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 58.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    1 ecouri scrise, până acum

    webmaster70
    [15.01.15 20:58:31]
    »

    @pepsi70ro - Setat coordonatele GPS cf indicațiilor, rezultând următoarea poziționare pe harta interactivă AFA.

    Am adnotat, deasemenea, aceste coordonate ca fiind confirmate

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...

    • SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.039267063140869 sec
    ecranul dvs: 1 x 1