[Apartament Vatican Dream] B&B în Italia

TIPĂREȘTE

Vine primăvara! Dar război tot este și politica românească pute de te amețește. O excursie în Italia te poate oricând revigora. Acolo este 40% din patrimoniul cultural mondial și, chiar dacă ai mai fost, ți-au mai rămas multe de văzut.

O afacere bună acolo este cumpărarea de apartamente vechi și renovarea lor pentru închirierea în sistem hotelier. Sau bnb. Bed and breakfest. Grupului nostru îi place să se cazeze astfel. Poți nimeri în apartamente care au fost ale cuiva și acum sunt adaptate și restructurate. Îți închipui unde au fost bucătăria și baia inițiale, vezi ușa de serviciu blocată, ai de-a face cu obloanele de lemn înțepenite și cu lifturile vechi de zeci de ani reabilitate. Străbați curțile interioare și admiri ordinea și curățenia din ele.

Săptămâna asta am luat la Roma un apartament aproape de Vatican, cu trei camere și trei băi și nimic altceva în afara unui coridor îngust și a unei chicinete. Am dat numai pe bed 56 de euro pe noapte pe camera cu două paturi, de breakfest urmând să ne descurcăm. În afara taxei de oraș (14 euro de persoană pe patru zile) ni s-a luat din capul locului și o taxă de curățenie de 10 euro de persoană.

Proprietarul cumpărase mai multe astfel de apartamente și devenise adeptul zicerii românești „merge și așa” . Astfel că mai angajase cu jumătate de normă un recepționer la una din proprietăți, la 500 de metri de apartament, care avea ca atribuție înmânarea cheilor, destule pentru toată lumea, și explicarea modului de a deschide. Cheia de la apartament avea un șpil pe care îl prindeai greu sau deloc, broasca fiind decalată de lăcașul din ușă. Angajase, poate la negru, și o femeie de serviciu, care funcționa, probabil, la toate proprietățile și pe care nu o urmărea nimeni.

Am avut astfel un apartament în care curate păreau numai obiectele sanitare. Pereții, zugrăviți cu mult timp în urmă, aveau pete pe tavan într-o cameră, dâre de bidinele de altă nuanță pe pereți în altă cameră și negreață de mucegai pe rosturile de la faianța din baie. Lumina era mai degrabă chioară, iar într-o cameră veiozele cu abajur de trestie erau de neutilizat.

Băile erau foarte mici, fiind în colțuri decupate din camere. Loc de depozitat hainele nu prea era. Prosoapele nu erau grozave, iar unele aveau chiar franjuri. Chiuvetele erau așa de înguste, că podeaua și hainele de pe tine se udau dacă le foloseai. Datorită apei foarte calcaroase, robinetele picurau, nu se închideau imediat. În locul bideului erau montate mici dușuri, din care se mai găseau numai în două băi. Una din ușile de la o cabină a dușului fusese smulsă într-o cameră și depozitată între dulap și perete în bucătărie. În locul ei fusese atârnată o perdea de duș ieftină dar întreagă, astfel că ieșirea și intrarea se făceau cu înfășurarea în faldurile perdelei, nu se știe cât de curate. Dintre consumabile era numai hârtia igienică și pliculețe de gel de duș. Încălzirea era asigurată de aerul condiționat, dar telecomanda lipsea într-o cameră.

Într-o cameră era, față de patul dubl existent peste tot, și un pat suplimentar. Dacă salteaua celui mare era largă și confortabilă, la patul suplimentar era o improvizație de saltele, pe care te mențineai cu greu. De învelit nu era nimic în afara cearșafului și a cuverturii subțiri de pe pat. Mesele din camere erau niște tejghele înguste pe lângă perete.

Într-o cameră tejgheaua era ocupată de un televizor, care-l înlocuia pe cel care se stricase, dar nu mai fusese ridicat pe suportul abandonat din perete. Posturile, doar italiene, erau destule, dar imaginea se descompunea din când în când. WiFi-ul nu a funcționat, chiar reclamat, pe toată perioada.

Teoretic micul dejun sau cina ar fi putut fi pregătite în chicinetă, dar dotarea era slabă: un reșou electric cu două ochiuri și un fierbător de apă plin de piatră. Din cuptorul cu microunde rămăsese numai platanul. Frigiderul era mare și curat, dar se deschidea peste mână. A fost primul apartament din multe în care am intrat în bucătărie și nu am găsit nici măcar sare. Că mai rămân zahăr, ulei, mălai, chiar cafea de la chiriași. În afara unui burete de vase răpănos și a unei sticle cu detergent de vase nu mai erau șervețele sau șervete de bucătărie. Vase de gătit erau de câteva feluri. Dar din veselă erau, de exemplu la 7 locuri de cazare, 2 pahare. Gunoiul se aduna în două găleți cu al căror rost nu am găsit nicio instrucțiune. Dat fiind că plătisem curățenia separat, l-am lăsat și noi în sacii de plastic legați la gură. Ce a fost cel mai dezgustător a fost că lenjeria murdară era adunată în trei saci mari de pânză, din care doi erau puși în fereastra bucătăriei, să n-o poți deschide, iar unul pe podea, să nu te poți mișca.

Principalul motiv pentru care ne plac apartamentele, acela că puteam socializa și puteam lua micul dejun și cina împreună, aici nu a existat.

La plecare am avut o surpriză de proporții: toți papucii aveau pe talpă un strat de scame și jeg. Crezusem că numai pe sub noptiere și prin colțuri nu fusese măturată și spălată gresia.

Recenziile, după care ne-am luat la alegere, au zis că raportul calitate-preț a fost bun. O fi fost.

Ceea ce afost extrem de avantajoasă a fost poziția apartamentului: Viale Giulio Cesare 128 este aproape de Vatican, de stații de autobuz, metrou, taxi. În apropiere sunt cel puțin zece pizzerii-restaurante și vreo trei magazine alimentare. Cum ieși din bloc în stânga este o unitate Istanbul-Kebap. Bună. Pe stradă sunt tarabe cu lenjerie, haine, electronice, suveniruri, marochinărie, toate noi și ieftine. Probabil soldurile cuiva. Așa că, chiar dacă recomandarea mea este „nu vă cazați acolo” , mușteriii n-au să lipsească.

Odată cheile înmânate, s-au rupt legăturile cu proprietarul și recepționerul.

---

VIZUALIZĂRI: 2030 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI