ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.08.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Ploiesti [PH]
ÎNSCRIS: 03.08.15
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2021
DURATA: 7 nopți
Familie
2 AD. + 2 COPII -- v: 4 si 12 ani
Raport PREȚ/CALITATE:
RĂU

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
60.00%
Către satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
60.00%
Către satisfăcător
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
37.50%
Mai degraba nemulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
59.50%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

O vacanta aproape nesatisfacatoare

TIPĂREȘTE

Va impartasesc experienta mea la acest hotel, la putin timp dupa ce m-am intors din vacanta. Sa le luam pe rand.

Drumul: destul de liber si bun, atat la ducere cat si la intoarcere.

Traseul: Ploiesti (DN1) - Bucuresti (traversat de la nord la sud prin centru duminica la 9:00) - Giurgiu - Ruse - Razgrad - Shumen - Varna - Nisipuri. Cam 350 km, parcursi in cam 5h si 15 min la ducere si in cam 5h si 30 min la intoarcere. La vama din Ruse am stat cam 20-30 min la ducere si cam la fel si la intoarcere. Un pic mai mult am stat la plata taxei de pod la intoarcere decat la ducere, a fost mai aglomerat.

Drumurile au fost destul de bune, s-a putut merge cu 90-100 km/h pe drumurile nationale si cu 120-130 km/h pe autostrada. Din cei 350 km, cam 210 km i-am facut in Bulgaria si cam 140 km in Romania. Varna a fost un pic cam aglomerata la ducere, dar nimic de speriat.

Am intalnit 2-3 echipaje de politie pe tot traseul din Bulgaria si vreo 2 masini in Romania. In Bulgaria am intalnit mai multe masini de BG Toll (cei ce verifica vignete) decat politie. Cred ca in total am intalnit peste 5-6 masini de control si la dus si la intors, fiecare avea oprite masini, atat de Romania cat si de Bulgaria. Atentie la vignete, ar fi bine sa le procurati online cu cateva zile inainte, nu stiu daca am voie sa pun adresa aici, dar dati o cautare pe Google. Este primul site daca scrieti "bgtoll". Costul este de 30 leva pt 1 luna sau 15 leva pt 1 saptamana. Daca mergeti 7 nopti sau mai multe, va recomand sa o cumparati direct pe cea pentru 1 luna. Inca ceva, vedeti sa nu intrati pe un site gresit, exista inca un site care vinde vignete la preturi duble. Daca nu costa 15 leva pentru 1 saptamana sau 30 de leva pentru 1 luna si este mai mult, nu luati, cautati alt site. Multi au platit mai mult decat e normal, au bagat bani in buzunarele unor destepti care fac 100% profit din neatentia unora dintre noi.

Drumul de la intrarea in statiunea Nisipurile de Aur a fost cam prost pe alocuri, plin de curbe, unele foarte stranse si latime cam mica a drumului.

Parcarea a fost gratuita, in curtea hotelului, avea bariera si am intrat pe baza voucherului de rezervare. Parcarea era spatioasa, am gasit imediat loc de parcare fara prea mult efort.

Un mare minus din partea mea la capitolul curatenie prin statiune. Multe tomberoane si multi saci de gunoi la vedere, exceptand sticlele si peturile de pe strazi. Cele de pe strazi au aparut din nesimtirea oamenilor, dar, modul in care gunoiul statea in tomberoane la marginea drumului mi-a lasat un gust amar. Asta se intampla si in zonele mai cu pretentii, in zonele cu hoteluri de renume. Singura zona curata pot sa spune ca era zona de promenada, de la Admiral pana la Berlin Golden Beach. In rest, mizerie, mizerie, mizerie, de zici ca erau in greva gunoierii.

Si inca un minus, pe toate strazile (si cele principale si cele secundare) miros puternic de canalizare. Un miros care iti cam strica cheful pentru moment si de care nu stiai cum sa scapi mai repede. In special in zonele cu guri de canal. Acolo era dezastru.

La capitolul nationalitati am intalnit multi romani, dar parca mai multi germani, rusi sau ucrainieni, bulgari. Si ceva polonezi, dar mai rar. Predominau germanii si rusii sau ucrainienii, dar si bulgarii erau in top. Germanii foarte galagiosi, in grupuri mari, atat tineri cat si familii. Mi s-au parut cel mai relaxati, nu parea sa ii deranjeze nimic din toate minusurile pe care eu le-am semnalat. Se asezau si in rahat daca era nevoie, nu ii interesa. Si cam murdari, neingrijiti in comparatie cu celelalte natii. Nu stiu ce categorii sociale au ajuns in Bulgaria, dar, sigur nu unele de top. Cel putin la acest hotel...

Una peste alta, a fost prima experienta cu Nisipurile de Aur, o experienta care mi-a lasat un gust destul de amar... Am avut niste asteptari care s-au dovedit a fi iluzii.

Inclin sa cred ca Bulgaria scade tot mai mult calitativ, de la an la an. Cel putin, asta este constatarea mea. Preturile au crescut foarte mult, in special anul acesta, serviciile si conditiile fiind in scadere vizibila. Pacat, am fugit de Romania, ca sa dau de o alta Romanie in devenire. Pacat...


despre SERVICII

Pesonalul a fost amabil in mare parte, dar, cam neprofesionisti.

Barul a fost singura locatie unde m-am simtit cat de cat tratat ok.

Cei ce strangeau mesele erau amabili, niste tineri care munceau de diminieata pana seara, fara uniforme, cu care nu prea te intelegeai in engleza, ci mai mult prin semne.

La receptie am semnalat a doua zi minusurile constatate in camera, au notat, a doua zi am simtit o oarecare schimbare. In scurt timp, baia din nou putea...

Curatenia este un capitol tabu pentru acest hotel, din pacate.

Mizeria am regasit-o si in zona de luat masa, scaunele aveau niste huse ca la nunta, patate de mancare, pline de gainat de pasari si resturi de mancare. Fetele de masa, la fel, ti-era scarba sa lasi bucata de paine pe masa sau orice altceva, trebuia sa pui neaparat servetele mai intai sub ceea ce aveai de gand sa lasi din mana pe masa sau sa pui pe farfurie...

Farfuriile erau patate si cu urme de mancare din cand in cand, trebuia sa inspectez farfuriile inainte de a pune ceva pe ele, semn ca nu le spalau cu prea mult interes...

Cam totul pe economie si zgarcenie.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Camera a fost una de 4 persoane, cu 4 paturi, 3 aliniate intr-o parte si unul pe latura opusa. Camera era incapatoare, cu mobilier asa si asa, nici vechi, dar nici mai tanar de 10-15 ani. Pe jos o mocheta cam jegoasa, care nu era aspirata mai deloc. Veneai curat pe picioare din baie si te umpleai de nisipul adus de cei cazati inaintea ta in camera. Cam atat de mult se insista pe curatenie...

Baia, mizerabila, efectiv putea, un miros de canalizare, combinat cu unul de mucegai. Pe tavan, intr-un colt, tavanul era mucegait, dupa usa am gasit panze de paianjeni, cu paianjeni pe ele. Nu i-am deranjat, i-am lasat acolo...

In baie era o cada care nu cred ca a fost curatata in vreo zi, o curatam noi cu dusul, cat puteam, bateria de la cada te asteptai oricand sa cedeze, furtunul de la dus ciupit, zbura apa pe langa el.

Chiuveta, la fel de murdara, patata (desi sunt convins ca i se putea scoate fata cu solutii dedicate si un pic de efort)...

Apa rece la chiuveta avea presiunea spre zero, apa calda de la dus era mai mult calaie.

Aerul conditionat era ok, era de tip centralizat, facea fata, nu au fost probleme.

Balconul a fost unul foarte mare, lung, dotat cu o sfoara pe el pentru a putea intinde prosoapele si costumele de baie. Sfoara a mai trebuit ajustata, dar a fost suficient de lunga. Pe balcon existau o masa si 2 scaune de plastic, ok pt a sta la o bautura seara.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Aici incepe partea si mai neplacuta.

Mancare era pt toate gusturile, nu prea diversificata, cam calaie si foarte mult se insista pe tocaturi, ceea ce eu nu suport. Bineinteles, multe condimente de-ale lor cam pe tot...

Dimineata erau asa: omleta, oua fierte, cremvusti (unii ciudati, de-ai lor), carnaciori, mezeluri (sunca, kaizer, salam, ceva muschi file, dar nu am incercat, nu stiu cum erau) rosii, castraveti, branza, branza topita, unt, gem si miere, 2 tipuri de cereale de duzina, fructe (mere, portocale, struguri, prune, banane, nectarine - nu toate o data, cam 3-4 sortimente, prin rotatie). Erau 3 dozatoare de cafea, apa calda, lapte (ma rog, o spalatura). Un cuptor cu microunde jegos intr-un colt si un pajitor de paine cu gratare in celalalt, cam la fel de jegos. Unii il foloseau fara probleme, nu pareau deranjati de modul in care arata.

La pranz: 1 sau 2 feluri de supe/ciorbe, nu prea reusite de cele mai multe ori, cu mult orez in ele si condimente (din nou), legume feliate (rosii, castraveti, ardei), ardei usturati (foarte buni), salate de salata, de varza, de sfecla (la salate nu am ce comenta, erau foarte bune), niste sosuri cu carne de porc si ceva legume, vinete cu sos alb, carne de porc la tava cu sos de smantana sau ceva, peste la tava sau marinat, niste piftele din carne tocata de pui, cu pesmet pe ele (asa si asa), pulpe sau ciocanele de pui la cuptor, cartofi prajiti, din cand in cand un orez, vinete si conopida fiarta, porumb dulce.

Nu va inchipuiti ca toate astea erau prezente zilnic, erau prin rotatie. Zona de unde iti luai mancarea, zona de sortimente se intindea pe maxim 10-12 metri.

Painea era ok, aveau chifle, paine toast alba si intermediara, paine alba si intermediara feliata, cornuri cu ceva branza sau gem in ele.

Prajituri: unele care erau bune, ceva insiropat dar ok, asemanatoare cu sarailie, unele in forma de con cu o crema in interior, bune si alea, si unele de culori turbate: albastre, mov, ros, cu creme care nu mi-au facut cu ochiul. Nu stiu daca si acelea erau bune.

De asemenea, mai aveau fructe si la masa de pranz, cam la fel ca cele de dimineata, mai schimbau 1-2 sortimente din ele.

La cina: cam ce gaseai si la pranz, cu mici modificari.

Per total, nu mureai de foame dar nici nu puteai sa zici ca ai avut prea multe optiuni. Sincer sa fiu, m-am cam saturat de pulpe de pui, porc la tava si nelipsitii cartofi prajiti, noroc cu salatele, fructele si o parte din prajituri care mai faceau sa se diversifice mesele. Macar cartofii prajiti erau calzi, ceea ce nu pot spune despre prea multe mancaruri.

Ca sa fiu cinstit, mancarea ar primi un indulgent 6. Posibil ca situatia aceasta sa fi fost si la alte hoteluri mai cu pretentii, nu am de unde sa stiu, doar ca am auzit mai multi oameni care discutau pe plaja cam de aceleasi probleme.

As putea spune ca mancarea este sub nivelul celei din Albena, unde am fost ani la rand si ultima data in 2019. Daca s-a schimbat si acolo ceva, nu stiu...


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Eee, aici ajunge la cam singurul punct forte al hotelului. Distanta fata de plaja.

Plaja era fix peste drum de hotel, coborai niste trepte, traversai drumul principal si intrai pe plaja. Mai aproape de atat nu cred ca se putea. Asta ar fi cel mai mare avantaj al hotelului, ca era in prima linie.

Plaja era cam ingusta, dar, curata si intrarea in mare foarte lina. Nisipul era fin, nu am gasit scoici si alge pe mal. Bineinteles, sezlongurile erau cu plata, 6 leva un sezlong si 6 leva pentru umbrela. Daca vroiai si saltele pe sezlong, inca 6 leva pentru 2 bucati. Cu 18 sau 24 leva stateai ok, mai ieftin ca la noi.

Problema era ca plaja era insuficienta pentru cerere, era batalie pe sezlonguri inca de la 06:30-07:00 dimineata si trebuia sa te trezesti devreme chiar si in concediu. Daca te duceai dupa 07:30, aveai sanse spre zero sa mai gasesti ceva. Dupa ce identificai sezlongurile pe care le vroiai, trebuia sa stai, sa astepti un pic ca sa platesti, apoi puteai pleca sa iei micul dejun. In cazul in care ocupai sezlongul cu prosopul dar nu plateai, era egal cu zero, te trezeai cu prosoapele stranse (ceea ce mi se pare corect). Au iesit si ceva scandaluri din aceasta cauza, cel mai mult din modul in care unii aveau impresia ca se face (obisnuiti cu aruncatul prosopului pe sezlong, cum se porceda in Albena).

Mai putin placut era ca sezlongurile nu erau garantate daca lipseai prea mult de pe plaja. Nu puteai lipsi mai mult de 2 ore de la sezlonguri, riscai sa le gasesti date altcuiva. Dar, daca asteptai un pic, ti se gaseau alte locuri, erau corecti din pc asta de vedere. Eu anuntam baietii care se ocupau cu inchirierea ca lipsesc 4-5 ore si revin dupa amiaza si cand veneam pe plaja, la ora estimata, imediat imi ofereau alte sezlonguri sau aceleasi de pana in pranz. Nu am avut neplaceri in nicio zi, ba dimpotriva, au fost zile in care am primit dupa amiaza alte sezlonguri mai bine pozitionate decat stateam pana in pranz. Chiar si cu saltele pe ele, fara costuri suplimentare.

Marea era curata dimineata, se vedea fundul cu claritate, pesti, scoici. Dupa amiaza era mai tulbure un pic, dar, tot curata mi s-a parut. Am prins si cateva zile cu ceva valuri, a fost ok, nu am nimic de obiectat.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Distractia la acest hotel o constituia piscina si barul de acolo si cam atat...

Nu aveau animatori, nu am vazut miscari de genul asta.

Piscina era curata, foarte mare (printre cele mai mari pe care le-am vazut pana acum. Era un salvamar care nu a avut activitate cat am stat acolo, nu a fost cazul. Din 3 dusuri pe langa piscina doar unul era functional, la restul de doua le lipsea robinetul...

Sezlongurile de la piscina erau suficiente, nu s-a intamplat sa nu gasim in vreo zi. Noi mergeam pe la 11:30 cam 45 min sau 1 ora, stateam la umbra sub umbrela si beam ceva cat copiii se jucau in apa. Apa din piscina nu era prea adanca, avea intre 1.20 si 1.50 metri, din ce am estimat, nu am stat sa o masor. Aveau si o mica piscina pt copii, gaseai mai mereu 2-3 copii in ea. Lipseau cu desavarsire tobgane, dar, asa era la orice hotel din ce am vazut. Prin comparatie, in Albena erau tobogane si diverse instalatii in apa cu care copiii isi umpleau timpul, cam pe la toate hotelurile.

Umbrelele si saltelele de la sezlonguri erau cam vai de ele, mizerabile in mare parte, jupuite, rupte pe alocuri.

Un alt plus pentru hotel as mentiona prezenta magazinelor de tip mini market din zona hotelului si a tarabelor de suveniruri si jucari sau haine si prosoape si articole de plaja. Gaseai cam tot ce vroiai peste tot in jurul hotelului, ceea ce e important pt cine mai vrea sa cumpere cate ceva fara prea mare efort.


[fb]
---
Trimis de Lexxxxx in 18.08.21 15:23:37
Validat / Publicat: 18.08.21 15:55:35
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Albena, Sf Constantin si Elena

VIZUALIZĂRI: 1998 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lexxxxx); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Restul camerei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13950 PMA (din 17 voturi)

ECOURI la acest review

3 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[18.08.21 15:55:06]
»

Excelent review-ul

Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 104793&hid=1091.

Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat pe acolo, ar fi zuper-util — link încărcare video.

LexxxxxAUTOR REVIEW
[18.08.21 16:35:48]
»

@webmasterX: Buna Webmaster.

Am atasat si cateva poze din camera, de pe balcon si din baie. Sunt singurele pe care le-am facut. De la sala de mese nu am, nici de la piscina.

In cazul in care sunt alti membrii care doresc detalii suplimentare, cu mare drag raspund punctual.

webmasterX
[18.08.21 16:52:45]
»

@Lexxxxx: Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Lexxxxx
Alte impresii din această RUBRICĂAmbassador Hotel:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050772905349731 sec
    ecranul dvs: 1 x 1